
Secundară
Am așteptat un telefon, aseară,
Ce previzibil, nu a mai venit,
Prin crânguri de uitări s-a rătăcit
Și m-am trezit o umbră secundară.
Deznodământul parcă mă-nfioară
Și timpul l-aș opri din alergare,
Un telefon din era viitoare
Mai sună-n colivia secundară.
Este un fel de liniște precară,
Înfășurată-n nori de alergie,
Ce aparent se cheamă poezie,
Am așteptat un telefon, aseară.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre telefon, poezii despre poezie, poezii despre nori sau poezii despre alergie
Citate similare
Sunt un pilos
femeile mi-au dat numărul lor
de telefon fix sau
sau
sau mobil și le-am pus
unul peste altul
am strâns o carte de telefon
groasă cât o biblie
acum pun telefonul la ureche
și le aud șoaptele
mă cheamă tainic să
să
să
să le potolesc iubirea
cu sărutul meu nebun
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre urechi
- poezii despre sărut
- poezii despre numere
- poezii despre nebunie
- poezii despre iubire
- poezii despre femei
- poezii despre cărți
- poezii despre creștinism
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Toate pânzele...
Te-am așteptat în colț, la florărie, te-am așteptat pe gard, la cimitir, te-am așteptat cu teamă, cu furie, cu zâmbete și-un fir de trandafir.
Te-am așteptat la prânz, la ceai, la cină, te-am așteptat la mall, la mic dejun, te-am așteptat o zi, un an-lumină, te-am așteptat de Paște, de Crăciun.
Te-am așteptat în gară la Sinaia, te-am așteptat la Pontul Euxin, te-am așteptat, cu toată hărmălaia, în liniște, la un pahar de vin.
Te-am așteptat pe muntele Găina, la Sighișoara și în Retezat, te-am așteptat când înverzea pădurea, când crengile de frunze au uitat.
Te-am așteptat prin peșteri și prin vreme, te-am așteptat la țărm de îndoieli, te-am așteptat cu toamna-n crizanteme, te-am așteptat cu iarna-n fulguieli.
Te-am așteptat din vară-n primăvară, din vârf de nas până la orizont, te-am așteptat ca raftul din cămară, ca indecisul, prețul cu discont.
Te-am așteptat cu toată așteptarea pe care-am fost setat să o accept, dar ai ales să nu trăiești, speranță, și nu mai are sens să te aștept.
poezie de Eduard Lupascu (6 aprilie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vin
- poezii despre viață
- poezii despre trandafiri
- poezii despre speologie
- poezii despre păduri
- poezii despre primăvară
- poezii despre munți
- poezii despre gări
Votul prin telefon
- Alo! Dragă cetățean,
Te iubesc și te stimez,
Ne-ntâlnim, îți dau un ban,
Și-ți spun pe cine... votez'.
epigramă de Vasile Iușan (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre votare, epigrame despre telefon, epigrame despre iubire sau epigrame despre declarații de dragoste
Votul prin telefon
- Alo! Dragă cetățean,
Te iubesc și te stimez,
Ne-ntâlnim, îți dau un ban,
Și-ți spun pe cine... votez.
epigramă de Vasile Iușan (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Raymond Barone (la telefon): Și mie mi-e dor de tine. Bine, da, ne vedem mâine. Și, scumpo, te iubesc! Da, ei bine, să te obișnuiești să o auzi pentru că o să o spun tot timpul. Bine. Acuma dă-mi-o pe mami la telefon.
replică din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre timp, citate despre telefon, citate despre iubire sau citate despre declarații de dragoste

- telefon
- Telefon. O invenție diabolică având ca efect anularea parțială a avantajului că persoanele nesuferite sunt departe de noi.
definiție aforistică de Ambrose Bierce
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre telefon sau aforisme despre inventatori
Schimbarea la față a numelui
aseară m-am hotărât să te numesc amin
să rămâi pentru mine
capătul cel trainic
al rugăciunii
aseară m-am hotărât să te numesc amin
trupul tău meschin îmi joacă feste
nu pot să te contest
te fac doar mască
pentru ceresc
aseară m-am hotărât să te numesc amin
să fii, să zbori și să rostești
pe buzele mele arse de soare
dimineața, când părul tău
moare pe umărul meu
aseară m-am hotărât să te numesc amin
și-am adormit, am stins culoarea
și m-am trezit ca dintr-un vis
spunându-ți pe nume
amin
poezie de Cosmin Dodoc
Adăugat de Natasa Radu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre somn, poezii despre schimbare, poezii despre religie, poezii despre păr, poezii despre măști, poezii despre moarte, poezii despre jocuri sau poezii despre dimineață
Sigur, și eu am telefon și stau mult la computer. Ca medic și savant, nu poți lucra fără computer. Dar nu mă joc pe telefon. Nu fac altceva decât să vorbesc la el și să-mi citesc e-mailurile. Și de multe ori îl țin offline, ca să nu-mi distragă atenția. De fapt, s-a demonstrat că, și dacă îl las aici și atât, IQ-ul dvs. și al meu scade. Chiar dacă nu sună. Fiindcă suntem cu gândul la el. Trebuie să faci efort mintal ca să nu te uiți în telefon. E un efort măsurabil și s-a dovedit că, dacă te gândești la telefon, rezultatul la testele IQ scade. Deci știm că asta nu e ceva bun pentru capacitatea noastră mintală. Da, ca unealtă, smartphone-ul e grozav. Dar trebuie să-l dăm copiilor să-și petreacă timpul cu el? E periculos, nu trebuie să facem asta.
Manfred Spitzer în interviu (mai 2018)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre pericole, citate despre medicină, citate despre medici, citate despre lectură, citate despre gânduri sau citate despre copilărie

