Clipe mirosind a toamnă

Merg cavalerii nopţii
să ceară lunii vamă,
copacii în iluzii
pierd frunzele pe rând,
a mai trecut o vară
s-a mai topit un gând;
să bem din cupa nopţii
şi nu fi tristă, doamnă!
Pe uliţa din suflet
mai trece-un dor flămând
trist căutând un loc
unde-ar putea să doarmă;
din vise desuete
gustând ca dintr-o poamă,
tomnatic pierde-vară,
el trece fluierând.
Ne plouă în privire,
ne plouă şi în gând
cu stropi plesnind de clipe
şi iz, discret, de toamnă;
doar dragostea, cu vise
drept licurici în coamă,
ne strângă cu blândeţe
la pieptul ei plăpând.
Să amânăm tristeţea
în nopţile ce vin
cu nostalgia-n suflet
vibrând a poezie
şi spre-a uita de drama
naturii-n agonie
să bem din cupa nopţii
iubire-întru festin.

poezie de Elena Victoria Glodean din Volumul de poezii "Între două tăceri"
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe mirosind a toamnă

Merg cavalerii nopţii să ceară lunii vamă.
Copacii, în iluzii, pierd frunzele pe rând.
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând;
Să bem din cupa nopţii şi, nu fi tristă, doamnă!

Pe uliţa din suflet mai trece-un dor flămând,
Trist, căutând un loc unde-ar putea să doarmă.
Din vise desuete gustând ca dintr-o poamă,
Tomnatic pierde-vară, el trece fluierând.

Ne plouă în privire, ne plouă şi în gând
Cu stropi plesnind de clipe cu iz, discret, de toamnă.
Doar dragostea cu vise, un licurici în coamă,
Ne-mbrace cu blândeţe în trupul ei plăpând.

Să amânăm tristeţea în nopţile ce vin
Cu nostalgia-n suflet, plângând a poezie
Şi spre-a uita de drama naturii-n agonie,
O noapte să ne pierdem într-un poem divin.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (2008)
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe mirosind a toamna

Merg cavalerii nopţii să ceară lunii vamă,
Copacii în iluzii, pierd frunzele pe rând,
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând,
Să bem din cupa nopţii şi nu fi tristă, doamnă!

Pe uliţa din suflet mai trece-un dor flămând
Trist căutând un loc unde-ar putea să doarmă,
Din vise desuete gustând ca dintr-o poamă,
Tomnatic pierde-vară el trece fluierând.

Ne plouă în privire, ne plouă şi în gând
Cu stropi plesnind de clipe mirosind a toamnă,
Doar dragostea cu vise, licurici în coamă,
Ne-mbrace cu blandete în trupul ei plăpând.

Să amânăm tristeţea în nopţile ce vin
Cu nostalgia-n suflet, plângând a poezie
Şi spre-a uita de drama naturi-n agonie
O noapte să ne pierdem într-un poem divin

poezie de Elena Glodan
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet rătăcit...

suflet chinuit de viaţă,
ai crezut şi ai sperat,
că iubind fără de pată,
ai să fii încoronat,
ai crezut că poate timpul,
te apropie şi speri,
că-ntr-o zi vei fi alesul,
ochilor strălucitori

suflet trist în rătăcire,
doar în vise mai zâmbeşti,
doar în vise, ce iubire?
o primeşti şi dăruieşti,
către-o rază, o nălucă,
ţi se-arată de prin nori,
te îmbeţi, vorba-ţi încurcă,
tremuri blând, ai vrea să mori

suflet trist, nebunul sorţii,
ai crezut în vânt şi ploi,
ai crezut în roza nopţii,
floarea ei, petale moi,
te-au uscat sorbindu-ţi seva,
pic cu pic şi tot mai mult,
eşti uscat şi e aievea,
vraja nopţii îţi e cult

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru marin

Plouă ca un strigăt.
Cerul nopţii se revarsă
peste câini loviţi de maşini,
peste oameni loviţi de inflaţie,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopţii
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.

poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperţi din întregul jurnal...
Plouă aici şi plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi şi-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată şi ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni şi cu regi, inundat mi-e castelul
şi mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet şi în calendar, ne plouă cu clipe şi viaţa ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers şi pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru şi rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările nopţii de foc

Dacă-mi eşti lumină-n visul ce mă-mbie
Pe cărări ascunse-n nopţile de foc,
Fă înscrisu-acela, sacru pe vecie,
Să mi te cuprindă ca al meu noroc

Şi să-mi fii de-a pururi dulcea armonie
Ce-mi pulsează-n suflet clipe, rând pe rând,
Doar de fericire şi de bucurie
Când te ţin în braţe şi te am în gând.

