
Viu
Când a țâșnit spre fericire, larg, tărâmul de lumină și de var?
Când mă purta pe brațe ochiul lunii,
dansam neostoită de vânt.
Îmi înfășurase palma, în trupul câmpului, verdele bogat în parfumuri,
să nu se scurgă sângele din altoi.
Aceeași sunt.
Cum se păstrează viața stelelor în noi!
În zâmbetul aprins, s-a țintuit nemărginirea.
Oh! cum s-a vărsat deodată-n piept, fără de veste, clocotitor, privirea!
O clipă a fost de-ajuns să se lipească de fascinația firii ca roua ce culege în sclipiri culori.
Cu un sărut pe glezna zilei, s-a zidit în cer surâsul galeș din flori.
Între tăcere și contemplări de fiece mișcare, șoaptele se făceau ochi răpitor de mare.
Noaptea glăsuia dulce cum toarce furca în fuior,
amiaza avea gust de cocos și plutire dincolo de nori.
Cât de lungă e rotirea,
cât de tainic fură înălțările neîndoielnice-n nepătrunsul din zbor
și totuși cât de trainic e ecoul lor!
Ție, de care țâșniri ale viului din tine ți-e dor?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
Citate similare

Colind
Ochii sunt grei.
La pânda stelelor, bat îngeri din aripi în ei,
în horă, ielele scapără-n talpă scântei,
sclipiri din adânc spre înalt,
cu asalt, în umbra deasă, între brazi.
Ochii, oglinzi, sunt colindul de azi.
Grei de povești, de privirile-n care cresc păsări, cerbi, miei,
de lumina ce cade tăcută pe ei,
de ungherele în care surâsul coboară neprihănit,
poartă colindul ce sunt, cu pita gândului la dospit.
Din răsărit până în miez de înnoptare,
de la distanța dorului de soare, de la distanța norului,
din tremurul zborului, din încântare, din valul de mare,
din podul cu vedere spre scaunul ceresc,
din apropierile de firesc, din pivinița în care mă-ncui,
lumina ochilor, clipă de clipă, în cântecul inimii sui.
Din ce sunt, din pământ, din vânt, de orinde merg hai hui,
izvor spre marea fără de sfârșit, hoi, hui... doinesc...
Aho! Aho! Pe suflet, călare, mă sui!
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ochi, poezii despre lumină, poezii despre Crăciun, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri sau poezii despre suflet

Surâsul tău
Surâsul tău îmi face bine,
Cristalele îți prind din zbor,
Trec dinspre tine înspre mine,
Ca apa rece le ador.
Ești un izvor de sănătate
Mă vindeci cu privirea ta,
Îmi ești frumosul dintre toate
Cele ce-au fost în viața mea.
Îmi ești ca setea dimineața,
Îmi ești ca roua pentru flori,
Îmi ești în cartea mea, prefața,
Îmi ești cea vie din culori.
Ești pasul meu spre fericire,
Ești gândul nopții și-l cuprind,
Ești visul spre o împlinire,
Și mâna ta vreau să o strâng.
Surâsul tău trăiește-n rime
În fiecare zi îl chem,
Alungă nopțile nebune
Singurătatea ce-o blestem.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre noapte, poezii despre visare, poezii despre sănătate, poezii despre singurătate, poezii despre rouă, poezii despre poezie sau poezii despre mâini
Primul vis de iubire
Mă nasc pe ale tale pleoape
și respir prin ochi și zări
de tine eu sunt mai aproape
iubirea n-are depărtări
Mă joc pe palma ta cuminte
și te alint în blându-mi zbor
când viața-mi va fi pe sfârșite
în gura ta nă-nec și mor.
Cu buze reci sărut bătaia
inimii pe care-o vreau
în ochi se-aprinde vâlvătaia
și-ți iau mai mult decât îți dau.
Mă nasc pe gura ta cea aspră
și plâng rănită pe obraz
inima nu poartă mască
în fața clipei de necaz...
