
Dorul răstignit
La margine de codri seculari
măceșii răzvrătiți ne stau în cale,
ajungi târziu, trecând printre arțari,
purtând în ochi miraje ancestrale.
Mă-mbrățișezi cu un sărut prelung,
simt liniștea din mine cum se curmă,
aș vrea din sărutare să mă smulg,
presimt îmbrățișarea ta din urmă.
Dar ne oprim, te-ntorci către apus,
cu ochii adânciți departe-n zare,
eu te privesc din umbră readus
dintr-un deșert cu dune mișcătoare.
Resimt răceala din sărutul tău,
adânc intrat în buze, ca o lamă,
și îndoiala-n suflet, ca un hău,
strivind-mă cu reci fiori de teamă.
Tăcerea-n jur devine tot mai grea,
mă-ndepărtez cu clipa care moare,
rămasă neclintită-n urma mea,
te rătăcești prin razele de soare.
Aș fi dorit să mă oprești din drum
dar te-ai ascuns sub umbre de tăcere,
pe când apusul prefăcea în scrum
dorințele din gânduri pasagere.
Vacanțele de vară s-au sfârșit
ai dispărut în prima zi de toamnă,
eu mai păstrez doar dorul răstignit
să ți-l trimit ca amintire, doamnă!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărut
- poezii despre dorințe
- poezii despre vacanță
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre păduri
- poezii despre moarte
Citate similare

Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.
Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiți.
Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre stejari, poezii despre amintiri, poezii despre timp, poezii despre seară, poezii despre schimbare, poezii despre râuri sau poezii despre ochi

Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.
Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
întinși pe gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiți.
Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânt

Cuget rănit
Stă cugetul rănit pe brâul unui troc,
tot așteptând să vină o schimbare,
pentru a-și găsi, din nou, pretinsul loc
pierdut cândva la tragerea cea mare.
Iar clipele, trecând prin acele de ceas,
scot din pendulă numai amăgire
din ritmica bătaie-n urmă au rămas
doar vagi regrete dintr-o nălucire.
Din hăul nevăzut al timpului pierdut,
ce s-a desprins de clipa care moare,
revin fără răgaz, pe umbre de sărut,
doar lungi păreri de rău amețitoare.
Iar mutele speranțe care-ajung târziu
nu-mi pot aduce nici-o izbăvire,
se scurge timpul în zadar fără să știu
de ce te-ntorci mereu în amintire.
Când somnu-alunecă la margine de vis,
în prag de gând te văd neîmpăcată,
rupând tăcerile din vechiul paradis
când oazele ne cheamă încă-odată.
Se redeschid speranțele din visul meu,
văd palmierii fremătând în vrie,
pe cerul vieții-n arcul unui curcubeu
văd semnele de toamnă timpurie.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 14.05.2021
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre rai sau poezii despre prăpăstii

Socul
La margine de drum stă socul înflorit,
cu sfintele-i corole-ntoarse către soare,
rămân în fața lui privind înmărmurit
tăcerea adunată-n tainica-i splendoare.
Parcă-aș privi, uimit, în ochi unui zeu,
venit acum, la început de primăvară,
din spectrul nemurit al unui curcubeu
întins pe-o margine de cer întâia oară.
Divine armonii în inimă îmi lasă,
iar în văzduh răsună ode de-nviere,
pe când apusul, sub cortina-i trasă,
adună razele desprinse din tăcere.
Se lasă înserarea-n marginea de drum,
pe boltă se aprind celeste felinare,
tu știi că am veni din depărtări acum
să regăsim, din nou, dorita împăcare.
Din bolta înstelată vom vedea curgând
miraje din trecut, prin amintiri uitate,
iar licurici-n iarbă vor cânta arzând,
când vei privi spre cer din locul cu păcate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre uitare, poezii despre primăvară, poezii despre muzică, poezii despre inimă, poezii despre flori sau poezii despre curcubeu

