iubitul plecat -
jumătatea lunii pe
cer dimineața
haiku de Radu Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Iubitul meu este departe peste-oceane
Iubitul meu este departe peste-oceane,
Iubitul meu este departe peste șapte mări,
Iubitul meu este departe peste oceane,
Oh, aduceți-mi iubitul de dincolo de zări...
Aduceți-mi, aduceți-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceți-mi iubitul înapoi acasă.
Aduceți-mi, aduceți-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceți-mi iubitul înapoi acasă.
Azi-noapte cum dormeam pe perna mea,
În patul mai larg decât fără de nave-un port,
Azi-noapte cum dormeam pe perna mea
Am visat că iubitul meu e mort.
Aduceți-mi, aduceți-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceți-mi iubitul înapoi acasă.
Aduceți-mi, aduceți-mi iubitul înapoi,
Oh, aduceți-mi iubitul înapoi acasă.
NB. Pentru auditie, Mitch Miller:
www. youtube. com/watch? v=Io9MPyXE2K0
cântec, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea jumătății
Jumătatea mea sau jumătatea ta
Este un luceafăr sau o frumoasă stea.
Cealaltă jumătate a jumătății închipuite
E un minuscul fluture cu aripile zdrelite.
Nisipul jumătăților din jumătate
Este clepsidra noastră de păcate.
Nu vreau s-aud de jumătatea vieții,
O vând în morgă, sigur, precupeții!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Jumătatea mea, femeia
Femeia e la o adică
La fizic, jumătatea mică,
Dar în total, precum se pare...
La gură,-i... jumătatea mare!
epigramă de Gigi Burlacu
Adăugat de Gigi Burlacu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubitul Ioanei
Iubitul Ioanei, bătrân și ramolit,
De toată lumea este contestat,
N-are un ban și e un necioplit,
În schimb e chel și mic de stat.
epigramă de Paul Constantin (28 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul meu
IUBITUL MEU... e cântec de DRAGOSTE și DOR.
Îl port cu mine-n suflet, când plec cu el în zbor.
Și colindăm în visul de ceruri zămislit
Iubindu-ne, cum nimeni nu știu să fi iubit.
În Inima-i curată, ades mă oglindesc
Și ce zăresc acolo e tot ce îmi doresc.
Ascult a lui tăcere, în lacrimi împletind
Cu drag, o mângâiere cerută de alint.
E dar în bucurie, din al IUBIRII RAI
Ce-aduce fericire... O, clipă, tu... mai stai!
Și-n șoaptele rostite, urcate pân' la stele
Cuprind nemărginirea cu dorurile mele...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
A plecat actorul
Actorul Radu Beligan
a plecat acolo, sus,
să recite-al său alean,
Domnului nostru, Isus.
Spectatorii lui vor fi,
toți sfinții și îngerii.
Va fi-îndelung aplaudat,
cu aură luminat.
Acolo, pe scena divină,
va recita fără hodină
trăirile de pe pământ,
cum a lăsat cu jurământ.
Maestrul Radu Beligan
și-n ceruri va fi titan.
Dumnezeu să-l odihnească,
Dumnezeu să-l ocrotească.
poezie de Dumitru Delcă (22 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste cotidiană
ne sinucidem zi de zi cu disperare
fără a ști
biete figurine speriate, fețe blazate
de timpul ce trece
aiurea, haihui
de promiscuitatea unui gând nerostit
plecăm de unde am plecat, spre nicăieri
fără a ști
de ce-am plecat, de ce am mai venit
adunăm zi de zi doza de întuneric
apoi o îndesăm pe gât
cui
ție, lui
fără a ști
dimineața, copilul plânge
de ce-ai plecat mamă...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

"Amanta e și ea jumătatea mea"
E clar de partea ta dreptatea,
Dar ca să fii mai riguros
Adaugă - e jumătatea
Mai folosită, cea de jos.
epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Catrene prin gaura cheii (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Soțul și jumătatea lui
În a lui căsătorie
El avea să fie blegul
Că soția-avea să fie
Nu jumătatea... ci-ntregul.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bețivul nu este interesat de jumătatea goală a paharului, ci de jumătatea plină a sticlei.
aforism de Mihail Mataringa (19 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Comemorare
La cuviosul parastas
Pentru iubitul soț plecat,
Avea atâta jale-n glas,
Că și amantu-a lăcrimat!
epigramă de Laurențiu Ghiță din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei vânzătoare
Între două jumătăți,
Cred c-o știe fiecare,
Jumătatea mai de preț
E jumătatea cea mai mare.
epigramă de Valeriu Butulescu din Almanah "Ateneu" (1988)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vă puteți programa ochii și creierul să se bucure de jumătatea plină a paharului vieții sau să suspine privind în gol la jumătatea goală.
citat din Elena Stan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate de adevăr
În jumătatea mea de adevăr
Tu ești numai o umbră indecisă,
Ce mi-a pus eticheta de "proscrisă",
Ștergând sălbatic florile de măr.
Din jumătatea mea de siguranță,
Clădită printre lacrimi-adăpost,
Tu încă mă alungi fără vreun rost
Cu-ntârziere și intoleranță.
Îmi ninge primăvara flori în păr
Și-mi curge depărtarea trist prin vine,
Un fel de vindecare despre tine,
E jumătatea mea de adevăr,
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubitul meu
Îl aprind mereu
Și îmi stinge dorul.
Mi-e drag și-i al meu
El... televizorul!
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreg
Astăzi, iubitul meu mă întreba:
"- Ești înger, ce cauți tu în lumea asta rea?!"
Eu i-am răspuns:
"- Pe tine!
Ești aripa care-mi lipsea,
să pot acum spre Cer zbura!"...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubitul meu
Iubitul meu, poet din fire,
Mi-a scris sonete de iubire
Și, după ce m-am măritat,
Eu l-aș fi vrut... mai "tehnocrat"!
epigramă de Silvia Popescu din 101 epigramiști retușați și încondeiați de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aritmetică conjugală
Ea e jumătatea mea,
Eu sunt jumătatea sa,
Deci, jumate din juma',
Sunt un sfert, cum zice ea.
epigramă de Mihai Teognoste din Epigrame cu și despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii văd jumătatea plină a paharului, alții jumătatea goală, iar alții nu văd nici paharul.
aforism de Elis Râpeanu din Exil interior (2009)
Adăugat de Silvia V

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape fiecare ne căutăm jumătatea, dar jumătatea fiecăruia se află undeva aproape de buric.
aforism de David Boia (25 septembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!