Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,
pe câte unul, însoţindu-l dracu încă din viaţă să se asigure c-o fii al său şi-n final... că...
ce-a făcut pe lume oricare om rău dacă n-a huzurit şi dacă nu s-a desfătat, în singurul
lui scop de-a trăi, el fără să se simtă cu inima păgână sau sufletul pătat, când, această
viaţă este darul lui Dumnezeu cu-adevărat, între-atâtea doleanţe depăşite viaţa oferind
viul şi celui ce are, şi celui ce nu are, şi celui uşuratic, şi celui cu virtuţi... de răi, cei buni
umblând de nenumărate ori ca bătuţi, cu smerenie dobândind viaţa veşnică, privind în
jur cu blândeţea celuia ce-a aflat, c-aici, nimenea nu câştigă, nimica material... nici cel
ce crede că dându-se de-a berbeleacul a câştigat oarece luptă, demnă de lăudat, omul
bun, dând roade necontaminat, îmbătrânind mulţumit că a făcut ce trebuie negelozind
şi fără să pizmuiască, necăutând pricină, de ceea ce este, fiecare dând dare de seamă,
singur... cu toţii, găsind, ceea ce căutăm, alegând cu iubirea din conştiinţă... conştienţi
ce ni se-ntâmplă şi spre ce ne-ndreptăm, căci... a treia cale, nu există, deoarece încă de
pe pământ tot omul fiind în fiinţă şi parte cerească şi parte pământească, oamenii toţi
trăind permanent în ambele lumi... voinţa voii tale să hotărnicească să fii milostiv, sau
un egoist evaziv ce trăieşte numai pentru raiul murdar al cugetului său... şi-asta, într-o
cale aleasă... de pe orice cale, nici tu, nici eu, fără să ne putem opri, până-ntr-o bună zi
când va trebui să debarcăm într-o atitudine firească pe ţărmul lumii ce-am dorit-o ca o
lume viitoare încă din viaţă, prin strâmtoarea morţii trecând strecuraţi ca prin sită... de
lumea aleasă, strigaţi... părăsind corabia trupului... părăsind barca pe-aripile vântului,
lăsând viilor pluta... în lumea de dincolo, intrând doar cu sufletul... în rai sau în iad, că,
altă variantă nu este, de-aici de pe pământ trăind în preajma binelui şi a răului ca-ntr-o
poveste, divinul, dăruindu-ne toate mişloacele la îndemâna creierului, spre-a alege... ori
hrana nemuritoare, ori capcana doldora de păcatele vitrege, pentru oricare, optând om
cu om, oricine după cum socoteşte... prin împărtăşanie primind sfintele taine şi sfintele
virtuţi, prostănaci îndeobşte, într-un fel de a fi lesnicios să-l confrunţi exprimându-se şi
sfânta poruncă de-a fii, încât mai lesne, nici nu se poate-nchipui, chiar dacă, de destule
ori ajungem oi rătăcite zăpăciţi de numeroase ispite ranchiunos de iadul crud înmulţite
... conştient şi cunoscător, cerul, de cerul omului, cu multele lui patimi, căderile noastre,
nefiind căderi când omul se ridică, pornind din nou fără frică privind cu ochii inimii sale
spre cer... numai sub influenţa negativă a smintelilor şi-a păcătelor însuşite în efemer le
slăbeşte oamenilor iubirea şi virtutea... bucurii şi îngăduinţe, bunătatea, mila şi credinţe
dispărând din gând ce-i bun descălecând puntea, inima hâdă netulburându-se că gandu'
macabru ar putea s-o distrugă, găsind oameni s-o rabde, căutând să-i tragă să piară şi
ei... inima ce-a experimentat umilinţa, semănând cu tâlharul ce-a cunoscut pocăinţa, el,
lepădându-se de faptele la care s-a dedat cu alţi zmei, asta ridicându-l deasupra, în sine
eliberând conştiinţa... pe-această cale a lumii, ce, este şi singura cale spre viaţa de-apoi,
singura cale pe care să putem merge şi să ne putem numi oameni încreştinaţi... fără să
putem spune că nu am ştiut şi nu ştim, noi toţi încredinţaţi că ştim că ne-ndreptăm spre
cealaltă lume... din lumea din care venim clădindu-i la următoarea un rost din viaţa aşa
cum ne-a fost, cât trăim rostuindu-i-l supuşi şi seduşi de tendinţe alese în particular, cât,
cum şi de ce, ar trebui să ne pese, stând în tot ce exptimă un om el construind energiilor
sale multitudini de avatare culegând infinituri spontan cum o melodie culege notele ce-o
compun de pe clapele unui pian... dezacordat sau nu... un suflet de om neputând sluji la
doi stăpâni sufletul dându-şi unuia singur în toate ce le făcu trebăluind verzi şi uscate în
viaţa de-acu... în unul singur locuind, din unul singur plecând când o fii, cu unul singur ce
l-o primi şi-acolo unde-o ajunge, niciunul neavând a se plânge căci au ales, să vezi că, ce
semeni vei avea de cules, o lume construită pe dumnezeieşti bineţi s-aibe şi-o-mpărăţie a
cerurilor şi-o lume pierdută a iadului, după dorinţă, fiecare înnăscut cu putere de-a gândi
cu o minte... carnea şi spiritul, fiind două realităţi inseparabile, care, una pe cealaltă, nu o
dezminte oricât ar fii-n esenţe de diferite în funcţie de opţiuni urmărind împliniri cu raţiuni
ce-ncearcă să-şi depăşească limitele... oricine adoptând o poziţie rigidă sau favorabilă la
ceva, restrângerile şi preceptele sociale omul legiferându-le peste legea lui Dumnezeu c-o
natură umană expansivă elaborând legi divinului împotrivă de parcă omul ar fii stăpânul
din vieţi... tot omul suportând legile cezarului cu greu, şi, mult mai uşor, suportând, legile
făcute de Dumnezeu, omul schimbându-şi optiunea mereu, nevoi şi aspiraţii dându-i ghes
de la spate... ca vai de ele spinările încovoiate, umplând pagini după pagini în istorii, încă
auzind bocetul plânsului peste timp, vrajbele notorii, clătinând convingeri, a cerului îngeri,
mirându-se de nemulţumirile omului ce doreşte-a se compara cu zeii din Olimp, uitându-şi
acuşica măsura, ca un nărod care nu se mai satură niciodată, oricât ar avea... războaiele
declanşate de om ca să ia, demonstrându-i postura-ntr-o societate de el inventată, cu legi
şi reguli în care desăvârşirea umană n-ai cum s-o atingi vreodată, puterea devenind astfel
o motivaţie de-a supravieţui şi-a exista, într-un nivel de sărăcie şi educaţie, impuse cu de-a
sila, indiferent de percepţii, cei mulţi abea putând avansa de beţe puse-n roate să nu te lase
să mergi mai departe oricâte însuşiri ai avea, oamenii între ei luptând... între pături sociale
create, să stai colea deoparte să priveşti la alte persoane-ascensiunea care de multe ori nu
ar merita, cu ei luându-te la harţă, nu cu viul, ce ţi-a dat câte un pic din toate de care nevoie
ai avea... mulţi pe Dumnezeu înfruntându-L... pe El învinovăţindu-L că le-ar pune piedici prin
deciziile Lui, când, hoţi de destine, hoţi de-mplinire, hoţi de vieţi şi iubire, cu duiumul găsim,
spionând la marginea drumului suflete slabe şi-nvălătucite, rugina mâncându-le din proţap
inima, parcă din neam înrudiţi cu dorul de-a scăpăta sub un control al energiilor nepozitive,
spre lumea de-apoi, ei alegându-şi calea aşa... neţinând cont că-şi omoară cu zile dorul de
viaţă primit, cea mai frumoasă privelişte fiind când vezi un copil fericit, eu nefiind de acord
cu zicala că numai de noi depinde să fii fericit că faci înspre ea un pas mic, dar nici n-o pot
nega, fericirea, întâmplându-se-n multe, odată cu vârsta, pentru fericire, oricine trebuind să
facă ceva, de întunericul răului detaşat, strunindu-şi plăcerile într-o condiţie umană, în care,
nu puternic să fii, ci, atotputernic asupra ta, de răutate scăpat, nimeni nefiind de alt soi, tot
carne, oase şi sânge, într-un lut ridicat din noroi, indiferent de culorile pielii, pe coordonate,
predestinaţi să ne gândim ideile şi să le trăim ca între fraţi, într-o mea culpa, nimeni dintre
noi neânsemnând mai puţin, ci mai mult, între-atâtea lucruri ce sunt de făcut, într-o viaţă, a
naibii de scurtă ce ne călătoreşte spre-o perfecţiune absolută în fiecare zi pas cu pas, orice
filozofie a cunoaşterii, având cheag numai în adevăruri ce se află-n stare latentă în oricare
creier... ca un bumerang, ştiinţenia obiectivă, devenind veridică într-o viaţă în care a strâns
jalbe, rugăminţi şi petiţii, omul trăind cu gândul la el nu la altcineva... cu gândul la el însuşi
hotărând într-o lume plină de panică şi de frică, ca o demarcaţie organică între cunoaştere
şi ştiinţă, omul, având în el însuşi o teorie personală distinctă, şi eu şi tu simţind fericirea-n
adâncul nostru ca în grădini personale, desfăşurată-n meniri care orbesc închipuiri... toate
culturile lumii în nivele de conştienţă naturale putându-ne asambla, folosu-mplinirilor vieţii
apropiind, interesaţi doar de bine, nici un rău la infinit neţinând în acest mare bine al trăirii,
ce-n dar ni s-a dat când ne-a creat.. om şi copil, în fericiri atâta de separaţi prin cunoaşteri,
bucuria cea mai mare, fiind, ca s-o faci, şi s-o dai, fără grafice... cantităţile mari, de fericire,
însemnând mari cantităţi de cunoaşteri, nu cerşetori cerşind, şi nici majorităţi suferind din
neştiinţa de-a vedea... cărări înspre fericiri, mereu găsindu-se undeva, ca o mană cerească
c-o mână de ajutor bine primită de cineva-n nevoinţă, împăcată c-o soartă calculată amplu
în socotinţă, între ierburi, părând orice floare răsărită o regină, întâlnind cu iarba pământul
la rădăcină sub acelaşi soare sub care îmbelşugat găsim fericirea care depinde de noi, noi,
toţi sfidând-o pe moarte, cu fiecare răsărit şi-nserare, colecţionând răni frumoase... unii...
cu moralităţile decăzute, gândindu-se-n toamnă cu idei spre ei avantajoase că-i păcat că le
pleacă cocorii departe... ei, bătrâni, rămânând lângă case... şi băcanul din colţ, la-nceputul
şcolii gândindu-se cum se vor înmulţi miliardele lui, din vânzări umflându-se într-o cutie cu
catifeaua mâncată de molii, el, frecându-şi mâinile, cu zâmbete bucuroase... pe când, hoţii,
freamătă-n târguri băţoşiţi în bretele, că, nu există la pantaloni curele, care, să le păzească
pantalonilor buzunarele, că nici cerul nu pică, nici pământul nu se despică când pe-nserate
metresele nopţii proptesc felinarele nemaiavînd nimic de pierdut dumnealor, ca într-un cor,
opţiuni de fericiri insignifiante sau din contră într-un negustoresc implicat major, există aici,
miliarde înmulţite cu miliarde, ca o avalanşă întrezărite, abudentă, curgând silitor, fără istov
descoprindu-le în toate capetele lumii, cu creier, un om, gândindu-şi fericirile lui inepuizabil,
cu o atitudine, de multe ori în suflet nelăudabil departe de cer, fericirea care depinde de noi,
neavând în faţa cerului nici un mister, ignorant şi suspicios, omul, nesăturându-se neostoit
niciodată... temător şi necredincios, ne-mplinirile lui înmulţindu-se nociv şi vătămător, ostil,
jinduind ca într-un vodevil nemilos, bunăstarea fratelui... sau, a surorii, care... are mult prea
mult bine, şi-n fine, peste toatele toate, mai are şi ochii albaştrii... concludent... neghiobeşte
nepotolit ca un ipocrit aprig şi violent... nimeni nefiind de alt soi ci cu toţii oameni la fel, mai
luminaţi mai stupizi sau mai tonţi neâmblânziţi în carne, ezitanţi în oase şi răzbunători prin
sânge vieţuind rigizi şi bizar spre două lumi finale înjurând mamelor Paştii, ca pe-o punte a
alegerilor abisale, pe pământ alergând, alegând... raiul, sau iadul... fierţi, fripţi sau copţi, toţi
instabili şi curioşi trecând lumii acesteia vadul... chiar dacă ne codim văzând de departe că
se-apropie pragul aici neexistând în nici un caz al'ceva mai sublim ce ne-a ridicat din smârc
şi noroi, şi... nici altă cale mai simplă s-o întâlnim urmată sub aştrii... pe braţe cu flori să ne
conducă spre lumea de-apoi... pentru că, implicit... aici pe pământ... fericirea depinde de noi...