Mrajul revederii
O nouă primăvară ajunge la fereastră
cu ode de-nviere în glasul fermecat
al păsării măiestre trezită sus pe creastă
când soarele răsare pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,
în clipa despărțirii, c-un zâmbet convolut,
la început de vară când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea pe-o umbră de sărut.
Dorințe arzătoare în cuget dau năvală
cu amintiri rebele născute din tăceri,
iar timpul le întinde pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța rămasă agățată
pe clipa așteptării, venită din trecut,
la margine de visuri apare dintr-odată
mirajul revederii, în timp necunoscut.
Și parcă deodată văd chipul tău în zare
prin razele de soare, venind dinspre apus,
las gândurile toate în calea ta să zboare
din umbra neuitării și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară, trezit din hibernare,
e doar o nălucire, mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei, în asfințit apare
pe umbrele-nserării brodate cu tăceri.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare sau poezii despre zâmbet

Hanul dintre meri
De sus de pe deal coboram în derivă,
tăiam serpentinele-n curbe pieziș,
nimic nu părea să îmi stea împotrivă,
scrâșnea anvelopa rulând în pietriș.
Zăream acareturi urcând dintre meri,
cu turlele-ntoarse-n apusul târziu,
și râul curgând printre plopii stingheri
cu unde pictate în mov sidefiu.
E hanul șoptea din adâncuri o voce,
te-așteaptă s-ajungi la masă bogată
creștea dinlăuntru o foame precoce,
iar drumul părea mai lung, dintr-odată.
Vedeam cum se-ntinde alene în zare
orașul în care cândva m-am născut,
părea, dintre meri, în apusul de soare,
doar umbra rămasă din visul pierdut.
Pun capul pe masă și gândul mă duce
spre casa străbună, în zbor neoprit,
mă simt readus peste timp la răscruce,
privesc înapoi și rămân împietrit.
Copilul timid, ce pornise în viață,
renaște în mine, venind din trecut,
vrăjit de mirajul apus se agață,
dar moare-n prezentul complet neștiut.
O lacrimă grea îmi atârnă pe geană,
părinții și frații plecat-au demult,
din ceruri renasc, prea sfântă icoană,
voi duce-o în suflet cât încă mai sunt.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre voce, poezii despre viață, poezii despre trecut, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie

Casa părintească
Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străvechea casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o știam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo uneori,
pe locul ei găsesc o altă casă,
care se-nalță mult mai arătoasă,
însă răceala ei îmi dă fiori.
Ai dispărut și tu, iubită mamă!...
Te-ai dus precum copilăria mea,
și poate acum privești de undeva,
simțind cum gândul meu-napoi te cheamă.
Nu vezi?, betonu-a invadat grădina,
iar printre ziduri pomii se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.
Mai ști?, de tata-s puși, sub clar de lună,
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
muncea să-avem ce trebuie pe masă,
în fiecare zi din săptămână.
Iar tu îl așteptai cu masa pusă
și îl priveai cu ochi adânci, ca marea,
ca să-i aduci în suflet împăcarea
și liniștea pe chipul său transpusă.
V-ati dus, și el și tu, iubită mamă!...
Și frații mei apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acasă bântuit de teamă.
Rămân în drum și mă întorc grăbit,
plângând copilăria mea trădată
și casa părintească dărâmată,
neștearsă umbră-n sufletu-mi rănit.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre trădare, poezii despre săptămâni, poezii despre naștere, poezii despre mamă, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Umbre vis[toare
Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori și urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.
O buhă retrezită, în liniștea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceș,
în urma ei pădurea, măreață catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeși.
Îndată mă cuprinde o teamă neștiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.
Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în brațe și te sărut adânc!...
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ți plâng.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre spaimă, poezii despre religie sau poezii despre plâns

