The Blob

Ţi-ai luat umbrela roşie
de spiriduş
(cum i-aş zice eu.)
Chiar dacă nu de asta
nu-ţi place ploaia,
Poate că a trebuit să ieşi acum
Pentru că ţi-ai aruncat caietul ăla
de când erai mică,
în care scriai texte inspirate de
reproducerile foto din pictori ruşi.
Eu îl prefer pe îngerul "mai întunecat"
(tu i-ai zice dark coffee angel)
Din "Annonciation"-ul lui Filippo Lippi,
Decât pe pe geamănul lui cu aripi albi de Botticelli.
Nici animal, nici planta, nici ciupercă,
Plasmodiumul este
"the closeset thing we know to extraterrestrial intelligence"
Şi asta probabil că-ţi sună reconfortant.

poezie de Traian Rotărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Înţeleg... Spune-mi, ai mai luat parte la alte misiuni spaţiale?
Lucian: Nu, n-am mai participat la nici o altă misiune; asta este prima. Curios, nu?! N-am fost nici măcar într-o misiune de scurtă durată, pe vreo planetă din apropierea Terrei, fie chiar doar în recunoaştere. Ba mai mult, nici măcar pe Lună, satelitul natural al Terrei, la o bază lunară... Asta-i prima mea misiune spaţială. Până la aceasta, n-am fost nici măcar într-o scurtă călătorie spaţială de ocazie, sau de plăcere. Am fost doar un matematician al Institutului Astronomic, deşi, de fapt, nici asta n-am fost, pentru că eram ocupat cu construcţia navei "Pacifis" şi n-aveam timp de nimic altceva.
Sonya: Deci, ţi-a fost dat ca la prima misiune spaţială la care participi să fi tocmai tu piesa de bază, comandantul. Asta presupune că erai bine văzut prin Institut, cum pari a fi peste tot.
Lucian: Te rog... Aş vrea să nu discutăm despre asta.
Sonya: Ah, scuză-mă; te-am atins într-un punct slab. Dar orice ai zice, tot eşti comandantul acestei misiuni, fie că-ţi place, fie că nu, deşi în ultima vreme nu-ţi mai onorezi datoria, de conducător.
Lucian: Ţi-am spus şi-ţi repet: Nu vreau să vorbesc nici despre asta!
Sonya: Hmm, faci pe laşul, deşi nu eşti... Nu abordezi subiectele care nu-ţi convin, le ocoleşti cu bună ştiinţă, vorbeşti numai despre ceea ce-ţi place.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi acum de ce nu te-ai îmbrăcat cu o rochie?
Lia: Aşa nu-ţi place?
Lucian: Ba da; n-aş putea zice că nu. Arăţi foarte bine.
Lia: Ştiu că nu prea mă potrivesc cu costumaţia ta, dar n-am nici o rochie aici, nu le-am luat din navă, le-am lăsat pe toate acolo.
Lucian: Dacă vrei, putem trece prin navă, să te schimbi, sau să mă schimb eu, ca să ne potrivim.
Lia: Nu. E bine şi aşa. De altfel, prefer pantalonii, de orice fel, lungi sau scurţi.
Lucian: De ce?
Lia: Mi se par mai lejeri, comozi, interesanţi, sau poate doar mai practici. Oricum ar fi, îi prefer; mi se potrivesc, mă caracterizează. Deci îmi convine chiar şi uniforma. Mă bucur că nouă, fetelor, nu ni s-a impus să purtăm fuste la uniformă; nu mi-ar fi convenit deloc.
Lucian: Hmm... Eşti deci un pic băieţoasă, în privinţa asta?
Lia: De ce? Nu-ţi plac fetele cu pantaloni?
Lucian: Ba da. Mie-mi plac fetele, în general, indiferent cum ar fi ele îmbrăcate... Păi, sunt un mare Don Juan, nu?!
Lia: Hmm... Să mergem!
Lucian: După tine, frumoasă domnişoară cu pantaloni!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţi până şi tu că ai ajuns chiar în ultimul hal, că asta este mizerabil, dar că altfel nici nu are cum să fie, că deja nu mai ai nicio ieşire şi că niciodată nu o să mai ajungi un altfel de om, că şi dacă ai mai fi avut încă timp şi credinţă pentru a fi altceva, atunci probabil, nu ai fi dorit nici chiar tu să te schimbi, iar dacă ai fi dorit, oricum nu ai fi făcut nimic, pentru că în realitate, poate că nici nu ştii în ce să te transformi.

