Concert

Pentru Eduard Dopireac

Trăieşte-n lume un harfist,
Cântând pentru oricare floare.
Neîncetată sărbătoare
E-atunci, cînd zi de-odihnă n-are
Şi pe-alţii fericind, nu-i trist.

Vă-nchipuiţi? Un larg de zare,
Sub care cîntă un harfist
Şi-n faţa lui numai cicoare,
Numai narcise zâmbitoare,
Stând în genunchi pentr-un Artist!

Li-i trecerea netrecătoare
Şi la sfârşitul optimist
Li-i plata o înmiresmare
Şi-n ea-l îmbracă, uimitoare,
Să nu le uite-al lor harfist!

poezie de Traian Vasilcău (30 martie 2019)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea care nu doare...

Dragostea care nu doare
n-are roadă, numai floare,
n-are lacrimi, ci-nşelare,
n-are viaţă, numai pare.

Dragostea care nu plînge
nu se-aprinde, ci se stînge,
nu se nalţă, ci coboară,
nu învie, ci omoară!

Dragostea ce nu-i fierbinte
nu te crede, ci te minte,
nu e-n soare, ci e-n ceaţă,
nu-ncălzeşte, ci îngheaţă.

...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Născut pentru o clipă, să pot muri în veci.
În schitu-mi intră, Doamne, cu gând să nu mai pleci.

Fă-mi inima altară şi roagă-Te în ea
Să fie pururi rana născând oricare stea,

Pe ea, dacă se poate, cuprinsă ca pe-un crin,
Fă-o netrecătoare şi stinge-mă. Amin!

poezie de Traian Vasilcău (2016)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii care au fost care sunt şi vor fi

azi fac 59 mâine voi face 60
de ani căţăraţi pe un soclu
copilul meu 35 - şi el dintr-o daltă -
mama avea 82
şi câteva zile când s-a
retras cu blândeţi patinate din viaţa de bust (?!)
ce nu-i ajungea uite nici
până la îmbrăţişarea cu dragoste a
fiului - pe aici
trist artist trist artist trist artist
risipitor câteodată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara, Doamne ajută

Bună seara, Doamne ajută,
Oameni buni şi lume multă
Binele cu voi,
Cu voi şi cu noi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Gătaţi-vă curţile
Şi deschideţi porţile
Că venim la voi,
Pornim amândoi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Adu, măi crâşmare, vin,
Să vedem paharul plin
Să ne petrecem,
De griji să uităm...

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

Trec anii unul şi unul
Nu ne iartă pe nici unul
Să treacă frumoşi,
Cu noi sănătoşi..

Că bogat îi greu
Şi sărac îi rău,
Nici nu ştii cum îi mai bine
Că la toţi li-i greu...

cântec
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit
şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi
ne dor,

cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt
dificil

şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele
rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile

dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborît cu Dante în Infern?

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o mare furtunoasă...

Ca o mare furtunoasă Doamne mi-a fost viaţa
Numai rane mi-a fost trupul, numai lacrimi faţa
Numai singuratici paşii, numai rece locul
Numai în cuptorul crucii mi-a fost dulce focul.
Ţine-mă mereu dulce Dumnezeu
Lângă sânul Tău
Până voi gusta fericire mea
La lumina Ta.

Nu e rod mai sfânt ca rodul arderii-n răbdare
Pentru slava şi izbânda vieţii viitoare
Şi nu-i stare mai cerească în această lume
Decât cu Hristos pe cruce pentru sfântu-I Nume.

Fie cât de furtunoasă şi de grea viaţa
Vrem să trecem drepţi prin toate către cer cu faţa
Fericiţi mărturisindu-L pe Hristos prin cruce
Nu-i alt drum mai drept spre ceruri să ne poată duce.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi înţeles e un lux care numai puţinora li-i dat, căci tocmai ceea ce-i mai bun şi mai adânc e de mai multe ori neînţeles în viaţă.

citat din Friedrich Wilhelm Foerster
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa iubitei

O, vreme, nu-atinge fiinţa iubitei,
O bucură floarea, dar floarea păleşte
O apără frunza, dar frunza se trece
oglindă i-i râul, dar râul e tulbur.

Nici codrul, o, Doamne, scăpat nu-i de vamă
şi el e ca roua, şi el se-nfioară.
Nici munţii, îmi pare, nu pot să adoarmă:
gândind la ce vine li-i tâmpla căruntă.