Clipa ce a readus iubirea
Credeam că frumusețea-i trecătoare,
Că totul vine pentru a pleca,
Lăsând în urmă gândul care doare,
Când clipele dispar în urma mea
Dar chiar în, poate, ultima mea clipă
Ai luminat prin zâmbet pașii mei,
Purtând pe umeri dulcea ta aripă
De înger, ce tristețea poți să iei
Mi-ai dat în dar sărut, o vorbă care,
A readus tot ceea ce pierdeam,
Din ochi mi-ai dăruit o desfătare,
Pe care, sincer, nu o mai știam
Primește-mă în brațe, mă răsfață,
Să te respir adânc, neîncetat,
Să transformăm ce-a mai rămas din viață
În amintiri, mereu de neuitat
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre tristețe, poezii despre sinceritate sau poezii despre răsfăț

Casa străbună
Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străbuna casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o știam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo, uneori,
în locul ei găsesc o altă casă
ce se înalță mult mai arătoasă,
însă răceala ei... îmi dă fiori.
Ai dispărut și tu, iubită mamă!
te-ai dus precum copilăria mea
și mă privești acum de undeva
când dorurile mele te recheamă.
Betoane grele-au invadat grădina
iar pomii strânși în ele se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.
Au fost sădiți de tata-n clar de lună
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
pleca la muncă să avem pe masă
ce trebuia..., pentru o viață bună!
Tu, mamă, l-așteptai cu masa plină
și îl priveai cu ochi adânci ca marea,
ca să-i alungi din cuget întristarea,
în suflet să-i aduci numai lumină.
V-ati dus, și el și tu, iubită mamă!...
și frații mei, apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acolo bântuit de teamă.
Privesc din drum și mă întorc grăbit
plângând copilăria mea trădată
și casa părintească dărâmată,
neștearsă umbră-n sufletu-mi rănit.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muncă

La margine de sat
Mă înconoară ploaia și furtuna rece
Simt în mine dorul ce nicicând nu trece
E ascuns în suflet mă încearcă iară
În aer plutește parfum de primăvară.
Privesc printre stropi mari, în zare
Curg imagini din bătrâne felinare
Încerc să mă ascund de furtună
La margine de sat, în casa străbună.
Razele lunii coboară prin lanul de grâu
Visez iar la tine cum mă aperi de rău,
Prin lumina aprinsă din sufletul meu
De trei zile plouă și udă pământul
Sub divina credință, cresc recolte noi
La geam se arată un zâmbet de soare
Se face dimineață în cântec de alint
Câmpul plin de flori se unduiește-n vânt.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre zile sau poezii despre recoltă

La margini de lume
Iluzii de-o clipă se nasc și dispar
în vagi amintiri venite deodată
cu vrajă adusă de gândul hoinar
în focul ce încă mocnește pe vatră.
Din flacăra tunsă se scurg pe tavan
mistere ascunse în dansuri astrale,
ajunse târziu dintr-un mitic vulcan
prin hornu-ncropit din două cavale.
Prin ele zăresc un dor îngropat
la margini de lume aproape uitată,
în colb de tăcere, cu gust de păcat,
rămasă pe brâuri de timp atârnată.
Din conul de umbră eu încă ascult
această tăcere căzută-n uitare
cu dorul rebel îngropat mai demult
sub piatra ostilă, din alte hotare.
Nu-i loc de visare, nu-i loc pentru dor
o, patrie mumă, lăsată în urmă,
e numai un loc pentru cei care mor
când visuri și doruri în taină se curmă.
Adesea mă-ntreb: ce faci pentru noi?
ce crudă devine aceată-ntrebare,
când văd că ajungem doar simpli eroi
de triste cancanuri citite-n ziare.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, București, 2019 (2019)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre dor, poezii despre vulcani sau poezii despre tuns

