Ți-aș spune că te voi iubi pentru totdeauna, însă mi-e teamă să nu jignesc iubirea noastră, atribuindu-i un adverb de timp.
Alexandra Statie
Adăugat de Alexandra Statie

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ți-aș spune
Ți-aș spune că te...
Dar sunt prea emotiv.
Ți-aș spune că te...
În orice décor întâlnesc.
Ți-aș spune că te...
Fără teamă de consecinƫe.
Ți-aș spune că te....
În această viață.
Ți-aș spune că te...
Chiar de n-ai să-mi răspunzi.
Ți-aș spune că te iubesc
Într-un fel nou, absolut.
Ți-aș spune că te...
Dar mi-e teamă că și tu...
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă
Sunt atât de temătoare, atât de firavă și... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viață! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheț și nu voi putea să iubesc!
Aș vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, și totuși...!
Ți-aș da drumul să zbori, ți-aș lega aripile să ramâi lângă mine, te-aș lăsa să mori!
Ți-aș fura penele și toate zilele, aș face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu știu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită și mi-e teamă că am să te zdrobesc și pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să ratacești în iubirea ce mi-o porți, ce ți-o... port!
Îți voi închide toate porțile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îți voi lăsa totuși ceva! Tăcerea mea și cuvintele tale, petalele din acel trandafir și toți spinii, și peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toți... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simți și atunci când nu mai simți... nimic!
Să-ți fiu ce nimeni nu-ți poate fi, să-ți fiu moarte și zbatere între clipe, și dincolo!
Înțelegi? Dincolo de viață, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi și să nu am putere să vin, să-ți fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vino, te rog...
vino, te rog, haide, dă-mi mâna,
ți-aș ține-o o clipă ca totdeauna
și-aș pune pe-o rază o floare culeasă,
cu ea răsăritul să-ți intre în casă
vino, te rog, haide, dă-mi mâna
și ochii mai dă-mi, eu să-ți dau luna
și zâmbetul tău acela, șăgalnic,
dă-mi-l te rog, să-mi zboare amarnic
vino, te rog, vino, n-ai teamă,
întinde o mână să-mi mângâi o rană,
să mângâi un vis care nu-mi doarme,
mă ține în noapte și spune,, of... Doamne"
vino, te rog, încearcă, fă pasul,
mie mi-e teamă și-mi tremură glasul,
mi-e teamă să spui iar vorba ciută,
,, nu te iubesc, ești o nălucă"
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-aș spune
Ți-aș spune...
Mi-aș lega curaj proaspăt
De suflet și buze,
Atunci când cântă;
Le-aș fenta ușor
Pentru că nu știu să audă
Când simt...
Ți-aș spune...
Mi-aș prinde picioarele-n elastic
Din pas în pas
Să meargă...
Pentru că singure
Nu pot să ardă distanțe
Când vin...
Ți-aș spune...
Mi-aș vărsa în ochiul drept
Un strop de atropină
Să stingă din focul privirii
Cu-o urmă de ceață
Pentru că ochiul nu iartă
Când vede...
Ți-aș spune...
Mi-aș vinde din minus pe plusuri
Ca-n vechile trocuri,
Ca 1 + 1 să uite
De logica minții deșarte
Pentru că 1+1 e UNU
Când poate...
poezie de Gabriela Chișcari (23 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi din calendar
Ne vom iubi! Iți voi aduce-n dar
O altă zi rămasă-n calendar,
Ofrandă fie pentru zeii urii
Să nu te-ascundă-n vaierul furtunii.
Ne vom iubi... cuminte și tăcut,
Ne vom iubi la fel ca la-nceput,
Pe sâni vor înflori sângeri și stele,
Căci tu ești taina fericirii mele.
Iți pun pe brat liane... -n valuri fine
Săruturi roze vor fugi spre tine...
Dac-as putea ți-aș dărui puțin
Din cerul meu de sentimente plin.
Ți-aș prinde-n păr spre-a străluci mereu
O stea de jar ascunsă-n gândul meu...
Și jadul ți l-aș prinde în privire
Căci tu ești nerostita fericire.
Pe coapsele de lanuri ți-aș cusea
Cu tainice priviri, iubirea mea.
Oh, esti un înger, să te pot privi,
Ți-aș da din calendar o noua zi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Teamă
Mi-e teamă, știi?
Pașii greșiți șchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Și mi-e teamă
Să nu-ți strivesc chipul
Când pășesc...
