
Safta (toarce și cântă): Frunză verde de răchită
Trece luna pe orbită
Frunză verde flori de pară
Pe orbita-i circulară! (O octavă mai sus.) Of, of, of, of!
Baciul (reglează telescopul, ștergându-i obiectivul cu o batistă înflorată, scoasă de la chimir): Fă, muiere! Ți-am mai spus... Orbita nu-i circulară. Îi eliptică! (Își prinde batista înapoi la chimir.) Are două semiaxe. Aproape egale, dar totuși, diferite... Care vasăzică, nu-i cerc. Îi elipsă... Priceput-ai, au ba?
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de alexandru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Safta (speriată): Ne-a furat Cartea Sfântă. Din prea mare iubire față de Dumnezeu...
Baciul: Așa am crezut și eu. Că s-a pocăit și nu mai poate trăi fără Biblie...
Safta: Și?
Baciul: Nu e așa. Spune prin sat că mi-a dat-o înapoi... Dar nu-i adevărat! Am răvășit toată biblioteca! Biblia nu-i! Minte! Degeaba s-a pocăit...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză verde și-un smarald
Frunză verde și-o lalea,
ce spectaculoasă-i viața mea
Când urmez a înțelepciunii stea!
Frunză verde, bob de grâu,
Îmi țin poftele în frâu
Și îmi pun zâmbind al răbdării brâu!
Frunză verde și-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Și în apa frumuseții eu mă scald!
Frunză verde și-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Și ajung mereu la al fericirii bal!
Frunză verde și-un safir,
Cu fugiții nu dau bir
Și port al curajului trandafir!
Frunză verde și-un rubin,
De forță îmi e gândul plin
Și rapid iubire eu obțin!
Frunză verde și-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Și îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!
poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinți vitregi
Frunză verde de ce vrei
La copii așa țin ei
Cu ține lupul la miei
Frunză verde de hiadă
Îs de ăia puși pe sfadă
Aruncă copii în stradă
Frunză verde de sadea
Le place numai să bea
Și să facă viața grea
Frunză verde de ce poți
Se remarcă dintre toți
Așa mari tâlhari și hoți
Frunză verde tărăboi
Așa țin și ei la noi
Cum ține lupul la oi.
poezie de David Boia (25 martie 2015)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta (serioasă): A curs mult sânge?
Baciul (pune fluierul înapoi la chimir): Sânge n-a prea curs... Puțin. Pe la nunți, și numai din nas! Dar au fost multe îmbrânceli, blesteme și multă ocară. (Trist.) Anul trecut, alde Gârjoabă a prins vierul nostru la scroafele lui. Închipuie-ți că l-a castrat, porcul dracului!
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă
Mi-e dor de tine frunză verde
Din primăvara ce s-a dus,
Mi-e dor de tine și se vede
Că-s ofilită spre apus.
Mi-e dor de tine frunză verde
Și de mai crede doar puțin,
Ai înverzi în iarna unde
Eu am albit și-am părul lin!
Te rog, revino frunză verde,
Ajută-mă să fiu copil
Și te-oi uda cu apă rece
Și ți-oi cânta un vesel tril!
E toamna mea în multe ape
Și-s în noroiul ăstei vieți,
Te rog, revino frunză verde,
Ridică-mi mările de poți!
Mi-e dor de tine frunză verde,
De primăvara mea cu flori,
Aș vrea să vii și nu mă pierde
În tainicele tale zări!
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Baciul (reglează obiectivul telescopului): E bine dacă merg spre Occident. Acolo-i iarbă grasă...
Safta: Și măgarii?
Romică (aruncă o privire spre monitor): Ca de obicei, măgarii sunt în frunte. Au funcții de conducere...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta (potrivindu-și la brâu furca de tors): N-ați încercat cumva să vă împăcați? Dușmănia nu-i bună...
Baciul (jucându-se cu fluierul): Ba am încercat. Într-un an, de Paști am ciocnit chiar ouă roșii cu alde Gârjoabă, în curtea bisericii. Pe-atunci dorea să se pocăiască. Mi-a cerut Biblia împrumut...
Safta (torcând): Și i-ai dat-o?
Baciul: I-am dat-o! Credeam că se va face om. S-a pocăit cu Biblia mea în mână. După care n-a mai vrut să mi-o dea înapoi...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Baciul (scoate fluierul de la chimir și se pregătește să cânte): Familiile noastre se dușmănesc de o sută de ani. Atunci o vacă de-a străbunicului a intrat în porumbul lor. În loc să vină la noi, să ne-nțelegem, au dus-o la oborul de gloabă...
