Mihaela Banu

Fiind pentru o clipă-acel revers

Ce bucurie este pentru mine;
Să-ți fiu și cer și zare eu să-ți fiu.
Să simt trăiri ce-abia în ceas târziu,
Mi se preling în suflet și prin vine.

Îmi iau penelul să-ți fac un crochiu,
Să nu te pierd printre uitări haine,
Să te ascund pe culmi voit andine,
Vieții să-i smulg un nesperat pariu.

Și te închid în micu-mi univers
Să ne iubim în ritm de bacanale,
Uitând răbojul timpului neșters,

Dând liber frâu pornirii ancestrale,
Fiind pentru o clipă-acel revers
Din crudele statistici infernale.

sonet de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ochi uitați

Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufletești.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Și să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Și ochii nu se mai întâlnesc.
Și ai vrea să simți durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ți spună din nou povești,
Să-ți creezi din nou iluzii,
Că în conștiința lor, trăiești.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de
Adăugat de Mihaela CiuhoreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Tie

Astăzi, respir prin tine
ca și cum nu aș mai fi făcut-o.
Am să-ți iau palmele
și am să ți le cuprind în ale mele,
pentru că suntem unul.
Am să-ți sărut ființa acum,
doar în adâncul sufletului meu,
iar mâine, o vom face nemăsurat.
Am să-ți recit versuri
pe colțul lunii, care în seara asta
este atât de caldă
pentru noi doi.
Am să-ți culeg stele
și le voi așeza în partea dreaptă
a sufletului tău,
alături de... mine.
Am să-ți șoptesc vise
ce până ieri le-am avut,
iar astăzi sunt... realitate.
Am să-ți sărut inima...
deoarece face parte din mine.

poezie de
Adăugat de Daria DumitrasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Plouă

Plouă în noapte cu un potop de gânduri,
Fulgere-mi luminează amintiri despre tine,
Mă așez să-ți scriu pe suflet câteva rânduri,
Și-ncetișor închid ochii ca să te văd mai bine.

Simt timpul trecându-mi printre degete,
Și destinele noastre împletindu-se-n ploaie,
Îmi las trecutul în întuneric să cugete,
Și apa prin simțuri să-mi curgă-n șuvoaie.

Și-mi tună trecutul prin al vieții întuneric,
Îmi scânteiază prin amintiri câte-un fulger,
Vreau să-ți vorbesc chiar acum ca un cleric,
Așa că la icoană am să te chem ca pe-un înger.

poezie de din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Printre vise

Privesc cum chipu-ți blând,
E cufundat în vise
Mă-ntreb,
Oare alergi, prin câmpul cu narcise?

Tresari ușor, te-nvălui,
Cu-a mea îmbrățișare
Te strâng, te-a aduc mai aproape de mine
Tu, ființa cea mai dragă mie.

Aș vrea să te cuprind arzând
Și visele să-ți fur îndată,
Spre mine să alergi mereu,
Crescând, ușor îmbujorată.

Să-ți simt parfumu-n părul fin,
Și buzele să-ți musc alene,
Iar tu cuprinsă-n al tău vis,
Adânc, să-ți curg, doar eu, prin vene.

poezie de (3 septembrie 2018)
Adăugat de Mincu AndreeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dezir

Ce fericit e menestrelul
Pe care-l strigi pe-un vârf de pană
Să-ți fie alături cu penelul,
Zâmbet să-ți dea, s-aline rană,
Să-i spui cuvinte de amor
Și să-ți răspundă cum ecoul;
"-Te-aș vrea a mea, de-ar fi să mor...
Să-mi fii povestea, eu eroul!"...
... Dezirul el,
eu Daniel!

poezie de (26 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Fie ca soarele să-ți dea, ziua, mereu o nouă energie.
Fie ca luna, noaptea, să-ți refacă forțele cu blândețea ei.
Fie ca ploaia să-ți spele toate poverile de griji.
Fie ca briza mării să-ți aducă prospețime-n trup.
Fie-ți dat să umbli sănătos prin această lume
și să-i descoperi frumusețea-n toate zilele vieții tale.

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu

Doream să-ți strig
Doream să-ți cânt
Doream să-ți plâng
Doream să-ți strâng
Doream să-ți mângâi
suflarea
Să-ți sărut
fruntea
Să-ți iubesc
ochii
Viața-mi cântă
Vreau timpul să-l opresc
Vreau spațiul să-l cuceresc
Aș vrea să plâng, să râd, să cânt
Umbră să-ți fiu, suflare să-ți dau
Trup să te-ncălzesc, ochi să te privesc
Și vreau cuvinte. Să mai inventez câteva

poezie de (9 aprilie 2001)
Adăugat de Mihaela CătanăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Adi Conțu

Tot ce vreau

Aș putea să-ți fiu enigma timpului strivit în struguri,
Sub picioare de femeie, într-o vie, în amurguri,
Pot să-ți fiu și alb și roșu, nici prea mult, nici prea puțin,
Să mă simți cum curg prin tine, aromat precum un vin

