Am iubit făr'de simbrie

La răspântia din vale
Şade dorul plin de jale,
Plânge bietul că-i uitat,
Flămând tare şi-nsetat.
Haide dorule, cu mine
Şi-ai să vezi că ţi-o fi bine,
Mai am vreme, zmeu să fiu
Cât în lume încă-s viu.
Uite, stai sub ăst alun
Stele-n palme să îţi pun,
Tu să faci din ele scară
Să urcăm la mândra iară.
Dorule, mă rog mereu
Să-mi dea Bunul Dumnezeu,
Încă cinci ani de putere
Să iubesc trup de muiere
Şi s-adorm pe sân de fată,
Dar şi-n pat de măritată.
Chiar de mi-s plin de păcate
Pomenit să fiu de toate,
Apoi, când o fi să zbor
Unde nu-i urmă de dor,
Despre mine să se ştie
C-am iubit făr'de simbrie.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule

Suflă vântul,
iarba tace,
dorul mândrei,
nu-mi dă pace.
Suflă vântul,
iarba ţipă,
dorul mândrei
mă risipă.
Dorule,
de ce mă chinui,
când pe tine,
eu te mângâi?
Dorule,
de ce n-ai milă,
şi mă macini
şi ţi-e silă?
Dorule,
amăgitor,
nu mă judeca
uşor;
judecă-mă
puţin mai greu,
că te vede
Dumnezeu!

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule, pe cai de fum!...

Dorule, pe cai de fum,
Tot mereu hoinar,
Mai opreşte-te din drum
Doar o zi, măcar...

Ne-ar veni şi alte zări,
Luminând cu stele,
Dorule, pe cai călări
Să plecăm cu ele...

Vom găsi drumeţi mai buni,
Aripi de risipă,
Dorule, pe cai nebuni,
Mai rămâi o clipă!...

Câte zboruri la izvor
Setea-şi mai alină,
Dorule, pe cai de zor,
Au aceeaşi vină!...

Vremuri de ninsori,
Deapănă fuiorul,
Dorule, pe cai de nori,
Mai opreşte-ţi zborul!...

Rază oarbă de noroc,
Geană de uitare,
Dunăre;pe cai de foc,
Uită de plecare!...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dor

Fă-mă dorule drum lung,
La iubitul meu s-ajung
Pe un cântec de vioară,
Într-un ceas de primăvară.

Fă-mă dorule "senin",
Să mă cheme şi să vin,
Cu o doină prinsă-n păr,
Când dau florile de măr.

Fă-mă dorule iubire
Şi cu şoapta din privire
Să-l ating, apoi să mor,
Fă-mă dorule doar dor.

Fă-mă dorule-o fereastră
Pusă în povestea noastră,
Să îl văd când va veni,
Într-o noapte, într-o zi.

Fă-mă dorule drum greu
Până la iubitul meu,
Să îl strig după un nor,
Fă-mă dorule doar dor.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când s-a-mpărţit ghinionu' (parodie după cântecul Când s-o-mpărţit norocu')

Când s-a-mpărţit ghinionu', dorule, când s-a-mpărţit ghinionu',
Doamne, să avem pardonu', Doamne, să avem pardonu', dorule,
Unora le-ai dat un pic', măi dorule, unora le-ai dat un pic',
Nici nu-l simt, parcă-i nimic, nici nu-l simt, parcă-i nimic, măi dorule.

Mie, Doamne, biet stiharul, dorule, mie, Doamne, biet stiharul,
Mi-ai dat ghinion cu carul, mi-ai dat ghinion cu carul, dorule!
Şi atât mă chinuiesc, măi dorule, şi atât mă chinuiesc,
Că mă mir că mai trăiesc, că mă mir că mai trăiesc, măi dorule!

Cu ce, Doamne, ţi-am greşit, măi dorule, cu ce, Doamne, ţi-am greşit,
De-s de Tine obidit, de-s de Tine obidit, măi dorule?
Şi-aşa-mi vine câte-un gând, măi dorule, şi-aşa-mi vine câte-un gând,
Să-mi iau lumea-n cap plângând, să-mi iau lumea-n cap plângând, măi dorule.

