
Fest Remember cu... Ducu Bertzi - ,,Când s-o-mpărțit norocul"
Pe țărmul mării circulă in zvon,
Că la Epavă vin turiști cu caru'
Și două zile sunt de maraton,
Că "... s-o-mpărțit norocul cu paharu' ".
epigramă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre zile, epigrame despre turism, epigrame despre timp sau epigrame despre noroc
Citate similare

Atitudine de revoltă tipic românească (Ducu Bertzi ,,Când s-o-mpărțit norocul")
Văzând cârmacii stând ca-n șatră,
"Îmi vine, iute, câteodată
Să tot dau cu cuțitu-n chiatră"
Da'-ndur... și-o las pe altădată.
epigramă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre revoltă sau epigrame despre România

Confesiune la țărmul mării (Tema - Vara la mare)
Când văd sirene-n valul cel spumos,
Eu stau la plajă doar cu fața-n jos,
De frica babei care tot oftează,
Privind cum slipul meu se deformează.
epigramă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre plajă sau epigrame despre frică

Cântec domol
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Negre,
unde albatroși nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peștii-au solzi de foc,
unde-i zi și nu e seară
în al păsărilor cioc.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Roșii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre roșu
- poezii despre păsări
- poezii despre negru
- poezii despre muzică
- poezii despre idei

Turiști la Costinești
Ca un căpitan de navă,
În vacanța sa frumoasă,
Vine unul la Epavă
Cu "epava" de-acasă.
epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre vacanță sau epigrame despre frumusețe

Să ne iubim pe țărmul Mării Negre
Să ne iubim pe țărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinți statui
Să fim întâia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.
Să ne iubim cât ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce suntem și ce vrem
Noi să-i răspundem cufundați cu malul
Ceva-ntre rugăciune și blestem.
Ca un barbar ce ține o tanagră
Așa suntem pe-acest nisip noi doi
Și stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sângelui din noi.
Să ne iubim hipnotizați de lună
Cutreierați de-al vaselor tangaj
Și să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.
Să ne iubim, păgâna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Suntem un Dumnezeu și-o Dumnezee
Chemați să-nceapă lumea de la doi.
Să ne iubim pe țărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curățăm întreaga lume veche
În fluxul și refluxul noii mări.
Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în fața mării
Să nu spun că-ngenunchï în fața ta.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre Marea Neagră
- poezii despre viscol
- poezii despre sânge
- poezii despre stele
- poezii despre sculptură
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Odă (Susținătorilor festivalului)
Reînvie vremi apuse-n Răsărit,
Pe plaja-ntinsă de la malul mării,
Căci mulți români din suflet și-au dorit
Ca folkul să nu fie dat uitării.
epigramă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre uitare, epigrame despre suflet sau epigrame despre dorințe

Constanța este un mic orășel, dar îndestul de frumos. Viața e cam scumpă aici. Casele au oarecare eleganță, căci clădirile sunt din piatră pătrată. O terasă pe țărmul înalt dă o frumoasă priveliște pe întinderea mării... Șed într-o mansardă și privirea mi-e deschisă din două părți asupra mării, pe care aș vrea să plutesc cu tine. Te sărut dulce, draga mea Veronica, și rămân al tău. La anul să știi că venim amândoi aici.
Mihai Eminescu în scrisoare către Veronica Micle (16 iunie 1882)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate de Mihai Eminescu despre frumusețe, citate despre înălțime, citate de Mihai Eminescu despre înălțime, citate despre viață, citate de Mihai Eminescu despre viață, citate despre timp, citate de Mihai Eminescu despre timp, citate despre sărut sau citate de Mihai Eminescu despre sărut

Să nu disperăm...
Au dat dovadă de curaj,
Ocazii au avut - cu caru' -
Dar pot ajunge la baraj...
Eu le-aș recomanda Vidraru.
epigramă de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sfaturi sau epigrame despre curaj

Un râs asumat - Mirela Grigore
Citind mai rar din opu-acela,
Întotdeauna întristat,
Mă-ntreb de nu cumva Mirela
A vrut să spună "asomat".
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tristețe