Safta (curioasă): Și ai voștri?
Baciul (narativ, învârtind fluierul): Ai noștri au plătit gloaba... Ce puteau să facă, bieții de ei? Și-au recuperat astfel vaca, după care, în replică, le-au otrăvit ălora câinii, cu șoricioaică și sticlă pisată. (Emoționat.) Și uite-așa a-nceput vendeta. Atâtea generații de sacrificiu...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde
Frunză verde, știu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viață și mă crește,
Mă-ngrijește, mă iubește.
Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.
și iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat și-a zburat lent
Mărțișor pe-al mamei piept!
poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză verde de cunună...
Frunză verde de tulpină
Ieși mândruțo la lumină
Să-ți văd chipul frumușel
Ochii ca de mielușel,
Fruntea-ți fină de petală
Obrăjorii măguleală,
Nasul cât o alunică,
Buzele-ți de căpșunică
Cu bărbița de hulub
Sărutate-aș sus și sub...
Frunză verde de salcâm
Ieși mândruțo-n caldarâm
Să te iau de degețele
Să te plimb până la stele,
Să te iau de cingătoare
Să te plimb din floare-n floare,
Să te iau pe dupa gât
Ca să nu visezi urât,
Sa te iau sa nu-ți duc dorul
Sărutați-aș trupușorul....
Frunză verde și mai verde
Cin' te ia nu te va pierde,
Și am să te iau pe rouă
Să nu-mi rupi inima-n două,
Înc-o dată la amiază
Să fie de bună piază,
Iar am să te iau pe sară
De la toamnă până-n vară,
Dar am să te iau mereu
Să te sărut singur eu...
Frunză verde-un fulg de nea
Tu-mi ești toată dragostea,
Dragostea de pe pământ,
De mai sus de cerul sfânt,
Și-ți mai spun mândruțo dragă
Ba în samă, nu în șagă,
Că te sărut curmeziș
După frunză-n ascunziș,
Că te sărut cu pecete...
Frunză verde dragobete...
poezie de Vasile Zamolxeanu (16 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde nucă dulce (Doină românească)
Frunză verde nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie
Boarea vine de-mi aduce
Ce mi-a fost de jale mie.
Mândrei mele nici că-i pasă
Inimioara că mi-a frânt.
Vocea mea prin frunza deasă
Cântă singură pe vânt.
Frunză verde nucă dulce!
Boare, vin' să nu te pierzi,
Primăvara de-mi aduce
Păstorița să-mi dezmierzi!
De i-ai duce dragostea,
Dorul fraged ce mi-l știi,
Doamne, cum aș mai cânta
Mândra de m-ar auzi!
Frunză verde nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie,
Boare lină, mândrei duce
Ce mi-a fost de jale mie.
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de cicoare, Domine, quo vadis oare?
Frunză verde, brandu-i brand,
În turismul de pe pista
Din frumosul nostru land,
Driver e aven-turista.
epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Om politic drept și bun, Făt-Frumos și Moș Crăciun (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina din frunză
Frunză verde din copac,
Eu când vreau să fluier, tac
Și nu fluier după câini,
Fiindcă știu că au stăpâni,
Care i-au dresat să muște;
Nu fluier nici după muște,
Chiar dacă m-a cătrănit
Enervantul bâzâit.
Frunză verde fluturi triști,
Lumea-i plină de-ariviști,
Care au dat ocol școlii
Și-acum rod ca niște molii
Pâinea omului sărman,
Care strigă of și-aman;
Frunză verde primprejur,
Eu când vreau să tac, înjur.
Fir-ar mama ei de lume,
Care-și face noi cutume,
Căzută în amorțeală,
Repetentă la morală,
Cu virtuți de antrepriză,
Unde viața-i numai miză;
Frunză verde suflet tâng,
Eu când vreau să-njur, doar plâng.
Plâng de asta și de aia,
Mocănește precum ploaia,
Plâng de sus și plâng de jos,
Însă fără de folos,
Peste lava de sub stern;
Plânsul lumii cel etern,
Vaierele mocirlite,
Ca pământul le înghite.
Lancea mea de frunză verde,
Fluieri, taci, tot te vor pierde.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...
Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul și așa prea gol
Și în căderea ei foșnită
Mor visele strânse în stol.
Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.
Mai cade și câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.
Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineți,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beți.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * * (după o colindă românească)
Refren:
Crinu-i crin și iarăși crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde fără crin.
Scoală țară și ascultă,
Cum îți cântă cucuveaua,
Cu elita ta ocultă,
Ți-ai găsit beleaua.
Refren:
Crinu-i crin și iarăși crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde, fără crin.
Cu așa conducători,
Nu știi încotro s-apuci,
Geaba ai la gât comori,
Multă vreme n-o mai duci.
Refren:
Crinu-i crin și iarăși crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde, fără crin.
parodie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ortomănește
Frunză verde, frunză lată,
Pui de daică scăpărată,
Și din zimbru a lui tată,
Strânge-n mână o căciulă
Burdușită a răsculă
Că de bănat e sătulă...
Își ia sica și ciomagu,
Spânzu, slana și posmagu
Să nu-i calce-n codru pragu,
Cel hainu și străinu
Cel cu suflet ca pelinu
Și cu limba ca ciulinu...
Stă de strajă-n bătătură
Și scrâșnește și se jură
C-o opincă-n arătură,
Iar cu una pe fântână
Că n-o să mai dea din mână
Niciun petec de țărână,
Din sprânceană se-nvoiește
Cu-a lui gloată-n românește
Și pe loc viscol pornește...
Frunză verde de păstaie
De ți-e foc la măruntaie
Să nu-l coperi cu-alte paie,
Nu-l răbda ca să te fiarbă
Să te sece, să îți soarbă,
Fărmătura de sub barbă,
Ci astâmpără-l bădie
Cu avânt și semeție,
Spală-te de steregie;
Tihna să te-nvăluiască,
Bradul să te ocrotească,
Grâuleț să te hrănescă,
Peste munte și pășune,
În cetate și cătune,
Păstrători de ii străbune;
Frunză verde și mai verde,
Suflul cu drag ți-l dezmierde
De zăbracu-n dos se pierde,
Măi fecioare, măi fecioare,
Nu te culca de picioare,
Ține fruntea-n mândru soare!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (6 iulie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de albastru
Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
și-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
și-am zis pasăre de pește,
descleștare de ce crește,
și secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoț de om întreg,
și privire-am zis de ochi
și că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
și de bine-am zis de morți
și de șase-am zis la sorți,
și am zis unu de doi
și zăpadă de noroi,
și am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu șa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la șapte -
de la șapte pân' la zece
mi-a căzut o viață rece,
de la frunză pân' la umbră
mi-a căzut o viață dublă
ca pământul și cu lună,
noaptea când stau împreună.
Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă țin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
și cu ochiul în potcoave,
și cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă...
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
și ținut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
și din patru-n patru-o salbă,
și din cinci în cinci un pom,
și din șase-n șase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în față mov și verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se știe,
mai aud și-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi și a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Și-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
și-am zis măr ca să zic sâmburi,
și-am zis pom ca să zic scânduri,
și-am zis nord ca să zic suduri
și dulceață ca să sudui,
și-am zis inimă la piatră
și cântec la tot ce latră,
și potcoavă
la octavă,
și uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraș de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
și din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Și-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o șa,
pe o șa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramona: Frunză verde arămie
Hai bădie
Sus la vie...
Romică (nedumerit): La vie? Ce dracu' să facem la vie? Mai bine mergem la un motel...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oricât de frumos și înțelept ar fi fost întocmit calendarul, pentru lumea de la sate adevăratul an începe odată cu înmugurirea, cu acea "frunză verde" cântată din moși-strămoși, și sfârșește când acea frunză verde se îngălbenește, se desprinde din copac și cade la pământ, pe-o margine de drum.
citat din romanul Frunze de dor de Ion Druță (1957)
Adăugat de Illy

Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde flu...
frunză verde flu pământ
crește dorul crește-n vânt
astăzi sunt mâine nu sunt
se închină sfânt la sfânt
am încărunțit mărunt
prin cuvântul necuvânt
te iubesc e-un amănunt
frunză verde flu pe mare
crește dorul prin sahare
astăzi plop mâine cărare
se închină popii-n zare
am încărunțit în fiare
prin cuvintele-n uitare
te iubesc e o-ntâmplare
frunză verde flu pe lună
crește dorul a furtună
astăzi ghimp mâine cunună
vânt se-nchină de răsună
am încărunțit a zână
vin cuvinte și mă-adună
te iubescu-ne-mpreună
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!