La margini de lume
Iluzii de-o clipă se nasc și dispar
în vagi amintiri venite deodată
cu vrajă adusă de gândul hoinar
în focul ce încă mocnește pe vatră.
Din flacăra tunsă se scurg pe tavan
mistere ascunse în dansuri astrale,
ajunse târziu dintr-un mitic vulcan
prin hornu-ncropit din două cavale.
Prin ele zăresc un dor îngropat
la margini de lume aproape uitată,
în colb de tăcere, cu gust de păcat,
rămasă pe brâuri de timp atârnată.
Din conul de umbră eu încă ascult
această tăcere căzută-n uitare
cu dorul rebel îngropat mai demult
sub piatra ostilă, din alte hotare.
Nu-i loc de visare, nu-i loc pentru dor
o, patrie mumă, lăsată în urmă,
e numai un loc pentru cei care mor
când visuri și doruri în taină se curmă.
Adesea mă-ntreb: ce faci pentru noi?
ce crudă devine aceată-ntrebare,
când văd că ajungem doar simpli eroi
de triste cancanuri citite-n ziare.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul revederii
O nouă primăvară
ajunge la fereastră
cu ode de-nviere
în glasul fermecat
al păsării măiestre
trezită sus pe creastă
când soarele răsare
pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide
o poartă zăvorâtă
în clipa despărțirii,
c-un zâmbet convolut,
la început de vară
când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea
pe-o margine de lut.
Dorințe arzătoare
în cuget dau năvală
cu amintiri rebele
născute din tăceri,
iar timpul le întinde
pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne
venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța
rămasă agățată
pe clipa așteptării,
venită din trecut,
la margine de visuri
apare dintr-odată
mirajul revederii
în timp necunoscut.
Și parcă deodată
văd chipul tău în zare
prin razele de soare,
venind dinspre apus,
las gândurile toate
în calea ta să zboare
din umbra neuitării
și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară,
trezit din hibernare,
e doar o nălucire,
mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei,
în asfințit apare
pe umbrele-nserării
brodate cu tăceri.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019 (2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seducție

La margini de lume
Iluzii de-o clipă se nasc și dispar
în vagi amintiri venite deodată
cu vrajă adusă de gândul hoinar
în focul ce încă mocnește pe vatră.
Din flacăra tunsă se scurg pe tavan
mistere ascunse în dansuri astrale,
ajunse târziu dintr-un mitic vulcan
prin hornuri făcute din patru cavale.
Prin ele zăresc un tărâm îngropat
la margini de lume aproape uitată,
în colb de tăcere, cu gust de păcat,
rămasă pe brâuri de timp atârnată.
Din conul de umbră eu încă ascult
această tăcere căzută-n uitare
cu dorul rebel îngropat mai demult
sub piatra ostilă, din alte hotare.
Nu-i loc de visare, nu-i loc pentru dor
o, patrie mumă, lăsată în urmă,
e numai un loc pentru cei care mor
când visuri și doruri în taină se curmă.
Mă-ntreb câteodată: ce faci pentru noi?
ce crudă devine aceată-ntrebare,
când văd că ajungem doar simpli eroi
de triste cancanuri citite-n ziare.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârșit de vară
Sfârșit de vară, de nisip fierbinte,
în suflet roade timpul ca un ornic,
din fiecare colț în clești mă prinde
surâsul rupt pe chipu-ți nestatornic.
Furtuni păgăne-n mine se adună,
venind pe vântul care bate-afară
cu neuitări sădite împreună
peste iubiri trăite-n plină vară.
Pe țărmul aspru, dăltuit în piatră,
azi nu mai pot să trec ca înainte
privind în largul nesfârșit, deodată,
un dor nebun de ducă mă cuprinde.
Tu ce mai faci acolo fără mine,
femeia mea de visuri și de viață,
când vremea-ncețoșată care vine
cu reci fiori de toamnă mă îngheață?
poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana, Ed ePublishers, București, 2016
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip sau poezii despre nebunie