La țărmul mării
Prin Dumnezeu vorbește talazul vast al mării
Și totul prinde viață la șoaptele chemării...
distih de Iulia Hasdeu din poezia, La țărmul mării
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate de Iulia Hasdeu despre vorbire, citate de Iulia Hasdeu despre viață, citate despre religie, citate de Iulia Hasdeu despre religie, citate despre Dumnezeu sau citate de Iulia Hasdeu despre Dumnezeu
Dezmințire
Ca pictor nu e chiar ratat:
Tablouri circulă un zvon
Că ar fi valorificat,
La reciclare de... carton.
epigramă de Nicolae Peiu din revista "Epigrama", nr. 67 (martie 2014)
Adăugat de Nicolae Peiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre pictură sau epigrame despre arte plastice
ți-ai pus mască
și semeni cu celelalte fete
femei care circulă
pe strada stropită cu dez
infectant special - mă tem
să nu agăț altă mas
că toate sunt
la fel de frumoase - și să mă îndrăgostesc
de altă fată
femeie cu masca care circulă
circulă pe unde circuli și tu
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre măști, poezii despre femei sau poezii despre frumusețe
* * *
... Eu am avut norocul să mă nasc român
Și-am mai avut norocul de a ști
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri...
Eu am avut norocul să apuc bunici
Și-am mai avut norocul să mă crească ei
La școală îmi spuneau că sunt
Nepotul lui Ilici
În pumn rădeam
Minciunii lor de farisei....
Eu am avut norocul să ajung să văd
Că Țara mea e totuși România
Chiar dacă două state
Astea... de prăpăd
Cam printre dinți
Îmi recunosc cetățenia...
Eu mă mândresc că m-am născut român
Și știu că-n ceasul ultim de apoi
Voi fi înmormântat ca un creștin
Lângă părinți,
Pe deal,
În sat, la noi...
poezie de Iurie Osoianu (21 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre România, poezii despre țări, poezii despre școală, poezii despre patrie, poezii despre noroc, poezii despre mândrie, poezii despre moarte sau poezii despre minciună
Schimbările de după alegeri
Șeful meu e "nea cutare"
Însă circulă un zvon
Că partidul la putere
L-a schimbat prin... telefon.
epigramă de Dumitru N. Lupulescu-Piki din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre schimbare, epigrame despre șefi, epigrame despre telefon sau epigrame despre partide

Oul lui Columb
De Columb, un zvon mai nou
Circulă cam fără rost:
Cică-avut-a doar un ou!
Da, dar ce bărbat a fost!
epigramă de Elis Râpeanu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre bărbați sau epigrame despre Cristofor Columb
Marea
Țărmul mării,
împodobit cu dantelă de spumă,
contemplă talazuri nervoase...
Sunt cuprinsă
de-o slăbiciune voluptoasă
cu privirea pierdută-n nemărginirea albastră.
Fermecată
de elenul curenților marini,
trăiesc senzația de risipire,
de topire...
Curg asemeni apelor unui torent grăbit,
nu mai știu nimic despre lume.
Eu, ca ființă,
nu mai contez.
Sunt mică, neînsemnată,
amețită
de simfonia mării și de lumină.
Simt dureros slăbiciunea din mine.
Visez, în noaptea albită de lună,
să am puterea mării...
Urcată pe corabia vieții,
aș vrea
să navigez fără teamă,
să pot înfrunta marea-n furtună!
poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre visare, poezii despre senzualitate, poezii despre noapte, poezii despre marină, poezii despre lumină, poezii despre frică sau poezii despre durere

- epavă
- Vapor aflat în suferință
În largul mării eșuat
Mai e și azi în folosință
Ca epitet de... om ratat.
Definiții la... NEGRU - "E"pavă
definiție epigramatică de Gheorghe Gurău (iulie 2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre suferință, epigrame despre negru sau epigrame despre marină

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER
Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deși din lut eram, de Cer făcut
Și nu din Duh, ca înger blând născut.
Și azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.
Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el și de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.
Nicicând în viață, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre îngeri, poezii despre versuri, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre rai
Target: Ulise (Flota României e plecată de 20 de ani în misiune)
De-o vreme circulă un zvon
Că-n ultima misie a flotei
Ar fi plecat de la ponton
După soțul Penelopei.
epigramă de Alex Dospian (mai 2013)
Adăugat de Stefan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soț, epigrame despre căsătorie, epigrame despre Ulise și Penelopa, epigrame despre Ulise sau epigrame despre Penelopa

Turiști de lux
Vin turiști din Costa Rica,
Vine Udrea, vine Bica,
Dar cum văd eu bine treaba,
Tot noi le hrănim degeaba.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre Elena Udrea