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii şi învăţătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieţii Sfânt Cuvânt

nu ştiinţa oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ţi place
îţi dă viaţa — veşnicia

a lumii învăţătură
uneori monştri crează
căutând altă alură
ea direcţia-şi gripează

nu ştiinţa e menirea
omului de pe pământ
ci sfinţenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

Evanghelia e drumul
şi astăzi spre fericire
de trăieşti aici Cuvântul
şi prin har şi prin iubire

omul doar este iubire
pentru bine şi frumos
şi nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos

căci Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
e Lumina — directorul
omului spre Tatăl Său

numai El ne dă viaţă
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalţă
să trăim fără de vină

în Hristos şi pentru El
ferice cine trăieşte
căci al vieţii sfinte Miel
chiar pe braţe îl primeşte

doar Hristos astăzi ne cere
să fim toţi aici curaţi
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălaţi

căutaţi înţelepciunea
care vine azi de sus
şi nu fiţi precum e lumea
trăiţi voia Lui Isus

nu vedeţi cum se-mplineşte
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău ţâşneşte
căci puterea i s-a frânt

puterea de curăţie
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să ştie
nici nu vrea a Lui lumină

şi Hristos este izvorul
de lumină şi viaţă
numai El îţi prinde dorul
şi spre Tatăl te înalţă

voi încredeţi-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veşnicia

căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea şi Viaţa
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi faţa

nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susţină
căci din cer el a venit
şi-i viaţă — şi-i lumină

n-a fost nimeni pe pământ
să vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos

El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit

întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind — de Tatăl Său
căci Însuşi era Lumină

Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos

la Caiafa când a fost
El ştia atât de bine
ce n-avea şi avea rost
să vorbească despre Sine

şi ce îi înfuria
dacă El mărturiseşte
Domnul toate le ştia
tăria — ce-o stăpâneşte

şi El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la duşmani

nu ostaşii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit

a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
şi Cuvântul Celui Sfânt

şi nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morţii pe Isus

Cel ce soarele-a creat
şi atâtea mii de stele
Universu-n lung şi-n lat
şi planetele-ntre ele

nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
şi ostaşii în mormânt
la picioare să-i trântească

ce uşor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară

însă noi eram pierduţi
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulţi
cu nădejde la răpire

asta l-a ţinut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii

Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
şi omul e mântuit
e salvat de la pierzare

însă numai prin credinţă
dacă crede în Hristos
are-n sine biruinţă
din pierzare este scos

preţul este infinit
e viaţa Lui Isus
Mielul Sfânt şi răstignit
după cum Tatăl a spus

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost nimeni şi nu este

Ca Isus Hristos Mesia
N-am găsit nicio fiinţă
Să-mi aşeze bucuria
În inimă prin credinţă

N-am găsit pe nimeni chiar
Fiinţa să-mi îmbălsămeze
Ca prin dragoste şi har
Sus pe stâncă să m-aşeze

N-a fost nimeni şi nu este
Asemenea cu Hristos
Să suie a vieţii creste
Dar trăind aşa frumos

Nimenea nu a iubit
Omenirea ca şi El
Pân" pe cruce răstignit
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl— veşnicia
Ce Însuşi ne-a dăruit

N-a fost nimeni pe pământ
Pe Tatăl să îl descrie
C-al Lui Dumnezeu Cuvânt
Coborât din veşnicie

El ne-a spus că Tatăl Său
El iubeşte omenirea
Şi vrea omul din ce-i rău
Să-i ofere izbăvirea

De aceea l-a trimis
Pe Fiul Său jos în lume
Ca să-l ducă-n paradis
Pe cel care se supune

Pe cel care prin credinţă
Vrea să fie-n veci curat
Îi oferă biruinţă
Căci prin sânge e spălat

Ca Hristos nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
El e Fiul Omului
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Ca Isus din Nazaret
Nu există vreo fiinţă
Să trăiască aşa de drept
Viaţa asta-n biruinţă

Singurul ce-a biruit
Aici orişice-ncercare
Este Mielul răstignit
Ce ne oferă aici iertare

Numai El s-a ridicat
Mult deasupra tuturora
Şi-n lumină s-a-mbrăcat
Arătându-ne-aurora

A trăit ca nimeni altul
Niciun om cum n-a mai fost
Străpungând însuşi înaltul
A dat omului un rost

Numai El ne-a învăţat
Pe vrăşmaş să îl iubim
Din sufletul cel curat
Şi aşa— să-l biruim

Biruind rău prin bine
Viaţa nouă s-o trăim
Aplicând-o la oricine
Fii ai Tatălui să fim

Isus e Lumina lumii
Însuşi El a susţinut
Sub privirile mulţimii
Căci pe oameni i-a iubit

Numai el este iubirea
Omului care s-a dat
Să ne aducă mântuirea
Şi un suflet nou curat

În lumină eşti lumină
Chiar în noapte noi să fim
Ca pe braţe să ne ţină
Mitrele ce îl iubim

Despărţiţi de jugul lumii
Însă nu de-a Lui Hristos
Pe aripa-nţelepciunii
Vrem viaţa cu folos

Ascultând azi de Mesia
Ca El vrem ca să umblăm
Să ne ofere veşnicia
Noi viaţa să i-o dăm

Ca Isus nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
Vrem de aceea harul Lui
Chiar şi robi în cerul sfânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (18 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul şi Lumina

-Poem-
Ca a Domnului Fiinţă
Nu este şi nici n-a fost
Să ofere biruinţă
Chiar şi astăzi prin credinţă
Omului — un veşnic rost

Ca El nimeni n-a vorbit
Filozofi nici împăraţi
El la Sine ne-a primit
Viaţă — şi ne-a dăruit
La cer sus să fim luaţi

Veşnicia numai El
Şi astăzi dar ne-o oferă
El Hristos Emanuel
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Ce împarte a lumii eră

Mesia — ce ne-a arătat
Şi astăzi se împlineşte
Omul multe a-nvăţat
Cunoştinţe-a căpătat
Însă vai el se-nrăieşte

Cu a lui înţelepciune
Mai bun el ar trebui
Să trăiască-n astă lume
Totul când i se supune
Înţelept pentru a fi

Dar Cuvântul Celui Sfânt
Cât e azi de adevărat
Iată omul pe pământ
A lăsat Sfântul Cuvânt
Pe Isus l-a exilat

Nu mai e de trebuinţă
De Cuvântul Lui Hristos
Nici de har şi de credinţă
Omu-şi spune — biruinţă
Voi avea pe pământ jos