Mă înfirip din raze albe
de mătăsuri și priviri
și la gât strălucesc salbe
din neuitatele doriri.
Ce sunt eu pentru tine
iubite blond necunoscut?
Cu o sfială de rubine
îngenunchez într-un sărut.
Părul îți miroase a noapte
buzele îți sunt surori
dulce gust de mere coapte
ce stârnesc dulci fiori...
Să nu mă cerți mult iubite
să nu-mi iei ai minții nori
ei prin recile morminte
mă crează din ninsori
ce mai râde a ta gură
de visarea ta de fată
dar în noapte ea te fură
anulând a zilei dată
Orologiul bate-n noapte
visul dulce alungându-l
izvorul nesecat de șoapte
de pe buze-ncet secându-l
iubirea își ridică ochii
umezindu-și blând privirea
și păstrează pe retină
sărutul clipa dăruirea...
poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre râs, poezii despre inimă, poezii despre gură, poezii despre sfârșit sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Pasărea de foc
Din lumea ei, urcând, misterioasă,
S-a așternut în gânduri ca un zbor
Deasupra de tenebrele ce-apasă
Pe-un timp ne'ndurător și curgător.
Am ferecat-o-n brațe de tăcere
Ca un avar ce ține strâns, la piept,
Averea adunată-n coliere
Ce-i aparțin pe viață și de drept.
Un cânt senin și plin de duioșie
A fost de-ajuns tăcerea să-mi înfrâng
Și cântul ei, ecoul meu să fie
Când trupul vreau, în brațe, să i-l strâng.
E-un zbor în doi, e ca o sărbătoare
În care, împărțind același loc,
Simțim, în sânge, taina arzătoare
Și nemurirea păsării de foc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre înfrângere, poezii despre zgârcenie sau poezii despre sărbători
Ochii tăi
Ochii tăi cuprind în brațe
Trupul dulce și firav,
Îl sărută-n dezmierdare,
Iar el tremură cu drag.
Ochii tăi sunt verzi
Ca iarba și smaraldul
La un loc,
Când îi pierzi pe buze
Roua îi absoarbe,
Le dă foc.
Ochii tăi mă fură
Noaptea și chiar
Luna le dă drept,
Se ascund pe cer
Și steaua le zâmbește,
Eu îi cred.
Ochii tăi, ce fericire!
Văd o fată și sunt eu,
Fără ei în nemurire
N-aș fi eu.
poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre fericire
Îmi bați în piept
Îmi bați în piept și lent și ritmic, miroși a vis, a cânt și răsărit
Și oricât mi-e de grea pe umeri rătacirea, cu tine-i Rai și lesne de iubit.
Când ne-așezăm în templul rugăciunii, atât de goi și simpli în nevoi
Se umple sufletul de fericire și lumea mică-i plină doar de noi.
Îmi bați în piept, mă porti pe aripi, în zbor de fluturi, clipă și extaz
N-am vreme să trăiesc măcăr o viață, să-ți strâng în brațe visul n-am răgaz.
Și amândoi hoinari și veseli, ne împărțim, ne naștem și murim.
Când dincolo de dor și nemurire, ne-a scris hazardul să ne dăruim.
Îmi bați în piept cu fiecare geană, cu fiecare umbră de apus
Și gând în gând, cu-atâta stăruință, îmi smulgi din suflet freamătul nespus.
Mi-e dor de tine când mi-e dor de mine, m-așez pe câmp de flori să te sărut
Cum își sărută marea tărmul veșted sau urma pașilor pierduți în lut.
Îmi bați în piept și fără tine sunt pulbere de nori, fior și scrum
Când viața-i praf în mâinile uitării, să ne iubim doar astăzi și acum
Și de te vor ademeni străinii cu ispită, purtându-ți raza pe un drum nedrept.
Adu-ți aminte de iubire, adu-ți aminte că îmi bați în piept!
poezie de Andreea Palasescu (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre ritm sau poezii despre religie

Privirea, logos sfânt
De-ți este bine,
nici nu mai contează
în ce cochilii se strecoară luna
să soarbă dintre ierburi seva dulce,
Ia din tăcere cetera, gorduna,
și lasă capu-n iasomie să se culce!
De-ți este bine,
stai în luntrea sufletului, leagăn sfânt,
cu flori de măr șoptindu-ți despre vreme,
culege bucuriile din cer, de pe pământ,
Ia ce-i mai bun din viață, nu te teme!
De-ți este bine, binele se-mparte
cu-ntreaga fire, logosul cerat,
sunt zâmbetul ce se așterne, alfabet înaripat,
cu inima îți scriu din ochi poemul,
care-n povestea vieții te-a-ntrupat.
poezie de Iulia Dragomir (27 martie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie

Aceeași pistă
E tot o fugă, fuga din coșmarul pierderii coloanei infinitului.
Iar am avut un vis de trezire bruscă.
Mă readucea abandonul în punctul muțeniei,
în camera alunecărilor în altă cremene.
Ca un copil curat și cuminte, părăsit de părinți,
îmi prindeam inima și o vedeam
cum se scurgea printre degete,
neputincioasă de a se aduna în palma cuvântării...
Înțelegea deplasarea dintr-o tulburare în alta,
contempla retragerea în baia alunecării pe trupul timpului acela.
Și viața se scurgea în palpitații.
aruncându-mă în fuga de furtul de suflet cu țâfna privirii,
parașutată pe bunăstarea clipei,
să fiu cât mai greu de atins de fulgere cotropitoare.
Există o tandrețe în care se dăruiesc toate,
care e totuși de neîmpărțit.
Odată vândută la talciocul îngândurării,
mă lasă fără puterea piciorului de a continua drumul,
fără zâmbetul culorilor din anotimpuri.
Am fugit să mă găsească norocul luminii
cu străduința de a mă ajunge,
acolo unde înfloresc zambilele,
acolo unde aerul rămâne înmiresmat de privire.
Greu de explicat de ce fuga e rugă.
Greu de explicat de ce se încorsetează coastele în tăcere,
când nu aud nechezatul viselor.
Fug de abandonul mângâierii lipsite de mângâiere,
ca un țântar care fuge de palma care dintr-o mișcare,
îi retează viața.
Încă am coșmaruri, încă mă cutremură alunecarea în crema pierderii.
Fug de fuga care se varsă în mine apoteotic cu o trezire.
E tot o fugă.
Învârtindu-ne între ceea ce suntem,
doar în dragoste ne vom găsi de nedespărțit,
noi, cei ce, oricum, împărțim aceeași pistă.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre coșmaruri, poezii despre zambile sau poezii despre trup și suflet

Au gust de tine...
Ochii mei poartă izbânda luminii
pun carmin în sângele macilor
și râd atât de albastru
când fluturii se rotesc în simfonii,
ochii mei stau primii la pândă
să prindă galbenul ce sărută albul lunii
și atunci ochii mei scriu poezii,
ochii mei sunt căprui și verzi în lumină
așa ca o dulce nehotărâre,
când vrei să pleci și nu poți,
sau ca atunci când stelele
nu știu să spună noapte bună
ochii mei poartă în sclipiri chipul tău,
așa sunt ochii mei
scriși să vadă cu tine....
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și dincolo de suflet... mai e loc
Nu judeca... o lume, după tine,
Când ești cuprins de griji și de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Și peste rău... nu mai încape bine.
Când pe altarul vieții arde foc
Și te-a cuprins, puțin câte puțin,
Iar sufletul îți pare că e plin...
Și dincolo de suflet... mai e loc.
Și dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânța lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Și zâmbetul, tăcut, de trandafiri.
Și dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire și tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.
Și dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciți... și goi.
Și după nopți... se mai ivesc și zori.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre trandafiri sau poezii despre seară

La dans cu viața
La dans cu viața
Am dansat pentru tine.
Când te-am zărit printre molatice izvoare,
am țâșnit văratică pe ritmul arderii.
În cântec, bobocul devine floare.
Auzeam muzica.
O lăsam să mă pătrundă,
să mă desfacă în petale și în caiși curtați de albine.
Ochi, fântânile murmurau pline.
Fără ea, ringul ar fi fost gol.
Am deschis ușa valurilor cu cheia fa, sol.
Am dansat să mă apropii de sunete.
Le lăsam să curgă prin diafane plutiri,
mă chemau neașteptat în rotiri.
Le pipăiam urmele cu degetele,
hamac pentru vise.
Din vârful lor izvorau lumini.
Din ochi, lujeri de crini.
Secundele, în pieptul lunii, cu dragostea, au fost scrise.
Cu tălpile slobode, petreceam în periplu notele curate.
Ai dansat cu ielele și ele m-au furat cutremurate.
M-au prins de mână și m-au dus pe malul lacului
în care se oglindește luna.
Am dansat pentru tine.
Ești soarele și cununa.
Țin ritmul cu viața ce-mi ești, viață!
În ritmuri divine, în unde marine,
ține-mă bine!
Armonios, țin pasul cu tine!(25.06.2021-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (25 iunie 2021), traducere de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre vară, poezii despre sunet sau poezii despre secunde

Flori de mai
Flori de mai înfloresc în grădina mea
Și totul e ca-n paradis.
În inima ta blândă,
Scânteia dragostei s-a aprins.
La prima noastră întâlnire
Flori de mai eu ți-am adus.
Și tu cu glas plin de fericire
M-ai zis că mă iubești nespus.
Flori de mai avea mama pe masă,
Când am trecut din nou al casei prag.
Era așa de bucuroasă
Și m-a cuprins la piept cu drag.
Lumea e ca un colț de rai
Când sunt cu tine împreună.
În grădina mea cu flori de mai
Viața îmi pare mult mai bună.
poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre rai, poezii despre mamă sau poezii despre bucurie
Fericire dorită
A căzut tăcerea stelelor peste orașul meu,
Și noaptea-mi pare atât de lungă fără tine,
Aș vrea să zbor ca șoimul ager printre nori,
Să te găsesc flămândă de vise noi, ca luna plină.
Ce caut eu la tine fericire?
Tu hamul cel mai greu de strâns în mâini,
Mierea vieții, sarea în bucate și înțelepciunea,
De-a nu-mi lăsa aripa prinsă între micimi.
Și încă cred în nemurirea ta,
Ca și-n capriciul tău misterios,
În armonii extreme mi-e greu să mai trăiesc,
Râzi, că încă nu te stăpânesc?
Cum viața în astral nu-i cât o zi de primăvară,
Și ieri e mâine, cât clipesc din ochi,
De ce pe creanga vieții să nu fim flori și fructe?
Ca-n pomul raiului cu îngeri omenești.
poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune sau poezii despre viitor

Decantare
Între vremea când spărgeam în luceferi privirea stelară
și timpul scufundării în starea de a fi,
m-au încercuit răspunsurile legănate de lună,
nevoia de a fi iubită, de a iubi.
Traversând solstiții, pe brațe cu gândurile
care atârnă cât singurătatea tranșării zilei de bezmetica beznă,
timpul, pe scara morilor, cu diferite nuanțe, sună.
Îmi simt pulsul tronând la încheietură,
ca țărmul atins de mare.
Sufletul își deschide aripile gata de alipirile
ce răstoarnă în cântece privirile scânteietoare.(6.05.2022-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (6 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre puls, poezii despre gânduri sau poezii despre aripi
Lacrima
Lacrima!...
Ce-i Lacrima?
