Magica putere
E secetă pe câmpuri(și în mine)
Că ploile lipsesc de multă vreme,
Iubiri târzii mereu vor să mă cheme
De parc-aș fi cu sânge iute-n vine.
De-acum încolo n-am de ce mă teme:
O magică putere mă va ține
Tot restul vieții fără de suspine,
Ferit voi fi de ură și blesteme.
În existență totul mi-a fost luptă,
Iar soarta m-a purtat în loc anume
Să nu mai simt că inima mi-e ruptă
Că Oameni am avut ca să mă-ndrume.
Ca lumea noastră să nu fie sumbră
Pământului nu i-am făcut doar umbră!
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre sânge, poezii despre ploaie, poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre existență sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Sub patrafir
Părinte, eu mă-nec din piept
Și n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ți spun în grabă tot și drept.
Aș vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Și raiu-n cap puțin mi-a stat.
Și-am fost și prost la numărat
Și n-am ce spune.
N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Și mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-așteaptă hrană,
Și grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să și-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator
Și eu c-o moarte.
Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs și-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Și-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Și chiote pe deal în zori,
Și ziua luncile cu flori,
Și hora noaptea-n șezători,
Și viața toată!
Și mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Și cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc șirete
Pe-ascuns nevestele, și-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupșorul cel subțire-ncins
Al unei fete.
Păgân sunt parcă, nu creștin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus și eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, și-l văd mereu
Gândesc așa! Mai știu și eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu
Va ști mai bine.
N-am dat în viață nimănui
Prilej să-mi poarte dușmănie,
Eu n-am putut să țin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Și n-am fost slab și nici fricos:
Pe opt ți-i dau grămadă jos
Dar m-am ferit să-mi fac ponos
Cu toți nebunii.
O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Și nici la boi n-am dat mâncare
Și-n brazdă plugul l-am lăsat
Și ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat
Să-i cer iertare.
Și nu mai știu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creștinul
Și drag m-avea ca pe-un nepot...
Și eu i-am sărutat nevasta!
EI moș, ea o copilă-abia.
Mi-a fost și milä, cum plângea,
Și, Doamne, ochi frumoși ce-avea
Păcat e asta?
Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Și-oi spune tot, în fața Lui!
Și-acum canon... îl știu anume!
A fost așa, și n-aș cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Și-ntr-altă lume n-o mai fi
Ca pe-astă lume.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre creștinism
- poezii despre soție
- poezii despre nebunie
- poezii despre frumusețe
- poezii despre căsătorie
- poezii despre arat
- poezii despre vorbire
- poezii despre vecini
Plansul unui ciob de lut...
Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls și dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
și cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înțeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi și suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineața când mă scol...?
Și-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâșii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci și pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând și care faptă,
mă va face să-nțeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin și disperare,
înălțat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Și-am trăit un sfert de secol
doar o viață fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
și frământă-l cu putere,
Ca să vărs șuvoi de lacrimi
și o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
și tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre plâns, poezii despre zile, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre seară sau poezii despre lut

Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre supărare, poezii despre prostie sau poezii despre declarații de dragoste
Simplitatea iubirii
N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înțelept,
Nu am avut o măreție anume,
Dar ți-am dat toată inima din piept.
N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moștenit,
Însă am stat cu tine zi și noapte
Și-am fost al tău odor neprețuit.
N-am fost sortit să țes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ți le-am spus mereu cu mare drag.
N-am fost un om de știință remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost și am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.
poezie de Octavian Cocoș (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre știință, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre noapte sau poezii despre moștenire

Mi-e dor
Mi-e dor de vară și mi-e dor de Soare,
De plaja prinsă-n cuie de aramă,
Când tu pășești prin nopțile amare
Și-mi mângâi clipa înnorată, mamă!
Mi-e dor de vară și de nepătruns...
Mi-e dor de stele, de copilărie,
Căci ploile tăcerii m-au pătruns.
Mi-e dor să fiu un fulg de păpădie!
Mi-e dor de pace și de infinit,
De pașii alergând prin universuri
La care să visez n-am îndrăznit...
Doar scormonesc în ele după versuri...
Mi-e dor de val, mi-e dor de albatroși,
De răsărit și de apus deodată...
Mi-e dor, mi-e dor de ochii tăi frumoși,
Mi-e dor de voi, de ia înflorată.
Mi-e dor de vară, de iubiri
Și de grădina cu trifoi,
Mi-e dor de lumea noastră toată...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre tăcere
- poezii despre poezie
- poezii despre plajă
- poezii despre pace
- poezii despre ochi
- poezii despre nori