Şi omul iată azi luptă
Împotriva altui om
Bătălia e-ncepută
Şi nimeni azi nu ascultă
De-al vieţii sfinte Domn

Prea puţini azi mai privesc
Spre Isus Lumina lumii
Şi pe El Domn îl doresc
Căci din inimă-l iubesc
Pe Prinţul Înţelepciunii

Nimenea nu a promis
Omul că în veşnicie
Va ajunge-n Paradis
De trăieşte cum e scris
În Legea Vieţii vie

Doar Isus — El ne-a promis
Fericirea-n veşnicie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
În Legea Vieţii vie

Numai Mesia Isus
Ne-a vorbit de veşnicie
Şi de Tatăl Lui de Sus
Şi că omul de-i supus
Va primi răsplata vie

Şi El iată ne-a promis
Fericirea pe vecie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
Mire-n veci o să ne fie

Nici un om mare al lumii
Scriitor sau împărat
N-a promis asta mulţimii
Căci izvoarele luminii
Omul nu le-a explorat

Nimenea de pe pământ
Nu a susţinut că-i viaţa
Ci doar Fiul Celui Sfânt
Şi al Tatălui Cuvânt
În soare ce-şi scaldă faţa

Numai Mesia Hristos
Singur a mărturisit
Într-un chip aşa frumos
Pentru voi viaţ-am scos
Şi la voi iat-am venit

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Şi Lumina lumii sânt
Eu vă dărui înfierea
În Mine s-aveţi plăcerea
Să-mpliniţi al Meu Cuvânt

Cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are
Căci El face ce e bine
Şi-a păcatelor mulţime
Prin Mine — are spălare

Cine crede în Hristos
E spălat de-a lui păcate
Că-l urmează aici jos
Şi trăieşte aşa frumos
El lumina o împarte

Mesia Isus Hristos
Ne e Domn şi călăuză
Şi-a Lui drum e cu folos
Din lumina vieţii scos
Adevăru să-l pătrunză

Nu-i nimic aici sub soare
Ca a Lui Hristos lumină
Ce ne este azi cărare
Prin milă şi îndurare
Ca pe palme să ne ţină

Numai El e Adevărul
Numai El a îndrăznit
Să ne spună că e ţelul
Ce ne duce iar la Tatăl
De aceea — El a venit

Nimeni n-a mai susţinut
Că e Calea şi Viaţa
Şi că e-al omului scut
Doar de aceea s-a născut
Să ne lumineze faţa

Nimeni n-a mai afirmat
Că e Uşa şi Adevărul
Adevărul cel curat
Oamenilor ce-a fost dat
Din cer chiar de Însuşi Tatăl

Însă nici aşa frumos
N-a fost nimeni să susţină
Pe pământ aicea jos
Că-i a omului folos
Că e viaţă şi lumină

Tot ce-a spus a confirmat
Cu iubirea şi viaţa
Numai El trupu şi-a dat
Murind dar pentru păcat
Să ne lumineze faţa

El e-al nostru Creator
El cu Tatăl împreună
Şi ne e Mântuitor
Până-n vecii vecilor
E Păstorul de la turmă

Pentru noi El a murit
Ca să ne plătească vina
Pe Golgota răstignit
Viaţa El şi-a dăruit
Noi să îi urmăm lumina

Căci lumina şi Adevărul
E Isus Hristos Mesia
Pentru sfinţi doar El e ţelul
Numai El iubise omul
Să-i dea viaţa — veşncia

Cine se încrede-n El
E salvat de a lui vină
Căci Hristos Emanuel
E-al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Şi e Viaţă şi Lumină

Singurul fără păcat
Ce-a trăit jos pe pământ
El e solul — Minunat
Calea ce ne-a arătat
Din Cuvântul Celui Sfânt

Numai El este Lumina
Numai el e Adevărul
Ce ne cheamă-ntodeauna
Să primim şi noi cununa
Chiar din ceruri de la Tatăl

Nimeni nu ne-a mai chemat
Veşnicia să ne ofere
Ci Isus crucificat
El ne-a spus că-i Împărat
Şi ne are în vedere

Oamenii toţi ne-au hulit
Şi ne-a spus doar rătăciţi
Cu ocară ne-au lovit
Şi atâţi ne-au părăsit
De ei am fost prigoniţi

Nuimai El — Hristos Mesia
Cuvântu ne-a învăţat
Şi ne-a spus că veşnicia
Ne-o oferă — bucuria
De-a fi fii de Împărat
Doar a Lui Învăţătură
Ne-nvaţă să fim curaţi
Să trăim după Scriptură
Cu suflet şi cu făptură
Lui să-i fim pe veci predaţi

Nimeni altul n-a mai pus
Accent doar pe curăţie
Ca şi Domnul nost" Isus
Ce pe braţe ne-a adus
Fraţi să-i fim în veşnicie

El s-avem un duh curat
Şi astăzi iată ne cere
Nu omul ce-a învăţat
De-a fi cât mai necurat
Dar să aibă aici avere

Pe avere El n-a pus
Accent nici pe avuţie
Ci Mirele nost" Isus
Advărul ne-a adus
Să intrăm în veşnicie

Am pierdut un Paradis
Altu dar să câştigăm
În cer sus să fii admis
Prin Cuvântul sfânt şi scris
De El dar să ascultăm

