Seara la baltă

Dup-o zi de muncă grea,
Ne-am strâns toţi baieţii,
Să ne relaxăm puţin,
La mijlocul belţii.

După ore de scăldat,
Îmi dau şi eu seama,
Că prin sat m-a căutat,
În acest timp... mama.

Pentru că eu nu i-am spus,
C-am plecat de-acasă,
Şi când a văzut că nu-s,
S-a făcut ca arsă.

poezie de Mihail Cosmin Pamfil (2 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Români în ţări străine ( după Bătrâni de Octavian Goga )

De ce-am plecat în lume noi,
De ce această-angoasă?!
Că am sperat ca măcar voi
Să vă simţiţi acasă.

Dacă destinul ne-am schimbat
Prin ţări de neam străine
Şi v-am lăsat cu bunii-n sat,
Gândeam c-am făcut bine.

Pentru câţiva bănuţi în plus,
Trudiţi din zori în seară,
Din viaţa noastra v-am exclus,
Ca pe noi, mama-ţară.

Noi plini de griji, voi întristaţi,
Păşim pe căi răzleţe;
Voi, viitoru-adulmecaţi,
Noi, către bătrâneţe.

.......................................

De mult timp ne-am fi înturnat,
Dar ţara nu e gata.
Şi plânge-amar mama pe chat,
Iar în surdină, tata.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
https://Versuri. ro/w/jo87
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rurală

A venit vremea de coasă.
Nu-s bătrâni şi nu-s nici juni,
C-au plecat, cu toţi, de-acasă,
În Spania, la căpşuni.

epigramă de Gheorghe Enăchescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sat

A venit vremea de coasă,
Nu-s bătrâni şi nu-s nici juni,
C-au plecat cu toţi de-acasă.
Sunt în Spania, la căpşuni.

epigramă de Gheorghe Enăchescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roscoe Purkapile

Mă iubea.
Oh, cum mă iubea –
N-am avut o şansă să scap
Din prima zi când m-a văzut.
După ce ne-am căsătorit, am sperat
Că-şi va dezvălui partea muritoare şi mă va elibera
Sau va divorţa de mine. Dar... puţini mor şi nimeni nu renunţă.
Apoi, într-o nebunie, am fugit de-acasă şi dus am fost pentru un an.
Dar ea niciodată nu s-a plâns. A spus ca totul o să fie bine acum,
Că m-am întors. Şi mă întorsesem.
I-am spus că în timp ce făceam o cursă cu barca
Am fost capturat lângă Van Buren Street
De piraţii de pe lacul Michigan,
Ţinut în lanţuri, aşa ca nu am putut să-i scriu.
A plâns şi m-a sărutat spunând că a fost îngrozitor,
Şocant, inuman.
Atunci am înţeles că, de fapt, căsătoria noastră
Era un privilegiu divin
Şi că nimic nu o putea desface
În afară de moarte.
Am avut dreptate.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat prin paturi ademenitoare
Crezând c-am să te pot uita uşor
Dar cum să poată un altul, oarecare
Să îmi aline nesfârşitul dor?

Te-am căutat în alţii câteodată
Crezând c-am să te pot înlocui
Dar nu pot toţi bărbaţii laolaltă
Să mă iubească, cum doar tu mă poţi iubi!

Te-am căutat în fiecare noapte
Şi-apoi în fiecare răsărit...
Te-am căutat în strigăte şi-n şoapte
Dar nicăieri şi-n nimeni nu te-am mai găsit!

poezie de Irina Binder din Fluturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti odorul meu nespus,
Viaţa de tine-mi plină,
Eu te iubesc din cer de sus,
O mie de ani lumină.

catren de Mihail Cosmin Pamfil (17 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmin: Te deranjează ceva?
Raluca: Mizeria şi banalitatea, cred. Şi lipsa de speranţă, de orizont.
Cosmin: Numai atât, Raluca?
Raluca: Poate, în cazul concret, tu. Te socoteam înafara acestei mizerii.
Cosmin: Să nu mă ridici pe un piedestal! Sunt un bărbat ca toţi bărbaţii.
Raluca: Nu! Tu mai ai ceva curat in tine. De asta te-am căutat.
Cosmin: Aşa?!
Raluca: Da, ştii, cântecul acela...
Cosmin: Aha! Vrei să fugi cu mine...
Raluca: Cum, adică?
Cosmin: Eu nu cânt pentru că-mi place. Cânt pentru a trece dincolo de mocirla din jur. Mă refugiez în lumea mea de vise.

replici din romanul Să vii ca o părere... de Pavel Coruţ
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp

Lacrimi, şiroaie curg,
Din norul amintirii,
Dar vreau doar ca să fug,
De tainele iubirii.

În satul meu tăcut,
Plouă cu amintiri,
Din timpul petrecut,
Cu straşnice trăiri.

Timpul, nu stă după noi,
Preţuieşte orice clipă.
Cât ai fi tu în nevoi,
Cât de mult sufletul ţipă.

Timpul, este nemilos,
Deci, nu te uita in spate,
Fii de viaţă bucuros,
Şi-apoi treci direct la fapte.

Eu, în viaţa asta crudă,
Voi face exact ce simt,
Fără grabă, fără fugă,
Nu mă mai întorc în timp.

poezie de Mihail Cosmin Pamfil (27 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

mi-am văzut copilul după o lună
pe cealaltă parte a străzii
ne-am făcut cu mâna
ne-am zâmbit preţ de un minut
şi am fost fericiţi
preţ de un minut
ochii vorbeau
lucruri de care nu am avut timp
niciunul nu a trecut strada spre celălat
de teamă să nu ne someze invizibilul
niciunul nu a spus mai mult decât
mi-e dor
cum o fac muţii
apoi ne-am deschis telefonul şi
în timp ce ne depărtam
amorf
materia din noi comunica în 4g
te iubesc
te iubesc
te iubesc

la un moment dat
am rămas fără acoperire

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul

De râzi fără nici un rost,
Ori eşti beat, ori eşti un prost.

distih de Mihail Cosmin Pamfil (27 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă pentru mama

Când văd câte-o bătrânică
Prin oraş, c-o geantă grea,
Căutând vreun fiu ori fiică,
Parc-o văd pe maică-mea.

Ce venea şi ea odată,
Când nu mai putea de dor
Şi nu-i poposea la poartă
De vreun an al ei fecior.

Azi m-aş duce-ntr-o suflare
În cel sat îndepărtat
Să-i cad mamei la picioare
Pentru tot ce mi-a cărat.

Mama însă nu-i pe lume
Şi scăpând de-atâta greu,
Doarme somn adânc sub hume
Lângă bunul tată-al meu.

Eu din munca mea năucă
Am în casă tot ce vrei,
Dar nu am măcar o nucă
Sau un măr din mâna ei.

Ce folos că am de toate
Dacă nu mă-nvrednicesc
De mânuţele-i crăpate
Doar un pic să mă lipesc.

Mama mea numai de bine,
Eu de pe acuma ştiu
C-am să vin cândva la tine,
Mai devreme, mai târziu.

Mamă, zâna mea frumoasă,
Sper că tu mă vei ierta –
Cum nu iei nimic de-acasă,
Nu ştiu de-ţi aduc ceva...

poezie de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi venind cea de-a şaptea zi,
am scos un porumbel şi i-am dat drumul,
şi a plecat porumbelul şi s-a întors.
Am scos o rândunică şi i-am dat drumul
Şi a plecat rândunica şi s-a întors.
Cum nu avea unde să se aşeze,
s-a întors.
Am scos un corb şi i-am dat drumul.
Şi a plecat corbul, şi a văzut că
au dispărut apele,
mănâncă şi se bălăceşte, croncăne, nu se mai întoarce.
Şi am pus ofrandă pe vârful muntelui.
Zeii au adulmecat mireasma,
Zeii au adulmecat mireasma cea bună,
Zeii, ca muştele, s-au strâns deasupra mesei de sacrificiu.

poezie din Epopeea lui Ghilgameş
Adăugat de Hecate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O îmbrăcăminte foarte specială

Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.

Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineaţă,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat şi am râs împreună toată dimineaţa.

Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aştept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze şi vorbeşte cu mine despre tata şi depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.

Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
şi ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneţi ce v-am povestit.

Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citeşte biblia
pentru că vorbeşte cu Dumnezeu, mereu îmi vorbeşte de Dumnezeu.

Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aştept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
şi vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
şi asta va fi pentru totdeauna.

poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salubritate

Şi noi aşa ne-am învăţat,
Să fim salubri şi cuminţi,
Să facem, zi de zi, curat,
Şi de gunoi, şi de părinţi.

Acum, când este cel mai greu,
Mă mir că încă pot striga:
Acest mormânt e tatăl meu,
Acest mormânt e mama mea.

Eu port stigmatul marii vini
Şi semnul marelui păcat,
Că, în pământ, ca pe străini,
I-am dus, şi-acolo i-am lăsat.

Eu carne sunt din carnea lor
Ei carne sunt în carnea mea,
Atuncea când o fi să mor
Asemeni mă vor lepăda.

Ca o grămadă de gunoi
Şi ca un coş de haine vechi,
Sunt aruncate dintre noi,
Aceste tragice perechi.

Civilizaţie de soi
În cel mai ordinar limbaj,
Salubritate şi gunoi
Şi javre la ecarisaj.

Gunoi voi fi, curând, şi eu,
Copiii mă vor mătura,
Acest mormânt e tatăl meu,
Acest mormânt e mama mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce prietenii mi i-am obişnuit
Că zilnic cel puţin 1 e-mail le trimit
Când am ceva mai puţin reuşit
Mă tem tuturor să nu-l trimit
Ca să nu se creadă c-am murit.

Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Nistor Harris, geograf.
Cosmin: Ştiam.
Nistor: Pentru a evita întrebările legate de înălţimea mea, am să precizez încă de acum: 2,18 m, domnilor. Şi nu-mi place să se facă haz pe seama asta!
Cosmin: Nici n-am fi făcut. Eu mă numesc Cosmin Vântu, dar printre colegi mi se spune Uraganu'.
Nistor: Mie, de obicei, Lunganu', da' nu-mi place!
Cosmin: Fiţi fără grijă, noi nu vă vom spune aşa.
Nistor: Hm... Mă bucur; cred...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greşit unele lucruri şi m-am lăsat influenţat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu şi îţi mulţumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulţumeşti doar mie. Se pare că eşti greşit informat. Toţi au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, ştiu. Iar celorlalţi le-am mulţumit deja. Însă ţie doream să-ţi mulţumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalţi.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuţie mai mare în acest sens. Şi nu încerca să negi, pentru că ştiu sigur că aşa e. Toţi ceilalţi au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ţi dai seama că meriţi efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriţi.
Lucian: Chiar şi după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriţi! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toţi am căzut de acord că meriţi totuşi acest cadou, pe care l-ai şi primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înţeleg. Oricum, îţi mulţumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!