
Înger cu plete mângâiate de soare
Poezie dedicata medicului meu curant - Donatella Passera
Mulțumesc din inimă pentru tot ce faci, Donatella!
Un înger solitar nu vei întâlni,
De-l vei vedea să știi că-i doar o aparență...
El în contact va fi în permanență
Cu alții ca și el în nevăzuta prezență.
De nouă ani ba chiar mai bine,
Un Înger cu plete mângâiate de soare
Pașii-mi însoțește cu dragoste mare.
Îngerului drăguț din cale-afară
Ce adesea uita numele-mi de famile,
Din gânduri de bine i-am țesut o maramă
În cosițe i-am prins-o cu parfum de magnolie.
Nu odată, Îngerul, cu profesionalism mi-a indicat
Ușa ce trebuia să deschid neapărat,
Sănătatea să-mi recapăt ca maximă trebuință
Fricile să le-nchid într-un sipet ferecat,
Ca apoi să uit de-a mea nesăbuință.
Înger cu plete rupte din soare,
Inimii mele ai dat din nou sărbătoare...
Sărut ale tale aripi de aur,
Rog Cerul să te țină la umbra frunzei de laur!
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre păr
- poezii despre inimă
- poezii despre sărut
- poezii despre sărbători
- poezii despre sănătate
- poezii despre singurătate
- poezii despre poezie
- poezii despre mulțumire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Al meu suflet, Psyhee
A venit un înger și mi-a zis:
- Ești un porc de câine,
o jigodie și un rât.
Pute iarba sub umbra ta care o apasă;
mocirlă se numește respirația ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul și mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând al tău!
În curând ai să mori și viermi
îți vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise îngerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fâlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aiurit,
el era cu totul și cu totul de aur.
El se depărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
- De ce te îndepărtezi de la mine, i-am strigat,
de ce pleci, de ce?
- Fără pricină mi-a răspuns, fără pricină...
poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viermi
- poezii despre suflet
- poezii despre porci
- poezii despre moarte
- poezii despre gânduri
- poezii despre fluturi
- poezii despre câini
Îngerul meu
Ai fost îngerul meu din fiecare zi
Și mi-ai arătat mereu calea,
Dar și îngerul înserării,
Ca să-mi luminezi cărarea.
Ai fost îngerul meu cel mai sfânt,
În greutățile vieții mele,
Mi-ai fost și soare și pământ,
Ești umbra vieții-n toate cele.
Ai fost îngerul meu din cer,
Ce-ai adus multă fericire,
Tu m-ai vindecat sincer
Și mi-ai dăruit iubire.
Dar ești un înger muritor,
Din viața mea lumească,
Ce uneori ești visător,
Inima să-mi iubească.
Vreau să fii îngerul meu mereu,
Mergând doar împreună,
Un înger al sufletului meu,
Cu viața noastră bună.
poezie de Eugenia Calancea (15 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre iubire, poezii despre visare, poezii despre sinceritate, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre seară

Înger în lumea nouă
L-am căutat în jurul meu o vreme
Și nu era. Plecase. L-am pierdut!
Nu m-aș fi așteptat, n-aș fi crezut
Că va pleca și n-o să mă mai cheme,
Că aripile-i albe, ne-ntinate,
Își vor întinde umbra într-un zbor
Îndepărtat de vechiul călător
Pe care l-a-nsoțit, un timp, în toate.
Îl văd prin gânduri, dincolo de zare,
Prin ceața care-mi strigă în priviri,
În fulgerări de magice sclipiri,
Plutind spre-o altă lume, viitoare.
A fost, în mine, înger și lumină,
Iubire-n dans de aripi i-am fost eu,
Dar nu mai e, nu, nu mai e al meu,
Nici alb nu e în noua lui grădină.
E-un mugur ce așteaptă, plin de rouă,
Pe-o ramură-nflorită atârnând,
Cu veșnicia primăverii-n gând...
Un înger vechi pierdut în lumea nouă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre rouă, poezii despre muguri, poezii despre lumină, poezii despre dans sau poezii despre aripi

