Voce interioară

adunai gânduri răzleţe
pe care le scriai uneori
pe frunze veline
alteori pe roşeaţa obrajilor

eu ţi le citeam tare
cu vocea mea interioară
şi abia aşteptam să văd
cum trecem din unul în altul

ca atuncea când tu ai fost
rostită în altă limbă
şi eu împăturit în alt cuvânt
ca atuncea când eu te-am vrut plenar
şi tu n-ai existat
ca atunci când ai plecat nedeplină
şi eu am rămas
neinventat

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere
Care porniseră cândva, pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă,
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta.
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără-o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere,
Care porniseră cândva pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni fără ţărmuri

îţi făceam cadou câte un apus în fiecare seară,
tu îmi aduceai în dar un răsărit
în fiecare zi,
uneori eram plecaţi prin lume să ne vindem sufletele
concretului
pentru a plăti la timp chiria
şi taxa pe existenţă,

iubirea devenise facultativă,

îmi scriai dintr-o realitate virtuală că
doar copacii mai au coloană vertebrală
şi idealul
de a ajunge aproape de cer,

cotidianul este perceput altfel
când pluteşti în derivă
într-o mare de oameni
fără ţărmuri,

eu te aşteptam la marginea netivită
a dimineţii să îmi arăţi cu degetul
unde începe lumea
şi unde se termină certitudinea
zilei de azi,
tu îmi scriai dintr-o altă perspectivă
că trăiesc iluzia unei insule,
că doar apusurile ne-ar mai rămâne
să le privim
împreună.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun

rămas bun foşti copaci,
pe curând,
vă mutaţi emigranţii spre sud
când prezentul acesta sordid
se conjugă la timpul trecut

rămas bun frunza mea,
te-am iubit,
dar te las să mai creşti înc-un an
un poem incognito foşnind
şi-anotimpuri de păsări pe ram

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul rece al singurătăţii

şi pietrele vorbesc
din când în când
cu aerul rece al singurătăţii
cu praful de pe marginea viselor
cu păsările fără amurg
cu pustietatea cărărilor
fără frunze

cu bolta
fără înaltul copacilor
cu apele repezi
cu vieţile şi mai repezi

cu veşnicia

şi uneori cu oamenii
mai ales atunci
când ei tac

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi pustie de februarie

tu stăteai la un capăt
de lapoviţă,
eu la celălalt,
pe-atunci,
pietrele caselor se lăsau încă ştirbite
şi rotunjite
de ploile grele de amintiri
şi de patimi

ne apropiam unul de altul abia când
terminam de măcinat nervii,
de răstălmăcit zodiile
şi semnele de pe cer

cea mai tristă noapte a fost când
frigul remuşcărilor răzbătea
tăios
prin crăpăturile ferestrei
şi ale pietrelor,
iar vântul se cuibărea în locul gol pe
care-l lăsaseşi demult
în urma timpului,
într-o zi pustie
de februarie

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor

Uneori te iubesc
alteori îţi beau din lumină
nepiericiunea aceea cu trupuri de rai

uneori te iubesc
alteori mă ninge
cu glas tare aurora sfinţilor tăi

uneori te iubesc
alteori mă dau preatefericescule
drăgostirei buzelor tale de zeu

uneori te iubesc
alteori învăţ
cum să reînviu la secundă

uneori te iubesc
alteori îţi cânt dorul la frunze
şi învelesc greieri cu rouă

uneori te iubesc
alteori absenţele
sapă în sânge tranşee

uneori te iubesc
alteori viteza luminii
într-un hohot de plâns

uneori te iubesc
alteori mă veşmânt
întru fiică de înger ori scai

uneori te iubesc
alteori vai

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ratăciri

aş fi vrut să te ating
dar trupul îţi este umbră
de spini,
aş fi vrut să te-ajung
dar poteca e îngropată
în uitarea pământului.

aş fi vrut să-ţi vorbesc
din singurătăţi
dar nici nu mă mai aud
când
te strig,

aş fi vrut să te urmez
dar nu te mai văd
în pustiire.

aş fi vrut să te uit
în ochii lui Dumnezeu
dar minţile îmi rătăcesc
încă,
pe drumuri bătătorite
de oameni nebuni.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea copacilor

de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu ştiai că arborii au vremelnicia lor?

trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.

de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?

trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deşertului.

de ce-mi mai vii acum,
când neputinţa mă doboară,
când arborii înnebunesc şi nu se mai văd
de nisipul vremurilor?

trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie de zăpadă

spuneai într-un timp că iubirea-i eternă
trăiam între gheţuri şi-n lumea modernă
dar n-ai mai lăsat nimic să se vadă
din tine, femeie de om de zăpadă

acuma când vine o altă stihie
te caut în mine şi în erezie
pe tine, aceea ce n-a fost să-mi fie
pe niciodată şi pe veşnicie

tu vii înspre mine, ai coapsele albe
şi ninge a tine din florile dalbe
şi cu zăpada ce n-a vrut să-mi vie
în inefabila copilărie

mi-e dor cel mai tare când ninge a tine
ca în calendarele precreştine
şi-n imaculata calamitate
mi-e dor de trecutele noastre păcate

bate un crivăţ a viaţă şi-a moarte
şi ninge cu margini de eternitate
şi ninge acut să nu se mai vadă
femeia iubită de-un om de zăpadă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas fără cuvânt

Nu mai ştiam nimic de tine
doar ce mai citeam din când în când printr-un ziar
mă-ndepărtasem de lume, de oricine
şi nu mai vorbeam
tăceam eu şi-o lume întreagă în al meu gând
până într-o zi când din greşeală
te-am strigat înlăuntrul meu cel mut
şi-atunci, parcă durerea
din vocea ta m-a durut

Oare cine eşti tu
eu cine mai sunt
pe care drum ne-am întâlnit
apoi ne-am rătăcit ca un ecou pierdut?