Îţi spun cu sinceritate, dorule, Îţi spun cu sinceritate,
Nu e pe lume dreptate, nu e pe lume dreptate, dorule.
Şi-aşa-mi vine câteodată, dorule, şi-aşa-mi vine câteodată,
Să Te dau în judecată, să Te dau în judecată, dorule!

parodie de George Budoi din Parodii (1 aprilie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru-i dor atunci când doare

Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde ştii că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!

Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziţi
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiţi!

Du-mă, dorule, şi-mi poartă
Paşii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!

Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub paşi a mea cărare!

Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!

Du-mă şi pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec şi-apoi să-l plâng
Printre hohotul din şoapte!

Şi cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.

Du-mă, dor, pe unde ştii,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simţit-am
Doru-i dor atunci când doare.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule, unde alergi?

--Spune-mi, dorule, când pleci,
Unde vremea ţi-o petreci?
--Poposesc la o fecioară,
Povestesc cu ea spre seară,
Îi mângâi cosiţele
Şi încâlcesc iţele.

--Dorule, unde alergi
Clipele să le culegi?
--Ia, eu fug la maica ta
Care suferă biata,
Să îi mângâi inima,
Că-i amară soarta sa.

--Zi-mi, măi dorule, fârtate,
Nu ţi-e dor de libertate?
Nu auzi frunza foşnind
Şi crenguţa tot doinind?
N-ai zbura spre ceea lume
Călare pe-un roib în spume?

--Liber să fiu tot oi vrea,
C-aşa este firea mea,
Dară codru-i răvăşit,
De hoţi de lemn chinuit,
Mlădiţele i-s puţine,
Slabe, chiar de frigul vine.

--Dorule, tot dor rămâi
Ca în zilele dintâi.
Tu dă în lume de ştire
Că românu-i cu iubire.
Pruncii nu-i lăsa să plece
Că departe doru-i rece.

Pe părinţi tu să îi ţii
Ici, aproape de copii,
Pe bunici lângă nepoţi,
Soaţa bună lângă soţ,
Vatră dulce să le fie
Ţarină de Românie.

Cetina de brad, la strungă,
Mugurii de plop, s-ajungă
Să-ndrăgească păsări toate
În pădurile curate,
Fără năpârstoci şi furi,
Prădătorii de păduri.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule, unde alergi?

--Spune-mi, dorule, când pleci,
Unde vremea ţi-o petreci?
--Poposesc la o fecioară,
Povestesc cu ea spre seară,
Îi mângâi cosiţele
Şi încâlcesc iţele.

--Dorule, unde alergi
Clipele să le culegi?
--Ia, eu fug la maica ta
Care suferă biata,
Să îi mângâi inima
Că-i amară soarta sa.

--Zi-mi măi dorule, fârtate,
Nu ţi-e dor de libertate?
Nu auzi frunza foşnind
Şi crenguţa tot doinind?
N-ai zbura spre ceea lume
Călare pe-un roib în spume?

Liber să fiu tot oi vrea,
C-aşa este firea mea,
Dară codru-i răvăşit,
De hoţi de lemn chinuit,
Mlădiţele i-s puţine,
Slabe, chiar de frigul vine...

--Dorule, tot dor rămâi,
Ca în zilele dintâi.
Tu dă în lume de ştire
Că românu-i cu iubire,
Pruncii nu-i lăsa să plece
Că departe doru-i rece.

Pe părinţi tu să îi ţii
Ici, aproape de copii,
Pe bunici lângă nepoţi,
Soaţa bună lângă soţ,
Vatră dulce să le fie,
Ţarină de Românie!

Cetina din brad, la strungă,
Mugurii din plop s-ajungă
Să-ndrăgească păsări toate
În pădurile curate,
Fără năpârstoci şi furi,
Prădătorii de păduri!...