Sau de vrei, pot fi oceanul, o furtună trecătoare
Pot fi vântul verii tale, pot fi cald, pot fi răcoare
Pot să-ți fiu oftatul tandru odihnit pe a ta piele,
Printre șoapte coborâte, lângă tine, dinspre stele

Îmi doresc să-ți fiu sărutul veșniciei pe obraz,
Un apus pictat pe coapse c-un fior magic, turcoaz
Tu zâmbește, mă acceptă, n-am nevoie de mai mult,
Vreau să-ți fiu adolescentul în al dragostei tumult

Pot să-ți fiu o mângâiere, sau sălbaticul nebun,
O tăcere ce-ți vorbește când la pieptu-mi te adun,
Iar de vrei, pot fi devreme, îți pot fi mereu târziu
Tot ce vreau de fapt, femeie, este să mă lași să-ți fiu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin suflet

Fiindcă suntem doar la depărtare,
Cum să-ți rostesc simțirea-mi prin cuvinte?
Cum să-ți ating în gând o sărutare?
Cum să-ți arăt că gura mea nu minte?

Cum să-ți întorc privirile în palmă?
Cum să-ți cunosc visarea în tăcere?
În mine e vulcan de toamnă calmă,
Iar timpul meu te caută... Te cere...

Suntem uniți de-aceeași întrebare,
Dar despărțiți de multe drumuri reci...
Și pașii noștri merg spre o chemare
În care tu doar vii... și nu mai pleci.

poezie de (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela AlinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Luminița Ignea

Ex-stasis

uneori îmi vine să te ciupesc de suflet,
să te jupoi până la nucleu,
să stârnesc un tsumami
în acest ocean de iubire
pe care mi-l așterni la picioare,

mă scoate din sărite limpezimea asta a ta
din care mă preling
ca o placentă a visului,
ceva mă zgândără să-ți tulbur apele,
să te zgâțâi din temelii,
să-ți altoiesc crengile cu o mie de soiuri,
pentru ca apoi,
ademenindu-te cu ele,
să izgonesc raiul din tine,
să te fac al meu,
doar al meu,
până la uitarea de sine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vreau să-ți spun

Vreau să-ți spun să nu arunci timpul prețios
petrecut alături de mine și să admiri din nou peisajul
ce-l lași în urmă.
Vreau să-ți spun că totul e real și nu ai nevoie de nimic,
pentru a scoate în evidență o fotografie în mișcare cu noi.
Vreau să-ți spun că visul tău încă nu s-a spulberat,
ci continuă ca și cum ai face un puzzle cu florile cele mai frumoase.
Vreau să-ți spun să uiți totul din trecutul dureros
și să te gândești la motivul pentru care m-ai ales pe mine.
Vreau să-ți spun că nu merită să te comporți la fel ca în trecut
și să fii tu, fără remușcări, ca să poți schimba destinul.

poezie de (28 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor

Mi-e dor să-ți fiu hoinar, străin prin gânduri, cu pași de cânt să-ți calc peste tăceri
Și visul să-ți cuprindă printre rânduri, o șoaptă lacomă de primăveri.
Mi-e dor să-ți fiu plăcere crudă, licoare vie pentru suflet însetat
Liman și mângâiere surdă, apus și răsărit neîntinat.
Mi-e dor să-ți fiu lumină peste umbre și liniște flămândă de abis
Când se îmbrățișează tărmurile surde, la mal învolburat de zâmbet stins.
Mi-e dor să-ți fiu și reazăm și revoltă, sub cerul dulcei noastre regăsiri
Când se asmut ispitele, firavă să-mi gusti din șoaptă numai fericiri.
Mi-e dor să-ți simt mirosul proaspăt, fraged, asemeni clipelor de veșnicie
Unde-și oprește timpul pasul molcom, pe-un petic de senin și nebunie.
Mi-e dor să te alung adânc în mine și tot în mine să te regăsesc
Am să păstrez într-o strânsoare caldă, emoție și fior șă-ți dăruiesc.
Mi-e dor să te revăd așa cuminte în lumi pe care nu le recunosți
Cu inimi dezlipide pe alocuri, aglomerate de actuali și foști
Te uit și iar mi-e dor de tine, mă regăsesc și iar te părăsesc
Te-aș întreba fără cuvinte:
Tu ce faci când ți-e dor să te iubesc?

poezie de
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gânduri șoptite

Căutam să-ți prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în brațe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.

Încercam să-mi pun opreliști la îndemnurile care
Îmi cereau să-ți prind o mână, s-o sărut, s-o țin închisă
În căușul mâinii mele, în dorita ei strânsoare,
Să fac liniile vieții una în cealaltă scrisă.

Aș fi vrut, cu tine-n brațe, dincolo de lumea toată,
Să mă pierd ca noaptea-n ziuă, să dispar ca ziua-n noapte,
Să-ți fiu Soare ce răsare, să-mi fii Luna ce se-arată
Îmbătată de lumină și lumina mea în fapte.

Aș fi vrut, dar cum poți, oare, să ajungi ca, de prin visuri,
Să culegi și să-ți rămână florile de-acolo-n viață?
Sunt doar gânduri care-ncearcă să pătrundă-n paradisuri
Și se pierd în umbra nopții. Tu-mi zâmbești. E dimineață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să-I mulțumesc, mă simt dator!

Când îmi îndrept puțin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulțumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.
Că tot ce-am întâlnit în cale
Și tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale...
Eu pentru asta-I mulțumesc!

Când văd un firișor de iarbă,
O floare simplă când privesc...
Un crin din câmp în haină albă...
Mă simt dator să-I mulțumesc!

Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine...
Să-I mulțumesc, mă simt dator!

Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare...!
Eu vreau să-I mulțumesc deplin.

Și pentru freamătul pădurii,
Și pentru murmur de izvor,
Și pentru tainele naturii,
Îi mulțumesc! Îi sunt dator!

*
Sub semnul de recunoștință,
'Nainte-Ți, Doamne, mă închin...
Eu vin din suflet cu credință,
Pios să-Ți mulțumesc deplin!

O, și-ntr-o sfântă dimineață,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viață
Și-atunci eu vin să-Ți mulțumesc.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Soapte in amurg

Ș_optind ușor îmi iese iar în cale vântul,
O_rbit mă simt de soarele ce-apune,
A_ș vrea privind în zare și ascultându-mi gândul,
P_rin șoapte dulci s-adorm uitând de lume…
T_e-aștept însă pe tine și voi privi apusul în tăcere
E_u vreau să vii să-ți spun că încă te iubesc.

Î_n jurul meu tot plânge vântul cu durere,
N_u ești aici și multe-aș vrea să-ți povestesc…

A_ștept să vii alături de ultimele reze de soare,
M_ergând tăcută pe cărarile dulci ale visului,
U_rcând spre mine ca o dulce alinare…
R_oșii, buzele tale în lumina apusului,
G_răbit să le sărut și-apoi să-ți cer iertare.

poezie de
Adăugat de Medeea PascuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihaela Banu

În fața ta rămân fără cuvinte ...

E miez de vară și mă pierd prin lanuri.
Văpaia soarelui mi-o fac cunună.
Aș vrea s-ating cu tine noi limanuri,
În seara asta, pe sub clar de lună.

Mă-mbie cântec de privighetoare
Să-ți dovedesc noian de simțăminte,
Dar orb mă simt, am în obraji paloare
Și-n fața ta rămân fără cuvinte.

În lan de maci, când vântul dă năvală,
Sărutul tău hulpav pe loc mă frânge.
Cât luna spelbu-i chip în lac își spală,
Fiori de dor mi se strecoară-n sânge.

Furtună de trăiri mă răscolește.
Pe strunele nestăvilitei lire,
M-or răsfăța, pân' ziua se ivește,
Neîntrecute cânturi de iubire.

poezie de din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Asta-i clipa ce aștept

Oare ochii tăi să-i cânt,
Părul răvășit de vânt,
Mâna să-ți binecuvânt?!

Gura ta să ți-o sărut,
Glezna ta cu pas pierdut,
Zâmbetul neprefăcut?!

Ori genunchii să ți-i strâng
Până coapsele-ți se plâng
Că mă port ca un nătâng?!

Oare sânii să-ți mângâi,
Să-mi fac din ei căpătâi,
Ori din creștet în călcâi?!

Cuibărind torsu-ți la piept
Noi fiori să redeștept,-
Asta-i clipa ce aștept.

Șoldurile să-ți cuprind
Pielea-ți fină netezind
Sufletu-mi tămăduind.

poezie de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin MesianicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Să-ți șoptesc amintiri...

Lasă-mă din nou să-ți șoptesc
că eu încă te mai port în minte,
vocea ta s-o aud și eu din nou reușesc,
căldura ta îmi curge lin prin vine...
fericită sunt că-n gând eu te păstrez,
deși am renunțat demult la tine,
în ierburi pline de-amintiri m-așez
acum să le aștern îmi pare bine...
chipul tău l-am afișat sub pleoape
și-l văd de câte ori ochii-mi închid
habar n-ai cum te simt de-aproape
nicicând nu voi ridica-ntre noi un zid.

poezie de (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Noi doi

Tu ai putea să fii și fără mine,
Însă nu poți să fii și fără noi,
Fără iubirea ce ne curge-n vine
Și ne menține-n viață pe-amândoi.

Eu aș putea să fiu un singuratic,
Dar singur, doar cu tine vreau să fiu,
Să ne iubim cu patos și sălbatic,
Apoi să te iubesc așa cum știu.

Eu îmi doresc să-ți fiu orice dorință,
Nu trebuie decât ca tu să vrei,
Mă lasă să-ți alin din suferință,
Iubire să-ți ofer și tu s-o iei.

Tu m-ai făcut să fiu ce nu-s cu tine,
Un visător ce scrie fericit,
Iubirea ta m-a vindecat pe mine
Și tu-n a mea din nou te-ai regăsit.

poezie de din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook