Nichita Stănescu

Pierderea ochiului

Aș ciocăni cu unghia până când
n-aș mai avea unghie,
și cu degetul până când
mi s-ar toci.

Dar a venit la mine
orbul și mi-a spus:
- "Lasă-ți, frate, unghia-n pace,
dacă ai cumva un ochi
în vârful ei,
de ce să-l spargi?"

Și totuși și totuși
poarta asta, dintre mine și tine,
trebuie zguduită de cineva.

poezie celebră de din Necuvintele (1969)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Hai cu mine

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaștri,
Fiecare butaș va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi păduri uriașe,
Păduri de plopi cu creștetu-n cer,
Păduri de stejar cu rădăcinile
Înfipte adânc până la miezul planetei.

Acolo vom găsi trista mea dragoste,
Pătimașa mea dragoste o vom găsi
Culcată în iarba coaptă de soare
Ori poate culcată pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu...

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

Cu tine și totuși fără...

Cu tine și totuși fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine și totuși fără,
fug și de răsărit și de-apus.

Cu tine și totuși fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine și totuși fără,
vreo șansă să nu-nnebunesc?

Cu tine și totuși fără,
cânt, plâng și dansez în noapte.
Cu tine și totuși fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine și totuși fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine și totuși fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine și totuși fără,
încă învăț să trăiesc.
Cu tine și totuși fără,
wtf... am să reușesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Masa pentru doi

Am nevoie de tine să reinventez zborul
în toate înțelesurile,
să-ți arăt că te înțeleg când nu ești înțeles,
să te hrănești
cu mine până îți umpli inima.

N-am găsit nicăieri zborul,
și am rămas neschimbată:
sunt dependentă de aripi.

Odată a venit un înger cu zborul greoi;
mi-a scos sufletul și l-a așezat la o masă pentru doi.
Mi-a spus că vei veni să te hrănești
cu mine până îmi vor crește aripi.

poezie de din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Credo (2)

Trebuie să-mi țin ochii larg deschiși,
Până când Domnul mi-i va închide,
Trebuie să fiu neîndurător cu mine,
Până când Domnul se va îndura de mine,
Trebuie să cred în Har,
Până când Harul se va pogorî și asupra mea,
Trebuie să iert și să iubesc,
Până când voi fi iubit de semeni și de Domnul,
Ruga mea este tăcută ca melcul,
Ea înaintează prin nopți de poezie, limpezi.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Hai cu mine până la capătul lumii...

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaștri,
Fiecare butaș va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.

...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Marius Robu

Zor de dor

Mi-e dor de tine ca de mine dacă
N-aș mai putea să scriu de noi o zi,
Și ceva care bine să mă facă
Până la prima stea nu s-ar trezi.

Mi-e dor de tine ca de mine dacă
N-aș mai putea să ne visez o noapte,
Și ceva care bine să mă facă
Până la primii zori, să zicem șapte,

N-ar ațipi, vorbesc de mintea mea
De șapte zori. Un zor egal o stea.

poezie de din Luceafărul de dimineață (15 mai 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Iubește-mă

Mă tem că, dacă m-ai iubi,
mi-ar exploda tâmplele de atâta fericire...
Tâmpla dreaptă mi s-ar prelinge pe sâni și pe coapse
și s-ar scurge într-o crăpătură de pe podea,
ducându-se apoi la Muma Pământ...
Tâmpla stângă s-ar desprinde de mine și delirând,
ar pluti în neștire până când s-ar izbi de o stea...
Totuși, te rog... iubește-mă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: De ce te-ai orientat totuși spre matematică? De ce-ai ales-o dintre toate astea? Se pare că ai talent și pentru celelalte.
Lucian: Asta mi-a plăcut cel mai mult. Nu știu de ce, însă spre matematică am avut dintotdeauna o înclinație specială, deosebită, o atracție puternică, pe care nici acum nu mi-o pot explica. Simțeam ceva, în interiorul meu, simțeam cumva că asta trebuie să fie, asta trebuie să fac, asta-i calea pe care trebuie s-o urmez. Dintotdeauna am știut că asta vreau. Deci, calea asta am urmat-o. Și nu regret deloc. În plus, după cum i-am spus odată și lui Mihai, când și el mi-a pus întrebarea asta, de fapt, cred că matematica m-a ales pe mine... Înainte de a fi învățat să vorbesc bine, corect, am învățat singur să număr și să socotesc, de parcă aveam matematica în sânge. Când alți copii preșcolari de seama mea se jucau cu diverse jucării, eu preferam să răsfoiesc cărți; cărțile de matematică. La întrebarea "Ce vrei să devii când vei fi mare?", aveam mereu, negreșit, un singur răspuns, foarte clar: "Matematician"... Așa spuneam oricui mă întreba. Matematica a fost, într-un fel, prima mea mare iubire...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu știu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau știi ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc și să traversez țara asta și să stau în fața vilei părinților tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbești. Pentru că trebuie să-ți spun că îmi pare tare rău pentru tot și pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul și îmi pare rău pentru înclinația mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toți plecați la colegiu, eu mă chinuiam să mă mențin pe linia de plutire. Și crede-mă, nimeni nu îți dă hărți pentru drumurile mai puțin umblate. Trebuie să mergi înainte și să pornești la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an ești tu. Ești o persoană uimitoare, Audrey. Și ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată și mi-ai animat viața. Știu că noi doi nu ne cunoaștem prea bine, dar, deși sunt sigur că aș putea trăi fără tine, totuși nu sunt sigur că vreau asta. Așa că asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Doina doinelor