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vezi?
mereu mă uit,
mă rătăcesc în ceva
şi nu ştiu...
te iubesc altfel.

uite, de exemplu,
aseară,
m-am uitat într-o apă
şi te-am iubit ca o lună udă.
azi m-am uitat în zbor
şi te-am iubit ca o vrabie.

când
se întrerup aromele între noi,
mă uit într-o frică limpede
şi iubesc ca o lacrimă.

dar tu...
mă afli tu,
chiar dacă mă uit printr-o grecie de vară
şi iubesc ca o portocală nebună
sau ca un foc insular.

acum,
iubitul meu,
cred că am să mă uit în tine,
să iubesc ca o femeie.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama plânge

Când plâng ochii unei mame, plin de lacrimi e pământul,
Mama stele-n suflet are, ea e pacea şi cuvântul.
Mama-ţi este fericirea de-a păşi prin munţi stâncoşi
Şi-a rămâne fără rană... Vezi în ochii ei frumoşi,
Raiul, glia şi izvorul neamului de veac rămas
Să îşi limpezească dorul. Bate-un clopot... doar un ceas
Şi-n ceaslov, e scris să plece... Plin de lacrimi e pământul,
Vreme vine, vreme trece, gol în suflet i-e mormântul...
Ea prin paşi ne va rămâne,-n lume, înc-o bucăţică
Şi în vise, printre stele, ca un înger se ridică.
Mama-i imn şi port, icoana... E puterea unei lumi,
Este-ntreaga Românie, scut şi pavăză-n furtuni.
Mama-i vale de lumină, aur pâlpâind sub Soare,
Mama... mama, niciodată, pentru pruncul ei, nu moare!
Ea e slovă de iubire, tihna nopţii, libertate,
Îngenunche la icoană, pentru prunc, în orice noapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

"Eşti singură?"... mă întreba, în treacăt,
o IUBIRE...
"Haide cu mine, să aflăm
cea tainică-mplinire!
Hai! Uite... vezi, acolo-n stânga-i Inima
ce-ţi cere
Să-i fii aproape şi s-auzi
cum plânge de durere
Că vrea să scape de preaplin simţirea
în tăcere..."
Încrezătoare, obosită-n ani
de aşteptare,
Mă-ncumetai să plec cu cea IUBIRE-n
căutare.
Şi îl găsirăm, într-un colţ,
uitat parcă de lume,
Nefericit şi aruncat... dar
plin de gânduri bune.
Mă aştepta, fără să-mi ştie
un nume şi un chip,
Cu Dorul său, uitat şi el,
la fel de obosit...
Doi ochi senini, ce s-au născut
din marea de smarald
Se întâlniră cu ai mei şi-ndat',
plecară-n larg.
Priveam în Suflet, rând pe rând,
zâmbind de Fericire,
Şi ne-ntrebam din când în când:
"Hei, asta e... IUBIRE?!"
O vrăbiuţă, stând pe-un ram,
ne auzea-ntrebarea
Şi, ciripind, ne-adăpostea sub aripă
Uitarea...
De vremurile triste-n care
IUBIREA nu ştiam,
Când fiecare-n a sa minte,
poveşti ne-nchipuiam...
Acum, trăind în bucurii,
iubim privind în noapte,
Şi nu mai vrem să ne-amintim
cum e-n... SINGURĂTATE...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog la Dumnezeu, măicuţă

Mamă, ai lăsat doi ochi să plângă
în tindă, pe lăvicer.
Cu capul pe mâna stângă,
cu dreapta-întinsă spre cer.

Te chem ca să-mi fii aproape,
să m-alini când dau de greu.
Te-aştept în fiecare noapte
să vii la căpătâiul meu.

Am sufletul plin de durere
c-am rămas singur, stingher.
În visul nopţii văd himere
de când tu ai plecat la cer.

La tine, mamă-aş vrea să zbor,
dar aripile mi-s frânte.
E sufletul meu plin de dor,
cum plin de piatră e un munte.