Gând și văpaie
dintr-un zid iese un câmp
la margine de zare
acolo sus în munți
unde pășesc mioare
un păstor tace pe o piatră
frunzișul cade neîncetat în liniștea din vale
e seară iar
un clopot plânge printre gânduri uitate
o biserică cu turlele rezemate de cer
se închină spinii pe o cruce
ceasornicul mai bate o clipă
apoi tace, ora, ceasul bate și bate
se scurge ceara din anvon în palme chinuite
se scutură în zare crinii
în cale plânge o apă
seara, mă întorc pe cărări
printre palide făpturi
stins, mă lovesc de ancestrale tăceri
prin păduri adormite
ochii nopții încet se deschid în țipătul clipei
pe drum sunt cruci și visuri pierdute
mai trece un om, bătrăn trecător
sprijinit de gânduri bolnave
mai umblă un suflet prin crâng fără har sau habar
înalț mâinile către cer
mai cade un strop de rouă pe tristul rozmarin
prin jar și fum apar făpturi
și noaptea curge rece
se stinge chipul ultimului gând în ape
eu plec spre soare răsare
pașii răsună în timp
sunt gând și văpaie
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre gânduri, poezii despre cruce, poezii despre ceas sau poezii despre văi

Se-adună anii
Ah, cum se-adună anii peste noi,
venind cu amintiri necenzurate!...
Privesc prin ceața vremii înapoi,
mă pierd în umbra clipelor ratate.
Adesea mă întreb: de ce-am ratat?
poate ajung să înțeleg mai bine...
Mureau în toamnă zilele senine,
plecai târziu c-un tren accelerat!
Eu am rămas privind de pe peron
un ultim gest cu mâna de pe buze,
sărutul tău trimis din ultimul vagon
purtând cu el regretele confuze.
Parcă îl simt și azi deasupra mea,
plutind prin cameră, în prag de seară...
Stau la fereastră si privesc afară,
pe cer dispare-n haos încă-o stea...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre viteză, poezii despre mâini sau poezii despre gări

Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
să-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga, acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
.
Rămân cu sufletul cuprins de dor,
presimt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria
O, patrie, tu curgi prin trupul meu,
când clipa-nstrăinării mă atinge,
și-n suflet îmi aprinde curcubeu
de gânduri care plâng numai cu sânge.
Pe tine, mamă, nu te mai zăresc,
frumosu-ți chip a dispărut în ceață,
și tot ce în trecut părea firesc
la margine de amintiri îngheață.
Doar mărul de la poartă, înflorit,
revine peste vreme-n amintire,
de-atâtea ori în mine l-am primit
cu crengile-ncărcate în neștire!...
Dar se transformă-n piesă de album,
în crengi nu se zărește nici-o floare,
rămas uitat la margine de drum
se zbate-n pânza de beton si moare.
Trec zilele și parcă nu mai știu
ce rosturi m-au adus prin altă țară,
pe alt tărâm de unde-i prea târziu
norocul să-l desfid a doua oară.
Tu, patrie, la mine te gândești,
am consulat într-un oraș mai mare,
când merg acolo, vechile povești
le-aud curgând pe tristele culoare.
Compatrioți cu chipuri de oțel
și cu trădarea aduntată-n sânge
mă-ntâmpină și îmi vorbesc la fel,
când inima de doruri mi se frânge.
Sunt tot așa nătângi, cum îi știam,
nepăsători, cu vorba lor lemnoasă,
iar uneori mă-ntreabă de vreun neam
care-ar putea să-i sprijine pe-acasă.
De-acolo plec cu sufletul rănit
gândind că n-o să mă întorc vreodată,
nu este-acela locul potrivit
unde să-ntrebi de mumă sau de tată.
Stau seara-n fața mesei gânditor,
dar dorul meu rămâne pe afară...!
O, patrie, și prea iubit popor,
e dorul care zboară către țară!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre patrie, poezii despre trup și suflet sau poezii despre vorbire