Și când răul vine-n lume
cu vecinul nu te pune

Că e Prut sau că e Trotuș
vecinul ți-e frate totuși

Să nu fie de deochi
au legat Prutul la ochi

Să nu vadă ce se face
război în vreme de pace

Se-ncontrează ca nebunii
românii parc-ar fi hunii

Că-n fața lui Dumnezeu
vecinu-i fratele meu

Nu e minus nu-i nici plus
nu-i american nici rus

Și ar fi cu mult mai bine
cinstit să fiu eu cu mine

Și când totul se desface
să vă las pe toți în pace

poezie de din Doine de (s)pus la rană (10 februarie 2016)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Edgar Lee Masters

Jack McGuire

Dacă n-aș fi fost dus pe ascuns
La închisoarea din Peoria,
M-ar fi linșat.
Totuși, mă îndreptam liniștit către casă
Având în mâna ulciorul, poate un pic amețit,
Când șeriful Logan, oprindu-mă,
M-a numit câine bețiv și m-a îmbrâncit;
Pentru asta l-am înjurat, iar el m-a lovit
Cu bastonul pe care era inscripționat Prohibiție –
Totul s-a petrecut
Înainte să-l fi împușcat.
Aș fi fost dus la spânzurătoare dacă nu s-ar fi petrecut următoarele:
Avocatul meu, Kinsey Keene, participa la acțiunea de înfundare
A bătrânului Thomas Rhodes pentru falimentul băncii,
Iar judecătorul era prieten cu Rhodes
Și dorea să-l scoată basma curată,
Așa că Kinsey s-a oferit să-l lase în pace pe Rhodes
În schimbul a paisprezece ani de închisoare pentru mine.
Au bătut palma.
Mi-am ispășit pedeapsa
Și acolo am învățat să citesc și să scriu.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Sheldon: Leonard, trebuie să faci ceva în legătură cu Penny. Îmi afectează somnul, munca și dacă aș avea vreun alt aspect semnificativ al vieții, sunt sigur că l-ar afecta și pe ală.
Leonard: De ce aș face ceva? Tu ești cel care i-a făcut cunoștință cu jocurile on-line.
Sheldon: Da, dar tu ești cel care i-a spus bună și s-a mutat. Dacă te-ai fi abținut pur și simplu, nimic din asta nu s-ar fi întâmplat.
Leonard: De ce nu-i spui pur și simplu să te lase în pace?
Sheldon: I-am zis! I-am spus, i-am trimis mesaj, i-am trimis un Twitter de întărire, mi-am schimbat statusul pe Facebook în "Sheldon Cooper vrea ca Penny să-l lase în pace"! Nu mai știu ce să fac!
Leonard: Și ce ar trebui să fac eu?
Sheldon: Nu știu, dar te avertizez, dacă nu-ți dai seama, o să devină foarte dificil să stai cu mine!
Leonard: Vrei să spui că până acum am trăit cu Sheldon cel fericit, căruia îi place distracția?
Sheldon: Da.
Leonard: Mă duc să vorbesc cu ea!

replici din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Ramona StanescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Adie a pace...

Sunt cel mai fericit din lume!
Cineva mi-a făcut încredere
Așa, cum se cuvine
Unei persoane decente, ca mine!

În lumea mea mă simt cel mai bine,
Acolo nu am nevoie de legi,
Care să nu-mi convină!
Voi fi destoinic!
Am răspundere:
Să fiu atent
Cu mine!

Așa e, și totuși,
Mă îndesește o lume,
Nu-mi dă pace!
Mă iscodesc ochii lor misterioși,
Mă năpădesc vârcolacii!

Aleargă în fugă,
Claie peste grămadă,
Dau buluc,
Se îmbrâncesc,
Ca să vadă:
Cât aș mai avea răbdare,
Să le duc colacul lor greu
Pe a mea spinare?!.