Din toată inimioara mea,
mă rog la Dumnezeu, măicuţă,
Pe veşnicie, El să-ţi dea
grădina raiului, căsuţă.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor şi dor

Cine poate?... Cine oare?
S-alunge dorul când doare?
Că-l aştept ca pe-o minune,
Sufletul să mi-l aline.

Dorul, dorul, călătorul,
M-a acoperit cu norul,
De tristeţe şi de jale
De mă duce-ncetla vale.

Doru' mi de-a mea măicuţă,
Şi de tine... Of!... Tăicuţă,
Că te văd doar în icoane
De când ne-ai lăsat orfane.

Doru' mi de tine frate
De nepoţi şi de nepoate,
Dar sunteţi aşa departe
Şi sunt singură de moarte.

Doru' mi să fiu iubită
Şi să mă simt ocrotită,
Dar pe tâmple am ninsoare
Şi-s prinsă într-o vâltoare.

Dorule, tu eşti ca vântul:
Răscoleşti mereu pământul,
Dar de n-ai fi tu pe lume
Ar avea Iubirea nume?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am iubit...

eu am iubit,
fiind iubit
cum n-a mai fost nicicând
nici nimeni pân' la mine...
şi infinit de pământesc
şi copleşit
de nopţi cu stele căzător de filistine...

eu am iubit,
cum n-am crezut c-am să mai pot
să mai iubesc
la fel fiind iubit de tine...
o lume-ntreagă insista că-i un complot
iubirea noastră
izbitor de clandestină...

eu am iubit,
şi-acuma pot muri
ştiind c-am fost iubit
şi-ncă mai sunt
de tine
ci voi să ştii că despre noi
prin lume circulă un mit
despre iubirea noastră
jignitor de androgină....

poezie de Iurie Osoianu (14 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să vreau?

De ce să vreau un loc în rai
De tu aproape n-ai să-mi stai
Să-ţi aprinzi stele-n ochi senini
Când îngeri ne vor fi lumini?

Nu mă călătoresc la cer
Unde săruturile pier,
Iar dorul cu aripi de ceară
Nu va zbura la tine iară.

Nu vreau nimic acolo sus,
Nici răsărit şi nici apus,
Când tu de mână nu mă iei,
În parc, pe-aleile cu tei...

Rămân aici cu tine-n gând
Şi trupul de iubit flămând,
Pe drumul presărat cu ani
Şi vise de iubiţi sărmani.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule

Frunzuliţă flori mărunte,
Munţii mei, tâmple cărunte,
Daţi frâu liber dorului,
Dorului, odorului!

Plimbă-te, dorule, plimbă,
Doinind nestemata limbă,
Flacăra mormântului
Pe viul pământului!

Du-te, dorule, tot du-te
Până-n zările pierdute,
Leagăn viselor pustii,
Copilandrelor prostii!

Lasă-te, dorule, lasă
Peste mireasa aleasă,
Din munţi pân' la malul mării,
Doinind doina dragă ţării
Pe aripile visării!...

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec

stau pe ţărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colţuri de singurătate
e tragic şi trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieţii
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai ştie, cine...
am venit şi am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieţii
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a şti
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viaţa asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viaţa asta
fără de noroc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Şi dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Şi mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, şi ţi-am greşit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ţi-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, şi simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, ţâşnească din pământ.
Şi iată ce minune, izvorul izvoreşte
Apa să se adune, un semn... că mă iubeşte.

Beau apă de izvor, e limpede şi rece
Şi mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aş vrea să mă opresc
Şi dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruţule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguţule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aş vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, şi mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorinţă
Spune-mi, ce ţi-am făcut, de nu mai ai putinţă?

Şi dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Fiinţă însetată, şi lângă ea un dor.
Şi dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Fiinţa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Fiinţa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greşit!
Simt o durere rece, şi dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, şi dorul meu visează.
Viseaz'-a ta fiinţă, fiinţă însetată
Având a mea dorinţă, să fie sărutată.

Şi te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Fiinţă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Şi dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de Paul Preda Păvălache (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!