Dacă în privire îmi vei străluci
Ca o rază caldă într-un cer senin,
Îţi voi fi-ncântare şi te voi iubi
Până când Pământul ne va fi străin

Şi-n cărări celeste-alături vom păşi,
Înspre epilogul nostru în destin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Se-aude-un foşnet de copaci afară...
Plouă-n fereastră, plouă-n ochii mei.
Apăsătoare vise în nopţile de vară
Le-adorm în miez de noapte prin condei.

Îmi cer iertare de la tine cer cu stele,
Că n-am ştiut să-ţi cant nemărginirea,
Că am tăcut, laşând să-ţi plouă-n ele...
Că am simţit mereu, aşa cum îmi e firea.

Mă socoteam un suflet bun... dar eu nimic nu sunt,
Când mă innalţ mai tare, cobor şi mai adânc!
Cu cât inima simte, cu-atât doare mai tare,
Aş vrea să ţi-o dau tie s-o faci nesimţitoare!

Se-aude-un foşnet de copaci afara...
Mai plouă la fereastră... mai plouă -n norii mei
Nici vise nu mai am... s-au sinucis aseară
Când te-am privit în suflet, în umezi ochii tăi!

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă plouă

Mă plouă dincolo de visul vieţii,
mă plouă cu tine,
culoare din ploi,
ridică-mi de poţi cortinele ceţii,
şi lasă-mi să plouă o ploaie
de joi!

Îmi lasă să plouă pădurea
pe mine
şi gândul, iubito, îmbibat doar de noi,
să simt gustul holdei sub coaja
de pâine,
să fim doar iubire, iubind
amândoi!

Ne plouă trecutul cu clipe
uitate,
ne plouă tăceri în săli de aşteptare,
apusuri cu tine, atingeri
furate,
pe cât azi me place, ne plouă...
ne doare.

Ne plouă pe dealuri, iubirea lumină,
ne plouă un gând, rătăcind
depărtări,
ne plouă pământul mereu cu o vină,
la ţărmuri de ape, pe tulpina
de mări.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Da, plouă cum n-am mai văzut
Şi grele talăngi adormite,
Cum sună sub şuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!
Oh, plânsul şi când plouă!
Şi ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
Răcneşte la ploaie, râzând..
Oh, plânsul şi când plouă!
Da, plouăşi sună umil
Că tot ce-i iubire şi ură
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.
Oh, plânsul şi când plouă!
Ce basme şi le spun!
Ce lume-aşa goală de vise!
Şi cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori şi nebun?
Oh, plânsul şi când plouă!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul luminii în paharul colorat al nopţii

în uimiri colorate
ne scaldă
pe fiecare
ochii nopţii
împletindu-ne cu paşii vântului
şi
surâsul stelelor

picurii nopţii
nu ne mai ating
ci doar
fulgii de vise
care-n alb îmbracă pământul
şi strada
şi trotuarul
plutind pe aripile vântului şi ale nopţii
ca o mângâiere adusă
de pe înălţimi

alături
stelele
culorile
şi zâmbetele luminii
din paharul colorat al nopţii

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul luminii în paharul colorat al nopţii

în uimiri colorate
ne scaldă
pe fiecare
ochii nopţii
împletindu-ne cu paşii vântului
şi
surâsul stelelor

picurii nopţii
nu ne mai ating
ci doar
fulgii de vise
care-n alb îmbracă pământul
şi strada
şi trotuarul
plutind pe aripile vântului şi ale nopţii
ca o mângăiere adusă
de pe înălţimi