Ei, și?... Nu au ce face!..
Se scutură pomii
De reci promoroace!
Adie vântul
A vlagă nouă,
A pace!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paulo Coelho

Unii au spus: "Cu sudoarea frunții mele voi uda câmpul, și acesta va fi felul meu de a-l lăuda pe Creator." Dar a venit diavolul și le-a șoptit cu vocea mieroasă: "Va trebui să cari stânca asta până în vârful muntelui în fiecare zi și, când vei ajunge sus, ea se va rostogoli din nou până jos". Iar toți cei care credeau în diavol au spus: "Viața nu are nici o noimă, e repetarea aceleiași sarcini." Iar cei care nu credeau în diavol au răspuns: "Atunci am să încep să iubesc piatra pe care trebuie să o car până în vârful muntelui. Astfel, fiecare clipă lângă ea va fi o clipă petrecută lângă ceea ce iubesc." Ofranda este rugăciunea fără cuvinte. Și, ca orice rugăciune, ea cere disciplin㠖 dar disciplina nu este sclavie, ci alegere.

în Manuscrisul găsit la Accra, "Munca și ofranda"
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.
Cornelia Georgescu

Nick: Da și nu... Oricum, e treaba ta! N-am să mă amestec. Dar să știi că Mihai te iubește pe tine, cu adevărat.
Ly: Așa crezi? Lucian mi-a spus și el același lucru.
Nick: Chiar așa? Ce anume ți-a spus?
Ly: Mi-a spus că Mihai ar fi îndrăgostit de mine, dar ca să mă exprim cu cuvintele lui, inițial mi-a spus că băiatul ăsta chiar a pus ochii pe mine. La Mihai se referea...
Nick: Hm, ce exprimare nostimă!
Ly: Dar pe tine ce te face să crezi că Mihai ar fi îndrăgostit de mine?
Nick: Păi, oricine își poate da seama de asta, numai după felul în care te privește mereu... Deci, chiar a pus ochii pe tine; Lucian s-a exprimat corect.
Ly: Cum anume mă privește?
Nick: Așa cum o priveam eu pe Maria și încă o mai privesc... Crede-mă, știu ce spun!
Ly: Știi ce spui, dar nu prea știi să dansezi!
Nick: Te-am călcat? Îmi pare rău, surioară.
Ly: Nu face nimic. Încearcă totuși să fii puțin mai atent.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2010)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O poveste

1. E mica distanța-ntre mine și tine,
Măsoar-o cu-n deget și vezi că-ți ajunge...
Și totuși, de cauți s-ajungi pân' la mine,
E greu să prinzi pașii... și dorul s-ar duce...

2. E-n mine privirea-ți ciudat de aprinsă;
Închisă în suflet... Am rupt-o din tine!
De-o vrei înapoi, de uri neatinsă,
Cu-armură încins, te luptă cu mine!

3. E cald când aprindem cu torțe iubirea,
Uităm de-ntuneric, veghem până-n zori,
De vrei s-o alungi când se-aprinde lumina,
Învine-n speranță, se-alege-n culori...

4. E vesel și jocu-ntre mine și tine,
Subtil pe alocuri, vădit când zâmbești...
Îmbracă-te-n straie de prinț pentru mine
Și-n joacă-amintește-ți ce mult mă iubești!...

poezie de (2006)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Lasă-ți trupul să-ți cadă în mine...

Lasă-ți trupul să-ți cadă în mine,
Pășește încet pe orele vieții,
Adormi ușor în urmele nopții,
Cu gândul departe de tine.

Lasă-ți trupul să-ți cadă în mine,
Nu-l scoate o viață și-o moarte,
E mort. A alunecat într-o parte;
Lasă-ți trupul să uite de tine.

Lasă-ți trupul să-ți cadă în mine,
Să-noate prin plasmă și sânge,
S-adoarmă sufletul ce-ți plânge
O vorbă rostită pe buzele-ți fine.

Lasă-ți trupul să cadă în mine,
E adormit de-o moarte eternă,
Iubito,oare vorba ta iarnă
Aduce-n trupul ce cade în mine?

poezie de
Adăugat de Mihai ZisuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton trist

Distribuie
Constantin Brâncuși

Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să îi fac. Aștept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbește. Trebuie să privesc foarte atent înlăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparență. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparențe.

citat celebru din
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Romani celebri - Constantin Brancusi" de Constantin Brâncuși este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -7.51- 5.99 lei.
Marius Robu

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obișnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obișnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obișnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obișnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea și cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îți acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea și moartea sunt fără de mine
Cum este Moș Crăciun
Fără Nașterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ți fie mai frică
Decât de faptul că ești om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu ești, poate, Dumnezeu.

poezie de din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde știi ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe fața ta, amice! Da, eu și cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învățăm să dansăm și apoi ea mă învață trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele și bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaștem, prima care ți-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu și Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... așa că de ce mai purtăm discuția asta? Înțelegi ce vreau să spun? Ești același tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveți nevoie să fiți separați.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că și ea o să-și continue viața... sau poate că nu ți-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, așa faci mereu, vorbești și iar vorbești și nu te asculți. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este așa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu știi despre ce vorbești.
Pacey (râde și se întoarce și arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiță, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, și când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul așa cum o să fie.
Pacey: O să accepți totul așa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ți dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun și nu o să-ți ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea și o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieții mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea inițială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce și pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook