Inima mea învață să zboare
îngerul stă cloșcă pe inima mea. și mă enervează când îl văd așa serios. ce faci acolo, îngere? el, nimic. ca și cum cuvântul meu însângerat nu l-ar durea. și-mi vine să-i smulg penele, să arunc în el cu toate căderile, cu trupul meu greu și degeaba. o să fac ciorbă din tine, găină proastă ce ești! el, nimic. neclintit, ca și cum s-ar da de mâncare celor lumești. și mușc din inima lui verde cu poftă, cu furie, cu disperare. iar când gura-mi tace, sătulă și vinovată, mă ridic de la masă plângând. las mereu o lumină aprinsă, înainte de plecare. știu că nefericitului i-e frică de întuneric. în urma mea, o pasăre roșie cară soarele în pământ.
poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Crizanteme
suntem încăpători. ca niște flori pline de lumină.
tăcerile dintre noi sunt lungi tulpini
de întuneric.
în rest
pace.
pacea clocotind în ritmul ei echivoc.
pacea din care nu înțelegem nimic clar
ni se așază sub pași
cînd plecăm când venim.
când suntem când nu suntem
fredonând același cântec de leagăn până la moarte.
nu vorbim despre asta.
eu rămân aici cu pământul cu grijile cu tălpile lipite de tine.
îmi smulg inima ca orice femeie și ți-o trimit acolo undeva
unde ești
chiar dacă nuștiuundele mă sugrumă cu nume de crizanteme. cu numele tău.
litere mari și disperate îmi fură gesturile și mă transformă în piatră
nu am cuvinte și asta mă ruinează de o mie de ori pe secundă.
nu am cui să spun că dispar că alunec că se întâmplă ceva despre care nu știu nimic.
absolut nimic
poezie de Ioana Negoescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul sufletului meu
Știu că mi-ai frânt inima
când ai plecat ca un laș
fără să spui unde,
ș-apoi te-am căutat să lămurim,
dar degeaba tu erai prins în altă viață,
în pat cu fosta colegă și prietenă,
dar viața merge înainte,
greu mi-am reparat inima și sufletul
și încet toate sunt altfel acum.
Am găsit doctorul de suflete
și am reușit să-mi repar inima,
pe care tu ai rănit-o aprig,
dar am trecut printr-o boală aprigă
și viața, coșmarul a fost la mine,
luptându-mă din greu să răzbesc,
fără a ceda nici o clipă și încă mai lupt,
dar am vindecat inima,
cu ajutorul unui înger bun și frumos...
poezie de Eugenia Calancea (18 octombrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
O pasăre rănită...
nu mai aveam poftă
de nimic
mă săturasem
până și de mine
deși un gol permanent
nu-mi da pace
mă răscolea dureros
în stomac
căutam cu disperare
singurătatea
unde mă prindea dimineața
cu ochii deschiși
urechile îmi țiuiau
a pustiu și a jale
după o aromă de floare
degeaba am fost la medic
nu era leac pentru boala mea
dar într-o zi
vrăjitoarea bătrână mi-a spus
că am nevoie urgentă urgentă
de un descântec
o pasăre rănită
ce-ți striga numele
se cuibărise în inima mea
era iubirea
poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima mea
Inima mea e un castel
Și te rog acum ceva:
Să nu pleci din el,
În lume, pe undeva...
Prin tine, inima mea
Respiră zi și noapte
N-o părăsi pe ea,
Nu te duce departe!
Inima mea e fericită
Când ești în preajma ei.
Se simte împlinită,
Iubirea să n-o iei.
Inima mea trăiește
Pentru-a ta, mereu bate
Și nimic nu îi lipsește
Când aude dulci șoapte.
Inima mea a prins culoare
Nu-ți găsește un defect,
A uitat de suparare
Ești mai mult ca perfect.
Inimile noastre, împreună
Pe veci, frumos s-au unit
Și-n această lume nebună,
Într-o zi... s-au întâlnit.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (19 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La început de lume
Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.
Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălța,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruți și lacrimile
Atunci când eu plâng.
Îmi hrănești cu gura ta
Lungile tăceri
Și-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Ești ca un înger.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
cântec interpretat de Simona Florescu și Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă o buburuză!
Hai la buburuze vii, la numai un leu!
Ți le dau gratis pe toate, pe cuvântul meu,
Dacă faci una, la fel, dar s-o faci perfect,
Fără să greșești nimic, fără vreun defect!
Uite, 'ți dau materiale, tu, doar le croiești
Și-o să ias-o buburuză, ruptă din povești!
Îți dau voal pentru-aripioare și vopsea lucioasă,
Albă, roșie și neagră, e foarte frumoasă!
Mărgelușe-punctișoare pentru ochișori,
Metru de croitorie, rochia să-i măsori!
Hai, că-i simplu, nu-i așa? Bate palma, frate!
Hai, cu toată inima, nu pe jumătate!
Tu ești om, ea, doar o gâză, o să reușești!
Dacă vei putea s-o faci, te îmbogățești!
Bravo, văd că te pricepi, începe să-ți iasă!
Eu te las, cred că e gata până după masă!
..................................................................
M-am întors, ai terminat-o? Vreau să văd și eu!
E perfectă! Dar... nu mișcă! Vai și aoleu!
Am uitat și nu ți-am spus, vai de capul meu!
Să-i dai viață, trebuia să fii DUMNEZEU!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața-i un cântec
Când viața-i o luptă
între bine și rău,
când timpul nu-ți lasă
nimic al tău,
când totul pare-o glumă
în viața ta,
ascultă mereu
de inima ta.
Dacă nu știi
să te ridici când ți-e greu,
în jocul vieții
ai să suferi mereu;
dacă-nainte
nu știi să privești,
încearcă acum
și-ai să reușești.
Destinul te lovește
când nu te-aștepți,
dar nu sta închis
între patru pereți;
luptă înainte,
știu că nu e ușor,
ai încredere-n tine,
din asta nu o să mori.
Nu da-napoi
orice s-ar întâmpla,
nu-ncerca să fugi,
viața-i numai a ta;
învață să câștigi,
învață să pierzi,
și-ntotdeauna
în tine să crezi.
Viața-i frumoasă
pentru fiecare,
cu-atâtea necazuri,
toți pot să zboare;
învață să profiți
de fiecare zi,
viața-i un cântec,
n-o irosi.
poezie de Mihail Simionescu
Adăugat de Mihail Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi... iubire
Atunci când inima ți-e cioburi,
Pentru că fost-ai mult respins...
O astenie printre droguri
Se-abate asupra ta, învins...
Și soarele n-are lumină,
Nici gustul nu mai are gust...
Privești hipnotic luna plină
Și îți simți trupul greu, robust...
Nimic nu mai are culoare!
Când ce-ai iubit, s-a depărtat...
Nici aerul n-are valoare,
Vrei doar să ai ce ți s-a luat...
Respinsă fost-am în iubire!
Când am iubit aprins, lumesc...
Încep să mă urăsc în fire,
Și-ncet să mă învinuiesc...
Totul e dat cu un scop mare...
Aș vrea și eu să îl cunosc!
Și în nimic nu simt savoare,
Motivul să îl recunosc!
Când nu mai ești tu lângă mine,
Nimic nu are sens de-a fi...
Prea te-am iubit intens străine,
Și dragostea-mi tu nu mi-o știi!
Și uite așa timpul se duce...
Mă ofilesc când nu-s iubită!
Petale moarte îmi aduce,
O amintire neîmplinită...
Ai aruncat dragostea mea!
L-a fel m-ai aruncat pe mine...
Ai renunțat... dar nu la ea!
Ai renunțat la noi... la tine!
Sper timpul să te lumineze...
Să te grăbești să vezi corect!...
Inima și trupul să-ți vibreze,
Puteai avea totul perfect!
Mă ai încă prin gând la mine...
Mă ai în inimă cu dor...!
Cărările nu ne sunt line,
Dar lângă tine vreau să mor...
Te-mpotrivești la o iubire,
Curată ca un diamant...
Te lupți cu tine... răzvrătire!
Și te-ai purtat ca un amant!
Inima mea, vorbește-n taină
Șoptindu-ți că noi suntem pentru fi...
Privește-mă că pe o doamnă...
Căci doamna ta pe veci voi fi...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și nu ne duce pe noi în ispită
femeia tace și toarce sângele cald
din care țese cămașă bărbatului plecat la vânătoare de zei
inima lui doarme în borcanul cu dulceața de cireșe amare
femeia tace și-și acoperă trupul cu ierburi sălbatice
să-i fie pielea lină sub talpa stăpână
în sânul copt mustește însă dulce păcatul
femeia tace și macină osul de șarpe
să pună otravă pe rană
când mâna lui aspră coboară din cerul barbar
un tunet străpunge tăcerea
o nălucă din umbră se-arată
ea-și face iute o cruce
privește în spate cu teamă
lumina e stinsă
ușa deschisă
luna încinsă
nimeni la poartă
doar ploaia
în noaptea cu o mie de ochi sclipind straniu
ghemuită pe prag își așteaptă sortitul
femeia cântă sângele tace
fusul tot mai înalt
poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, inima doare...
Uneori, inima doare,
Ochii plâng de disperare,
Gândurile sunt amare
Și simți că sufletul moare.
Când nici o rază de soare
Nu-ți aduce alinare,
Uneori, inima doare,
Ochii plâng de disperare
Cu mii de mărgăritare,
Dar toate sunt trecătoare
Și când soarele apare,
Ne gândim cu nepăsare
Uneori, inima doare...
rondel de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ascultă și tace
Împart cu tine durerile și bucuriile,
inima ascultă și tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n orașul pruncilor dispăruți
cu sufletul stins.
Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimați de așteptare.
rup din mine mușcând din trecut
ca dintr-un măr copt și căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine, băiete? Ești flămând și însetat? Mamă, ce i-ați făcut lui Nero?
Diana: Cum adică, dragul meu? Ce-i puteam face?
Lucian: I-ați dat sau nu apă și mâncare zilele astea?
Diana: Dacă i-am dat sau nu?! Cine știe? Eram atât de preocupată din cauza ta, încât nu-mi dau seama.
Lucian: Eram sigur. E clar: L-ați neglijat, deși știați foarte bine cât de mult țin la el. Nu numai că nu i-ați dat să mănânce și să bea, dar în plus, l-ați mai și lăsat pe afară!
Diana: Dragul meu, liniștește-te! De Nero roboții trebuiau să se ocupe; poate i-au dat ei apă și mâncare.
Lucian: Nu cred, mamă; pentru a avea grijă de Nero, roboții trebuiau programați, sau cel puțin trebuia să li se spună să se ocupe de el, în lipsa mea. Voi le-ați spus măcar așa ceva?
Diana: Nu știu, dragul meu; eu nu... Poate tatăl tău; știi ceva, Iuli?
Iulian: Poftim?! Ah, despre Nero vorbeați? Nu... Nu știu nimic.
Lucian: Deci ați uitat! O săptămână întreagă! Nu-mi vine să cred! Bietul Nero; nu știu cum a rezistat atât! Probabil doar dorul de mine l-a mai ținut în viață. Uită-te la el, mamă! Vezi în ce hal arată?
Diana: Liniștește-te, fiule; doar n-a pățit nimic. Mie mi se pare că arată foarte bine. E teafăr!
Lucian: Ți se pare, mamă!
Diana: Pe cine suni?
Lucian: Pe o colegă.
Diana: La ora asta?! N-o deranja degeaba, din cauza câinelui, doar n-are nimic grav.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul meu
Ai fost îngerul meu din fiecare zi
Și mi-ai arătat mereu calea,
Dar și îngerul înserării,
Ca să-mi luminezi cărarea.
Ai fost îngerul meu cel mai sfânt,
În greutățile vieții mele,
Mi-ai fost și soare și pământ,
Ești umbra vieții-n toate cele.
Ai fost îngerul meu din cer,
Ce-ai adus multă fericire,
Tu m-ai vindecat sincer
Și mi-ai dăruit iubire.
Dar ești un înger muritor,
Din viața mea lumească,
Ce uneori ești visător,
Inima să-mi iubească.
Vreau să fii îngerul meu mereu,
Mergând doar împreună,
Un înger al sufletului meu,
Cu viața noastră bună.
poezie de Eugenia Calancea (15 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă cumpănă
nu am cerut nimic
și nu mi-ai dat nimic
ai plecat cu tot ce visasem
că voi cuprinde în brațe
măcar de acum înainte
nu sunt niciodată aici
m-ai lăsat prin toate aeroporturile
și gările și hotelurile
și... nimic
sunt trecută pe o listă de așteptare
îmi arunc inima întâi
palmele tale nu o pot cuprinde
nu ți-am cerut nimic
pentru că nu puteai să-mi dai nimic
ești la fel ca mine
gol
tăcut și împăcat cu viața
speram să găsești o zi liberă în care să-mi spui
cum te-ai gândit la noi
când ploaia a spart acoperișul lumii
cum perna ta mirosea a dragoste
durerea ca un bumerang
se întoarce de fiecare dată lângă mine
nu ți-am cerut nimic
și puteam să îți dau totul
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți promit. Câteodată se pleacă genele cu pioșenie și-mi închipui că pot totul și îți dau totul. Nu opresc nimic pentru mine. Nici bogății care înghit virtuți greu dobândite, nici certitudini înșelătoare. Mușc așa cu poftă dintr-un fascicul de lumină și apoi mi-e sete de fericire și liniște. Dar te am. Si ție îți este de ajuns puținul de mine, nevrednic de Har și neputincios.
Dacă ne-ar fi dat să fugim te-aș strânge cu emoție la pieptul vieții. Te-aș iubi mereu cald, în toate ipostazele acestei lumi trecătoare. Și dacă ne-ar găsi bătrânul sfârșit îmbrățisați sub un apus, n-are nimic. Noi știm sigur că iubirea nu moare niciodată...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu sunt nimic, lume...
Dumnezeu își încordează arcul
Mă lovește cu săgeata lui în imaginație
Plimbăndu-mă în carete prin vămile cerului.
Sub mine îngerii ridică acoperișuri clădirilor zgârie-
nori
Zăresc vămile în care am mințit și am fost mințită
Coridoarele pe care mi-am ucis sinele,
Biserica în care Dumnezeu mi-a îmblânzit inima
Dracii legănați sub aripa mea de leoaică
Izgoniți de îngerul meu grijuliu care-i scoate
Așa cum scoți ghimpii din labele sălbăticiunii.
Plutesc pe deasupra faptelor mele
Pe deasupra gândurilor, ideilor și fărădelegilor mele,
Pe deasupra cuvintelor mele în spirală
Care alunecă printre boturile fiarelor
Și sunt alungate de la inima lor.
Vine trupul lor și le paște,
Vine inima lor și le uită
Și cuvintele Tale, Doamne,
Ajung numai foarte rar la inima lor.
Eu nu am nimic, lume,
Eu nu sunt nimic,
Nici măcar praful în care am început să iau formă,
Nimic nu-mi aparține,
Când și când călăresc câte un cal de praf,
Strângând în brațe un iubit de praf,
Sunt prințesa regatului de praf
Cu mintea clădită ca un tron pentru Dumnezeu
La care să se-nchine toate mumiile de nisip
Cărora Dumnezeu le aprinde unima
Să lumineze veacurile ce va să vină.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii...
Să fii om bun, când lumea e haină
Să fii umil, când alții te denigră.
Să fii milos cu cei ce sunt sărmani
Să dai mâncare celor fără bani.
Să nu bârfești, chiar dacă ești bârfit
Să nu urăști, chiar de nu ești iubit.
Să știi cum să zâmbești, când inima iți plânge
Să nu faci loc tristeții, că altfel te învinge.
Să fii mereu senin, este un dar Ceresc
Să spui mereu în viață, cuvântul "mulțumesc"
Să îți întorci obrazul, când palma-i ridicată
Celor ce lovesc, iubire le arată.
Să fii mereu în viață, un om la locul lui
Să îți ascunzi durerea, la nimeni să n-o spui.
Să știi să cerni mereu, cei bine și cei rău
Să te ferești de ulii, ce zbor în jurul tău.
Să mergi pe drumul vieții, mereu cu fruntea sus
Să spui mereu pe nume, tot ce tu ai de spus
Să nu te temi de nimeni, ești liber să gândești
Să arăți tuturor, cât de frumos trăiești.
Să fii exemplul viu, cum să răzbești în viață
Să înțeleagă asta, acei fără speranță.
Să ai mereu tăria, de-a renunța când doare...
Să te ridici de jos, zâmbind iar în picioare.
Să mulțumești în zori, de-o nouă zi de viață
Să te trezești mereu, cu zâmbetul pe față.
Să lași pe unde treci, un semn că ai trecut...
Să-ți mulțumească omul, fiindcă te-a cunoscut.
poezie de Marinela Florina Jurcă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevoie am de tine, tată
Îmi mai este dor de-o zi,
De-o zi ce-a fost, și nu mai vine...
Și știu c-aproape nu-mi poți fi,
Și știu c-aproape nu-s de tine.
M-ai părăsit de copiliță...
Eram micuță, te iubeam...
Și nu credeam că-i cu putință
Peste-o zi să nu te am.
Aveam planuri performante
Ambii de realizat,
Însă tu-ai uitat de toate
Și-n altă lume ai plecat.
Am nevoie-atât de mult
Să te am și azi cu mine,
Să te văd, să te ascult
Și să fiu mereu cu tine.
Cinci ani aștept doar să-ți văd chipul
În zile mari și-n nopți târzii,
Dar am înțeles cu timpul
Că te-ai dus și nu mai vii.
Ai lumea ta eternitate,
Eu lumea noastră o mai am,
Dar inima în piept îmi bate
Când fulgii îmi lovesc în geam.
Știu că vin din cer, din zare,
Poate tu chiar mi-i adii...
Când simt pe creștet fulgul moale
Poate cu mâna mă mângâi...
Poate azi tu zbori prin stele,
Mă însoțești când îmi e greu,
Îmi împletești în drum mistere
Ce nu le înțeleg nici eu...
Mă ridici la culmi înalte
Și-mi dictezi chiar orice pas,
Să deschid uși neumblate
Pentru visul meu de azi...
Îți mulțumesc că ești cu mine
Și mă-nchin spre-ntreaga soartă,
Dar nevoie am de tine,
Să fii și azi cu mine, tată!
Să mă cuprinzi la piept fierbinte,
Să-mi oferi un sfat în dar,
Să mă alinți ca un părinte
Și să mă cerăi de-i necesar...
poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2005)
Adăugat de Diana Enachii

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi spuse...
Îmi spuse: « Nu poți să știi când vine....
de ce nu faci puțină ordine?
Nu poți să știi când te găsește
poate e-n tine, poți ști...
Nu poți să știi cum arată...
Si dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer și trece chiar prin tine
și nu are nimic înfricoșător, ci doar un răcnet
la sfârșit, când
cei ce rămân în urma ta l-aud... »
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chris Keller: Ai văzut-o pe fosta mea soție, Bonnie. Când am cunoscut-o, era singură și foarte nefericită. Știam că o pot face să se îndragostească ușor de mine. Dar ceea ce nu știam... era că va continua să mă iubească și după ce i-am frânt inima. (Face o pauză.) Vezi, eu sunt un nimeni. Nu valorez nimic. Sunt cât se poate de rău... și să știu că există cineva care mă iubește mereu, oricât de rău... (Face o pauză.) Ești mulțumită acum? M-ai făcut să mă deschid și să îmi vărs toate măruntaiele la tine pe masă.
replică din filmul serial Oz Închisoarea federală
Adăugat de Oana Romanescu

Comentează! | Votează! | Copiază!