Glorie dar Lui Mesia
Slavă Celui Prea Înalt
Ce ne oferă veşnicia
Să trăim iar bucuria
Ce odată ni s-a dat
13-11-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,
degeaba podidindu-te plânsul, între destui care sar în spatele dracului, să se vadă trecuţi
gârla, ei, mai demult umblând cu şopârla printre fărădelegi şmecherind, într-un mod de-a
fii vieţuind în care au văzut că prietenul e miere şi urmăresc să-l mănânce de tot, pe când
un amic bun şi blând te iubeşte oricând, şi-n fericire şi-n nenorocire alături stând, să-ţi fie
ţie proptă şi bucurie... o prietenie adăpându-se din două inimi curate ca din una cu vorbe
cinstite şi pline de dragoste, ocolind minciuna... decât un prieten vrăşmaş, sărutându-te,
mai bine un câine lingându-te, mai prieten cu câinele-aflându-te împărţind între voi cuşca
fără gând de-a muşca, în rugăciuni, învăţând să te rogi să te ferească Domnul de prieteni
că de duşmani te poţi păzi şi singur... în cea mai preţioasă călătorie spre sufletul nostru,
noi înşine hotărând limitele cugetând şi simţind, descoperind falsitatea, debarasându-ne
de ea chiar dacă mai târziu mai bine decât niciodată, că orice om aşteaptă să poat-avea
pe cineva lângă el, căruia, să-i poată vorbi, cum ar vorbi cu el însuşi, firea îndemnându-şi
că mult mai uşor mergi c-un amic pe-ntuneric decât c-un duşman prin lumină, că, numai
într-o
prietenie adevărată ce rezistă timpului, distanţei şi tăcerilor, şi la tot ce-o să vină, găseşti
acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni sigur nu numai când
ai dreptate ci şi-atunci când greşeşti, oameni fiind cu toţii, săraci sau bogaţi, sau, din viţe
domneşti, ce tânjim după un prieten, numai lui să-i spui că eşti fericit, sau cât eşti de trist,
nefiind nimic mai amar ca prietenia mincinoasă, aici dovedindu-se diavolul artist punând
copita despicată pe-o pradă grasă, bine fiind să ştii unde-ţi sunt prietenii, dar şi duşmanii,
de multe ori ascunşi lângă casă, că-n împrejurări nesigure, şi unii şi alţii, cumpănesc, şi-ţi
numără banii pentru un ajutor ce şi-l târguiesc, într-o durere cel mai bun prieten aflându-l
pe Dumnezeu care nu uită de tine nici atuncea când dai de greu şi nici când ţi-e bine doar
tu să nu uiţi de El, numai prietenia cu Dumnezeu, demonstrându-ne, că, singurătatea nu e
singurătate, la polul opus, cel mai înjositor lucru fiind să cerşeşti prietenia semenului tău
într-o rânduită de frate, în care, nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar de-ar deţine toate
bunurile lumii, pentru că, precum oamenii beţi şi copiii, aşa-s şi duşmanii de sinceri când
spun ce gândesc pândind când ceilalţi greşesc, mai multe greşeli având ei, eu mulţumind
pizmaşilor că există, ca o metodă altruistă neortodoxă, ce îmi arată unde să îmi corectez
verigi ce le am lipsă astfel încât între zmei eu cutez să spun că sunt prea puţini oameni ce
au învăţat să preţuiască prietenia pe când orice duşman atacă în mod direct... periculoşi
considerându-i pe cei ce linguşesc, timpul, verificând prieteniile, aşa cum, focul, verifică o
bucată de aur, scoţând la iveală vrăşmăşia ca pe-un gând uzat şi defect, nici un alt semen
neputându-se pune judecător între doi prieteni, nefiind dificil să-ţi faci prieteni pentru care
să mori, ci, fiind dificil să găseşti unul pentru care merită să mori, în viaţă, omu-ncercând
prieteniile cu sutele şi cu miile pân-ajunge să aleagă doar două-trei, într-un duşman cinstit
un mai mare prieten aflând decât în prietenul mincinos care-i prieten cu tine cât ai bani şi
o duci bine, că... de n-ai bani şi o duci rău, nu ţi-e neam nici neamul tău... oricare prietenie
întărindu-se puternică prin ce iartă, nu, prin ce îndreaptă, prietenul tuturor, nefiind prieten
cu nimeni, prietenia duşmanului semănând cu duşmănia amicului tău fiindcă pe cărările
vieţii, nu toţi care râd îţi sunt şi prieteni, cum nu toţi cei care se supără îţi sunt neaparat şi
duşmani... peste-un număr de ani, tu să descoperi că duşmanul ţi-a fost un prieten ce s-a
rătăcit când prea mult a dorit pizmuind... în acelaşi timp să-ţi aminteşti de zilele cu soare
dar fără lumină, când un prieten te-a prins de mână, văzându-te necăjit, tu, şi-azi simţind
cum ţi-a atins inima cu dorinţa de-a proteja, linişte-aducându-ţi cuvântul şi sfatul, să laşi
cât colo bănatul, că, dacă toţi oamenii-ar ştii ce spun alţi oameni despre ei pe lume nu ar
mai fii nici două prietenii, gura satului fiind slobodă, ca o mare-nţelepciune prevăzător să
fii să-ţi
alegi prieteni ce nu te-ar sili nicicând la compromisuri chiar dacă te cunosc bine, ei, mai
departe continuând să te placă... în viaţă, cu toţii-având duşmani doar pentru că-ţi sunt
negrii ochii, prietenul, învăţându-te ce să faci şi duşmanul ce să nu faci, obligându-te să
faci ceea ce trebuie, că... şi pe vrăşmaşi, ca şi pe-acei cu bunăvoinţă, îi adună-n jurul tău
doar interesul, care în câteva zile îi ia înapoi, să-şi caute în altă parte trifoiul cu patru foi,
lăsându-ţi în urma lor datoria ca a doua oară să nu-i mai primeşti după ce şi-au mâncat
omenia, pe prietenul bun acceptându-l cum este fiincă şi el te acceptă cum eşti în elanul
din deveniri lăsându-te-n continuare să creşti, conştient că prietenia se obţine destul de
lesne dar e greu de păstrat, însă... cel care nu a cunoscut farmecul unei prietenii sincere
şi dezinteresate, înseamnă că nu ştie ce-i fericirea pe care un om o poate primi de la alt
om, când şi rădăcinile unui pom întâlnesc alte rădăcini sub pământ, noi, fără să putem
pe cineva judeca după persoanele cu care se-adună pentru că şi Iuda a avut un prieten
ireproşabil, eu, respectând prea mult ideea de Dumnezeu ca să ÎL fac pe El responsabil
de o asemenea lume absurdă, în care, unii... vor să pară de treabă tocmai atuncea când
sunt necinstiţi ei neştiind cât sunt de înguşti şi de mici, omului nefolosindu-i frumuseţea
la nimic fără cugetare şi chibzuinţă niciunul neavând voie să stăm spectatori la ceea ce
se întâmplă, aşadar... implică-te... inima omului fiind largă... de ce s-o purtăm strâmtă şi
plină de ură, a ştii să râzi cu un prieten în clipele tragice însemnând că ştii să stăpâneşti
tragicul ştiind cât de frumos este cerul chiar dacă are norii pe el, sub cer trăind oamenii,
care nu-s niciodată la fel într-o viaţă ce poate fii trăită oriunde dintr-un adevăr ce te face
să lupţi pentru ea, cuvântul prieten şi prietenia rămânând un atu formidabil căci, pentru
prietenia ta, omule, alt suflet a traversat veşnicia călătorind între destine să fie alăturea
de tine... în consimţămîntul unei prietenii nimeni neavând nevoie de cineva care să vină
în ea să se schimbe, să dea din cap când dă celălalt, umbra noastră făcând asta foarte
bine, căci prietenia e, deja, schimbarea... ca cea mai grozavă artă a omenirii... arta de-a
relaţiona... importanţa, aflându-se în cât poţi tu să oferi nu în cât poţi primi, prietenia ca
apa fiind când ţi-e sete, în greutăţile vieţii care mereu scot la iveală adevăratele prietenii,
existând adevărul că toţi te vor face să suferi la un moment dat, tu numai să-i găseşti pe
cei pentru care merită să suferi că-ntr-o prietenie oricare suflet vede cu inima nu cu ochii,
nu lipsa iubirii ci lipsa prieteniei nefericind inima... un prieten adevărat intră-n conexiune
cu tine pe viaţă dintr-o legătură a trecutul deschizând drum spre viitor ca o cheie a vieţii
şi-a sănătăţii din ea într-o lume nebună, orice cunoştinţă a ta având puterea să te scoată
din închisoare pe cauţiune pe când prietenul bun e-n închisoare cu tine şi-ţi spune că e o
aventură
pe cinste... într-o rânduită de frate unde duşmanul poate să-ţi devină prieten şi prietenul
poate să-ţi devină duşman, actul prieteniei n-are nevoie de justiţie, însă, aceia care caută
dreptatea au nevoie de toată prietenia, în timpul vieţii prea scurt să nu te trezeşti în zorii
de zi cu regrete toţi ştiind că toate se-ntâmplă cu un motiv, chiar dacă nu-ţi vine uşor să
accepţi, înţelepţeşte gândind că totul o să merite... ideile excentrice intuitiv, vin şi-ţi spun
că şi tu dezamăgeşti pe cineva împreună cu el dac-ai sta să trăieşti ţinându-l cu ambele
mâini, într-o prietenie neexistând slugi şi stăpâni, numai suflet şi inimă, pe prietenul bun
considerându-l o stea de pe cer pe care n-o vezi tot timpul dar ştii că-i acolo prezent să-l
găseşti dintr-un întreg orizont ce-ar fii pustiu fără stele cum nici zilele luminate de soare
n-ar mai avea culoare şi nici vinul gust... prietenia, întâmpinându-ne cu braţele deschise
când suflete cu uşi stau închise cu o mie de lacăte şi zăvoare, că, numai prietenul bun te
ridică, pe când ceilalţi nici n-au băgat de seamă că ai căzut, prietenul adevărat, în inimă
ţinându-te, ca în leagăn legănat, el, mereu disponibil, şi dispus... un om, fără să-şi poată
închipui viaţa fără prieteni, ca un motiv pentru care te trezeşti dimineaţa c-un rost lângă
inima ta, contextul, făcându-te cea mai puternică persoană din lume când prietenia este
punctul tău slab, tu lumii fiind prietenul care ţi-l doreşti în tăceri ce mereu ţi le va-nţelege
chiar şi-atunci când nu-ţi înţelege cuvintele... oricât de departe te-ai duce, tot timpul să te
poţi întoarce să-l găseşti ca pe-o armonie-n haos ce-ţi promite că n-ai să fii-n haos singur,
frumosul lumii devenind mai frumos prietenia ungând sufletul şi săracului ca un balsam,
prietenului bun, spunându-i,, -... eşti tot ce am...!" privindu-l ca pe-o bogăţie descoperită
în oglinda vieţii ce-o au, norocoşi că s-au întâlnit să multiplice binele divizând răul într-un
parteneriat într-o viaţă în care te naşti singur... trăieşti singur... iubeşti şi mori singur, ea,
prietenia, construind iluzia că nu e aşa arătându-şi iubirea ca pe-o responsabilitate reală
şi plăcută, nu, ca pe-o oportunitate când totul îţi pare prea complicat... ea-ţi înalţă nivelul
sufletului înspre divin ca un sistem de măsură al valorilor într-un om care te provocă da'
te şi inspiră petrecând timp cu el şi-atunci când ceilalţi pleacă uitându-l în tăcere, relaţia
nedepinzând de neştiinţă şi ignoranţă, unui prieten la nevoie cunoscându-i adevărata sa
faţă, de el având nevoie inima ta, să poţi crede în tine, noi, nealegându-ne neamurile, nici
familia, dar prietenii da, ca o scuză a dumnezeirii pentru familia ta, mai uşor arătându-le
prietenilor toate greşelile... atât cât suntem în viaţă, nu după moarte, când nimeni nu mai
învaţă, pentru aicea ceva... de unde-s coborâţi, să ridici în sus oameni dintr-o iubire pură
şi castă, devenind sacră, omenirii, ca un răspuns când vezi la fel un adevăr ce te face să
lupţi, pentru prietenia ta, omule, semenul iubindu-ţi, ajutând ajutat să ajuţi, eu... socotind
prietenia arta umană de-a relaţiona... important fiind cât poţi tu să oferi nu cât poţi tu să
primeşti, sau să ceri... în timpul vieţii prea scurt să nu te trezeşti cu regrete dimineaţa că
ţi-ai trădat prietenia, pe un drum neumblat, repede crescând buruiană, profeţindu-i inimii
sărăcia...