Vine vremea să tac!
Vine vremea să tac, să v-aduceți aminte,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă sufoc de cuvinte,
Timpul vostru frumos, cu răcoare de undă.
Simt că sunt pe un pisc și n-am cale-nainte,
Dar nici înapoi, numai cerul mai este,
Voi pleca neștiut, voi pleca prea cuminte,
Nu rămâne nimic, nici măcar vreo poveste.
Vreau să las, să aveți, doar un zâmbet dovadă,
Să puteți mai departe, împăcați să plecați,
C-am fost clipă din voi și adesea tăgadă,
Că dintre câmpuri de flori vom ieși vindecați.
Vine vremea să plec, cu nebune înscrisuri,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă așteaptă abisuri,
Cu deochiul în pumn, trista mea umbră sumbră.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre prăpăstii, poezii despre flori sau poezii despre cuvinte
Șerpii
Copil fiind, de șerpi eu m-am temut
Și de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creștet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toți i-am cunoscut.
Cu ei, eu am crescut și m-am jucat
La sân i-am pus și i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândețe și prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.
Încolăciți pe mine i-am ținut
I-am respectat și sângele le-am dat
Și haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în așternut!
Și-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci și-au arătat limbile-n furcă
Și colții cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...
Și n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Și-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar și asta a avut un rost...
Să crezi în om... în șarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre vin, poezii despre vestimentație, poezii despre miere, poezii despre lactate, poezii despre jocuri, poezii despre frică sau poezii despre creștere

Căluțul meu
E trist căluțul meu de la o vreme
Citesc în ochii lui plini de blândețe,
E tânăr și-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrânețe.
Grijă-am avut, l-am dus la potcovar,
Picioarele să-l țină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.
N-am îndrăznit ca să-l lovesc vreodată
Chiar dac-a fost mai nărăvaș sau tânt
Eu l-am iertat de fiecare dată,
Nimeni pe lumea asta nu e sfânt.
L-am țesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Și mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:
-Mă bate gândul rău și nu mi-e bine,
Mai stai, aș vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aș vrea să mai cunosc un alt stăpân!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre schimbare, poezii despre picioare sau poezii despre lectură
Cât păcatul m-a purtat...
Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toți mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!
Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!
Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aș fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!
Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum
să mă strige ca acum
nimeni Doamne!
Dar de când mă port să-Ți plac
(trei ori patru toamne)
bine caut mereu să fac
și tot nu mă are-n plac
nimeni Doamne!...
O, mereu de-aș fi-un pribeag
toate-a vieții toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns că mă ai drag
azi Tu Doamne!...
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Traian Dorz despre viață, poezii despre toamnă, poezii despre laudă sau citate de Traian Dorz despre iubire
Rapsodie
n-am gânduri sinistre nu am a mă teme
Maica Dumnezeie mă îndrumă mereu
cu iubiri care rezistă dincolo de vreme
și-mi netezesc calea către Dumnezeu.
stele varsă-n minte visele supreme
pictează lumini pe sufletul meu
n-am gânduri sinistre nu am a mă teme
lumea o privesc așa cum vreau eu.
sunt miliardară în gânduri boeme
conștiința mea este ca un muzeu
îngeri mă învață să nu-mi fac probleme
să trec prin furtună cu aripi de zeu.
n-am gânduri sinistre nu am a mă teme
soarele și luna mă veghează mereu.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre îngeri, poezii despre stele, poezii despre religie, poezii despre pictură sau poezii despre muzee

Psalm, I (de sinceritate)
Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când știu că totul Ție-Ți aparține!
Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet și de nume!
Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orișice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină și de desfătare!
Mi-e greu să-mi țin toate rănile-n mine
Și să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ți spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"
Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ți mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă și iertare
Și azi mai ai răbdare, mai ai multă și dulce răbdare...
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate, poezii despre rouă, poezii despre lumină, poezii despre iertare sau poezii despre culori
Nu prea am avut timp
Timp ca să rămân în viață
nu prea am avut.
Lovituri primite-n față
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
și-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viața,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat fața.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viața
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineața,
vine fără să o chemi.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre dimineață, poezii despre cadouri, poezii despre bunătate sau poezii despre ajutor
Lume strâmbă
De ce lumea întreagă e nedreaptă?
Așa ne-a creat-o nouă Dumnezeu
Ș-atunci n-am putere s-o transform doar eu
Și nici alții cu firea înțeleaptă!
Rămâne-va strâmbă, tot așa mereu
Și nimeni nu va ști-ncotro se-ndreaptă,
Pân' se va naște Om cu mintea aptă
Și spiritul drept, adus la apogeu.
Să poți găsi pe-acest pământ dreptate,
Ar fi un act de luptă și virtute,
Dar secondat de oameni din cetate,
Să nu te pierzi pe drumuri neștiute.
Potecile dreptății sunt blocate,
Speranța este la divinitate...
sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dreptate, poezii despre naștere sau poezii despre Dumnezeu

