Zilele ce vor urma

Nu ştiu cât voi mai trăi,
Sub ce auspiciu voi muri.
Nu ştiu cum şi nu ştiu cât
Va mai îndura acest pământ.
Lacrimi înabuşite şi durere mascată,
Războaie şi mascaradă.
Atâta ură, fără masură,
lupte de stradă.
Atâta violenţă,
Uităm că suntem fraţi,
A patriei mamă.
Ne sfâşiem între noi,
Pentru ideea de mai bine,
Ne furăm unii pe alţii,
Să ne asigurăm traiul zilei de mâine.
Vărsare de sânge,
Priviri care ucid,
Rămânem consternaţi
la toate ce se-ntâmplă,
Nu ne pasă, câtuşi de puţin.
Creiere îmbibate de otravă,
Sub anestezie totală,
Ne vindem sufletele pe tavă.
Hipnotizaţi,
Avem o imagine distorsionată a realităţii ideale
Puşi la zid,
Ni se pune lacăt pe cuvinte,
Ce devin arme letale.
Minţi murdare alimentate cu răutate,
Spulberă vise, ucid suflete nevinovate.
Încătuşaţi de adevăr,
Puşi la pământ de minciună,
Nu mai avem putere să răzbim
Zilelor de pe urmă.
Zilele ce vor urma, se scriu deja,
Totul ţine de timp,
Pioni în mâinile propriului destin,
Cădem, ne lovim, dar nu renunţăm până reuşim.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am venit pe pământ fără soartă

Am venit pe pământ fără soartă
Într-o lume nedreaptă, orfani.
Puşi la index oricând de profani,
Ne rugăm pentru ei: Doamne-i iartă!

Pentru ei n-avem chip, n-avem nume,
Nici părinţi nu avem şi ni-e greu,
Îngrădiţi în acelaşi clişeu,
Judecaţi după alte cutume.

Suntem oameni ca voi, ştiţi prea bine!
Nici cămin nu avem şi-i cumplit,
Dar destinul ne-a fost arvunit
Şi trecut pe sub furci caudine.

Am venit pe pământ fără soartă
Într-o lume nedreaptă, orfani.
Puşi la index oricând de profani,
Ne rugăm pentru ei: Doamne-i iartă!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de timp

Avem nevoie de timp pentru a creşte şi a descoperi că suntem tot mai mici,
avem nevoie de iubire pentru a înţelege că a dărui este mai înainte de a primi - o lege nescrisă,
avem nevoie de lumină pentru a şti unde să fugim din calea coşmarului întunericului din noi,
avem nevoie unii de alţii pentru a realiza cât de neciopliţi suntem cu toţii,
da, cu toţii
avem nevoie de Dumnezeu Creatorul cerurilor şi al pământului pentru a ne lăsa ciopliţi în chip de sfinţi de mâinile nevăzute ale Marelui Sculptor.

Deşi puţini înţelegem
şi mai puţini acceptăm mustrarea cioplitorului
dar cei care rămânem până la capăt
vom vedea
în micimea noastră
că am fost mereu iubiţi,
înconjuraţi numai de lumină.

Avem nevoie de timp pentru a transcende clipa
într-o eternitate.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de artă aşa cum avem nevoie de munci făcute bine. Avem nevoie de ea ca de mâncare. Ai nevoie de ea pentru inspiraţie, ca să mergi mai departe în zilele când eşti cu energia la pământ. Şi avem nevoie unii de alţii în aceeaşi manieră.

citat din Meryl Streep
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât avem prieteni, ziua de azi e minunată. Atâta timp cât avem amintiri, avem ziua de ieri. Atâta timp cât avem speranţă, ziua de mâine mai poate aştepta.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se pune problema că unii nu ştiu la ce să gândească, atâta timp cât ei nu ştiu cum să facă asta.

aforism de Victor Martin din Violatorii zilei de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

Nu ştiu de ce viaţa, nu ţine mai mult,
Nu ştiu de ce aţa, repede s-a rupt.
Nu ştiu de ce visul, de-a trăi mai mult,
Invocă Paradisul, ce nu l-am văzut.
Nu ştiu de ce iubirea, prea repede dispare,
de ce omenirea, duşmănie are.
Nu ştiu de ce iubirea, apare doar în doi,
Nu ştiu de ce menirea, prea scurtă-i pentru noi.
Nu ştiu de ce teama, de lumea neştiută,
Atunci când trecem vama, toţi oamenii o uită.
Nu ştiu de ce, dar cred, că pot trăi de două ori.
În destinul meu mai cred, că pot muri de multe ori.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim uniţi

Fraţilor, hai să rămânem fraţi la bine şi la greu.
Cum suntem acum, aşa să fim mereu.