Autorul: Pot să dau un telefon în oraș?
Ofițerul: E un telefon de serviciu!
Autorul: Va fi o convorbire scurtă!
Ofițerul: Cu cine vreți să vorbiți?
Autorul: Cu mine însumi. Vreau să vorbesc cu eul meu, proprietate personală!
Ofițerul: Dacă vorbiți singur, de ce nu folosiți firul scurt?
Autorul: Prefer un telefon oficial. Nu se pierde nici o idee. Toate ajung la serviciul secret de informații...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre vorbire, umor despre telefon, umor despre spionaj, umor despre secrete, umor despre oraș, umor despre ofițeri sau umor despre informații

Orașul de praf
O dimineață ca oricare alta
Și zorile sunt parcă un cearceaf,
Peste orașul verilor de praf
Un sculptor și-a uitat aiurea dalta.
Destinul îmi mai dă un telefon
Și mă întreabă alarmat, ce fac?
Pe scări coboară lent câte-un copac
Și are frunze strâmbe de carton.
Iubirea îmi trimite-un autograf,
Ea însăși este de un gri profund,
Scriu un poem în care să m-ascund,
Sunt în orașul verilor de praf.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre sculptură, poezii despre oraș, poezii despre frunze sau poezii despre copaci

A venit aseară mama
A venit aseară mama, ca-n romanța populară,
Oare te-a găsit acasă, oare mai știai că-i ea,
N-a venit ca să-ți aducă, a venit ca să îți ceară,
A venit aseară mama cu broboada ei cea grea.
A venit aseară mama și-i atîta de-nstărită,
Încît nici nu poate spune tot ce are-ntr-adevăr,
Are astm, contracte, noră, pensie, nepoți, flebită,
Și argint din cel mai strașnic în sprîncene și în păr.
A venit aseară mama, bună seara, sărutmîna,
A simțit că nu te doare și că te-a și indispus,
Îi citeai în ochi căderea și-i vedeai în trup țărîna,
A venit aseară mama, s-o ajute cel de sus.
A venit aseară mama, n-a mai apucat să-ți spună,
Dacă vrei s-o iei la tine, pentru cît va mai trăi,
Că o dau afar-din casă, că la dînșii în comună
Fac curat, dărîmă totul, lasă brazdele pustii.
A venit aseară mama, a plecat în zori la gară,
Cu broboada ca un plînset, peste ultimul temei,
Hotărîtă să te uite și în casa ei să moară,
Cînd or omorî cu fierul, cei ca tine, casa ei.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate, 1990
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre pensie, poezii despre mamă, poezii despre fier, poezii despre curățenie sau poezii despre argint
Jerry: Îmi ador robotul telefonic. Aș vrea să fiu un robot. Dacă aș vedea pe stradă pe cineva cu care nu vreau să vorbesc, aș putea să zic "Îmi pare rău; nu sunt disponibil momentan. Dacă doriți să lăsați un mesaj, e posibil să plec." Am și un telefon fără fir, dar nu-mi place așa de mult, pentru că nu-l poți trânti. Te enervezi pe cineva la un telefon adevărat - "Nu vorbești așa cu mine!" Bang! Știți cum e. Te enervezi pe cineva la un telefon fără fir - "Nu vorbești așa cu mine!"
replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre roboți, citate despre dorințe, citate despre posibilitate sau citate despre adevăr

Telefon îmbătrânind
Trec anii și se numără ca banii
Și viața mă așază pe rugul ei cărunt,
Bunica nu-mi mai spune nani-nani,
Mă-nfrigurează fiecare amănunt.
Și cel ce-am fost și cel ce sunt se ceartă,
Dar vai și-acest război e-atât de monoton,
Mi-mbătrânește numărul la poartă,
Mi-mbătrânește numărul de telefon.
Se adaugă mai fiecare oră
Și telefonul sună distant și suveran
Și parcă și el însuși mă imploră
Să nu-l tot schimb adăugând un an.
Acum, când crucea anilor e spartă
Și omul de zăpadă, ce sunt, își ia palton,
Mi-mbătrânește numărul la poartă,
Mi-mbătrânește numărul de telefon.
Răsună-n mine toate ca-ntr-o sală
În care mormăie strigoiul unui urs
Și crește din greșeală în greșeală
Pedepsitorul căilor ce le-am parcurs.
Și dacă moartea mea nu mai e moartă
E că eu însumi mi-am ajuns un zvon,
Mi-mbătrânește numărul la poartă,
Mi-mbătrânește numărul de telefon.
Ceva, aici, produce căruntețe,
O fabrică de calcar la mine-n oase văd
Și vine albul ei să mă învețe
Cum să surâd aliniindu-mă-n prăpăd.
Cu fiecare an ce nu mă iartă,
Ca într-o adunare făcută monoton
Mi-mbătrânește numărul la poartă,
Mi-mbătrânește numărul de telefon.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervația de zimbrii
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zăpadă, poezii despre strigoi, poezii despre război sau poezii despre păr cărunt

Tu ce mai faci?
Tu ce mai faci, iubirea mea?
Întreb c-un dor exasperant,
În suflet mi-am făcut implant
Cu definiții dintr-o stea.
Tu ce mai faci, iubitul meu?
Întreb cu teamă uneori
Și-aștept un telefon în zori,
Să-ți spun că te-am iubit mereu.
Aș vrea să zbor, dacă-aș putea,
Pentru o simplă-îmbrățișare,
Ca o supremă întâmplare,
Tu ce mai faci, iubirea mea?
rondel de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet sau poezii despre frică

Bărbatul
Am dat un telefon la mine acasă
Am spus "Alo!" și-apoi am așteptat
Și mi-a răspuns o voce-aproape groasă
O voce sugrumată, de bărbat.
Și am închis și-am mai format o dată
Și-aceeași voce mi-a răspuns, abrupt
Și-n mine ca-ntr-o mină inundată
Ceva s-a luminat și-apoi s-a rupt.
Era băiatul meu, o, doamne sfinte,
Și eu care uitasem că-s bătrân,
Că am ajuns și eu un biet părinte
Și-o amintire, doar, am să rămân.
"Alo, băiatul tatii, masa-i gata?"
Și el mi-a zis să vin cât mai curând
Și l-am simțit în trupul meu pe tata
Cu o cazma de purpură săpând.
Așa ne îngropăm la noi în oase
Pe-naintașii ce se sting mereu
Și încă sun la telefon acasă:
"Tu, spune-mi ce mai faci, băiatul meu?"
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre voce, poezii despre tată, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre lumină, poezii despre bătrânețe sau poezii despre amintiri
Lorelai (răspunde la telefonul mobil): Alo?
Emily: Vino încoace imediat!
Lorelai: Cine e la telefon?
Emily: Tu, peste douăzeci de ani de acum încolo! Auzi, tu, "Cine e la telefon?"!
replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre telefonul mobil
Lorelai: Hanul Independence.
Emily: Ar trebui să spui cine ești, atunci când răspunzi la telefon la serviciu.
Lorelai: Scuze. Hanul Independence. La telefon marea dezamăgire. E mai bine?
replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre serviciu

De ieri
Te-am așteptat pe plaja cu leandrii,
Într-un apus amenințat de sare,
Puteam să fim din nou iubiții tandrii,
Plecați de ieri definitiv pe mare.
Și totuși vara este regăsirea
Secundelor pierdute vinovat
Pe hărțile de stres unde iubirea
Este considerată un păcat.
Te-am așteptat până târziu pe plaja,
Ce străjuia un zâmbet în parcare,
Brodat cu infinitul alb de vraja
Iubiților plecați de ieri pe mare.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre trecut, poezii despre stres, poezii despre secunde, poezii despre plajă sau poezii despre infinit

Aseară
Aseară, când ne-am despărțit,
simțeam că este primăvară,
nicicum o clipă n-am gândit
c-ar fi pentru ultima oară.
Din nou iarna s-a așternut
cu viscol, ger și grea zăpadă
și nici prin gând nu mi-a trecut
că ochii-mi triști n-or să te vadă.
Distanța s-a mărit perfid,
ocean de gheață plămădită
de vorbe grele ce, timid,
onoarea-mi nu vrea să le-nghită.
Acum e drumul troienit
de nepăsare și blesteme,
n-am cum să fiu binevenit,
nu mă primești, de ce te-i teme?
Și, de departe,-n poarta ta
privesc cum altuia te-i vinde,
cu ochii minții te-oi vedea
cum nepăsarea te cuprinde.
Nu cred că e adevărat,
poate te-ncurci în vreo bravadă,
în viața ta un alt bărbat
nici ochii-nchiși nu vor să vadă.
S-a rătăcit un viscol surd
și ninge troienit, văd bine,
geaba dau telefon la Smurd
că drumul e-nfundat spre tine.
Iar, de cumva, te răzgândești,
trimiți un semn pe căi divine,
troienele nu le topești,
pe sub zăpadă vin la tine!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre tristețe, poezii despre ochi, poezii despre ocean sau poezii despre ninsoare
Paris: Mi-ai pierdut numărul de telefon?
Jamie: Nu, ți l-am memorat.
Paris: Nu ai vrut să folosești numărul meu?
Jamie: Începeau cursurile.
Paris: De formare a numerelor de telefon? Cum merge?
replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre numere sau citate despre Paris