Înger și demon
I-am fost un înger păzitor,
Dar, ca venin să-mi toarne,
Ea drac m-a vrut în dormitor,
Și-acum am două coarne!
epigramă de Mihai Frunză din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre îngeri sau epigrame despre draci

Ești un înger dulce
Ești un înger dulce pe pământ
Cu suflet tandru și blând,
Ești tot ce eu nu am avut,
Ești un nou început!
Ești o rază de soare care vrea
Să destrame întunercul acesta mare
În care mă aflu eu,
Ești un înger trimis de Dumnezeu.
De ai ști cât de mult te-am așteptat să vii,
Zeița mea cu ochii zglobii,
Vreau buzele tale dulci să le sărut
Și să-ți spun că te iubesc mult!
poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre religie, poezii despre ochi, poezii despre Soare sau poezii despre Dumnezeu

Îngerul roz
Înger din visările-mi rebele,
Cum ai reușit, cum ai ajuns
Tu, din universul nepătruns,
În furtuna gândurilor mele?
Le-ai văzut, în cerul plin de stele,
Nopțile, dorindu-l și zburând?
Spune-mi, recunoaște, înger blând:
Ți-au plăcut, erai chiar tu în ele.
Ai venit, plutind pe aripi roze,
C-un surâs pe buzele-ți fiebinți,
Cu lumină-n ochii tăi cuminți
Și-un parfum plăcut de tuberoze.
Te-am primit în brațele-mi deschise
Și te-am strâns, cu drag, la pieptul meu,
Ca și când noi doi - un singur eu,
Am fi fost în raiul dintre vise.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tuberoze, poezii despre trandafiri, poezii despre stele, poezii despre roz sau poezii despre rai
Aseară, în parcarea de la Selgros, am omorât un înger
aseară, în parcarea de la selgros,
am omorât un înger.
pe când mergeam liniștit să-mi iau ceva de băut
un înger mi-a sărit în cale în parcarea imensă a supermarketului
de la capătul liniei de autobuz 22.
s-a așezat brusc în fața mea și a început să-mi vorbească repede,
într-o limbă stranie și guturală.
iritat, am încercat să-l dau la o parte -
dar îngerul nu vroia, cu niciun preț, să mă lase să trec.
pe nesimțite, mintea mi-a fost cuprinsă de o furie animalică
și am început să-l lovesc cu sălbăticie
plin de ură
de entuziasm
nebunie...
loviturile mele curgeau năvalnic
peste fața... pieptul... peste mâinile... și picioarele îngerului
care s-a umplut curând de sânge.
în mod ciudat -
el nu se ferea deloc de izbiturile mele repetate -
continua să-mi spună, în aceeași limbă necunoscută, lucruri pe care nu le pricepeam,
în timp ce furia mea creștea tot mai mult.
până când îngerul s-a prăbușit sub loviturile mele
și a murit.
gâfâind, mi-am ridicat privirile și am privit în jur -
o liniște adâncă se așezase peste tot.
am inspirat adânc în piept aerul călduț al serii
cu miros de benzină și iarbă proaspătă din parcarea pustie de la selgros.
cerul senin era străbătut pe alocuri de fâșii roșiatice -
precum rănile deschise
ale îngerului mort
care zăcea nemișcat la picioarele mele
mi-am tras respirația pentru câteva momente
apoi m-am căutat în buzunarele blugilor după o monedă de 5 mii pentru căruciorul de cumpărături
și am intrat să-mi iau ceva de băut.
poezie de Adrian Crețu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de Adrian Crețu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre furie, poezii despre comerț, poezii despre vorbire, poezii despre sânge sau poezii despre picioare

Căutarea tonului
Înger?
Înger...
Nu, nu e bine!
Va să zică, de la început!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Va să zică, adică nu culoare
nu auz, nu miros, nu.
Nu, nu sânt bune!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Să luăm trei nume frumoase
Trei nume frumoase și atât.
Va să zică trei.
Bineînțeles Voichița
După Voichița ce merge?
Înger?
Nu, nu e bine înger.
Raluca merge după Voichița.
Va să zică mai întâi Voichița
după Voichița, Raluca,
și după aceea înger.
Înger?
Nu, nu e bine înger.
Altceva, alt nume!
Doamne, ce merge după Voichița și Raluca?
A, Andra,
B, Beatrice,
C, of Doamne,
Nu, nu, nu merge!
Ba da, am găsit!
Chira.
Și dacă am găsit Voichița, Raluca, Chira
după aceea, bineînțeles înger.
Nu, nu merge înger!
Nu se lovește.
Altceva, altceva, altceva, altceva...
De fapt nici să te naști nu e ceva nou
și nici să mori nu e ceva nou.
Nu, nu e bine.
A scris-o înainte Serghei Esenin...
Altceva, altceva, altceva...
Nu credeam să-nvăț a muri vreodată.
Nu, nu, nu e bine!
E exclamarea lui Mihai Enimescu.
Nu, nu...
A fi sau a nu fi
aceasta-i întrebarea
Bineînțeles că aceasta-i întrebarea!
Absolut bineînțeles că aceasta e întrebarea.
Mă și mir că a mai fost pusă.
Cred că am găsit ceva, însă.
Tristețea mea aude nenăscuții câini
pe nenăscuții oameni cum îi latră.
Nu, nu e bun.
E vechi, e vechi...
Deci, înger...
Nu, nu e bun înger!
Deci înger?
Nu, nu, nu e bun.
Deci înger?
Nu.
Deci înger?
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre naștere, poezii despre frumusețe sau poezii despre Mihail

- înger
- Înger. Gânduri de bine care fac de veghe.
definiție aforistică de Elena Malec
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre îngeri sau aforisme despre gânduri
Îți trimit un înger...
Azi mă gândesc.
Dacă aș fi un pictor,
Aș picta o casă în nori,
Un cer înstelat
Pe care să le împart cu tine.
Dacă aș fi un poet,
Te voi recita în versuri.
Dacă aș fi un muzician,
Tu ai fi muzica versurilor mele.
Dacă aș fi un înger,
Țe-aș face numai bine
Pentru a vedea zile minunate,
Pline de muzică,
poezie și dragoste.
poezie de Eugenia Calancea (26 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre versuri, poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre zile sau poezii despre nori

Cromatică de sărbătoare sau doina României Mari
Puțin albastru de Moldova
și-un înger doar de Voroneț
și-iarba-n verde zică slova
căci avem nevoie de poeți
Un înger doar de Voroneț
să-ntindă cerul pe pământ
fiți fericiți dacă mai vreți
tăcerea izbucnește-n cânt
Și-ntinde cerul pe pământ
și-iarba-n verde zică slova
la Dumnezeu să stau la rând
pentru albastru de Moldova
Și-un înger doar de Voroneț
românilor o doină să puteți
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2021)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre verde, poezii despre tăcere sau poezii despre fericire

Soare pe pământ
Petale, spini, sincer nu știu,
Sufletele se transformă în beton,
Sărutul tău e pierdut în deșert...
Te văd, nu ești, te simt,
Povești aș scrie,
Dacă tu ai... crede.
Odată un înger a vrut suspans,
Și-a tăiat aripile și a venit pe
Pământ.
În cădere liberă a spus:
Vreau să trăiesc!
El a ajuns pe pământ
Și a rămas nemuritor.
Singura lui căldură venea de la soare
Iar noaptea părea
Un iad puțin mai cald.
Aripile lui au rămas în cer
Și au găsit o altă pereche de aripi
Alături de care să zboare
Prin nori, furtună și cer senin
Știind că odată
Vor deveni pământ împreună....
Eu nu sunt înger, nu am aripi,
Vreau doar să fii
Soarele meu pe pământ!
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suspans
Îngerul visului meu
Un înger drag mi-a apărut,
un înger dulce de-nceput,
cu fața lui un alb deplin
și corpul rupt din flori de crin
un vis frumos, dar și curios,
în negură el s-a ascuns
după o lume ca de vis
și am pierdut, of, ce-am pierdut,
un vis frumos și-un înger dus
poezie de Leontina Pomohaci (8 mai 2010)
Adăugat de Leontina Pomohaci

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre crini, poezii despre corp sau poezii despre cadouri