Dostoievski în Însemnări din subterană, I
Adăugat de Gustavae
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

apocalipsa vine când iarba are un verde cum nu ai mai văzut,
când brusc ai interes pentru limba păsărilor,
când începi să-i întrebi pe copaci care e numele lor,
când dimineaţa observi că tavanul albastru pare plin de viaţă
şi reuşeşti să distingi norul pe care a călcat un înger.
apocalipsa vine cu părerea de rău pentru care a trebuit să munceşti un pic
în detrimentul automulţumirii pentru care nu a trebuit să mişti un deget.
când îţi pare nedrept că ştii atât de puţtine
deşi cel mai des erai trist că ai puţine.
şi poate de aici vine frica.
apocalipsa înseamnă revelaţie,
nu sfârşit.
probabil ca înainte de a se sfârşi
va trebui mai întâi să înţelegem.
asta îmi dă speranţă, mai este mult.
eu nu ştiu nici măcar cine a scris asta.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga mea, eşti ca un copil. Crezi că, dacă spui "îmi pare rău", toate greşelile şi durerile din trecut s-au şters, s-au uitat, şi toată otrava vechilor răni a dispărut... La vârsta asta poţi spune că ai câştigat întregul univers şi ţi-ai pierdut sufletul, nu-i aşa? De când te cunosc, ştiu că ţi-ai dorit două lucruri: pe Ashley şi destui bani ca să poţi trimite la dracu pe toată lumea. Ei, acum eşti destul de bogată, ai repezit destul pe toată lumea şi, în sfârşit, îl ai şi pe Ashley, dacă-l mai vrei. Dar acum se pare că nu-ţi mai ajunge nici asta.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, stai puţin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi şi asta, dar mai e şi altceva. Nu-i aşa?! Ce te frământă, Luci?! În toţi ceilalţi ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar aşa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau şi singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea şi Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniştesc, nu să... De ce încerci să mă agiţi mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ţie. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpăţânezi şi nu ştiu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ţi faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraş, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învăţându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraş... Nu ştiu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aş putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar şti că asta mă deranjează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Iată şi banii şefului securităţii misiunii, din iunie până-n decembrie inclusiv.
Mihai: Poftim?! Cum adică banii mei, domnule director? Trebuie să fie o greşeală. Eu încă nu mi-am încheiat studiile, nu lucrez, nu sunt salariat, deci, nu s-ar putea să primesc bani; sunt elev.
Traian: Tocmai pentru că nu ţi-ai încheiat studiile, nu primeşti salariu pe luna mai, iar pentru luna iunie, doar jumătate de salariu, pentru că-ţi vei lua licenţa pe 15 iunie, iar de la acea dată se poate considera că ţi-ai început activitatea. Regret că ai cea mai mică sumă dintre toţi, însă asta se întâmplă doar din cauză că eşti novice, altfel, dacă ar fi să se ţină cont doar de funcţiile din cadrul echipajului, ai fi următorul după comandantul misiunii, deci, ai avea un salariu mult mai mare, nu cel mai mic dintre toţi. Sper să înţelegi.
Mihai: Să înţeleg?! Domnule director, e mai mult decât mi-aş fi închipuit vreodată; de fapt, fiind încă elev, nu mă aşteptam să primesc vreun ban şi când colo, iată, un teanc întreg numai pentru mine! E o sumă la care nici n-aş fi îndrăznit să visez. N-am avut niciodată atâţia bani în mână.
Traian: Cum aşa, băiete? Fost campion, chiar olimpic şi mondial? N-ai fost plătit pentru performanţele tale sportive?
Mihai: Ah, ba da, dar nu cu sume considerabile, deşi nici neglijabile nu erau. Fiind însă minor, deci, la juniori, părinţii mei primeau banii. În plus, nu participam la acele competiţii pentru bani, sau din vreun alt interes, după cum nici la această misiune nu particip pentru că aş urmări îmbogăţirea sau altceva asemănător.
Traian: Desigur, tinere, înţelegem. Nu te-a acuzat nimeni că ai urmări vreun interes; ar fi absurd să te şi acuze de ceva.
Mihai: Mulţumesc, domnule.
Traian: Nu mulţumi pentru ceea ce ţi se cuvine!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

(reţetă pentru eternitate)

m-ai întrebat:
vrei?
şi ţi-am spus:
nici nu pot altfel
uneori viaţa nu are bifurcaţii

dimineţile erau portocalii iar dragostea nu avea definiţie
era un fel de reţetă pentru eternitate

dar într-o zi ai dispărut.
poate că te-ai plictisit -

nici nu te-am auzit plecând
ciudat -
şi probabil ţi-ai făcut bagajul în grabă
că ai luat cu tine câte un pic din toate
ai vrut poate să păstrezi ceva
ironic -
acum toate au rămas stricate.

poezie de Alex Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Ştiu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuşi suntem. Domnule Frodo, e ca în marile poveşti. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înţesate de pericole şi de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ţi doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa iniţială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până şi întunericul trebuie să ia sfârşit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveştile de care îţi aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înţelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înţeleg. Acum chiar ştiu. Oamenii din acele poveşti aveau multe şanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranţă.
Frodo: Ce le dădea speranţe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... şi că merită să lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ca să vezi; ce de foi ai luat! Tocmai din jurnalul meu... Şi eu nici măcar nu le-am observat lipsa!
Lucian: Nu aveai cum să observi, pentru că am avut grijă să nu las semne vizibile. Poate n-ar fi trebuit să-ţi înapoiez foile astea, pentru că sunt foarte importante pentru mine!
Lia: Mai bine că mi le-ai înapoiat. Am să încerc să le ataşez la locul lor; se vor păstra mai bine astfel.
Lucian: Adevărat. Şi deci, mai erau şi alte lucruri interesante de aflat, scrise acolo? Poate ar fi trebuit să fi luat tot jurnalul, să-l citesc, nu doar câteva foi.
Lia: N-ai fi putut, i-aş fi sesizat lipsa.
Lucian: Poate, dar eu tot aş fi aflat acele amănunte importante, despre care nu vrei să-mi vorbeşti.
Lia: Probabil că le-ai fi aflat. Dar de moment ce n-ai luat jurnalul... Şi mai bine că nu l-ai luat; m-aş fi supărat prea rău pe tine, dacă ai fi procedat astfel. Nu cred că ţi-aş fi acordat prietenia mea, în acel caz... Parcă şi aşa îmi vine să reconsider ideea asta.
Lucian: Poftim?!
Lia: Glumeam, Luci... Nu-ţi fie teamă; nu-mi retrag hotărârea. Suntem prieteni, cel puţin. Dar să nu mai rupi alte file din jurnalul meu. Vorbesc foarte serios!
Lucian: Bine. Promit! N-am să rup altele.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-ţi în fiecare zi treaba, investeşte în tine şi educaţia ta, apoi, când ţi-ai făcut treaba pe ziua aia, ieşi, bea, relaxează-te şi nu te concentra decât pe distracţie. Fă asta 6 luni şi viaţa ta se va schimba în bine cum nici nu îţi poţi imagina!

Pera Novacovici în Descoperă-ţi vocaţia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Poţi să-mi explici şi mie ce este asta, frumosule?! Sunt convinsă că ţi-e foarte cunoscut acest obiect. Iar tu, lunganule, dă-te mai încolo! Deci, ce ai de zis în apărare, frumosule?! Hmm... N-aud nimic! Te ascult, comandante!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun?!
Stela: Adevărul. Ce-ai zice despre asta?
Lucian: Adevărul?! Bine, recunosc... Am luat câteva pastile de acolo, să mă ajute să dorm. Nişte somnifere...
Stela: Câteva, zici?! Doar câteva?! Atunci, explică-mi, te rog, de ce cutiuţa asta, care până în urmă cu câteva zile, era plină ochi, e acum aproape goală?! Nu lipsesc deloc doar câteva, cum zici tu!
Lucian: Bine, de acord, am luat mai multe, poate. Dar nu pe toate deodată. Câteva doar. Le-am luat... în etape; două sau patru, la câteva ore distanţă...
Stela: Asta ar mai fi lipsit, să le fi luat pe toate deodată! Şi acum... Poţi să-mi spui sincer, ce naiba se petrece cu tine, pentru că eu nu-mi dau seama!? Eşti cumva inconştient când procedezi astfel, ţi-ai pierdut complet minţile, sau ce?! De ce taci, comandante?! Te rog, spune-mi, ce naiba e cu tine?! Eşti anormal, sau cum?!
Lucian: Nu ştiu...
Stela: Nu ştii?! Nu te simţi bine până nu faci câte o boacănă din asta, mare de tot?! Desigur, n-ai mai fi tu dacă ai renunţa la toate prostiile astea... Vorbeşte odată! De ce taci?! Încă aştept explicaţii din partea ta... Să te aud, comandante! Ce ai de zis în apărare?
Lucian: Ce-aş putea spune?! N-am ce explica! Îmi pare rău...
Stela: Ah... Îţi pare rău, nu?! Şi cu asta crezi că ai rezolvat totul?! Eşti complet nebun! Nebun, nu glumă!
Lucian: Nu ştiu; probabil...
Stela: Probabil?! Nu probabil, ci foarte sigur!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bianca: De pe ce planetă ai aterizat? Planeta "Rataţilor"?
Kat: Spre deosebire de Planeta "Uitaţi-vă cu toţii la mine"?
Doctorul Stratford (bate din palme): Bine, uite cum vom rezolva problema: vechea regulă nu mai există. Avem altă regulă: Bianca poate ieşi cu băieţii... (Bianca zâmbeşte.)... atunci când ea va face asta. (Arată spre Kat.)
Bianca: Dar ea este un mutant! Dacă nu va ieşi cu nimeni niciodată?
Doctorul Stratford: Atunci nici tu nu vei face asta niciodată. O, îmi place cum sună.

replici din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut iubirea?

A trecut momentul iubirii
Nu există veşnicia clipei
Nici dragoste neţărmurită
Nu există bariere atinse de lacrimi
Nu există pajişti,
Fermecătoare pajişti în care să ne oglindim
Fiecare zi e o luptă pentru supremaţie?
Am obosit şi mă simt asediată
Probabil că voi fi ridicată şi proiectată pe cer
Nu înţeleg ideea... Probabil că sunt diferită...
Nu am intenţionat nimic!...
Fiecare întelege ce vrea....
Aşa se întâmplă când te apropii de cei ce nu merită.
Aşa merit pentru toată osteneala mea
Pentru tot dorul şi focul nemuririi.
Dacă vei fi în viitor ignorat, nu uita că asta ai solicitat
Dacă nu vei fi tată, află că nici nu ţi-ai dorit
Dacă nu vei ridica umbrele cu siguranţă
Nu vei vedea lumina din privire.
Până atunci sunt liberă, cum am fost o viaţă-ntreagă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Dom' director, mă scuzaţi...
Traian: Spune, Nis!
Nistor: Nu înţeleg, cum să fim plătiţi, dacă nu vom mai fi aici?
Traian: Măi, tu unde lucrezi?!
Nistor: În Institut, normal.
Traian: De cât timp?
Nistor: Aproximativ patru ani, dom' director...
Traian: De câte concedii ai beneficiat până acum?
Nistor: Păi, de nici unul... Pentru că, în primul an eram de abia la începutul activităţii, iar după aceea s-a ivit problema construcţiei navei "Pacifis"; n-am avut când...
Traian: Ţi-ai primit salariul pe luna trecută, mai?
Nistor: Încă nu...
Traian: Pe 27 iunie veţi pleca în misiune. În interesul cui sau cine organizează această misiune?
Nistor: Institutul, cred...
Traian: Nu crezi, ci sigur, doar sigla Institutului nostru se află pe uniformele voastre. Deci, tot angajaţii noştri vă puteţi considera şi e normal să fiţi plătiţi în continuare, în următorii ani, chiar dacă nu veţi fi aici.
Nistor: Poate, dar în misiune nu ne-ar trebui bani la noi; ce-am putea face cu ei?!
Traian: Din bancnote: avioane, vaporaşe, bărcuţe şi alte figurine, să vă jucaţi cu ele prin navă. Iar cu monedele, puteţi juca alba-neagra, barbut, sau altceva... Nu, sigur că nu veţi primi salariile la voi, nici n-am avea cum să vă livrăm banii lunar la bordul navei şi după cum ai remarcat, nici n-aţi avea nevoie de bani în misiune. Tocmai despre asta trebuie să discutăm aici, în această şedinţă, despre modalitatea în care se vor efectua plăţile şi către cine; asta trebuie să stabilim.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe degeaba. Dacă nu poţi găsi altă soluţie, vor trebui să îndure scrisorile. Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce ştiu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Îmi amintesc că am stins focul cu hainele, am luat o manta veche şi te-am bătut cu ea. Dar transmutaţia se petrecu şi era atât de intensă, că tu nici măcar nu mai erai acolo, în schimb acum eu eram cel care luase foc, şi tot eu eram cel care a încercat să stingă focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul şi nu a făcut decât să-mi confirme o frică mai veche de-a mea, cum că asemenea lucruri nu pot stinge focul. Între timp, au ajuns şi pompierii şi cumva, tu ai fost salvată. Dar tu erai diferită de la început, spectrală, ca şi cum erai desenată cu creta în întuneric şi ai căzut în braţele mele, fără viaţă sau poate ai leşinat de fericirea că ai fost salvată. Dar şi aici apăru incertitudinea transmutaţiei, poate că eu am căzut în braţele altcuiva.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: De atunci şi până acum lucrurile s-au schimbat drastic.
Traian: Da; sunt directorul aceluiaşi Institut, dar ce folos? Ea încă e cu blondul, în timp ce pentru mine e ca un obiect tabu... Eu sunt doar cu Institutul. Şi atât! Asta-i tot ce mi se cuvine, tot ce mi-a rămas.
Eugen: Nu! De ce eşti pesimist?
Traian: Aş zice, mai degrabă, realist. Trebuie să mă mulţumesc cu ceea ce am; poate nu-i foarte mult, poate nici prea puţin, dar asta e. Oricum, nu sunt chiar atât de ghinionist: Chiar dacă nu se ştie, am totuşi un fiu minunat şi cel puţin un prieten foarte bun, adică tu. Şi-n tot timpul ăsta, erai atât de aproape de mine, dar eu nu ştiam...
Eugen: Ah, mă flatezi! Nu cred că sunt singurul tău prieten.
Traian: Nu crezi?! Mai gândeşte-te, Eugen... Cât despre Diana... Un singur cuvânt din partea ei şi... Aş fi în stare să renunţ la tot; n-aş avea ce pierde... Dar nu cred că se va întâmpla vreodată aşa ceva; nu va renunţa ea la blondul ei, iar eu n-o pot obliga. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că din cauza ei am păstrat tăcerea în cazul lui Luci, ca nu ea să sufere, ci eu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi niciodată ce ţi-ai dorit când n-aveai nici măcar idee cum ţi se poate întâmpla asta...

Mihaela Rădulescu în Despre lucrurile simple
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Juan: Nu este cel mai bun moment să mă crezi... dar vreau să ştii că nu te înşel: că tu ai reuşit să intri în viaţa mea ca nimeni altcineva...
Laura: Tu să nu te înşeli! Nici eu, şi nici o mie ca mine nu vor reuşi vreodată să umple golul întunecat din pieptul tău, mult mai mare decât gaura pe care ar putea-o face un glonte din puşca asta.
Juan: Nu omorî credinţa în propriile mele sentimente.
Laura: Nu, Juan, nu asta este intenţia mea. Am ştiut dintotdeauna că eşti aşa. Şi chiar cred că de asta m-am şi îndrăgostit: de sfidarea permanentă a schimbărilor tale.
Juan: Crede-mă, ai reuşit.
Laura: Se poate, dar nu mai jinduiesc după tine, acum eşti doar trecutul. (Pauză) Te surprinde? A iubi sau a nu mai iubi nu e un decret.

replici din piesa de teatru Între viciu şi virtute, scenariu de Salvador Amore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurgerea

mă duc să mă scurg
zice tâmpitul
mă duc să mă... curg (?!)
zice asfinţitul
şi nici o altă iluzie

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!