Suntem trei fraţi, hai totdeauna să fim uniţi.
Căci avem un tată, o mamă şi trebuie să-i facem fericiţi.

Eu ţin la voi, cum ţineţi şi voi la mine.
Când ne adunăm în jurul mesei îmi pare foarte bine.

Mama e bucuroasă, tata şi cu mine suntem voioşi
Când veniţi acasă veseli şi sănătoşi.

Fraţi de sânge, iubiţii mei fraţi,
Eu mă mândresc cu voi, că sunteţi adevăraţi bărbaţi.

poezie de Vladimir Potlog (9 ianuarie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potrivit înţelegerii mele, omul, aşa cum a trăit până acum, are nevoie de un război la fiecare 10, 12 ani. El acumulează atâta manie, atâta furie, atâta violenţă, încât nimic altceva decât un război nu le poate elibera. Aşa au avut loc războaie după războaie... Există între ele un interval liniştit de 10 până la 15 ani. Acest interval este un fel de relaxare. Dar începi din nou să acumulezi aceeaşi ură, aceeaşi violenţă, pentru că este vorba despre aceeaşi psihologie. Iar omul este la bază un vânător, nu este prin natura sa un vegetarian. Mai întâi a devenit vânător şi vreme de mii de ani a fost doar mâncător de carne, iar canibalismul a prelevat pretutindeni. Era perfect etic să mănânci oameni aparţinând tribului duşman cu care te luptai. Acest lucru s-a impregnat în conştiinţa umanităţii.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii avem o stea

Atâta timp cât avem amintiri,
trecutul durează.
Atâta timp cât avem speranţe,
viitorul ne aşteaptă.
Atâta timp cât avem prieteni,
prezentul merită să trăiască.
Cu toţii avem o stea,
care străluceşte acolo sus pe cer.
O stea specială capabilă
să lumineze în cele mai întunecate nopţi...
şi să facă inimile să zâmbească
în cele mai triste zile.

poezie de Eugenia Calancea (5 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fie pace

Vreau să fie pace în lume,
Să nu fie războaie sau vărsări de sânge.
Să văd copiii cum se bucură de viaţă,
Dar nu o mamă care după copilul ei plânge.

Vreau să fie pace în lume,
Un cuvânt de mulţi venerat.
De alţii care au sufletul hain.
Pentru ei cuvântul acesta e un păcat.

Vreau să fie pace în lume,
De străbuni şi de bunei să nu uităm.
Ei au murit cu arma în mână.
Ca noi acum pace să avem.

Vreau să trăim în pace
Un cuvânt atât de frumos şi sfânt.
Să nu fie ură şi durere în lume,
Doar pacea să domnească pe pământ!

poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem timp

Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.

poezie celebră de Octavian Paler din Scrisori imaginare
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Sunt un vicios de când mă ştiu, ce şansă am? A. M: Exact aşa cum în fiecare zi dai atenţie viciului tău, oferă-i şi lui Dumnezeu câtuşi de puţină atenţie! Te conjur să nu disperi şi nici să nu-ţi pară prea puţin! Deja eu ştiu cine va ieşi învingător până la urmă!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, azi, mâine

Acum scriu din vise vechi
Amintiri şi gânduri fine,
Vorbe auzite ieri...
... azi, mâine... de oricine.

"Mulţi se zbat cu-acea simţire,
Ieri spuneai că crezi
Acel vis numit "iubire",
Ieri credeai ce vezi.

Azi îmi spui că ştii ce simţi,
Iar totul capătă un "DA",
Azi susţii că nu mă minţi,
Iar mâine te vei înşela."

...

Şi-am mai auzit un gând,
Amintire-ascunsă bine,
Spusă tot de-acelaşi blând,
Scrisă-n versuri tot de mine.

"Ador nespus un zâmbet pur,
Îl privesc şi uit de rele,
Îl admiră orice dur,
Aparţine mamei mele.

Ieri zâmbea neîncetat,
Însă azi e-o altă zi.
Ştiu că totul s-a schimbat,
Ştiu că maine-i va lipsi."

...

Acest ins nu s-a oprit,
Aceeaşi mama, acelaşi fiu,
A urât şi a iubit,
Iar eu continuam să scriu.

"Tristă mama acestui prost,
Îmi zâmbeşte, dar forţat,
Şi-şi preface fericirea,
Dar eu ştiu că-s vinovat.

Şi urăsc multe momente
Amintite în condei,
Pozele din scurgeri lente...
Urăsc lacrimile ei!"

...

A promis:
"Voi lupta cu-acele lacrimi
Pan' la zâmbet şi mai bine
O iubesc şi-o voi iubi
şi ieri, şi azi, şi mâine."

...

Nu am scris... mi-am amintit.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vând ţară

Atâtea lacrimi pe hârtie, atâta ţipăt cenzurat,
ne poezim prin poezie, prin versuri false am lătrat
ba despre tine, Românie, ba despre noi, poeţi de soi.
Ce poţi să-mi dai acum, tu, mie, când eşti în lada de gunoi?

Atâta zbucium şi prostie, atâta vaiet ne-ntrerupt,
de zici că-ntreaga Românie e doar amestecul corupt
din care toţi se-nfruptă bine să aibă ce lăsa, de vor,
copiilor ce vor petrece o zi pe an în ţara lor.

Atâtea vile cu piscină, atâta hrană la gunoi,
de suntem ţara cea divină unde trecutul e strigoi,
ne pasă mult de-orfelinate, dar de faţadă, nu real
ne-am implicat cu toţi în toate, dar nu în faptă, doar verbal.

Ne acontăm vacanţe scumpe, avem la poartă trei maşini,
ipocrizia-n noi erupe când ne dăm mari printre străini,
ne înjurăm direct în faţă că suntem neam de şarlatani,
filozofăm concis de viaţă. însă privim doar către bani.

Ne doare-n cot de ţara noastră, un şut bătrânilor le dăm,
ne spală Dunărea albastră, pe la Viena când furăm,
întorşi apoi cu limuzine ne etalăm pe la săraci,
furăm şi de la ei, de-o pâine, şi din păduri câţiva copaci.

Atâtea furturi importate, atâta crimă şi viol,
ni-s rădăcinile uitate de parcă suntem dracul gol,
istoria e doar în carte, abject ne comportăm ca neam;
Să vindem azi ce se mai poate din ţara care ieri eram!

poezie de Adina Velcea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă... după ce

Atâta timp cât raţiunea doarme,
Cât nu iubim şi investim în arme...
Atâta timp cât pumnul ne conduce
Ajungem toţi un nume pe o cruce.
Atâta timp cât nu ne va ajunge,
Va fi mereu un suflet care plânge...
O mamă fără vlagă, obosită,
Un tată cu o soartă irosită;
Vom căuta năuci o nemurire,
Dar cum s-o ai, de nu devii iubire?
Atâta timp cât luăm, fără să dăm,
Vom fi acei ce groapa ne-o săpăm.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de circumstanţă

Dacă acum, nu ne salvăm unii pe alţii,
Mai târziu, o să ne salvăm unii de alţii.
Nu o să mai ţinem cont,
Că suntem fraţi de o mamă,
Parte ai aceluiaşi neam sau
popor compatriot.
Fiecare va lupta pentru el,
Pentru a se şti în siguranţă şi
a avea ce număra în portofel.
De te vei afla pe o margine de lume,
Va trece pe lângă tine şi-şi va face închinăciune. Işi va contina drumul, nu va privi înapoi,
La omul sărac, dar bogat în nevoi.
Şi... ne-aşteaptă ploi, pe noi
cei care ţinem 'umbrela' pentru doi.
Din care unul, cum dă de mai bine, e primul ce tradează
şi înveţi să lupţi singur, cum ai făcut o viaţă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!