Femeia înger
Știa că-i bunătatea-ntruchipată,
Crezând că-i e sortită ca destin,
Căsătoria l-a convins pe dată
Că îngerul nu are... feminin
epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre femei sau epigrame despre căsătorie
Înger
... unde alpine în pisc de bing-bang se curg cer,
în puf de plopi, ce-n piele îmi dă fiori-tuleie
mă prăvălind în zbor de minți, să mi le ieie
până ce-mi crapă inima de tine, al meu înger.
... permafrost în cristale e-n fulgi fini de ger
ce mângâie de-albastru hăuri de lacuri-gheață,
ce-mi spală gândul nopți când mă trezesc în ceață,
să mi-apari tu voal, suflet să m-aperi, al meu înger.
... se înalță jet de lavă din abisal mister
din largul de ocean, ce-am ochiul inundat,
stând în genunchi s-aștept în mistic prosternat,
doar să te ating pe plete, de pene, al meu înger.
... se sfârtecă de hulă azurul, pân' la sânger
de cristalin siliciu, ce-mi mișcă dor în dune
peste deșert de aur, ce-ți fac inel să sune,
să m-auzi că te caut, oaza mea, al meu înger.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre siliciu, poezii despre ocean sau poezii despre oaze

Copiii au suflet de înger
Copiii au suflet de înger,
Când dorm în patul lor
Somn dulce și ușor.
Când se roagă lui Dumnezeu
Să fie sănătoși și pacea să dăinuiască pe pământ mereu.
Copiii au suflet de înger când spun o poezie,
Despre un ghiocel, despre un puf de păpădie
Copiii au suflet de înger, noi asta bine o știm,
Mai ales când ne cer iubirea și noi nu putem s-o dăruim.
Copiii au suflet de înger când cerșesc pe stradă o bucată de pâine,
Dar noi trecem pe lângă ei fără să ne gândim la ziua de mâine!
Copiii au suflet de înger, dar poate și îngerii au suflet de copii.
Cine știe asta, poate tu, Doamne, știi?
poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre viitor, poezii despre pâine sau poezii despre pace
- înger
- Un fel de pasăre minune
Ce mijlocește pentru noi,
Cu maximă devoțiune,
Un loc în lumea de apoi.
Îngerul
definiție epigramatică de Mircea Trifu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre păsări
Lacrimi de înger...
Privirea ta îmi colorează dimineața,
într-un parfum de mărgăritare
pure ca lacrimile unui înger
căzute pe umerii goi...
poezie de Viviana Milivoievici (2015)
Adăugat de Viv

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață sau poezii despre culori
Ninge în Rai
În grădina Lumii, Ceru-ngenunchează
Dumnezeu cu alb iarna o pictează
El o zugrăvește cu lumini perlate
Ca pe un tablou din vremuri uitate.
Ninge în Rai cu aripi de înger
Și-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Și cei ce zidesc troiene în Cer.
Lumânări din soare se aprind în zare
Munții se gătesc ca de sărbătoare
Zboară lin în stoluri albe flori de smirnă
Ca-ntr-o rugăciune, brazii se închină.
Ninge în Rai cu aripi de înger
Și-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Și cei ce zidesc troiene în Cer.
Iarnă, rugăciune, tu, albă minune
Zăpezile tale sunt veșminte rare
Straie de mătase, Dumnezeu îți coase
Și te înfășoară-n broderii frumoase.
Ninge în Rai cu aripi de înger
Și-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Și cei ce zidesc troiene în Cer.
cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (11 decembrie 2021)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre iarnă, poezii despre alb, poezii despre zăpadă sau poezii despre uitare

Mi-e dor
Mi-e dor de tine,
De zâmbetul tău și de drumul spre casă,
Fată frumoasă!
De ie și de maramă,
De opinci și ilic...
De toate mi-e dor câte-un pic.
Mi-e dor de lumina din ochii tăi!
De nucul bătrân, de amintiri și de vise,
În care, alergai pe cărare,
Înger cu aripi de fluturi,
Înger cu aripi de fum.
Alergai spre-nceputuri...
Poveste de-o clipă
Între cer și pământuri,
Ce în gând se-nfiripă.
Copilăria...
Mi-e dor de bunica Maria,
De casa cu flori la fereastră,
De fântâna din curte
Și de dudul din poartă.
Mi-e dor de-altădată!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet