Caracatiţa

Abia-mi mai duc povara,
la fel ca o caracatiţă ce duce în spate
toate apele mării.

Ea care a cunoscut toate nivelurile de presiune,
ea care a încercat să îmbrăţişeze abisul cu braţele sale,
într-un primitiv mecanism de apărare a secretat
cerneala poemelor din care m-am închegat.

Nu-i stă în putere Leviatanului
să-i facă vreun rău tutelarei poete a mării,
doar ce şi-ar aţinti privirile invidioase şi goale,
că ea ar şi dispărea într-un nor format
din toate poemele sale.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem gnostic

Am fi zei pentru o clipă, dacă ne-am iubi, şi ştii:
Timpul însuşi s-ar dişterne să ne facă veşnic vii,
Viitorul şi trecutul s-ar desface-n faţa noastră
Ca abisul Mării Roşii, în străbatere măiastră.
Am păşi (spre care lume?) neprivind nicicând ‘napoi,
Am fi doi, dar acest număr s-ar unifica în noi.
Cugetând spre-aceleaşi stele şi aceeaşi dulce gnosis,
Am fi rege şi regină, Ageratos şi Henosis.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nudism la tribună

E-un om politic pornograf
Şi-n toate spiciurile sale
Auditoriu-l face praf
Cu vorbe multe, toate... goale!

epigramă de Al.-Saşa Ştefan din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Îl are cu adevărat şi numai pe Dumnezeu, nimic nu-i mai stă în cale. De ce? Acest om Îl are pe Dumnezeu în toate lucrările sale şi pretutindeni, şi numai Dumnezeu este cel care lucrează prin el. Căci lucrarea aparţine mai curând celui care a pricinuit-o, decât celui care o realizează. În calea unui astfel de om nimeni nu poate sta, pentru că el crede, caută şi iubeşte doar pe Dumnezeu, pentru că s-a unit cu El în toate dorinţele sale.

citat din Johhanes Eckhart
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să stărui într-una. Lucrează. Treci peste toate

Vreau să stărui într-una. Lucrează. Treci peste toate,
cât poţi mai departe. N-ai format tu oare figuri
de păstori mai impunătoare decât au format
în sânul prinţeselor figuri de domnitori
necontenite stirpe de regi şi vitejii viitoare?
Dacă galioanele, în lemnul uimit de delicate ciopliri,
căpătau trăsături ale mării pe care tăcute pluteau,
o! cum să nu poată un om simţitor care vrea, care se smulge din sine,
cum să nu poată să-ţi semene ţie,
o! tu, ne-nduplecată Noapte!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul în viaţă este despre putere. Chiar şi cel mai evoluat spirit de pe Pământ, care nu mai caută de mult puterea omenească, îşi doreşte puterea asupra propriei sale minţi, asupra emoţiilor şi stărilor sale. Îşi doreşte iluminarea şi evoluţia. Să fii alfa înseamnă să ai putere, însă puterea nu este în puterea pumnului care loveşte, a banului care cumpără sau a vocii care tună. Adevărata putere este puterea de a face ceea ce alţii nu pot să facă. Adică să ierţi când e cel mai greu, să iubeşti pe cine simte că nu merită iubirea, să încurajezi pe cel care nu mai crede în el şi să faci toate astea discret, fără să ai nevoie de validare şi aplauze. Pentru a putea face astea, însă, ai nevoie să deţii tu această putere.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În peşterile mării

În peşterile mării
este o sete este o dragoste
este un extaz
toate dure ca nişte scoici
le poţi ţine în palma ta.

În peşterile mării
zile întregi ţi-am scrutat privirea
şi nu te-am cunoscut. Nici tu pe mine.

poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă necunoaşterea naturii a dat naştere zeilor, cunoaşterea naturii e menită să-i distrugă. Pe măsură ce omul se instruieşte, forţele şi resursele sale cresc o dată cu luminile sale; ştiinţele, meseriile, meşteşugul îi dau ajutoare, experienţa îl linişteşte sau îi procură mijloacele de a rezista efectelor multor cauze care încetează să-l mai îngrijoreze din momentul în care le-a cunoscut. Într-un cuvânt, temerile sale se împrăştie pe măsură ce mintea sa se luminează. Omul instruit încetează de a mai fi superstiţios.

Baronul d'Holbach în Materialiştii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai există suferinţă pentru acela care a terminat călătoria şi care a abandonat tristeţea, care s-a eliberat pe sine însuşi pe toate nivelurile şi care şi-a aruncat toate lanţurile.

citat din Buddha
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce gândim despre faptul că nu există un mecanism care să guverneze astrologia, este relevant, dar neconvingător. Nici un mecanism nu era cunoscut, de exemplu, despre mişcarea continentelor, înainte ca Wegener să propună unul. Cu toate acestea, recunoaştem că Wegener a avut dreptate, iar cei care obiectează, spunând că nu este un mecanism viabil, greşesc.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există un Dumnezeu

Când voi lăsa în urmă numai umbra
nu spre moarte mă voi îndrepta
ci în braţele mamei mele

cum astfel fiecare ajunge
în braţele celei ce l-a născut,
cum însăşi mama stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale...,
îmi închipui că dincolo e o lume visând
în braţele unei mame uriaşe

dacă există un dumnezeu
nu poate fi decât femeie

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Trandafirul sălbatic
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În "Revizorul" m-am hotărât să adun la un loc tot ce am văzut rău în Rusia, toate nedreptăţile care se săvârşesc în locurile şi în împrejurările în care se cere de la un om să facă dreptate, şi să râd dintr-o dată de toţi şi de toate.

citat celebru din Gogol
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăieri la toate nivelurile...

În ţara-n care-un matelot
A-nlocuit pe... odioasa
E clar, ca micul piticot
Umil, Emil, să dea cu coasa!

epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşele torturii

În oraşele torturii plouă veşnic la fereşti
Cu picături chinezeşti.

Oamenii se-nchid în case ca-n fecioarele-de-fier,
Uşile le bat în cuie de-atelier.

Lifturile-s ridicate-n scripeţii lui Torquemada,
Doare-orice etaj cu ele, doare când păşeşti chiar strada.

Şi-n inelele din arbori se depune lemn de cruce,
Tot mai grele-s pentru cine anii-n spate li le-ar duce.

Ca pe ruguri ne aprindem de vreun dor sau de vreun vis
În oraşele torturii, când gândim la Paradis.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile noastre sunt de două feluri şi anume: unele sunt acţiunile sufletului, altele sunt pasiunile sale. Acelea pe care le numesc acţiunile sale sunt toate voinţele noastre, fiindcă noi experimentăm că ele vin de-a dreptul din sufletul nostru şi par a nu depinde decât de el. Dimpotrivă, se pot în general numi pasiuni, toate felurile de percepţii sau cunoaşteri care se află în noi, din pricină că adesea, nu sufletul nostru le face ceea ce sunt şi pentru că întotdeauna el le primeşte de la lucrurile care sunt reprezentate de ele.

Descartes în Pasiunile
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru toate mările şi toate navele

Despre căpitani de cursă lungă, tineri sau bătrâni, despre marinari,
despre ofiţeri de marină, despre toţi oamenii mării care-arar cuvântă,
despre cei puţini la număr, de stirpe-aleasă, temerari
pe care niciodată soarta nu-i surprinde, nici moartea înspăimântă...

poezie de Walt Witman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O femeie.... asemeni mării....
M-am îndrăgostit de aerul liber al mării pe care-l transmite esenţa şi profunzimea ei...
M-am îndrăgostit de orizontul ochilor ei calzi şi strălucirea din ei in care te simt scaldandu-te...
M-am îndrăgostit de magia glasului ei... ce-o simt soptindu-te pe tine...
De braţele cu care mă-nfasoara, explorandu-mă fărâmă cu fărâmă...
M-am indragostit de libertatea spiritului ei... ce se naste din adancuri
si felul în care ea-si exprimă nebunia şi freamătul...
M-am îndrăgostit de simplitatea zbuciumului ei...
M-am îndrăgostit de solitudinea ei... in care-si plânge singura tristeţile, liniştindu-se apoi printr-un val lin, aşternut la răsărit...
M-am îndrăgostit de visele ei, ce parcă le murmura pe ale mele...
M-am îndrăgostit de pasiunea cu care-mi infasoara fiinţa fara sa mă atingă, asemeni ţie...
M-am îndrăgostit de ea, pentru că i-am povestit ceea ce sunt şi nu s-a speriat de asta...
Aşa cum sunt...
O femeie care nu se grăbeşte... ci aşteaptă... mult...
Nu merge, ci curge,
nu zboară, ci pluteşte,
nu pretinde nimic, ci pur şi simplu iubeşte să se bucure....
nu caută simţuri, ci le eliberează...
nu străluceşte... ci luminează...
nu renaşte... ci înfloreşte constant...
O femeie... asemeni mării...

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne amintim că...

Iar când ne dăm unii altuia daruri de Crăciun în numele Lui,
să ne amintim că El ne-a dat soarele şi luna şi stelele,
şi pământul cu pădurile, munţii şi oceanele sale –
şi toate cele care locuiesc şi se mişcă prin ele.
El ne-a dat toate lucrurile verzi şi tot ce înfloreşte şi poartă fructe,
şi toate pentru care ne certăm şi de care abuzăm –
şi pentru a ne salva din nechibzuinţa şi de păcatele noastre
a coborât pe pământ şi ni S-a dăruit pe Sine Însuşi.

poezie de Sigrid Undset,premiul Nobel,1928 din Crăciunul şi a douăsprezecea noapte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

O fiinţă crucificată devine imobilă.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spun mării

Te bănuiam undeva,
Într-un univers paralel,
Într-o lume vecină,
Te bănuiam frumos,
Şi, i-am spus vântului
Să te caute.
Te bănuiam tandru,
Şi am rugat marea
Să-ţi şoptească dorul meu.
Te bănuiam înlăuntrul meu,
Adânc în inima mea,
Suflet geamăn
Fiinţă stelară,
Ruptă dintr-o galaxie amorfă.
Te bănui încă, frumos şi nobil,
Stând undeva,
Aşteptându-mi mângâierea.
Îndrăznesc să-i spun mării,
Toate astea,
Ea te cunoaşte,
Ţi-a simţit îmbrăţişarea,
Răsuflarea,
Pe când eu, eu te bănui.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!