Când vrem să vorbim cuvintele se revoltă şi tac
şi tac, tac încăpăţânate şi se opresc pe buze
rănite pe rugul fierbinte din sărut

Înlănţuiţi în braţe mute
printre albastre plânse ploi
se-amestecă săruturi vechi pe tâmple
şi curgem amândoi cu zăpezile din noi..

De nu te strigam în mine, iubite
am fi rămas un biet şi uitat cuvânt

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă ambiguă

mă pregătesc pentru o singurătate lungă
nu sunt omul căruia i-ar fi frică
să vorbească uneori
cu adâncimea fântânilor
cu scorburile copacilor
cu pietrele morilor de vânt
cu părăginirea dintre morminte
cu prăpăstiile
din fiecare om

cred uneori că pot trece prin stratosferă
independent
de voinţa ambiguă a materiei
sinucigaşe
intrinsec trăirilor oamenilor
în duminicile lor vetuste

pot trece de la un abandon la altul
fără ipocrizia absurdă a iertării
păcatelor

pot lupta cu mine însumi
din genunchi
pot să-mi ridic ochii spre planete
atunci când gravitaţia haotică a lumii
mă ţine cu capul plecat

nu mi-e frică de singurătatea
şi distanţele cosmice dintre oameni

mi-e frică atunci
când un fel de destin
se înfruntă în fiecare zi
cu existenţa
într-o luptă nedreaptă
corp la corp

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui epigramist

Atunci când face-o epigramă,
El se pretinde-a fi artist.
Şi-atunci când face panaramă,
Spune c-ar fi epigramist.

epigramă de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de salcâm

spuneai că înfloresc târziu,
ca un salcâm alb
pe nisipuri mişcătoare,
că spinii mei suportă
capriciile tale
şi anotimpurile secetoase
din lăuntrul oamenilor,
că uneori
pot creşte frunze
în lumina altor ochi
pe pământ,
că ploile nu-mi pot pătrunde
lemnul galben de piatră.

spuneai că florile-mi
înnebunesc,
că primăvara s-ar pustii fără
de albine,
că iezii nu ar mai avea
umbre înalte
şi porţi albastre
la care să se închine.

spuneai că nu mă poţi atinge
pe buze
decât în april,
când abia începe să-mi crească
coroana de spini,
de suspine,
că fără de floare,
n-ai putea veni la mine
să-mi veghezi amurgul
arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de toamnă

A mai trecut o vară şi atât de mult mă doare,
Că nu te-am întâlnit pe nicăieri pe unde-am fost,
Mă doare floarea, frunza veştejită care moare,
Şi lacrima ce vântul toamnei o usucă fără rost,

Mă doare frunza care-n zbor te-a mângâiat pe pleoape,
Şi salcia care se-apleacă trist în calea ta
Şi-aştept groparul cel de frunze să mă-ngroape,
Într-un mormânt de frunze, printre ploi, pe undeva,

Mă doare toamna-n care mi-e atât de dor de tine,
În care eu voi rătăci prin munţi şi văi adânci
Şi-am să mă rog ca să găseşti cărarea înspre mine,
Când eu voi fi căzut, vânat de vulturi printre stânci.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără trup

am încercat în creşterea mea
să te străbat
dar te-am simţit atât de singură
în exilul tău pe pământ
şi n-am putut a-ţi spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
şi tu nu ştii ce sunt eu
şi că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup

am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu braţele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
şi atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam şi eu pe rug

şi iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârşit de zare

şi spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ţi fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică iubire

Copilă, noaptea îmi apari în vise
din a căror mreajă nu pot să mai ies,
vreau a te purta cu mine cât mai des
pe astrale drumuri de noi deschise.

A fost să fii iubirea mea cea veche
în adolescenţa mea la-nceput,
când te iubeam tăcut şi n-ai ştiut
c-aş fi vrut atunci să fim pereche.

Nu ţi-am spus vreodată la ureche
un cuvânt de amor ori alte cele,
nu te-am sărutat sub cer cu stele,

Te-am iubit în taină, în tăcere...
Destinul m-a dus în depărtare,
suspinul de atunci încă mă doare.

sonet de Ioan Friciu (28 septembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără relevanţă

ce cred nu mai are relevanţă
contează numai că ne-am întâlnit
când iubirea trebuia strigată
cu frunzele căzute peste buze
când eu trebuia să te trăiesc
până la prăpastie
şi tu trebuia să mă prefaci
în luna unui pârâu

ce am spus nu mai are semnificaţie
contează doar sărutul săvârşit
visând
doar iarba călcată din dragoste
şi cercul acela de foc
care ne strângea unul în altul
de parcă eu eram în tine
sufocat
şi tu te sfâşiai
într-o pasăre ţipătoare
cu petale galbene
de vânt

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi întârziaţi

stăteai aşezată cuminte
între miazăzi şi miazănoapte
deasupra unui rug
eu te aşteptam dedesubt
bâjbâind pe marginile unui crepuscul

înainte de a părăsi intensitatea
dintre noi
zarea se mai surpa odată
în două abisuri
înstrăinând o pereche de fluturi
întârziaţi
unul de toamnă şi unul de amintire

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!