Mi-e teamă, știi?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Și mi-e teamă
Să nu-ți uit parfumul
Când le strâng....
Mi-e teamă, știi?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Și mi-e teamă
Să nu-ți șterg urma
Când clipesc....
Mi-e teamă, știi?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanțe
Și mi-e teamă
Să nu-ți uit melodia
Când o gâtui...
Mi-e teamă, știi?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis și distanță pe margini
Și mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...
Mi-e teamă.
Știi?
poezie de Gabriela Chișcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și, dacă ți-aș spune...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Ți-ai frânge degetele-n mâini
Și ți-ai zdrobi privirea în perete,
Tăcând,
Și poate
Mi-ai vorbi despre nimic
Uitând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Mi-ai lăsa ochii să vorbească
Și ți-ai strânge sufletul în resemnare,
Știind,
Și poate
Mi-ai cânta despre nimic,
Plecând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Mi-ai curma dorul în răspunsuri
Și ți-ai opri ecoul în distanțe,
Simțind,
Și poate
Mi-ai striga despre nimic,
Trecând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Ți-ai tăia partea din mine
Și ți-ai scurta vocea din cuvinte,
Ieșind,
Și poate
Mi-ai ura despre nimic,
Fugind...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai... iubi?
poezie de Gab (23 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV
De mă iubești, iubirea ta să fie
Numai de dragul dragostei. Nu spune!
"Mi-e dragă pentru zâmbet, sfiiciune
În grai, priviri-pentru un gând ce-mbie
Un gând de-al meu căci înrudit mi-e mie
Și-mi dărui atâtea clipe bune".
Iubitule, din asta nu rămâne
Nimic nevătămat și se sfâșie
Ușor, iubirea astfel însăilată.
Nici pentru mila-n stare să-nsenine
Obrazu-mi - nu iubi. Căci alinată;
De tine, uit de plâns, te pierd pe tine.
Iubește-mă pentru iubirea toată
Și-n veșnicie dragostea-ți va ține.
sonet de Elizabeth Barrett Browning, traducere de Maria Banuș
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi
Dacă n-am fi pierdut speranța
Poate că ne-am iubi din nou
Am regusta din nou esența
Sărutului făcut cadou
Pe buzele ce doritoare
Ar soarbe dulcele sărut
În mângâierile în care
Atâta ne-am iubit și vrut
Ne-ar străluci în ochi privirea
Și gene, lacrimi, nu ar știi
Ți-aș fi în noapte fericirea
La care tu vei vrea să vii
Nu ne-ar mai trebui nimica
Din tot ce nu ar mai conta
Iubirea, ar învinge frica,
Și-acum în brațe tu mi-ai sta
Aș asculta a tale șoapte
Atât de beat de tine-aș fi!
Mi-ai fi și zi, mi-ai fi și noapte,
Precum o stea eu te-aș privi
Aș scrie ne-ncetat poeme
În ele-aș pune tot ce-i sfânt
Ți-aș fi târziu, ți-aș fi devreme,
Ți-aș fi iubirea pe pământ
Dar ne-am pierdut în amănunte
Cât îmi doresc să le uităm
Sunt mult prea mici, mult prea mărunte,
Aș vrea de ele să scăpăm
Să fim din nou amurg sălbatic
Și răsărit îmbietor
Să-ți văd surâsul enigmatic
Mi-e dor de noi... mi-e tare dor
poezie de Adi Conțu (24 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când iubita îmi spune că mă va iubi totdeauna, mă întreb cât durează totdeauna?
aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (4 decembrie 2017)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Crezi în Dumnezeu? Atunci terbuie să simți că ai un spirit bun! Iubirea e simțirea Lui! Cine îți spune acest lucru? Iubirea! Ce simți când afli asta? Iubire! De ce ai aflat acest lucru? Pentru a iubi! De aceea eu spun că iubirea este datoria noastră față de Dumnezeu.
citat din Julian of Norwich
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea zboară, Floare-nfloare
Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiți la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când ești lângă mine,
Chiar și când nu sunt îndrăgostit de tine.
Refren:
Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"
Ești un înger pentru mine,
Aș vrea să te am lângă mine,
Să îți văd chipul zâmbind,
Când ești lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Și simt că am sa mor,
De dragostea și iubirea ta,
Care o porți mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.
Refren:
Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"
Și simt că te doresc...
Și aș vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Și ești totul pentru mine...
Și nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când ești lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...
Și îți spun....
Că.... Te iubesc.....
poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă de Cel ce vorbește puțin
Mi-e teamă de Cel ce vorbește puțin -
Mi-e teamă de Omul Tăcut -
Pe Vorbăreț - pot chiar să-l întrec -
Mă întrețin oricând c-un Limbut -
De cel ce drămuiește Vorba
Când Alții - vorbe risipesc -
Mi-e teamă - și-s prevăzătoare
Este un Om Ales
poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ștefănescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri
Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greșelilor ce le-am făcut...
Mi-e teamă de tot neștiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viață ghidează;
De vântul ce-n brațe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o șoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătați de visul dintâi.
Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.
Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găsește sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunțând să-și afle menirea...
Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând pași spre viața de-apoi...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În pragul veșniciei
lui Alexandar
îngrijesc un vis de fericire cu noi doi
îl feresc de eșecuri și de ochii plânși
de vântul turbat, de spaime, de ploi
senzualitate dobândită de la aștri atinși.
iubesc liniștea noastră de dinainte
când toate mirările au ajuns amintiri
nestematele iubirii le păstrez în minte
lumini diafane strălucind în priviri.
nu am nici un motiv să îmi fie teamă
că iubirea noastră nu va dura o veșnicie
am umplut goluri de gânduri cu agheasmă
fac tot ce trebuie pentru temeinicie.
nu mi-e teamă de moarte este o fantasmă
cred în nemurirea sufletelor cred în căsnicie.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi e frică de moarte, aș putea spune că nu-mi e teamă de nimic tocmai pentru că mi-e teamă de orice.
Gheorghe Truță în Pagoda (1993)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de mamă
Te voi iubi, frumoasă mamă,
Te pot iubi ca-n visu-ți drag,
Te pot iubi precum un soare,
Ce te încălzește în prag.
Te pot iubi fără ca tu
Să-mi ceri iubirea zi de zi,
Te pot iubi și când spui "nu",
În orice caz, te pot iubi!
poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Temerile unei pietricele de praf de stele
Mi-e teamă că ne vom pierde,
printre mii de semnale și unde,
explorând atâtea planete și stele,
miliarde pietricele minuscule.
Mi-e teamă că Universul
e aproximativ infinit
că-n ecuația iluziei
nu e nimic greșit.
Mi-e teamă că ne vom pierde
în iubiri terestre.
Mi-e teamă că ne vom aprinde
în lumini interstelare.
Mi-e teamă de teama din noi,
în cele din urmă stim amândoi,
cât de firave sunt două pietricele,
iluzii din particule de praf de stele.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ndrăznesc
De m-ai asculta vreodată
aș voi ca să-ți vorbesc
tu m-asculți... cu toate-acestea
n-am putere să-ndrăznesc
ești prea bună, ești prea dulce
însă fără voia mea
ca și-o pasăre pe cracă
tremur înaintea ta.
Am a-ți spune multe lucruri
nu pot însă... mă-nfior
căci pe buze-ți văd un zâmbet
rece, batjocoritor
gura ta e ca o roză
tu în râs mă vei lua
nu-ndrăznesc să ridic ochii
nu-ndrăznesc-naintea ta.
Mersul tău e de regină
ochiu-ți e impunător
pentru ce te-admir într-una
înțelegi tu prea ușor.
De mi-ai fi tu suverană
și eu rege de ți-aș fi
pentru tine aș muri.
Poate-s prost! e cu putință
însă știu că te iubesc
inima-mi e simțitoare
însă nu pot să vorbesc.
O! amoru-mi pentru tine
să ți-l spun de-aș îndrăzni
n-ai mai râde și pe-un altul
niciodată n-ai iubi!
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Traian Demetrescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul nostru
nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
că te-aș putea iubi.
aproape că s-a făcut iarăși toamnă
și uite cum firul ăsta răsucit de mii și mii de ori
alcătuit din bucuriile și suferințele noastre
din tăcerile și din cuvintele noastre
din exuberanța și din neputința noastră
din grija ta pentru mine și din nepăsarea ta
din teama mea și din indiferența mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el viețile altor oameni
care am fi putut fi noi înșine
dacă eu m-aș fi aplecat să-ți leg șireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aș fi luat în brațe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ți-aș fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai șoptit
rămâi.
acum despărțirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ține împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-și propriul trup
ca să rămână în viață.
nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea și teama
și tristețea și neputința
și să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieților noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeași albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca niște versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.
nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
că te-aș putea iubi.
poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!