Alfred Moir
De ce n-am fost devorat de dispreț
Și n-am putrezit în indiferență
Sau în revoltă neputincioasă ca Indignation Jones?
De ce, cu toate păcatele mele,
N-am avut soarta lui Willard Fluke?
Și de ce, deși mi-am făcut veacul la barul lui Burchart,
Ca un fel de momeală a casei pentru a convinge clienții
Să cumpere alcool, patima băuturii
A căzut pe mine ca o ploaie care spală totul,
Lăsând sufletul meu uscat și curat.
Și de ce n-am ucis un om, cum a făcut Jack McGuire?
În schimb, am acumulat puține în viață
Totul se datorează unei cărți pe care am cumpărat-o cândva.
Dar oare de ce m-a dus la Mason City
Unde am avut șansa să o văd în vitrină,
Tentându-mi ochii cu coperțile ei aurii?
Și de ce a răspuns sufletul meu acelei cărți,
Pe care de atunci o recitesc mereu?
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre revoltă, poezii despre masonerie sau poezii despre indiferență
În tine
vezi drumul tău azi îl apuc
dar peste mine stă un nuc
Și-asează moartea peste vii
În timpuri vechi, timpuri târzii
Peste pământ, peste copii
Și-aș vrea cu mine tu să fii
Dar tu nu vii.
În viață n-am avut femei
Nici foc în suflet... nici scântei
Mi-a fost iubirea în zadar
Atunci când eu ți-am dat-o-n dar
Ai spart-o ca pe un pahar
Păreri de rău nu ai măcar
Of, ce amar!
În viață n-am avut noroc
Dar te-am iubit cu mare foc
nu am știut să te pătrund
am preferat să mă ascund
mi-e mintea lac fără de fund
Și mai adânc eu mă afund
și repătrund
în tine.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Vlad Bălan despre iubire, citate de Vlad Bălan despre viață, citate de Vlad Bălan despre suflet, poezii despre noroc, citate de Vlad Bălan despre noroc, citate de Vlad Bălan despre moarte, poezii despre femei sau citate de Vlad Bălan despre femei
Umbre
Umbre dansează în jurul meu;
Mi-e inima plină de umbre.
De umbre mi-e sufletul plin
Și chiar eu... sunt una din umbre.
Alunecă mute. Plutesc peste tot
Cu priviri încruntate, cernute prin mine.
Mă ceartă în gând și cu mâna de mort
Ma îndeamnă s-adorm. Mă acoperă bine.
Nu mai pot să mă mișc și mi-e frig.
Fluieră vântu-a pustiu și suspine.
Peste jarul plăpând aburii reci
Desenează doar gropi și ruine.
Mi-e inima gheață și sufletul vânt.
Mi-e trupul deșert. Tâmpla-mi arde tăciune.
Rugăciuni și blesteme în urechi strecurând,
Ca veninul de șarpe în sânge curgând
Îndoiala în suflet rămâne.
poezie de Viorel Mitea (1 noiembrie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre urechi sau poezii despre mâini
Sufletul mi-e trist ...
Sufletul mi-e trist
Și fără mângâiere
Și inima mă doare
De nu mai am putere
Putere să trăiesc
Fără iubirea ta
Fără de sărutări
Și mângâierea ta
Iubitul meu acum
Când norii ne apasă
În inimă și-n suflet
Eu simt un mare gol
Aș vrea să fiu acum
La tine iar în brațe
Să-ți simt din nou parfumul
Cum o făceam mereu
poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Loredana Visovan despre suflet, citate de Loredana Visovan despre iubire sau poezii despre sărut

Din inimă
în foșnetul de cifre să dispar,
n-am fost decât o urmă de tăcere...
viața ne îmbracă-ntr-un chenar,
unde ne sfârșește din durere.
"cândva" mi-a fost o vreme fără vreme,
sincopa mi-a cântat de două ori...
și de atunci ea nu se mai teme,
zâmbind prin milioane de fiori.
tresaltă anotimpuri în culoare,
dintr-un pastel scrisori cum reapar
le scrie taina vieții, sau taina noastră, oare...?
cum au murit, acuma trăiesc iar.
n-am vrut să știe cât eu l-am iubit,
inconștiența doare când te minte...
din prea multă iubire, el s-a plictisit,
iar eu rămas-am surdă la cuvinte.
întinde-mă pe cerul care te cunoaște,
tu inimă, ai acum puterea...
resetează planul prin care ai renaște,
învățând să îți iubești vrerea.
azi e un mâine rătăcit care suspină,
ieri a trecut pe-aici un călător...
eu am ajuns... și îl aștept să vină
să-mi dăruiască partea de care-mi este dor...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre viitor, poezii despre scrisori, poezii despre muzică, poezii despre durere sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Inelul
Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viața înapoi vrea să mă cheme.
Voi renunța la haine ce-mi ascund
și îmi răpesc prea mult din tinerețe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l ușurez de lacrimi și tristețe.
Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură și lumină,
să încetez cu viața fără rost,
căci sufletul mi-e viu și n-are vină.
Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot și nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.
Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
și-n suflet cu iubirea-mi renăscută.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Depresie VII
Și-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune
Poate c-am trăit deajuns.
Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele
Am trăit și le-am făcut.
Ce voi regreta? Nimica!
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Și prea multe am râvnit.
Niciodată, nicăierea,
N-a ieșit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.
Singur m-am simțit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna
Nedreptatea m-a durut.
Și prea des în amintire
Cu tristețe m-am ascuns
Și-am dorit prea mult iubire
Și iubirea m-a străpuns.
Am tânjit dar ce anume,
Am tânjit nici nu mai știu...
Și-o durere fără nume
M-a ținut, ades, pustiu.
Zile veștede, încruntate,
Am trăit, pășind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colțuros pietroi.
... Și-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume
Oare, totuși, am trăit?!
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere sau poezii despre prietenie