Cine ar putea să-mi spună
cum că este o minciună,
cine, lacrimi, n-a vărsat
chiar de-a fost sărac, bogat
și-ai cui ochi, poate, n-au plâns
când în brațe el a strâns
pui de om sau pui de cuc,
pui de greier, guguștiuc,
flori de mai și flori de soc,
trandafiri cu un boboc,
chip de îngeri, heruvimi,
un sărut trimis de mimi,
cine, lacrimi, n-a trimis
celor care vin în vis
și aduc spre dimineață
stropi de rai, stropi de verdeață
de-acolo de unde somnul
li-i vegheat numai de Domnul,
unde suflete nu îngheață
dacă au fugit din viață
de la cei ce, pe pământ,
le-au trădat și le-au înfrânt,
cine, lacrimi, n-a picat
dacă a primit un sfat
de la pruncii nenăscuți
când, pentru doi-trei bănuți,
au ucis vise străine
crezând că le-ar aparține
și când pruncii înțelepți
au trimis prin doi profeți
veste mare, veste bună,
cum că moartea-i doar... minciună!
Lacrima!...
Ce-i Lacrima?
E secretul, patima...
Lacrima e nemurirea
celor care-și lasă firea
și se duc grăbiți la ceruri
unde nu simt iarnă, geruri,
unde nu se naște ură
și nici hoți care te fură,
unde nu sunt vrăji, blesteme
ori pedepse, anateme,
unde nu e bucurie,
nici durere pe vecie,
unde-i liniște și pace,
nimeni ca să te provoace...
Lacrima e infinitul
celui ce-a atins zenitul
și-a ajuns până la zeu...
Sufletul?... În Elizeu!
poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare sau poezii despre sărăcie

Sărutul
mi-e sufletul un rug aprins
ard-ard în ploaia de gânduri
ce lungă așteptare e chemarea
sunt un trubadur uituc
pe unde să mă duc la mândra mea
offf, am uitat, pe unde să apuc
ei, îmi spune cineva, unde e ea
ea cea mai mândră dintre flori
te aștept cu nerăbdare
acolo, dincolo de zare, unde plânge dorul
îmi este gândul la tine
te caut în clipa ce vine
printre chemări, suspine
mi-e drag să strâng duios la piept un tainic fior
în pași de vals pășesc într-un vis
cu tine, femeie, trăire divină
mângâi un trup, în picătura ultimului sărut
te frângi, te frângi în mine
lacrimi de iubire se preling încet pe tine
adunasem înfinite clipe de iubire
când buzele le-am atins ușor
cu dor sfios și temător
înima s-a pulverizat în milioane de culori
ce cad apoi pe flori, flori pastele, de lumina iubirii create
te regăsesc femeie, în fiecare răsărit de soare
odată, într-o zi
am pus o dorință sub o stea
azi a bătut la ușa ta
s-a cuibărit apoi la sânul tău
într-un cuvânt nerostit, de buze șoptit
iubesc, trăiesc a te iubi
pășesc în cânt și gândul mi-e descânt
mă pierd în clipe abisale
mi-e trupul ars de sărutări
sărutul meu nu se termină nicicând
respir iubire, trăiesc în nemurire
pe mirifice târmuri de amor
închei acest poem cu un sărut
femeie, lacrimă, suspin și tainic chin
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mândrie sau poezii despre vals
Complotul simțurilor
Încrederea
Un fulg de nea topit
În cristalinul unei priviri.
Un zâmbet
O rază de soare
Ce străbate norii buzelor.
O lacrimă
Un ocean de gânduri
Pe cărarea unui obraz.
O mângâiere
O petală de trandafir
Peste spinii degetelor.
O îmbrățișare
Un gust dulce
În vorbele unei tăceri.
Un sărut
O explozie de culori
Pe buzele zilei.
Un dans
O plutire tandră
În vidul pașilor.
O cugetare
O oprire a unei clipe
Și derularea unui mit.
O clipă
O bătaie a inimii
În privirea surdă.
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre simțuri sau poezii despre ocean

Dorul de înalt
Îmi place teribil, lumină,
când ochii-ți râd în latente dorințe
vizitând aprig cele mai ascunse cotloane ale vortexului
în care se vindecă rănile cocorilor.
Îmi place când ghicesc în colțul buzelor rădăcina pasiunii
pentru ritmul mugurilor îndrăgostiți de rodiri.
Se aprinde chibritul viiturii
când zâmbetul zilei sărută flămând, primăvăratic cireașa căutării.
Mă preling din privirea adunată în zenitul viorelelor
în strugurii pleznind de zeama viselor.
Mă bucur de chipul anotimpului în care surâde viața.
Beau cu nesaț strălucirea.
Se împreună hulpav buzele petalelor în picanteria vremii.
Din inima anotimpurilor, mă petrec cu voia cerului.
Ce privilegiu pentru dorul de înalt! (11. mai 2019-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (11 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre anotimpuri, poezii despre superlative sau poezii despre struguri

Glossă... de toamnă
De toamnă tremură-n adâncuri lumina... și se risipește.
Chihlimbărie cade frunza și-n gândul nostru se oprește,
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii,
Iar noi, de dincolo de moarte, cânta poemele iubirii.
În jarul stelelor de-o clipă ne regăsim nemărginirea
Și transcendent prin altă lume ne urmărește fericirea.
Poem clocotitor și sumbru, un somn profund, bolnăvicios,
Pornim în vis, pe drum de stele, întâiul pas de abanos.
De toamnă tremură-n adâncuri lumina... și se risipește
În ochi înfometat de stele... acelui care mai iubește.
Se scutură de umbre noaptea... și frunze cad... și lacrimi cad,
Doar șoapta-n cețuri mai vibrează în timp ce flăcările ard,
Lăsând cenușa existenței un timp ascuns la ceas târziu,
Când biet semănător de lacrimi, altar tăcerii am să fiu.
Singurătatea trece iarăși în pași grăbiți spre nicăieri,
Iar eu rămân aceeași umbră, poem tăcerilor de ieri.
Chihlimbărie cade frunza și-n gândul nostru se oprește.
Bat ramuri clopotul tăcerii și val de-nsingurare crește.
Altar întunecării noastre, genunchiului îi e oprire
Când vânturi bat, când plânge cerul întru a noastră mântuire.
Sunt lacăte la porți închise... Ceru-i mormânt de păsări moarte,
Ascunde toată neputința ce trup de suflet o desparte.
Veniți să frângem brațul toamnei, la geamul vieții nu mai bată!
Căci bieți bătrâni și reumatici au tot umblat din poartă-n poartă...
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii
Și vuiet vine de departe... cutremură legile firii.
Se-adună-n zări întunecate secunde-timpuri peste care
Ard lumânări, țâșnesc vulcanii și curge lacrima ce doare.
E toamnă... palidă fecioara, etern nutrind spre puritate...
Printre șuvițe despletite leargă-n fiecare noapte.
E toamnă... șoaptă de lumină unui apus însângerat.
Poate că este toamna-n care m-aș fi născut, ai fi plecat.
În noi, de dincolo de moarte cântăm poemele iubirii,
Viori de dor nestăpânite, caleidoscopul amintirii.
Trudim cu fiece secundă, lăsând nisipul în oasoare
Spre risipire peste lumea în care deseori se moare.
Plecăm cu fiecare toamnă, dar ne întoarcem înapoi
În lumea voastră trecătoare, copaci posomorați și goi.
Sfioși, în plângerea de gheață, ne strângeți pumnul de pământ,
Apoi călcați cu nepăsare, străini, pe trupul nostru sfânt.
În jarul stelelor de-o clipă ne-am regăsit nemărginirea.
Dealuri de umbre se ridică! Se-ngroapă-n umbre omenirea!
Gene de ramuri, pleoape stranii, de gri și taină aplecate,
Ne prind în cruda penitență un pas stingher trecând spre moarte.
Amar și trist e universul! Amară-i trecerea spre mâine,
Precum o pâine de secară... Apoi o altă toamnă vine.