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să intrăm pe poarta strâmtă

Cât de limpede-i Scriptura
Cartea Vieţii pe pământ
Ce îţi schimbă aici făptura
De iubeşti al ei cuvânt

Evanghelia Divină
Ce putere-n sine are
De-ţi dă viaţa cea deplină
Pe-a vieţii vii cărare

Cât de scump este cuvântul
Semănat azi în Scriptură
De îţi schimbă-n bine drumul
Şi-ţi transformă a ta făptură

Nici o carte nu îndeamnă
Omenirea pe pământ
Să schimbe a vieţii haină
Ca al ei— veşnic Cuvânt

Doar Scriptura-i cartea vie
Dată aici de Creator
Să conducă-n veşnicie
Pe tot omul muritor

Să conducă la viaţă
Orice om de pe pământ
Care ochii şi-i înalţă
Înspre Dumnezeul Sfânt

Scriptura doar ne aduce
Şi lumina şi-Adevărul
Prin ea oamenii să urce
Hristos să le fie ţelul

Prin credinţă şi iubire
Viaţa nouă s-o trăiască
Umblând în neprihănire
Până-n patria cerească

Căci Isus este lumina
Ce emană din Scriptură
Lui să-i dai pe todeauna
A ta gingaşă făptură

Şi Isus e calea vie
Ce te duce-n cerul sfânt
De trăieşti în veşnicie
Chiar al Domnului Cuvânt

Doar Isus totul ne-nvaţă
Cum aicea să trăim
O cu totul altă viaţă
Pe Tatăl să îl cinstim

Numai El e legătura
Dintre om şi Dumnezeu
Dacă răsfoieşti Scriptura
Să salvezi sufletul tău

Un alt drum nu mai există
Înspre Tatăl Cel din cer
Isus e singura pistă
Poentru oamenii ce pier

Doar un singur Nume ni s-a dat
E Isus Hristos Mesia
Mielul Sfânt crucificat
S-avem iarăşi veşnicia

Tatăl Sfânt a hotărât
Hristos Calea să ne fie
Şi iată ne-a dăruit
Chiar pe Fiul— Pâinea vie

Numai el este Lumina
Şi Viaţa pe pământ
Isus doar— întodeauna
Ne salvează prin Cuvânt

El Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
Ce a întocmit izvorul
Tot ce vede ochiul tău

Când în noaptea cea senină
Înspre cer ochii-i ridici
Mii de stele de lumină
De-ţi par nişte licurici

Isus doar— El a creat
Aici zborul şi privirea
Chiar surâsul cel curat
Ce ascunde-n piept iubirea

Minunatul Creator
E Isus Hristos Mesia
Şi-i e scut ocrotitor
Celui ce vrea veşnicia

Şi tăieşte prin credinţă
Viaţa şi neprihănirea
Dându-şi unica fiinţă
Lui Isus ce e iubirea

El e Creatorul Sfânt
Ce crease Universul
Însă iată pe pământ
Şi-a înscris El Însuşi mersul

A venit în lumea noastră
Ca să moară sus pe cruce
Iarăşi zarea cea albastră
Veşnic s-o vedem cum luce

Să primim din nou viaţa
Ce-am pierdut-o prin păcat
Ca şi roua dimineaţa
S-avem sufletul curat

Doar Isus ne e menire
Şi salvare şi Cuvânt
Milă şi neprihănire
Până-n cerul pururi sfânt

Doar prin el ne e deschis
Ceru-ntreg pentru vecie
Să intrăm în Paradis
Căci El este Pâinea Vie

Nu e nimenea sub soare
Ca Isus Mântuitorul
El e veşnica salvare
Învierea şi izvorul

E izvorul de viaţă
Prin care noi azi trăim
Soarele ce se înalţă
Tot mai credincioşi să fim

În lumina lui Isus
Primim azi neprihănirea
Soarele fără apus
Ce revarsă-n noi iubirea

Singura cărare vie
Înspre viaţă şi lumină
E Isus din veşnicie
El e viaţa fără vină

Căci prin El trăim iubirea
Adevărul pe pământ
Dragostea— neprihănirea
Al vieţii viu Cuvânt

Numai El pe toţi ne leagă
De aici— de Paradis
Oamenii să înţeleagă
Căci o uşă s-a deschis

El e Uşa şi cărarea
Pentru orice păcătos
Ce doreşte îndurarea
Din lume să fie scos

O soluţie s-a dat
Prin El pentru fiecare
Ca să fie-n veci spălat
De păcatele amare

Este jertfa din Calvar
Sângele nepriănirii
Prin care viaţa-n dar
O-avem pe drumul iubirii

Drumul sfânt al Lui Hristos
Care singur l-a trasat
Pentru omul păcătos
Ce se vrea iarăşi curat

Doar prin El se dăruieşte
Iarăşi viaţa cea pierdută
Cine-o vrea iar o găseşte
Şi primit va fi la nuntă

Domnul Isus a murit
Şi prin sângele Lui sfânt
Este omul curăţit
Şi-mbrăcat azi în Cuvânt

Numai El dă mântuirea
Să intrăm pe poarta strâmtă
S-avem parte de iubirea
Mirelui ceresc la nuntă

Glorie dar Lui Mesia
Pentru jertfa din Calvar
Prin care iar veşnicia
Omul o primeşte-n dar

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea lacrimilor

N-am găsit nici-o fiinţă
Nici în cer nici pe pământ
Să-i dau viaţa prin credinţă
Decât Fiul Celui Sfânt

Domnul este Dumnezeu
El Isus Hristos Mesia
Ce mă ia pe braţul Său
Şi-mi e pacea — bucuria

N-am găsit nici-o făptură
Pe acest pământ străin
A cărui învăţătură
Să ne abată de la chin

Omul gingaş să-l salveze
Curăţindu-l de păcat
Şi în rai să îl aşeze
Cu chipul imaculat

Nimenea de pe pământ
Nu a fost şi nu e-n stare
Cuvântul Acelui Sfânt
Să îl pună-n aplicare

Fără pată în lumină
Să fie ca un izvor
Cu vorbirea fără vină
Pentru omul muritor

Caut un om să stea în spărtură
Dar omul vai — nu-i nicăieri
Ca să trăiască Sfânta Scriptură
Viu în lumină — nu în păreri

Caut un om dar nimenea nu-i
Sfinţenia — el s-o păstreze
Imaculat — în faţa Domnului
Cu drag el să se aşeze

Dar nimeni nu-i nimeni n-a fost
Curat sfânt şi fără vină
Să rămâie crin la post
Îmbrăcat doar în lumină

Şi astfel a trebuit
Domnul Vieţii să coboare
Singurul neprihănit
Şi războinic de sub soare

Domnul Vieţii — El Lumina
Şi Adevăru absolut
Cel ce dăruie cununa
Celui sfânt neprihănit

Fiul Celui Prea Înalt
Creatorul plin de slavă
El viaţa Lui şi-a dat
Pentru fiinţa omului — bolnavă

Dezbrăcat de-a Lui mărire
Şi de gloria cerească
Străpuns de-a noastră iubire
I-a fost dat jos să păşească

Să ne-nveţe ce-i iubirea
Ce-i Lumina şi Cuvântul
Ca trăind neprihănirea
Noi să părăsim pământul

A Lui Sfântă-nvăţătură
De aici totu-a dărâmat
Nefiind o umplutură
Ci Cuvântu — adevărat

Cuvântul Cel din vecie
Al Celui Sfânt —şi Prea Înalt
Veşnic ce e Pâinea Vie
Şi viaţa ce s-a dat

Cu ochii — cum o vedem
Şi cum e în veşnicie
Doar de El să ascultăm
A Lui goria să fie

Toţi au fost hoţi şi tâlhari
Înainte ce-au venit
Numai Domnul celor mari
Şi al tuturor — ne-a oferit

Şi iubirea şi credinţa
Tatălui de-a se arăta
Curată păstrând fiinţa
Şi-mplinind doar voia Sa

Cât de scump ne eşti Isuse
Al Lui Dumnezeu Sfânt Fiu
Floarea lacrimilor scurse
Pe acest pământ pustiu

Tu eşti lacrima iubirii
Pentru omul muritor
Fiinţa — desăvârşirii
Al vieţii sfânt izvor

Numai Tu şi azi ne scalzi
Şi-n lumină şi-n cântare
Şi de dorul nost"Tu arzi
Să ne vezi cântând onoare

Să ne vezi în palma Ta
Plini Isus de-a Ta iubire
Împlinind făgăduinţa
Însă în nepihănire

Doar Isus ne e destinul
Şi viaţa şi menirea
Ne e Calea ne e drumul
Dacă vrem desăvârşirea

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există scuză-n lume...

Frumuseţea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdităţii, printre semeni, nu pici teste
Şi, în loc să adânceşti golu'-n tine şi în lume,
Tu, din viaţă, prin iubire, reuşeşti să-ţi faci un nume.

Ăsta-i drumul care duce spre lumina dezrobirii,
Singurul care te-ntoarce de pe calea rătăcirii:
Bunătatea, simplitatea, dragostea, credinţa, zelul
De-a te rupe din mulţime, nemuririi-ai urma ţelul.

Restul sunt doar aparenţe, amăgiri alambicate
Şi făcute să îi pună sufletului beţe-n roate.
Nu-i nici pe departe viaţa cum o vede omul care,
S-a lăsat pradă ispitei de-a trăi în hibernare.

Nimic nu-i ceea ce pare, din câte vânează gloata.
Răul e hrănit de om, nu este de vină soarta.
Nu există scuză-n lume pentru ce e rău sau bine.
De noi toţi depind acestea. Şi de mine, şi de tine.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Susură prin munte, un izvor,
Se aruncă-n lume, călător,
A plecat de sus, din înalt,
S-a lăsat în vale, în neant.

Vesel şi zglobiu, nu se teme,
Se va-ntoarce-aici, dup-o vreme,
Limpede, senin, ca o joacă
Pleacă înspre vale, să se-ntoarcă.

Se-mpleteşte-n cale cu un pârâiaş,
Fratele mai mare, mai poznaş,
Iar la confluenţă se învolburează
Când se-adună-n braţe şi dansează.

Merg îmbrăţişaţi spre un râu
Şi se-ncing tustrei într-un brâu,
Duc cu jocul lor, în aluviu,
Bucuria vieţii, într-un fluviu.

Hora s-a lărgit, pe sub soare,
Drumul se sfârşeşte, într-o mare!
Arşiţa-i ridică, într-un nor,
Noru-i poartă iarăşi, la izvor.

Ăsta-i ciclul vieţii, de nu ştim,
Am crezut că viaţa e ca să murim
Şi că am venit doar să procreăm,
Însă nu ne ducem, noi ne transformăm!

Din sămânţă-n floare, din crenguţă-n pom,
Apoi, din iubire, în copil, în om,
Din puştanii veseli devenim adulţi,
Mai albim puţin şi suntem cărunţi.

Singuri am venit! Ne iubim... în doi,
Învăţăm cu timpul, cum să spunem, noi!
Ne-nvârtim în cercuri şi uităm, desigur,
Că plecăm spre moarte, câte unul, singur.

Suntem ca izvorul care se transformă,
Doar că nu-nţelegem, încă, sub ce formă,
Fără să simţim, tragem doar concluzii:
În material, suntem doar iluzii.

Asta este lumea! Luptă şi se zbate!
Sufletul şi-l uită, undeva, departe,
Timpul nu ne iartă, ne ia din putere,
Pentru ce ne-a dat, el tribut îşi cere!

Ne-ntrebăm, retoric, când îmbătrănim,
Pentru ce ne naştem, pentru ce trăim?
Oare ce e viaţa? De ce chinuim
Dacă într-o zi tot o să murim?

Când n-avem putere să ne mai mişcăm
Şi privim în urmă, oare ce aflăm?
Ce ne mişcă oare? Oare ce să fie?
Ce motor ascuns ne dă energie?

Pentru ce-am venit, care-a fost menirea?
Banii şi averea??? Nu, era iubirea!
Patimă, iubire, lacrimă şi zâmbet,
Toate-aceste stări, au un nume: suflet!

Oameni lângă oameni, oare cât petrecem?
Din pământ suntem, în pământ ne ducem!
Când ne transformăm? Nici n-avem de ştire!
Ce luăm cu noi?
Suflet şi iubire

poezie de Florentina Mitrică (4 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plătit Isus tot preţul

A venit Isus din cer
El Lumina şi Iubirea
Pentru oamenii ce pier
Să le aducă izbăbirea

Nici în înger de lumină
Nici arhanghel strălucit
Ci în om fără de vină
Creatorul a venit

Creatorul cel sublim
Însuşi El s-a coborât
Fiul slavei—Prinţ Divin
La noi iată a venit

El Acel ce ne-a iubit
Mai 'nainte de a fi
În plan când El ne-a zărit
De atunci El ne iubi

Şi cu Tatăl ce-mpreună
Lutul fin l-a frământat
Până când apoi în urmă
A Lor Chip iată i-au dat

Şi-a suflat în nări suflare
Şi omul a devenit
O fiinţă pe cărare
Cu um mers neobişnuit

Căci avea din Dumnezeu
El suflare din suflarea
Taină ce e-n empireu
Singură fiind lucrarea

Ce-avea taina nemuririi
Prin suflarea Celui Sfânt
Şi amprentele iubirii
Ale-Ntâiului Cuvânt

El Lumina şi Adevărul
Fiul Celui Prea Înalt
Ce-a rămas pentru om ţelul
Ce se vrea în veci curat

El e unica Fiinţă
Din Tatăl ce s-a născut
Şi-n toate e biruinţă
Tatălui fiind plăcut

Şi omul a devenit
Pe pământ stăpân pe toate
Totul i-a fost oferit
De Cel ce-i stăpân pe moarte

De Cel care a creat
Tot ce mişcă pe pământ
Şi ce e în lung şi-n lat
În imensul Infinit

Însă omul a căzut
În ispită şi-ncercare
Şi păcatul l-a umplut
Transferându-l la pierzare

De aceea a venit
Domnul Isus să-l salveze
Creatorul Cel slăvit
Iar viaţă să-i doneze

Fiinţa aceasta ce-i din lut
Din lumină şi iubire
Sub povoară a căzut
Morţii dată— la pieire

Ce-a creat Domnul mai scump
Mai curat şi în lumină
Totul pururea-i pierdut
Căci imensă i-a lui vină

Pe pământ iat-a sosit
La noi Însuşi Creatorul
Să-şi salveze în sfârşit
Omul— ce-i fură fiorul

Şi-i fură chiar şi iubirea
Chipul Lui— doar el îl poartă
Însă nu— neprihănirea
Căci el e-o fiinţă moartă

Domnul Isus a venit
Să-i redea iarăşi viaţa
Omul iar neprihănit
Să-i privească în veci faţa

A venit ca să plătească
El păcatul cel amar
Şi fiinţa omenească
Să fie-mbrăcată-n har

Iar Cuvântul Cel Divin
În smerenie-mbrăcat
S-a plecat spre cel în chin
Înspre omul vinovat

S-a plecat spre cel căzut
Şi rănit şi plin de sânge
Un rob iată s-a făcut
Boala— moartea spre învinge

Mâna ce a plămădit
Lutul umed cu fineţe
Iată astăzi s-a oprit
La rănit cu aşa tandreţe

Şi cu atâta gingăşie
Rănile i le-a spălat
Cum numai El singur ştie
Şi le-a uns şi le-a pansat

Nu există nicio mână
Ca a Sa pe acest pământ
Căci iubirea-i e stăpână
Şi e Fiul Celui Sfânt

Fericiţi au fost acei
Ce au fost de El atinşi
Ca oiţe şi ca miei
Şi-n Sine au fost ascunşi

Domnul este Dumnezeu
Şi e Viaţa viitoare
Viaţă la poporul Său
Salvare celui ce moare

Dar credinţă ni se cere
Să credem cu adevărat
Pe Isus doar în vedere
Să-l păstrăm şi-un duh curat

A venit Isus din cer
Raza sfântă de lumină
Pentru oamenii ce pier
Vinovaţi şi plini de vină

A venit ca El să moară
Pentru cei ce-s vinovaţi
Oamenii ca să nu piară
Ci să fie-n El spălaţi

El e preţul mântuirii
Preţul care e de ajuns
Ca viaţa omenirii
Să nu aibă-n veci apus

Cine crede în Hristos
Viaţă nouă să primească
Ca în cerul glorios
Şi în Rai el să păşască

Căci Isus ne e menirea
Viaţa noastră şi destinul
El ne e în veci iubirea
Ne e Viaţa şi stăpânul

N-avem altă fericire
Şi n-avem un alt destin
Căci Hristos ne este Mire
În El totu avem deplin

Mâna ce ne-a plămădit
Dându-ne înfăţişarea
Din cer iată a venit
Crucii dând îmbrăţişarea

Pironită a fost pe cruce
De cuiul cel ucigaş
În lumina ce străluce
Pentru orişice vrăşmaş

Lumea nu l-a cunoscut
Deşi El i-a dat fiinţă
A Lui mână i-a făcut
Bucuroasă a ei fiinţă

Iar ai Săi nu l-au primit
Deşi printre ei veni
Domnul Vieţii cel slăvit
A lor Săi— se oferi

Însă ei iat-au respins
Şi oferta şi salvarea
Lucrarea nu i-au admis
Ci i-au dăruit pierzarea

Cum a fost planificat
El pe cruce îşi sfârşi
Viaţa fără de păcat
Şi prin jertfa Lui plăti

Tot păcatul omenirii
Şi a ei nelegiuire
Ca din apele pieirii
Omul să aibă ieşire

A plătit Isus tot preţul
Omul liber e acum
De taie din el dispreţul
Şi în viaţă-şi taie drum

Prin credinţa în Hristos
El fiindu-i singur ţel
Mirele cel glorios
Îl ia-n ceruri lângă El

În lumina mântuirii
Dacă omul se îmbracă
Şi Isus Domnul iubirii
Cu Sine îl ia în barcă

Credeţi dar în Mielul Sfânt
Şi în jertfa din Calvar
Ca răpţi de pe pămât
Să fiţi toţi prin al Lui har

Domnul Isus e salvarea
E viaţa şi lumina
Numai El e îndurarea
Uşa Vieţii-ntodeauna

E nădejdea noastră vie
Preţul care ni s-a dat
Să intrăm în veşnicie
Fie Tatăl lăudat

Fie Tatăl proslăvit
Pentru planul Lui cel sfânt
Căci în Isus am primit
Viaţa nouă pe pământ

Cinste slavă şi mărire
Tatălui Cel Sfânt din cer
Căci în marea Sa iubire
I-a salvat pe cei ce pier

I-a salvat pe cei ce vor
Iar viaţa s-o primească
Să aibe Mântuitor
Până-n patria cerească

Prin credinţă nu prin fapte
Şi iubirea de Cel Sfânt
Noi salvaţi suntem de moarte
Deşi nu azi de mormânt

Glorie şi Lui Hristos
Şi onoare-n veşnicie
Căci Isus de aici de jos
Ne dă viaţa-n veşnicie

Să-i cântăm a Lui iubire
Domnul Isus ne-a salvat
Dacă în neprihănire
Trăim cum ne-a învăţat

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl şi Isus

Singura nădejde vie
Numai Tu Isus ne eşti
Să intrăm în veşnicie
Sus în slăvile cereşti

Singura cărare sfântă
Numai Tu ne-ai arătat
Să ajungem sus la nuntă
Cu un suflet nou—curat

Nimeni Doamne n-a-ndrăznit
Să susţină ca şi Tine
Că eşti viaţa-n Infinit
Şi-o poţi da la orişicine

Cine ascultă şi primeşte
Sfânta Ta învăţătură
Şi mereu îşi curăţeşte
Viaţa lui şi-a lui făptură

Cel ce e nevinovat
De a lumii mari păcate
Şi-şi vrea sufletul curat
Depărtându-se de moarte

Prin credinţa ce ne-ai dat
În Fiinţa Ta Divină
Să cântăm neîncetat
Trăind numai— în lumină

Tu eşti singura Fiinţă
Ce-ai trăit pe acest pământ
De har plin şi de credinţă
Ne-ai vorbit de Tatăl Sfânt

Şi ne-ai spus că ne iubeşte
Şi ne vrea să fim ai Lui
Dacă omu-i dăruieşte
Inima din pieptul lui
........

