* * *

Dacă Raiul tău e negru,
de ce vrei să satu în el?...
Dintr-un muc de lumânare
şi chiştoace de ţigară,
cum să plămădim un soare?...
Mai rămân în lumea-albastră,
cea cu zâmbete-n fereastră,
unde simt parfumul florii
şi uit cauza prigorii...
Nu-mi întuneca cărarea,
să-mi port pasul prin hârtoape!...
Stai în lume, printre ape!...
slobozeşte-le din hăţuri,
nu vezi că mă prind în coarde?!
Stai, veghează spre nimburi,
printre cruguri de stele,
cu siblie şi sirene!...
E prea târziu şi nu se mai poate
să-ngropăm trecutul veninos,
când veşmântul de flăcări mă arde
şi topeşte în noi, tot...
Cum să oprim secunda care doare,
când timpul trece fără noi?
Nu mă striga curgându-mi prin sânge,
când scânteia se stinge,
când inima-mi ruptă cu-un chin mi-ai cusut,
Hai, să înverzim iubirea pe altare,
şi să spălăm trecutul mincinos,
Să uit demonice atacuri, ce silă-mi fac!...
Când paşii mei vor rătăcit prin ploaie,
pe unde voi trece tot locul să-l sfinţesc...

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru-i dor atunci când doare

Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde ştii că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!

Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziţi
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiţi!

Du-mă, dorule, şi-mi poartă
Paşii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!

Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub paşi a mea cărare!

Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!

Du-mă şi pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec şi-apoi să-l plâng
Printre hohotul din şoapte!

Şi cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.

Du-mă, dor, pe unde ştii,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simţit-am
Doru-i dor atunci când doare.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta

Iubirea ta e pentru mine
balsamul florii de salcâm,
o adiere printre plopii
uitaţi la margine de drum.

Iubirea ta e pentru mine
doi ochi căprui ce-mi stau în cale,
când pe cărarea dintre sălcii
mă însoţesc urmele tale.

Iubirea ta e pentru mine
un dulce leac ce azi străbate,
prin rana grijilor amare,
spre un trecut fără păcate.

Iubirea ta mă înconjoară
şi-mi spulberă năluci tăcute,
ce rătăceau de mult pe strada
cu duhuri negre, azi pierdute.

Iar când vor trece anii, poate,
bătrâni în nopţile cu lună,
am să te rog, privind apusul:
" Mai ţine-mă un pic de mână."

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te îndepărtezi

nopţile-au devenit pustii
oraşul nu mai are fii
iubirea arde în făclii
copacii pier în bătălii

e prea târziu să înţelegi
cetăţile cad fără regi
ce juri nu poţi să mai dezlegi
iubirea nu mai are legi

mai stau un veac ca să-ţi revii
luna dispare în fâşii
eu mor prin munţi, tu să mă-nvii
când lupii muşcă din stafii

ne întristează nişte ploi
clepsidrele curg înapoi
stau răsturnate peste noi
nisipul pleacă la război

tu nu poţi fi mereu la fel
eu nu mai am vechiul castel
pe cer trec păsări de oţel
iubirea moare în duel

de dragul meu mai stai puţin
stai pe petala unui crin
mai stai cât sângele din vin
stai cât otrava din venin

de dorul meu te rog mai stai
mai stai cât florile de mai
mai stai pe-o aripă de rai
mai stai în goana unor cai

copacii vor să moară verzi
când iarba toarce prin livezi
eu nu te văd, tu nu mă vezi
mă-ndepărtez, te-ndepărtezi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta

Iubirea ta e pentru mine
balsamul florii de salcâm,
o adiere printre plopii
străjeri la margine de drum.

Iubirea ta e pentru mine
doi ochi căprui ce-mi stau în cale,
când pe cărarea dintre sălcii
mă urmăresc urmele tale.

Iubirea ta e pentru mine
un dulce leac, ce azi răzbate,
prin goana clipelor amare
sculptate în eternitate.

Iubirea ta mă înconjoară
şi spulber-amintiri tăcute
ce rătăceau de mult pe strada
cu duhuri rele, nevăzute.

Iar când vor trece anii, poate,
bătrâni, într-o noapte cu lună,
am să te rog, încă o dată:
"Mai ţine-mă puţin de mână!"

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul şi tot locul

Locul meu e locul în care mă rog,
Locul meu e locul în care iubesc,
Timpul meu e timpul când am dialog
Tainic cu iubirea, timpul cât trăiesc.

Locul tău şi timpul sunt unde şi când,
Scumpa mea, tot timpul, stai: la mine-n gând!

04.01.2022

poezie de Marius Robu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vreme ce ea trece

Când stau la fereastră,
Prin geamul înălbit de ninsoare,
Văd imaginile ei drăguţe în vreme
Ce trece... trece... trece pe-aproape...

Întristarea şi-a aruncat vălul peste mine:
Mai puţin o creatură în acestă lume
Şi un înger mai mult în ceruri.

Când stau la fereastră,
Prin geamul înălbit de ninsoare,
Cred că-i văd imaginea,
Care acum nu mai trece... nu mai trece pe-aproape...

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am rătăcit gândul

printre frunze muşcate de ger
s-a încâlcit cu stelele
lângă o puşcă care fumegă
nu mi-e mintea la ea când beau
lacrimi colorate cu rimel
din căuşul palmelor catifelate

gândul rătăcit într-o ploaie
de vară cu miros de salcâm
mă duce-n ispită când zorii
se linguşesc la fereastră

gândul rătăceşte prin depărtări
somnul vine şi trece la o mângâiere
visul ei recunosc că mă seduce

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mine

Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă şi ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar şi atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi şi dezgoliţi de nevoi.
Aşteaptă cu mine, tot ce nu poate fi aşteptat
Aşteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când eşti doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deşiră şi timpul,
Nu pleca, îţi voi spune mai târziu motivul...

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plouă

Am adunat în palmă clipe minunate
Din anii care repede au mai trecut
În nopţile senine cu lună plină sidefate
Cu fire de iubire pe suflet le am cusut

Mi-ai apărut treceai usor printr un vis
Tu nu ai vrut să-mi tulburi somnul
Te-am zărit cu ochii închisi prin iris
Erai timpul tu să-mi veghezi somnul

În fiecare clipă simt parfumul tău de tei
În cameră si-n aerul ce mă-nconjoară
Te rog să vii în fiecare seară dacă vrei
Paşii tăi răsună ca o melodie la vioară

Asi vreau să ne întâlnim în zori de ziuă
La răsărit de soare prin val în mare
Un geamăt visul meu e rupt în două
Strigă valurile aruncă spumă în zare

Înot în apa rece adâncă sau în rouă
Văd înger frumos cu chipi luminos
Să ne-ntâlnim atunci când plouă
Unească-se cu lacrima cerul frumos

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochi, poate încolţi raiul

Dumnezeu scutură frunze în mine,
apoi le adună în palme
ca pe nişte copii rătăciţi...

Ca pe o rană
simt toamna aceasta,
mă doare ca şi cum
ar ciuguli păsări din mine
şi noaptea m-ar strivi
între pleoapele ei grele,
iar eu, te strig pe tine, iubite,
să mai treci cu mângâierile-ţi
prin iarba crescută pe tălpile mele,
unde stelele îşi lasă jarul din când în când.

Te strig, ştiind că în doi,
în ochi, poate încolţi raiul,
minunându-ne cât frumos pot trece ploile prin noi,
netulburând clepsidra vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să scriu sonete azi

De ce să scriu sonete azi, când veacuri
De gesturi tandre-au devenit istorii,
Când melosul suavelor prigorii
A fost ucis în silnice atacuri.

Ca să mai simt parfumul fin al florii,
Să urc visări de taină în hamacuri
Şi magice săruturi din iatacuri
Să le prefac pe toate în victorii.

Ca să-mi cultiv râvnirile ascunse,
Uitate-atât sub un tărâm anost,
Prin văgăuni cu umbre reci împunse

De gândul blând, cel ce cândva a fost.
Zvârlind poveri în bezne nepătrunse,
Mai scriu sonete, ca să am un rost.

sonet de Adrian Munteanu (11 februarie 2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectru

Zi-mi... ce vrei?

Te uiţi la mine
Ca la zei
Sunt ca o oglindă
Te vezi pe tine
În ohii mei.

Arăţi... ce?

Un drum întunecat
Un drum prea rece
Greu de umblat
Când ziua trece.
Zi de Sabat.

Te-ascunzi...

De stropii de ploaie
Ce repede cad
Ca nişte săgeţi
Sufletul îţi ard
În triste dimineţi.

Ai vrea...

Să fii in locul meu
Să scapi de al tău chin
Să sufăr eu ca tine
Bând sânge şi venin.

Dar pleci...

Prin vastele desişuri
În noaptea asta sumbră
Prin recile luminişuri
Să-ţi joci rolul de umbră.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extras dintr-un discurs al lui Malcom X

Când sunt abia născut, sunt negru –
Când cresc adult, sunt negru –
Când stau la soare, sunt negru –
Când sunt speriat, sunt negru –
Când sunt bolnav, sunt negru –
Iar când mor, sunt negru.
Dar tu, prietenul meu alb,
Când te naşti, eşti roz –
Când creşti adult, eşti alb –
Când stai la soare, eşti roşu –
Când răceşti, eşti vânăt –
Când te sperii, eşti galben –
Când eşti bolnav, eşti verde –
Când mori, eşti cenuşiu –
Iar tu-îmi spui mie coloratule?

poezie de Malcom X, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Când doar şapte ani eu aveam?
Plânsul te roagă şi inima te cheamă,
Vino-napoi sa fim cum eram!

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Cand sunt pusă l-acencare?
Viaţa mi-e chin şi se destramă,
Pe mormânt îţi pun o lumânare.

Curg lacrmile-orfane pe obrazul fin...
Ia-ma, Tu, Doamne, vreau si eu sa vin!
Să-mi strâng la piept mama!
Şi să-mi pansez rana!

Unde eşti mamă, să-ti vezi nepotelul?
Să-l legeni şi să-i cânţi cum îmi cântai..
Să vezi cum mi se pune pe deget inelul
Şi-nvăţ sa iubesc cum tu pe tata-l iubeai.

Parfumul ţi-l simt şi-acum peste tot locul...
Şi dorul mă cuprinde în fiecare seară
Aş vrea să am mămico acum norocul...
Să îţi văd chipul pentru ultima oară

Iartă-mă mamă dacă ţi-am gresit...
Şi iartă-mă dacă o să mai gresesc...
Poate cat ai trăit te-am dezamăgit,
Dar îţi spun mămico că acum regret!

Eşti un luceafăr printre mii de stele,
Si lacrimile curg pe obrajii mei...
Doar cerul întelege a noastră durere...
A copiilor orfani printe goale alei...

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se stinge

,, Şi plouă şi ninge", e iarnă şi-i frig
Şi vâjâie vântul, e vreme câinoasă,
Când ziua se stinge în noapte te strig
Doar flăcări şi umbre se îngână prin casă

Tu nu eşti aici să-mi mai spui,, te iubesc''
Şi ţes cu fir negru reţele de gânduri
Din vise şi umbre nu pot să clădesc
Iubirea pierdută.... cu zbateri de fluturi

Şi plânge natura cu stele şi ploi
Cu macii pe buze aştept la fereastră
Dar iarna aşterne un zid între noi
Cu nori şi cu neguri pe bolta albastră...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!