Păienjenișuri de spreranță ne poartă-n timpuri înapoi,
Bieți penitenți în toamna vieții, atât de triști, bolnavi și goi...
Și transcendent prin altă lume ne urmărește fericirea.
A noastră-i toamna asta rece, a noastră e nemărginirea.
Ne soarbe liniștea și doarme sub pleoape negre de granit
Ochiul orbit de prea devreme, ochiul de prea curând cernit.
În sobă ard spre înviere, prin marea flacără de sânger,
Un gând la marginea pădurii, un vis, o aripă de înger.
Pivesc icoana-mpodobită... miroase a gutui, a toamnă!
În iureșul singurătății eu te revăd, iubită doamnă...
Poem clocotitor și subru, un somn profund, bolnăvicios...
În rochii albe, decoltate, sub voal de cețuri, argintos,
În glas de clopot, în tăcere, ascund quasari în pumnul meu
Și ard vulcan... ocean de frunze mă soarbe în adâncul său.
Sunt nopți mai lungi, zile mai scurte... Bătrâni amnezici rătăcesc...
Doar în poveștile cu zâne, eu, doamna mea, te regăsesc.
Colind cu tine, înger! Pacea, în palma mea-i prizonieră...
Colind cu tine, scumpă doamnă, în lumea noastră austeră.
Pornim în vis pe drum de stele, întâiul pas de abanos...
Vreau să-ți arăt imensitatea... Și cerul cât e de frumos.
Să ne pitim în praf de stele, umbre pe ceruri rătăcite,
De-acum, mereu, iubită doamnă! Și din aducerile-aminte
Să revărsăm în lumea noastră atâtea ploi câte mai sunt
Și să ne-ntoarcem în uitare și noi, o ploaie pe pământ.
Să râdă iarăși curcubeul pe sănii moi de catifea,
Iar eu să ard, același suflet, de dorul tău, iubita mea.
Pornim în vis pe drum de stele, întâiul pas de abanos,
Poem clocotitor și sumbru, un somn profund, bolnăvicios.
Și transcendent prin altă lume, ne urmărește fericirea...
În jarul stelelor de-o clipă ne-am regăsit nemărginirea,
Iar când de dincolo de moarte cântăm poemele iubirii,
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii,
Chihlimbărie cade frunza și-n gândul nostru se oprește.
De toamnă, tremură-n adâncuri lumina... și se risipește.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre vulcani, poezii despre tristețe sau poezii despre somn

Altă glossă... de toamnă
De toamnă tremură-n adâncuri lumina... și se risipește.
Chihlimbărie cade frunza și-n gândul nostru se oprește,
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii,
Iar noi, de dincolo de moarte, cânta poemele iubirii.
În jarul stelelor de-o clipă ne regăsim nemărginirea
Și transcendent prin altă lume ne urmărește fericirea.
Poem clocotitor și sumbru, un somn profund, bolnăvicios,
Pornim în vis, pe drum de stele, întâiul pas de abanos.
De toamnă tremură-n adâncuri lumina... și se risipește
În ochi înfometat de stele... acelui care mai iubește.
Se scutură de umbre noaptea... și frunze cad... și lacrimi cad,
Doar șoapta-n cețuri mai vibrează în timp ce flăcările ard,
Lăsând cenușa existenței un timp ascuns la ceas târziu,
Când biet semănător de lacrimi, altar tăcerii am să fiu.
Singurătatea trece iarăși în pași grăbiți spre nicăieri,
Iar eu rămân aceeași umbră, poem tăcerilor de ieri.
Chihlimbărie cade frunza și-n gândul nostru se oprește.
Bat ramuri clopotul tăcerii și val de-nsingurare crește.
Altar întunecării noastre, genunchiului îi e oprire
Când vânturi bat, când plânge cerul întru a noastră mântuire.
Sunt lacăte la porți închise... Ceru-i mormânt de păsări moarte,
Ascunde toată neputința ce trup de suflet o desparte.
Veniți să frângem brațul toamnei, la geamul vieții nu mai bată!
Căci bieți bătrâni și reumatici au tot umblat din poartă-n poartă...
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii
Și vuiet vine de departe... cutremură legile firii.
Se-adună-n zări întunecate secunde-timpuri peste care
Ard lumânări, țâșnesc vulcanii și curge lacrima ce doare.
E toamnă... palidă fecioara, etern nutrind spre puritate...
Printre șuvițe despletite leargă-n fiecare noapte.
E toamnă... șoaptă de lumină unui apus însângerat.
Poate că este toamna-n care m-aș fi născut, ai fi plecat.
În noi, de dincolo de moarte cântăm poemele iubirii,
Viori de dor nestăpânite, caleidoscopul amintirii.
Trudim cu fiece secundă, lăsând nisipul în oasoare
Spre risipire peste lumea în care deseori se moare.
Plecăm cu fiecare toamnă, dar ne întoarcem înapoi
În lumea voastră trecătoare, copaci posomorați și goi.
Sfioși, în plângerea de gheață, ne strângeți pumnul de pământ,
Apoi călcați cu nepăsare, străini, pe trupul nostru sfânt.
În jarul stelelor de-o clipă ne-am regăsit nemărginirea.
Dealuri de umbre se ridică! Se-ngroapă-n umbre omenirea!
Gene de ramuri, pleoape stranii, de gri și taină aplecate,
Ne prind în cruda penitență un pas stingher trecând spre moarte.
Amar și trist e universul! Amară-i trecerea spre mâine,
Precum o pâine de secară... Apoi o altă toamnă vine.
Păienjenișuri de spreranță ne poartă-n timpuri înapoi,
Bieți penitenți în toamna vieții, atât de triști, bolnavi și goi...
Și transcendent prin altă lume ne urmărește fericirea.
A noastră-i toamna asta rece, a noastră e nemărginirea.
Ne soarbe liniștea și doarme sub pleoape negre de granit
Ochiul orbit de prea devreme, ochiul de prea curând cernit.
În sobă ard spre înviere, prin marea flacără de sânger,
Un gând la marginea pădurii, un vis, o aripă de înger.
Pivesc icoana-mpodobită... miroase a gutui, a toamnă!
În iureșul singurătății eu te revăd, iubită doamnă...
Poem clocotitor și subru, un somn profund, bolnăvicios...
În rochii albe, decoltate, sub voal de cețuri, argintos,
În glas de clopot, în tăcere, ascund quasari în pumnul meu
Și ard vulcan... ocean de frunze mă soarbe în adâncul său.
Sunt nopți mai lungi, zile mai scurte... Bătrâni amnezici rătăcesc...
Doar în poveștile cu zâne, eu, doamna mea, te regăsesc.
Colind cu tine, înger! Pacea, în palma mea-i prizonieră...
Colind cu tine, scumpă doamnă, în lumea noastră austeră.
Pornim în vis pe drum de stele, întâiul pas de abanos...
Vreau să-ți arăt imensitatea... Și cerul cât e de frumos.
Să ne pitim în praf de stele, umbre pe ceruri rătăcite,
De-acum, mereu, iubită doamnă! Și din aducerile-aminte
Să revărsăm în lumea noastră atâtea ploi câte mai sunt
Și să ne-ntoarcem în uitare și noi, o ploaie pe pământ.
Să râdă iarăși curcubeul pe sănii moi de catifea,
Iar eu să ard, același suflet, de dorul tău, iubita mea.
Pornim în vis pe drum de stele, întâiul pas de abanos,
Poem clocotitor și sumbru, un somn profund, bolnăvicios.
Și transcendent prin altă lume, ne urmărește fericirea...
În jarul stelelor de-o clipă ne-am regăsit nemărginirea,
Iar când de dincolo de moarte cântăm poemele iubirii,
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii,
Chihlimbărie cade frunza și-n gândul nostru se oprește.
De toamnă, tremură-n adâncuri lumina... și se risipește.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!