
Iarna poem diamant
Iarnă
Condamnată tăcere,
Vis de bezea,
Treci prin inima mea,
Râu de lapte și miere.
Un om de zăpadă,
Înger de nea,
Vânturi reci,
Cazemată...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre îngeri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre poezie
- poezii despre miere
- poezii despre lactate
- poezii despre inimă
Citate similare

Tu, înger...
Tu, înger care ții în palme
Întreaga lume-a mea, să treci
O frunză-n ramurile vieții,
Prin adieri și vânturi reci!
Să treci o pasăre de stele,
Peste smaraldul existenței,
Să iei pe aripile tale
Amara trecere a vieții!
Rubin al vechilor apusuri,
Un răsărit de ploi de sângeri,
Lumina să-mi aduci! Și ia-mă
De-acum, cu tine printre îngeri.
Fii tu vulcan ce mă înalță
Pe-a mării cerului psaltire
Și lumii mele noi, dă viață,
Lumină, pace și iubire!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre viață
- poezii despre vulcani
- poezii despre păsări
- poezii despre ploaie
- poezii despre pace
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

De câte ori?!
De câte ori să te strig, înger de catifea?!
Cu aripile penetrând plus infinitul,
Cu privirea modelând curcubeul
Și âmpărțindu-l în cioburi sângerii de lumină,
Cu buzele înfometate de fotoni și de pace,
Cu mângâierile liane de stele...
De câte ori să te privesc
Orbindu-mi tihna și albastra tăcere?!
Sunt aici! Vino!
Din suflet îmi curg râuri
De lapte și miere...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre râuri sau poezii despre roșu
Rondelul pădurii desfrunzite
Prin pădurea desfrunzită
De-ale toamnei vânturi reci,
Frunza zace- ngălbenită
Pe neumblatele poteci.
E multă frunză răvășită,
I-auzi foșnetul când treci
Prin pădurea desfrunzită
De- ale toamnei vânturi reci.
Noaptea de va fi să pleci
Că te poartă vreo ispită,
Lasă calea ocolită,
Fă-ți curaj și ai să treci
Prin pădurea desfrunzită.
rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre păduri, poezii despre frunze, poezii despre căderea frunzelor, poezii despre toamnă, poezii despre noapte sau poezii despre curaj

Un cer de smoală
Un picur pe braț, încă unul pe nas
Și cerul sărac cu doi stropi a rămas.
Vuiesc în furtună cuvinte și rugi,
Oh, vară de miere, degrabă te duci!
Se-alungă lumina. În petece gri,
Ades te-nfășori, prin orașe pustii
Și voaluri de frunze de miere foșnesc,
Eu, lacrimă toamnă, prin tine grăbesc.
M-ascund în tăcere, în noapte de smoală...
Ce ramuri mă-ngână! Ce frig e afară!
De-atâta tăcere, mă uit și mă chem.
Simt vara cum curge în rugi și-n blestem.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre oraș sau poezii despre cuvinte

Înger de ceară
Tălpi de înger, peste buze, vin grăbit să se coboare
Liniștite ca o umbră, dulci și moi ca o ninsoare...
Și pudrând înțelepciunea și iubirea, dintr-o dată,
Văd o ploaie de petale... Și de ea-s încununată...
Râuri limpezi curg pe umeri... Sângeri în obraji se-adună
Sufletul străin se zbate... Plânge cerul a furtună!
Cu pomada de lumină mi-am pudrat obrajii reci...
Numai tu, înger de ceară, azi în lumea mea să treci!
Tu, quasar, în nemurire îți petreci eternitatea...
Vino pe cărări de lună! Vino, vino, vino noaptea!
Te aștept! Te chem, oh, înger! M-ai cuprins și m-ai vrăjit,
Ești mirajul lumii mele, unic și nedefinit...
Ești tăcerea grea în care din tăceri se nasc poeme,
Ești lumina unei clipe, sărutarile boeme...
Treci prin mine câteodată ca un fulger de condei...
Vrei să schimbi eternitatea pe cuvinte de doi lei?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre timp sau poezii despre schimbare

Cuvântul... tăcere
Fiecare cuvânt are un nume...
Și numele meu e tăcere,
Căci dincolo de ea nu pătrunde
Decât umbra morții,
Adăpostindu-te în valuri reci,
Sub răni sângerânde, înfășurate de doliu.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre doliu

Rondel cu lapte și miere
Lapte și miere curg peste țară,
Lumea se-ntreabă cum se poate
Hoitarii politici să-mpingă afară,
Prin simplu condei și datul din coate,
Moneda făcută valută sprințară
În bănci și mașini și palate,
Lapte și miere curg peste țară,
Lumea se-ntreabă cum de se poate.
****
E criza profundă, e criza amară,
Unii au luxul, alții au moarte,
Ajungem așa de ocară
Și curge venin și n-avem parte
De lapte și miere în țară.
rondel de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bani, poezii despre politică, poezii despre palate, poezii despre numismatică, poezii despre lux, poezii despre criză sau poezii despre apicultură

Îngerii
Eu înger, tu înger,
Îmi lipsește aripa dreaptă,
Ție îți arde brațul drept
Sub ramuri de rug.
Ești lan de grâne albastru,
Ești necunoscutul-amurg.
Îți lipsește aripa stângă -
Un albatros ce a decupat marea
Și și-a croit din ea fâșie
Ce te-a legat de inima mea.
Ești răsăritul sub care
Cerul a născut stelele și soarele
Lumina și visele...
Ne înălțăm altruiști
Către lumi nepermise.
Ne îmbrățișăm alb și negru,
Tumult și tăcere,
Transformându-ne în râuri de miere.
Ajungem, tăcuți, la linia ce face diferența
Între trecut și prezent
Devenim substanță nulă, un gol
Atât de necesar încât
Deosebirea ori asemănarea
Ar fi un sacrilegiu
Pentru care mulți au plătit cu viața și moartea deodată.
Și ninge, ninge cu aripi de îngeri,
Pe un cer sfârtecat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre visare, poezii despre trecut sau poezii despre sacrilegiu

Ploi
Ploi de toamnă lungi și grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi și pe vale...
Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Și gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...
Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri și șoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre plâns sau poezii despre gutui

Descriere
Pleoapa cerului este un gri tulbure...
Privirea-mi aleargă prin vânturi - un fluture,
M-ascund în tăcere - vulcan. Și-n adânc
Sunt frunză bătută de vânturi... Și plâng...
Mi-e ochiul câmpie de grâne... Amnar,
Tăciunele vieții, sub vânturi de jar,
Arzând spre-n apusuri, mai mult mă apasă...
Devin rătăcire în drumul spre casă.
Și-n râuri de lacrimi, sub sălcii, îmi cresc
Coăiii - paharnici de Mire Ceresc...
Sunt verdele frunzei-smarald. Ametist
Pictează-ntristarea goblenului-vis.
Mi-e sângele taina rubinului... Geană
Zbătându-se-n mine e mama mereu...
Sunt clopot ce bate în faptul de seară,
Sunt tot mai aproape de Dumnezeu!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sânge, poezii despre seară sau poezii despre religie

Să-mi lași...
Să-mi lași inima ta
Sprijinită de taina prăpastiei
În care te-am căutat ani la rând.
Bolnavă de tine, suspinam cu fiecare
Adiere...
Privire de miere
Și cer de maci
Străluceau pe cerul ochilor dragi...
Erai un "coppy-paste Prometeu"!
Ca mustul împăcării
Voi trece
Prin învolburatele ape...
Vreau să te am mai aproape...
Vor renaște vulcani în inima mea,
Fi-voi numai a ta!
Îngenunchi la margini de cer
Și voi fii râu de lumină
Ce-ți izvorăște în palma crăpată
De neputința mângâierii...
Oh, nimfă divină!!!
Spre moarte mă voi întoarce mărgăritar
Și clopot de jar...
Numai să treci
Chiar și-n somn,
Printre genele mele murdare
De dor de-mpăcare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre prăpăstii, poezii despre ochi, poezii despre must sau poezii despre boală

Amintiri de iarnă
Mă pierd în plete de ninsoare
Și feți-frumoși îmi ning în păr,
La mama vin cu nerăbdare,
Zburdalnic, prin nămeți de dor.
Pe tâmpla-nzăpezită arde
Necunoscutul în apus...
Aud aceleași vorbe calde,
Dar tu, măicuță, tu, te-ai dus...
În neguri de argint coboară
Pe șerpuielnice cărări,
Precum un tulnic, o fecioară
Spre-a-mi lumina a vieții zări.
Vezi?! Suntem troieniți la tâmple...
Prin dantelate râuri pier
Și vise și tăceri și doruri
Și clipele cu-al lor mister.
Mai ninși cu fiecare clipă,
Ne naștem iarnă... Și-am plecat!
Un vânt... un vaiet... Și... tăcere.
Apoi un gol... Adevărat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare sau poezii despre virginitate

Plâns
E plâns de vânt, de ploi, de flori, de stele,
E plâns de fluturi în grădina mea,
Un clopot de lumină, păsărele,
Un curcubeu pe cerul de bezea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fluturi, poezii despre flori sau poezii despre curcubeu

Moment de iarnă
La geamul casei, degete de sticlă
Pe muguri de zăpadă se ridică...
Se strânge alb păienjeniș de stele,
Se-nalță-n casă cercuri de inele.
La gura sobei ard mocnit tăciunii...
E vremea când ne spun povești străbunii
Și din icoană, Sfânta Maică, pică
O lacrimă-n această lume mică.
Parc-am uitat de ger, de asprul vânt...
Povestea îmi doresc s-o mai ascult,
Să fiu un prunc, să mă ascund în vise...
Dar rândurile cărții mele-s scrise.
Țurțuri mi-au înrămat fotografia...
A-ngălbenit și chipul și hârtia...
Rugină-n suflet și la porți... Tăcere!
Căci trec tăcut prin lumea copilariei mele.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țurțuri, poezii despre sfinți sau poezii despre muguri

e lună plină -
prin foșnetul din ramuri
frig și tăcere
haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere, citate despre timp, citate despre lună plină, citate despre crengi sau citate despre Lună

În dragoste nu este totul numai lapte și miere. Ci când lapte acru, ci când miere, ci când lapte dulce, ci când... piper.
aforism de Gabriel Petru Băețan
Adăugat de Gabriel Petru Băețan

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre miere, aforisme despre lactate, aforisme despre iubire sau aforisme despre apicultură

Iarnă
Iană muguri de lumină,
Vânt și ger, țurțuri de sticlă,
Pături reci de muselină...
Drum de fumuri se ridică...
Iarnă doamă de lumină,
Flori de gheață la fereastră,
Foc în sobă, dulce tihnă,
Sărbătorile acasă....
Și icoana-mpodobită
Cu peșchir... și vâsc. Ninsoare,
O poveste răsărită.
Plâns de rugi, îngenunchiare...
Ram de chihlimbar, cleștarul
Cupei unui cer de vise,
Moș Crăciun și Noul, Anul,
Ce ne-aduce alte vise...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători

Simțeam secundele zgâriindu-mi timpanul obosit de atâta tăcere... această tăcere de sticlă.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre secunde
Impulsuri
În țara mea țâțele vacilor dau numai lapte și miere
și sânii femeilor se lasă sărutate de oricine
în țara mea e apreciat oricare
drumurile sunt presărate în cale
Suntem bogați
din buzunare ne curge numai lapte și miere
potecile, cărările, drumurile sunt pline
de lapte și miere
dar ce folos, ești născut diabetic și mori de foame
degeaba țâțele te îmbie, funcțiile curg
ești dat la o parte dacă nu ești cu cel mare și tare
Ești sufocat de cuvinte, de partide și să fim serioși
în țara mea curge numai lapte și miere
dar pentru alții.
În țara mea... aproape toți au diabet.
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre diabet, poezii despre țări, poezii despre vaci, poezii despre sărut, poezii despre patrie, poezii despre partide sau poezii despre naștere

Acoperământul
Te plouă-n nopți cu praf de stele,
Tu însetata umbră-ți treci
Și fiecărei clipe grele
Durerea-i înjumătățești.
Te-ntreb, străin bătut de vânturi
Și-atât de aspru biciuit
De soarta crudă, frig sau foame:
"Cine mereu te-a osândit?!"
- E omul, Doamne! Frământarea...
El pe Iisus l-a osândit!
De el mi-e tulburată ființa!
El m-a scuipat, el m-a jignit
Întocmai, Tată, ca pe Fiu-Ți!
Dar Tu-mi ești acoperământ,
Tu-mi potolești foamea și setea
Prin pace, lege și cuvânt.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre legi, poezii despre creștinism sau poezii despre Iisus Hristos