Nici tata-pământul cruţare nu are,
Cu trecerea anilor vlaga şi-o pierde.
Ştiu, vreme, că una le schimbă pe toate,
Ştiu, vreme, că toate le dăm pentru una,

dar, totuşi, te-ndură de chipul iubitei!
N-o vezi cum rodeşte şi-n pară se lasă?
De parcă-i eternă îşi dăruie viaţa
clipelor care primesc şi nu iartă.

poezie de Liviu Damian din 1974 (1974)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd voi ajunge Ţărmul

Cînd voi ajunge Ţărmul spre care mă îndrepţi,
eu ştiu, Isuse dulce, că ai să mă aştepţi
– ca fi o Dimineaţă cu-ntregul cer senin
şi peste toată zarea un curcubeu divin.
Din raze şi din roze vor iriza minuni
cu unduiri de cîntec şi sclipăt de cununi
– vor miresma cuprinsul grădinile din rai
şi-o să se-audă numai al lacrimilor grai..

Cu faţa strălucită de Chipul Tău Divin,
Îmi voi pleca genunchii, spre Tine-aşa să vin
şi din genunchi veşmîntul şi talpa să-Ţi sărut
spunîndu-Ţi ce dator sunt de tot ce mi-ai făcut.

Să nu mai spună nimeni c-am suferit cîndva,
Sau c-am sădit vreo floare sau c-am rodit ceva,
sau c-aş avea vreun merit, sau ceva de primit
– O, clipa asta fi-va răsplătită înmiit.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...

Ochilor tăi tulbui pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...

Osteneşti... O clipă numai să te-opreşti.
Odihneşte-ţi ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cereşti -
Şi-auzi glasul tragicei mioare...

De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ţi-i părul - albă vâlvătaie...
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Mioriţa laie, bucălaie...
(...)

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Stau câteodată împietrit şi mut
Să-nţeleg o clipă neînţelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul mamei mă urmează şi-n moarte.

Traian Vasilcău în Atentat la Veşnicie (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul morţilor

Cât e noaptea-n lung şi-n lat
nu s-aude un lătrat.
Colo numai dintre spini
pân' la stelele-n vecini
licuricii dau lumini.

Licuricii cu lămpaşe
semne verzi dau spre oraşe
pentr-un tren care va trece
prin văzduhul mare, rece.
Pentr-un tren care-a veni,
nimeni nu-1 va auzi.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1932)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă, dar şi-n moarte, îţi sunt date să ai două minuni: mama şi cerul.

aforism de Traian Vasilcău din Atentat la Veşnicie (2006)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Li-i greu oamenilor să înceapă o discuţie, c-apoi dracul ştie s-o ducă până la sfârşitul veacurilor.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imn sfios şi trist va fi rondelul

Un imn sfios şi trist va fi rondelul
Pentru Marina. Ea e mama noastră,
A celor ce-şi păstrează sufleţelul
De mari şi mici onirici într-o glastră,

Şi-n cârlionţii ce-i suspină mielul,
Şi-n balega de fluture, albastră.
Un imn sfios şi trist va fi rondelul
Pentru Marina. Ea e mama noastră

Ce cu blândeţe ne arată ţelul
De dincolo de frageda fereastră
Sub care putrezeşte pătrunjelul
Şi-n rouă-mboboceşte-o brună astră

Când imn sfios şi trist este rondelul.

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul stingher (II)

Casă de pământ avea-voi
Într-un cimitir din cer,
Nimeni să-mi deschidă poarta,
Fi-voi ultimul stingher.

Cel mai trist! Laudă vouă
Că o să ajung aşa.
Numa-n mănăstiri de rouă
Un copil va lăcrima.

Şi-n cel ceas sub stele-salbe
Ninge-va cu linişti albe.

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (2008)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui artist

În viaţa-i de artist,
O floare n-a primit,
Acum e optimist
Cu flori e-acoperit.

epitaf epigramatic de Ion Cuzuioc din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai venit pe lume, plângeai sfâşietor,
Şi-n preajmă numai zâmbet în ochii tuturor,
Când ai plecat, un zâmbet plutea pe chipul tău,
Şi-n preajmă numai lacrimi, pârău lângă pârău!

catren de Mihai Eminescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou trist

Gura li-i ca meliţa
Şi te iau când ai avere,
Oare or mai exista
Şi femei de plăcere?

epigramă de Constantin Ardeleanu din Tic erotic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!