alături
stelele
culorile
şi zâmbetele luminii
din paharul colorat al nopţii

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem dreptul să iubim toamna

Şi noi avem dreptul să iubim ultimele zile de toamnă şi să-întrebăm:
Mai este loc pe câmp pentru-o nouă toamnă,-n care să locuim precum cărbunii?
O toamnă care să-şi scalde frunzele în aur.
Doar dacă-am fi frunzele unui smochin sau chiar ale unui fir de iarbă
şi-am putea sesiza cum un anotimp se trece-n altul!
Doar dacă noi n-am fi spus niciodată adio unor principii
şi dacă ne-am fi-întrebat părinţii de ce-au fugit din faţa unei arme.
Fie-ne dat să-aflăm în numele Domnului şi-n poezie îndurare!
Avem dreptul să-încălzim nopţile femeilor frumoase – şi să vorbim despre cum
am putea scurta nopţile celor doi străini care-aşteaptă să le intre Nordul în compas.
E toamnă. Avem dreptul să mirosim aromele toamnei şi să-i cerem nopţii vise.
Oare visul se-îmbolnăveşte-asemeni visătorilor? Toamnă. Toamnă.
Se poate naşte-un popor pe ghilotină?
Avem dreptul de-a muri în felul în care vrem.
Fie ca pământul însuşi să se-ascundă-n urechea unui bob de grâu!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la mine pân' la toamnă

Între noi e numai toamnă,
Vise triste te condamnă,
Ceru'-i gri, vinu'-i maro,
Totu'-ncepe cu zero.

Ce de vifor şi de jale,
Ce de dor, dorul trăsare.
Ce de mine, fără tine
Ce de plânset, toamna vine!

Noapte, ceaţă şi mormânt,
Întuneric tot în gând
Freamăt, plouă cu pământ
Toamnă, ce de negru sfânt!

Nostalgie, zbierăt mut
Zbor lunatic, păr cărunt.
Lumânări fără de ceară
Unde eşti, să-mi fie vară...

poezie de Denis Imbrescu (9 septembrie 2017)
Adăugat de clowndenis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe în lumina Lunii

În lumina Lunii, zidurile vechi
Par bucăţi de gânduri presărate-n clipe
Care-ncearcă-n taină să mai înfiripe
Zboruri ce, odată, nu aveau perechi.

Întreceau, prin cerul timpului de-atunci,
Murmurul din stele, razele de Lună,
Cu luciri de suflet peste-a nopţii strună
Şi plutind sub vântul vechilor porunci.

Setea lor de viaţă îşi găsea izvor
În privirea caldă şi-n frământ de braţe,
Visul fericirii nopţilor să-nhaţe
Şi să-l facă scutul zilelor de dor.

Clipe de-altădată, răsfirate-n gând,
Vin să mă-mpresoare-n nopţile pustii
Şi aşteaptă visul când, din nou, vor fi
Zboruri printre stele, calde, fremătând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea gândului

Când şoaptele nopţii împacă
Liniştea pătrunsă în gând,
Dorul în vise se-mbracă
Şi naşte dorinţi rând pe rând,
Chem gândul prin gândul din gând
Revin din adâncuri spre tine chemări,
Se scurg spre mine tăceri, însumând
În sufletul ce-mi plânge de dor, aşteptări.

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ganduri de iarna

O noua iarnă e-ntre noi, iubite
Ninsori imaculate ne-acoperă tăceri
Răzleţe gânduri se mai pierd în noapte
Venind- nu ştiu de unde, mergând-spre nicăieri...

Să nu fii singur îţi doresc, iubite
Cu suflet cald, deschis întâmpină Ajunul
Ignoră anii ce-au trecut uitându-l
Fără să-ntrebi de ce, iubeşte pur Crăciunul...

Să ai un an lipsit de griji, iubite
Senin în suflete presară la tot pasul
Speranţe vii si vise împlinite
Gând bun, când miezul nopţii arăta-va ceasul...

poezie de Daniela Noghiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca şi-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiţi de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Fiinţa mea şi simţirea
Sufăr şi plîng amîndouă...
Viaţa-şi urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii să-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.

cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat superior

o pasăre a nopţii plouă cu pietre
nimeni nu mă întreabă unde mă poartă pasul
mă clatin lovită
un zgomot rar m-aruncă în întuneric
singura realitate flămândă
mulţumită cu trupul meu alb rănit

viaţa o târfă rar întâlnită râde-nfundat
plină cu dragostea mea
atârnă pe şoldul anotimpului pietrei
sub luna crestată de geometria nopţii cu punct
imediat superior

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!