Tatăl Sfânt ne-a înţeles
Grava nostră neputinţă
Şi pe Isus l-a trimes
Să ne-mbrace în credinţă

Astfel dar cine s-ncrede
În Isus Mântuitorul
Viaţa-n sine nu o pierde
Căci El e Izbăvitorul

Tatăl Sfânt ne dă odihnă
Doar prin jertfa Lui Hristos
Dac-o viaţă fără vină
Ne luptăm să trăim jos

Şi spre viaţa viitoare
Tot mai mult de aici privim
Spre Isus al nostru soare
Din inimă să-l iubim

Tatăl Sfânt ne înţelege
Şi ne ştie ce sântem
Ne scapă de foc şi Lege
Domn pe Isus de-l avem

Astfel dar cu bucurie
El ne dă împărăţia
Dacă noi în veşnicie
Trăim sfântă— curăţia

Cel Prea Înalt ne vrea curaţi
Fără pată— fără vină
De Hristos să fim spălaţi
S-avem parte de odihnă

Tatăl Sfânt doar l-a trimis
Pe Isus ca să ne ia
Să ne ducă-n Paradis
Viaţă sfântă să ne dea

Şi Hristos i-a dat onoare
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Nimeni cum aici sub soare
Să-i dea nu a acceptat

Nimeni n-avea cunoştinţă
Pe Tatăl să în cinstească
Ca a Lui Hristos Fiinţă
Până-n patria cerească

Domnul Isus l-a-nălţat
Pe Tatăl mai sus de toate
Şi El l-a glorificat
Şi în viaţă şi în moarte

Căci Isus este iubirea
Şi tot ce s-a dăruit
El este neprihănirea
Celui care l-a primit

Pe pământul plin de ură
De păcat— nelegiuire
Doart a Lui învăţătură
Ne cere neprihănire

O viaţă în lumină
De Tatăl să ascultăm
Să trăim doar fără vină
Pururi cinste să îi dăm

Aşa Isus ne-a-nvăţat
Să fim sare şi lumină
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Să-i dăm viaţa fără vină

La Tatăl nimeni nu poate
Să vină decât prin Mine
Eu sunt Uşa dinspre moarte
Viaţă pentru— orişicine

Cine ascultă şi păzeşte
Azi porunca Lui Divină
Pe noi iată ne primeşte
Căci viaţa-i o lumină

Eu cu Tatăl vom veni
Şi cu el Noi vom cina
Pe veci oaspeţi îi vom fi
Şi viaţă îi vom da

Tatăl Sfânt este mai mare
El e singurul stăpân
Ce puterea toată-o are
Veşnic pe orice tărâm

Numai El vremea o ştie
Şi timpu-i e cunoscut
Din a Lui împărăţie
Şi din tot ce s-a făcut

El decide— hotărăşte
Orice vrea în Univers
Şi pe oameni îi primeşte
După calea ce-au ales

Înaintea Lui se-nchină
Îngerii din ceruri toţi
Cel Prea Înalt e o lumină
Ce s-o vezi ca om nu poţi

El e punctul principal
Din imensul Infinit
Căci numai dup-a Lui plan
Tot ce este s-a-ntocmit

De la El pornit-au toate
Îngeri stele şi pământ
El e dincolo de moarte
Onorat şi pururi Sfânt

El a dat miez şi viaţă
Planului de întocmire
A tot ce azi se înalţă
Şi ne umple de uimire

Oriunde noi ne uităm
Şi în cer şi pe pământ
O splendoare larg-avem
Din lucrarea Celui Sfânt

Toate sunt doar inovaţii
Ale Celui Prea Înalt
Şi ele-i aduc ovaţii
Nimănui cum nu s-a dat

Glorie cinste onoare
Tatălui din cerul Sfânt
Pentru apmpla Lui lucrare
Ce-o vedem şi pe pământ

Cinste slavă şi mărire
Veşnică Celui Prea-Nalt
Îi cântăm cu mulţumire
Fie pururi lăudat

El e singurul ce are
Peste toate stăpânirea
Lumilor nemuritoare
E puterea şi iubirea

El pe Isus ni l-a dat
Viaţă nouă să ne fie
S-avem sufletul curat
Să intrăm în veşnicie

Tatălui cel Sfânt din cer
Îi aducem toţi onoare
Din lumea celor ce pier
Căci e Viaţă şi salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (11 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă-ţi dă mâna. Frumosul! Şi apoi, nu pot să suport gândul că unii oameni cu suflet mare şi luminaţi la minte încep prin a slăvi idealul Madonei, ca să ajungă la urmă să năzuiască spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar şi mai îngrozitor este atunci când omul în al cărui suflet sălăşluieşte idealul Sodomei nu se îndură totuşi să-şi întoarcă faţa de la celălalt ideal, idealul Madonei, fiind singurul care-l însufleţeşte, şi pentru care inima lui arde, arde cu adevărat, ca în anii neprihănitei tinereţi. Nu, sufletul omului e larg, e mult prea larg, n-ar strica să fie puţin îngustat! Dracu' să înţeleagă! Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate oare Sodoma să reprezinte frumosul? Crede-mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este însăşi Sodoma! Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri când te gândeşti că frumosul nu este numai ceva care te înspăimântă, dar în acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta între diavol şi Dumnezeu, iar câmpul de bătălie este însuşi sufletul omului.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Hristos este Viaţa

Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Şi-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu

Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viaţa şi cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt

Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Şi mi-arată doar iubirea
Ca Fiinţa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ

Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar — de Hristos

Numai El e mângăiere
Numai El e bogăţia
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ţine azi fiinţa
Şi ne dăruie credinţa

Prin Hristos şi doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieţii sfinte Miel
Ne e scop şi ne e ţel
El ne e înviorare
Şi în veci de veci salvare

Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Şi de asemeni izbăvirea

Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veşnicia
Viaţa noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Şi e raiul— armonia

Numai El azi ne oferă
A vieţii cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Şi spre El duhu se avântă

Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Şi viaţa ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată

De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt

El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui braţe să o ţină
Fiind dar fără de vină
Tatăşlui s-o-ncredinţeze
Şi-n ceruri să o aşeze

Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susţină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Şi că el e o lumină
Că nu are nicio vină

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca şi Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus

Noi venim să-ţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ţi dăruim
Mire scump şi minunat
Să-ţi dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt Nume

Printr-un singur Nume
se primeşte
credinţa
şi viaţa

doar
un singur Nume există
pe aripa zilei
aici

nu-i
nici Pitagora
nici Nebucadenţar
sau Alexandru cel mare
Cezar
Traian
Newton
Kepler
Einstein
Napoleon
Goethe

nu-i
nici Moise
nici Ioan
nici măcar Pavel
ci
Numele
e
Isus Hristos
singura Cale
şi singura Uşă
prin care
se poate intra
la Tatăl

căci nicăieri nu s-a dat un alt Nume
prin care trebuie să fim mântuiţi
ci

rămâne doar singurul Nume
al Fiului Celui Prea Înalt
Isus Hristos

El
E Creatorul tuturor lucrurilor din Univers
e Lumina
e Viaţa
e Păstorul cel Bun
Mielul şi Jertfa
de răscumpărare a omenirii
27-03-2018 cluj

SINGURA CALE SPRE VIAŢĂ

În
vaza aceasta cu flori
numită
inimă
inima mea
îţi pun
Numele Tău o Doamne
şi
ţi-l ţes cu privirea
ochilor mei
precum pe
o floare de ardelean în toamna însorită şi rece

doar Tu
îţi menţii paşii pe
degetele zilei şi mă înveşmânţi
în mersul pe ape
şi-n zborul spre nori
cu Numele Tău Doamne

în cinste
vreau să-ţi ofer cinstea
cinstindu-ţi Numele
care e mai scump
decât orişice comoară din cer şi de pe pământ
căci numai Tu
eşti Viaţa
şi
singura Cale spre Ea
spre Viaţă
eşti Tu
Isus Hristos Domnul
şi
Fiul Celui Prea Înalt

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 martie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice problemă cred că am, ea se îndreaptă cu paşi repezi spre rezolvare când atenţia mea începe să se multe de la exterior şi de la problemă, spre interior şi spre bogăţia mea interioară. În lumea superficială a soluţiilor cu liniuţă, a fast-food-ului, a superficialităţii, este absolut normal să existe depresie, infidelitate şi sărăcie. Fericirea şi împlinirea, iubirea şi entuziasmul, sensul neclinitit al vieţii, sentimentul de valoare personală, sunt lucruri minunate rezervate celor dispuşi să muncească pentru ele în această lume. Într-o altă lume, poate ele vin de la sine fără niciun efort. În această lume, efortul e condiţia vieţii. Să plângi de milă unui om ce are greutăţi e ca şi când ai aduce bocitoare de fiecare dată când un cunoscut a făcut febră musculară de la sport. Greutăţile, problemele şi necazurile sunt aici să te formeze şi nimic mai mult. Nici o suferinţă nu este inutilă şi toate servesc unui scop superior pe care nu eşti capabil să îl vezi în momentul producerii suferinţei pentru că o iei ca pe un afront personal şi eşti prea implicat în poveste. Ai încredere că tot ce se întâmplă este spre binele tău!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii de unde vii?

Tot ce trebuie sa ştii, e locul din care vii.

Fără a-l cunoaşte, te plimbi bezmetic prin palma lui Dumnezeu,
Bătându-te cu pumnii-n piept că eşti ateu.
Şi-aici nu este vorba de religii,
Căci toate sunt ‘o apă şi-un pământ',
Cum obişnuiau să spună străbunii.

Regula deşertăciunii se aplică egal pentru toţi, nu doar pentru unii.

Cum îţi poţi cunoaşte originea?

Împrietenindu-te cu liniştea.
Fiind una cu cerul şi pământul, interogându-ţi gândul.
Observând că indiferent de câte ai avut de îndurat în viaţă, eşti încă în ea, în viaţă.
Indiferent de cât de multe ori ai plâns, săratul lacrimilor sufletul nu ţi-a pătruns.

Ai râs, ai glumit, la petreceri ai chiuit până urechile ţi-au asurzit.
Ai stat până târziu în noapte, bântuit de amintiri şi şoapte.
Te-ai dus departe, ai urmărit vise pe cerul nopţii,
Întrebându-te ce au să îţi aducă sorţii.
Ai fost poate în pragul morţii,
Şi fără să realizezi ce ţi se întâmplă,
Ai urmărit întreg filmul existenţei tale derulându-se într-o secundă.

Şi poate-ţi pare, că încă n-ai acumulat destul, că nu eşti încă suficient de bun.
Poţi vedea însă, cum toate ţigările se transformă în scrum, indiferent de producător sau cantitatea de tutun?
Ce vreau să spun?
Că totul e efemer, din pământ până la cer şi dincolo de el.

Nu-ţi mai pierde timpul jucând jocul devenirii,
Pariindu-ţi viaţa împotriva naturii şi a firii.
Tot ce consideri mai de preţ acum, a fost făcut de oameni,
Însă oamenii de unde-au apărut?

Care inteligenţă e mai mare?
Inteligenţa umană sau cea din care aceasta s-a născut?

Oamenii sunt ca şi cărbunii, cu toţii avem un diamant în noi, indiferent de cât de adânc am fost îngropaţi în noroi.
Depinde doar de noi, şi doar mai apoi de soartă,
Dacă ne aruncăm singuri în gol, sau mergem alături de marea gloată.

Să te arunci în gol nu-nseamnă răzvrătire,
Nu-nseamnă nici a deveni martir, nici pocăire.
Înseamnă doar sa crezi în mai bine.
Să-ţi fie atât de dor de iubire încât să te trezeşti din amorţire,
Să rupi lanţurile conditiţionărilor din tine şi să-ţi revii în simţire.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viaţa la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!

Gândul meu... simţirea mea... gându-i fără de
simţire, simţirea... fără conexiune, în derivă... Eu
şi Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viaţă",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieţi, timpuri fără
de 'nţeles, glas de prunc ţipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieţi!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieţi, acum e linişte, chiar prea multă linişte, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viaţă nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă linişte,
lipseşte... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipseşte albul zăpezii, lipsesc toţi oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbuşească Cerul,
şi să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprente

Poem
Oameni mari şi învăţaţi
Au trecut pe acest pământ
Generali şi împăraţi
Cu putere în cuvânt

Unora li s-au supus
Chiar şi neamuri şi popoare
Şi atîţia le-au adus
Bogăţii şi închinare

Însă viaţa şi-au sfârşit
Şi s-a stins a lor onoare
Ca un foc s-au mistuit
Şi-au căzut toţi în uitare

Dar istoria ne-nvaţă
Şi cultura despre ei
C-au avut şi ei viaţă
Odată cu adânc temei

Alexandru şi Napoleon
Împăraţi de seamă ai lumii
Toţi s-au dus pe-al morţii ton
Lăsând loc deşărtăciunii

Goethe Schiller şi Petrarca
Epicur Spinoza şi Traian
Şi-au pierdut de-a pururi barca
În al amintirilor mărgean

Pe a lor învăţătură
Prea puţin preţ azi se pune
Căci a altora statură
Mai profund azi se impune

Dar a fost cineva-n toate
Ce-a pus preţ pe om — pe cinste
Şi deşi-a trecut prin moarte
I-au rămas a Lui cuvinte

Doar a Lui învăţătură
Se pune în aplicare
De atâţia prin Scriptură
Căci putere-n Sine are

Prin Cuvântul Lui Hristos
Doar atâţi şi azi trăiesc
Omul Sfânt Cel mai frumos
Ce e Mirele ceresc

Şi ce-a spus Hristos Mesia
Iată şi azi se trăieşte
De cei ce vor veşnicia
Şi-Evanghelia îi creşte

Nimeni nu-şi cată salvarea
În a lumii-nvăţătură
Viaţa veşnică-ndurarea
Ci-n Cuvântul din Scriptură

Dintre marii învăţaţi ai lumii
Nimenea nu a promis
Viaţă veşnică la unii
Şi intrare-n Paradis

Numai Domnul— El Hristos
Omului dă veşnicia
Celui care aici jos
Ţine-n sine omenia

Şi caută cinstea şi iubirea
Trăind în neprihănire
Înflorind desăvârşirea
Şi-având drept la mântuire

Vedeţi azi cum se-mplineşte
În Scriptură ce e scris
Cuvântul ce ne vorbeşte
Şi ce Domnul ne-a promis

Doar Scriptura ne arată
Că omul va propăşi
Dar viaţa cea curată
Chiar el o va părăsi

Cum se poate-nţelepciunea
Amprenta să şi o pună
Însă vai neprihănirea
Să dispară ca o glumă

Iată-n lumea aceasta crudă
Acesta e adevărul
Căci păcatul ne inundă
Şi-şi amplifică misterul

Cine s-ar mai fi gândit
Căci ştiinţa va-nflori
Şi păcatul cel cumplit
În lume s-a răspândi

De ce omul nu trăieşete
Viaţa aşa cum i s-a dat
Ci ştiinţa-şi risipeşte
În tot ce este păcat

Unde ştiinţa e în floare
Cum se poate ca păcatul
Să planeze-n lumea mare
Şi nu cinstea oare altul

Sunt lucruri ce condamnate
Au fost aspru în trecut
Însă azi sunt aclamate
Cinstea iată s-a pierdut

A murit chiar şi pudoarea
Şi ruşinea s-a topit
Omul nu mai vrea salvarea
Căci păcatul l-a orbit

Cinstea nu mai este ţintă
Ci păcatul— fărdeleagea
Însă noi viaţa sfântă
O vrem azi— oglindă legea

Vrem să fim curaţi şi sfinţi
În lumină să trăim
Nu-n păcat să fim pierduţi
Pe Hristos să-l proslăvim

Haideţi dar în curăţie
Viaţa nouă s-o trăim
Privind înspre veşnicie
Ai Lui Isus—toţi să fim

Numai El e Adevărul
Şi ştiinţa cea profundă
El ne este aici ţelul
Ce-n lumină ne inundă

Slavă-i fie Lui Hristos
Glorie cinste onoare
Din păcate El ne-a scos
Şi ne-a dat a Lui salvare
17-07-2017 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia-i salvarea

Evanghelia-i lumina
nouă care ni s-a dat
să trăim întotdeauna
toţi cu sufletul curat

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
luminată s-avem faţa
trăind astfel noua eră

nu-i lumină nicăieri
ca Ea azi să lumineze
să ne scape de plăceri
şi în rai să ne aşeze

Domnul doar este Cuvântul
El Isus Hristos Mesia
ce ne oferă Legământul
să intrăm în veşnicia

unde nu mai e hotar
şi nici timp şi noapte nu-i
ci al Domnului sfânt har
dăruit este oricui

celui care împlineşte
voia Tatălui Cel Sfânt
şi fiinţa-şi dăruieşte
Domnului azi prin Cuvânt

Evanghelia-i destinul
omului de pe pământ
prin Isus Hristos azi Domnul
şi credinţa în Cuvânt

Evanghelia iubirii
nouă ni s-a dăruit
ca pe drumul mântuirii
să mergem pân' la sfârşit

ni s-a dat lumina sfântă
prin Isus Hristos Mesia
să intrăm cu toţi la nuntă
moştenind dar veşnicia

cine dar azi se încrede
în Hristos are viaţă
moştenirea nu şi-o pierde
raiul sfânt doar îl înalţă

prin Isus doar ni s-a dat
şi iubirea şi credinţa
s-avem sufletul curat
Lui să-i dăm pe veci fiinţa

numai El ne izbăveşte
de păcatul cel amar
sufletul ni-l curăţeşte
prin sânge de pe Calvar

în Hristos doar ni s-a dat
tot ce-i bun şi e-n lumină
fie Domnul lăudat
căci suntem fără de vină

Isus ne-a răscumpărat
şi ne-a dat a Lui iertare
pe-a Lui braţe ne-a luat
să avem pe veci salvare

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
pururea curată faţa
s-o avem în noua eră

nu-i nimic mai de valoare
ca Ea azi pe acest pământ
Ea e singura salvare
e-al vieţii vii Cuvânt

Adevărul e lumina
şi Ea-i Adevărul Sfânt
ce ne-nvaţă-ntodeauna
sfinţi să fim pe acest pământ

din lumină în lumină
ni se cere să păşim
înspre patria Divină
ochii să ni-i aţintim

prin Isus Hristos Mesia
să ieşim biruitori
s-avem raiul veşnicia
numai Lui să-i fim datori

prin Isus şi pentru El
să ne fie aici umblarea
harul Lui Emanuel
să-l trăim şi îndurarea

Evanghelia-i iubirea
oferită pentru noi
să trăim neprihănirea
de lumea acesta goi

goi de fire — goi de lume
însă plini azi de Hristos
de-a vieţii-nţelepciune
ce ne este de folos

Evanghelia-i salvarea
noastră azi a omenirii
harul sfânt şi îndurarea
de pe căile pieirii

prin Ea doar avem credinţa
oferită de Hristos
şi asemeni biruinţa
tot prin Mielul glorios

Evanghelia-i Cuvântul
ce ne leagă pe vecie
noi să moştenim pământul
Hristos Mire să ne fie

glorie dar Lui Mesia
slavă Celui Prea Înalt
ce-a creat şi veşnicia
şi-n noi sufletul curat

cinste slavă şi onoare
Tatălui cel veşnic Sfânt
ce ne oferă azi salvare
numai prin al Lui Cuvânt

numai prin Hristos Mesia
şi prin jertfa din Calvar
ce ne oferă veşnicia
viaţa veşnică în dar

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 august 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!