Copiii nimănui…

Trecem grăbiţi pe lângă ei
Şi nu avem nimic de spus
Copii uitaţi de către zei
Cu răsăritul în apus.

Strâmbăm din nas că sunt murdari
Ş-au haine rupte şi-s desculţi
Dar suntem, Doamne-atât-de-avari
Şi nu ne pasă de cei mulţi.

Uităm c-au suflete şi ei
Nu-s doar imagini în decor
Zicem scârbiţi că-s derbedei
Ce-s oare-atunci părinţii lor!?

Şi tot din carne sunt făcuţi
Iar rănile la fel îi dor
Loviţi de soartă de micuţi
Se chinuiesc în lumea lor.

Să alinăm pe cât putem
Al sufletului lor tumult
Şi chiar şi-atunci când bani n-avem
O vorbă bună, oare-i mult?

poezie de Ioan Gelu Crişan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?

Uităm cine ne sunt strămoşii
Uităm de Mircea şi Ştefan
Uităm cine ne sunt străinii,
Uităm de lance şi duşman.
Uităm ce este Mioriţa,
Uităm de Adevărul sfânt,
Uităm ce-nseamnă conştiinţa,
Uităm de-al poeziei cânt.
Uităm colindele şi Plaiul,
Uităm părinţii, prea cărunţi.
Uităm să zămislim copii,
Şi pe sărman, şi pe flămând,
Şi pe cei morţi, şi pe cei vii,
Îi tot uităm pân–la mormânt.
Dacă uităm, dacă uităm,
Cine suntem, cine suntem...?

poezie de Ştefan Agachi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Suflete reci în carne vie
Mulţi morţi de frică să trăiască
Se nasc în ale lor sicrie

Mulţi bântuie prin întuneric
Împovăraţi şi traşi la faţă
Mai întâlnind vreun mort ce speră
Orbeşte, la o zi de viaţă

Mulţi se mai joacă de-a "trăitul"
Şi uită uneori că-s morţi
Pe când fărâma lor de viaţă
Le trage zilele la sorţi

Mulţi morţi mai sunt în lumea asta
Şi de-l găsesc pe vreunu viu
Îl mint că o să îi dea viaţă
Şi-l bagă repede-n sicriu

poezie de Gabriel Cîndea (septembrie 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un suflet

Sunt lângă poartă, doar treceam aşa-ntr-o doară.
Îi văd pe-ai tăi şi tot speram să ieşi afară,
Că nu mă plac şi tot le-am spus că ţin la tine
Şi te-aşteptam pe unde treci, dar nimeni vine.

Pândesc la colţ de strada ta, sunt de cu zori
De-atâtea griji ce îţi tot port, de peţitori
Ce te-ar fi luat să-ţi facă rău, doar să te-mbie...
Că nu-s ca mine, trup şi suflet, să te ţie.

Alerg aşa că tot fac rondul meu de cursă
Şi-aştept ascuns dup-un copac cu mintea strânsă
S-apari ca vis -de n-ai concediu- la servici
Şi de întârzii, să îi mint c-ai copii mici.

Am şi ajuns, sunt într-un suflet lângă ceas
Că ştiu că treci şi-s mulţi, eşti una, nu te las;
Că-s pierde vară cu maşini şi plini de bani
Şi numai eu pot să te apăr de duşmani.

Nici telefon nu pot să dau, s-a dus cartelă
De-atât sunat şi-s ud, mă plouă, n-am umbrelă...
Se uită lumea că-s pe bancă zgribulit
Şi nu mă doare, că nu-i văd... Nu te-am zărit!

Mă uit cu jind după oricine te cunoaşte,
Sfârşit întreb de te-au văzut de după Paşte
Şi să te sune să le spui de pleci la mare,
C-aveai bagaje... Te-au văzut din întâmplare!

Pe seară am luat toate terasele la rând,
Spunând la toţi ce mă cunosc că-s doar trecând.
Şi magazinele ce frecventai le-am vizitat...
Răspuns le-am dat că ne-am pierdut... de-au întrebat?!

Târziu în noapte, dup-o tură mă reîntorc
Şi nu adorm, planuri am multe, gându-mi storc
Cu ce să-ncep; să fac colectă pentru pâine?...
Să fiu la chioşc, de unde cumperi... pentru mâine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În străinătate

Dorurile mele-s multe!
N-are cine să le-asculte,
Că-s plecat demult, în depărtări.
Numai dorul mi-e aproape
Aici, în străinătate,
Chiar şi el se pierde printre zări.

Am plecat plin de nevoi,
Dar cu gândul tot la voi,
Să cutreier lumea-n lung şi lat.
Unde-am fost, am dat de chin,
De lacrimi şi de suspin,
Zile bune tot nu am aflat.

Tare m-aş-întoarce-acasă,
Dar n-avem pâine pe masă,
Şi mă doare de copiii mei!
Inima îmi este scrum,
Dar nu mă pornesc la drum,
Voi munci din greu doar pentru ei.

Cât mai pot, şi sunt fiinţă,
Nu îi las în suferinţă,
Că nici tatăl meu nu m-a lăsat.
Acum sunt prea mici, e greu,
Ştie numai Dumnezeu,
El secretul vieţii mi-a aflat.

Mă ajuta zi şi noapte,
Că-s străin şi sunt departe,
Doamne, pentru toate-ţi mulţumesc!
Ţine-mă tot în putere,
Nu doresc multă avere,
Doar copii, Doamne, să mi-i cresc!

Şi nici bani nu vreau prea mulţi,
Dar să nu umble desculţi,
Că nu pot să-i ştiu în suferinţă.
Nu vreau mult, nu sunt avar,
Vreau doar strictul necesar.
Mulţumesc că am a ta credinţă!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi copii

Dragi copii din lumea toată,
Luaţi-vă de mâini şi înălţaţi o rugăciune
Către îngerii cei divini!
Căci Moş Crăciun cu inima plină de bucurie
Şi cu sufletul împăcat la voi o să vină,
Ca să vă aducă cadoul de sub brad.
Dragi copii din lumea toată
Fiţi mai cuminţi şi spuneţi o rugăciune
Pentru-ai voştri dragi părinţi.
Dragi copii din lumea toată
Cu ochi frumoşi şi zglobii
Să nu uitaţi niciodată,
Că printre voi sunt şi sărmani copii.
Care nu au nici o bucăţică de pâine,
Sunt flămânzi şi goi!
Să-i ajutăm să aibă şi zile mai senine.
Şi să nu-i alungaţi de lângă voi!
Dragi copii din lumea toată
Vreau ceva să vă mai spun
Să nu uitaţi nici de carte,
Căci cartea este un prieten bun.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avem timp

N-avem timp să ne gândim la viaţă
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.

N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.

N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulţumiţi de viaţă aşa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viaţa e grea.

Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Şi pentru o clipă să ne întrebăm
De ce n-avem timp pentru concluzii,
Timp pentru concluzii întotdeauna trebuie să avem!

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă o poezie mi-ar fi putut câştiga o prietenie, aş fi scris şi aş fi dăruit, oricui, oricât de multe poezii! Cred că numai pe nişte copii îi poate apropia sau corupe o poezie. Probabil, numai circumstanţe ca aceasta, când ei, încă fiind copii, deja învaţă să fie micuţi profitori. "O să fiu prieten cu tine, dacă la compunerea de mâine, îmi scrii o poezie". Copiii profitori de ieri, care te şantajau cu o poezie, sunt adulţii de azi, care te şantajează cu bani sau cu promisiuni de iubire. Totuşi cât de bine ar fi, dacă ai putea câştiga pe cineva, de partea ta, doar cu o... poezie! Pe scurt, ce minunat ar fi să poţi cumpăra, cu Poezie, toate acele lucruri pentru care, azi, lumea plăteşte BANI. Lumea plăteşte, în BANI, răbdarea altora ca pe o datorie. Azi, lumea plăteşte, cu BANI, încrederea ca pe un împrumut. Ce lume frumoasă am face, dacă am putea cumpăra inimile cu Poezie; să putem cumpăra sănătatea, iertarea, să putem răscumpăra iubirea doar cu... o Poezie.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinşi într-un tumult
Şi trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Şi-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Şi poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloşi:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroşi.

poezie de Octavian Cocoş (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubirea

Pe lumea asta poţi avea tot ce doreşti.
Dacă eşti trist, iubire nu găseşti.
Nu ai nimic de n-o să ai iubire
Şi-n suflet acel strop de fericire.
În viaţă de n-ai spus la cineva
Un sincer te iubesc, nu vei avea
Lumină-n suflet şi în gânduri pace
Şi-atunci în tină sufletul va zace.

Iubirea cere sacrificii, plâns.
E-un drum până la stele, nu-i apus...
..................................................
Deschide-ţi sufletul. Ea-i ca o carte
Cu litere rotunde, argintate.
Iubirea n-are graniţe, nu-i joc,
Treci prin iubire, poţi să treci prin foc.
Să nu trăieşti în viaţă doar minţind,
Ci doar cu vorbe calde de alint!

Spune-i cuvântul te iubesc
Acelui ce te preţuieşte şi lasă urme de sărut,
Când inima-nfloreşte!
.....................................................................................................
Iubirea-i munte! Nu îl urci uşor.
L-atinge numai pasărea în zbor.
Cuvântul dor prea crunt însângerează
Când nici lumina-n gând nu mai veghează.
Doar inima ţi-e ghid, opaiţ şi veghe.
Iubeşte în tăcere! Iubirea nu se pierde.
Chiar dacă-i la piciare, sfărâmată,
Chiar dacă e în lacrimi înecată...

În lume astăzi multe s-au schimbat,
Nici nu iubim, de-un timp, cu-adevărat,
N-avem respect, n-avem nici sentimente
Şi verbele ni-s reci şi inerente...
Doar internetul naşte-n noi idile
Şi devenim mai secetoşi din fire,
Nici armonie-n suflete nu e,
Nici linişte, nici vis, nici dragoste.

Mulţi, tot mai mulţi copii cer mângâiere.
Străini, gândesc la Domnul şi plâng privind la stele,
Durerea lor mereu colindă zarea,
Părinţii lor colindă depărtarea.
Mamele parcă şi-au pierdut iubirea,
Căci şi-au vândut pe bani nemărginirea.

Părinţii sunt bătuţi, zac prin azile,
Nu e respect şi nu e nici iubire.
Nici viaţă nu-i în trupul fără vlagă
A celor ce-au luptat o viaţă-ntreagă
Să-şi crească pruncii. Doamne, unde eşti?!
De ce poporul nu îţi mai iubeşti?!

Azi fiicele rămân indiferente,
Nu mai există pure sentimente.
Deschideţi inimi, lacăte de lemn,
Şi izgoniţi durerea din infern!
Singurătatea e blestemul care
Întunecă a omenirii zare.
Nu vă mai cramponaţi de inhibiţii,
Pentru iubire faceţi sacrificii!
(poem scris de ziua îndrăgostiţilor)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim cum să fim noi

ne pasă de sufletele noastre
spunem minciuni doar pe jumătate,
în lumea în care onestitatea e un viciu,
faima o virtute.

ne îmbracăm în haine albe
să ne ascundem slăbiciunile,
vorbim mult crezând că avem ceva de spus,
ascultăm puţin
iar atunci când pretindem că ascultăm
ne gândim de fapt la următoarea replică.

nu ne place liniştea,
vrem mereu cineva să ne cânte
să nu ne mai auzim toate gândurile.

am ucis 123 de vise,
mai mult de atât nu putem,
amitirea unui om contează mai mult decât omul în sine.

ţintim bine dar nu atingem ţinta,
ne tremură picioarele când trebuie să demonstrăm cine suntem cu adevărat,

tragediile eului nu le putem depăşi,
cerem ajutor unui Dumnezeu în care nu mai credem
dar sperăm o iertare târzie,
căci nu am ştiut cum să fim noi înşine...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi zic că-s sătui de valuri

Mulţi zic că-s sătui de "valuri"
Şi se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-şi "partea sumbră"
Ca nişte stăpâni pe umbră.

Toţi au barcă şi-s pe mal,
Eu n-am barcă şi-s în val.
Şi de am... ca să o mân,
Nu-s eu rob şi ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Şi eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la "mal" şi parcă
Aş putea lăsa să treacă
Viaţa fără val şi barcă,
Dar Limanul ce mă-aşteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar şi-n val, şi-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Şi tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec şi munţi, şi trec şi mare,
Nu poate nimic sub soare
Să oprească a mea alergare
Şi nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinţei spre cunună!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete pereche

Probabil ti-am mai spus si ieri,
Si ti-am mai spus de multe ori,
Vreau doar ce poti tu sa-mi oferi,
Iubire, eu nu vreau comori.

Mai mult de-atat nici ca pot cere,
Cafeaua-n doi, un film si vise,
Si la nevoie-o mangaiere,
Si sarutarile promise.

Ti-o spus acum, asculta bine!
Nu-s primul, e o vorba veche,
Dar o-nteleg cand sunt cu tine,
Noi suntem
Suflete pereche.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecem desculţi...

Când se desparte
lumina de umbră
unduiri confuze
în paşi de dans
un joc ameţitor de cuvinte
ascunde un zâmbet
în raza dimineţii
se desprinde parfumul
florilor în vânt
dintr-un cântec
venit de departe
în oglinda lumii
privim răsăritul
şi norii pictează
colţul de cer
suntem o candelă aprinsă
în acorduri de viaţă
trecem desculţi
prin primăveri fară număr...
în suflet simţim cum stelele ard
şi scriem o lume de versuri.

poezie de Maria Ciobotariu (5 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fermitate

Celor ce-s loviţi de streche
Şi visează că-s stăpânii,
Eu le spun o vorbă veche:
Nu mor caii când vor câinii.

epigramă de Gheorghe Funar din Epigrama politică transilvană (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când facem pe sfinţii

Colorez noaptea în iubire şi speranţă,
ai zice uneori că-s surori cu ghinionul
când nu e totul roz
stelele îmi sunt martore pe cer
norocoasele, acolo sus, departe de lume
Luna străluceşte, am cerut-o de muză,
şi-a spus da
iar soarele, probabil gelos, mă arde de viu
(el e bun doar când mă întind pe plajă ca o meduză ucisă)
eu sper să-mi cânte lumina, întru tristeţe,
dar să fie divină, nu venită din faruri
bucuria să nu-mi danseze în rate,
cum se nărăveşte pentru locul de veci,
iubirea să mă seducă cu blândeţe,
din suflet, altfel nu-i dau niciun bon de masă
făcându-mă să uit clipe îndurate stoic.
(nici n-aş prea vrea, de altfel)
Focul e viu, renaşte-n mine şi ştiu
(şemineul însuşi mă invidiază)
că e-o vorbă la gura tuturor:
iadul e pe pământ cu totul, iar noi suntem dracii,
mai cu seamă atunci când facem pe sfinţii.
Suntem suma răutăţilor,
oricât împărţim vina la doi,
realizăm însă prea târziu
pomenindu-ne părinţii
c-au avut dreptate, că aşa şi pe dincolo.
Avem măşti de clovn şi nu vrem să le izgonim
(ne plac al dracului de mult oglinzile).
Dincolo de un scop e un alt destin,
care câteodată e apă de ploaie şi nu e veşnică.
Sar obstacole, sunt pacifist de felul meu,
(dar ce-mi veni să mă cred om bun cu lumea?)
Natura mi-e mamă bună şi mă hrăneşte,
mă zbat la orice uragan catastrofal
(uneori am impresia că o fac degeaba),
dar şi la cel mai mic fulger
încerc să-mi păstrez sufletul cald şi pur,
ca o floare de lotus abia visată, pe vecie.
Văd eu la final dacă a meritat sau ba, tac, îndur.

poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!