
Sunt eu
M-am risipit intre cuvinte
Gândind că-mi voi găsi un loc
Dar plaja de poeti e plină
Pe unde să-mi găsesc noroc?
Am mers asa la intâmplare
Spunând ce mi-a venit in gând
Despre viață.... despre soare
Si despre oamenii de rând.
Si-așa schimbând un pix in mână
Văd că-ntr-o zi am semnat larg
eu... o poetă oarecare
Dar pentru toți eu scriu cu drag!
poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre poezie, poezii despre plajă, poezii despre noroc, poezii despre gânduri, poezii despre cuvinte sau poezii despre Soare
Citate similare

Contestație
M-am gandit să scriu in vers
Despre-ntregul Univers
Dacă este Dumnezeu....
Despre Darwin un eseu
Despre cerul despicat
De un martian picat
Despre oameni din guvern
Care au cuvantul greu
Dar o soapta a venit
De la un amic pripit
-scrie tu despre iubire
Contestată n-o sa fie!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre versuri
- poezii despre religie
- poezii despre prietenie
- poezii despre iubire
- poezii despre guvern
- poezii despre Dumnezeu
- poezii despre Charles Darwin
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Versuri de dor
Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură și univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet și din gând.
Scriu despre biata, frumoasa mea țară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Și despre-a bunicilor casă,
Despre părinți uitați de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi și vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.
Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să știe
Că sunt și eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.
poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre toamnă, poezii despre suflet, poezii despre sinceritate, poezii despre natură sau poezii despre frumusețe

Contestație
M-am gândit să scriu în vers
Despre-ntregul Univers
Dacă este Dumnezeu....
Despre Darwin, un eseu,
Despre cerul despicat
De un marțian picat
Dacă sunt sus în guvern
Oameni cu un cuvânt greu
Dar o șoaptă a venit
De la un amic pripit
- Scrie tu despre iubire,
Contestată n-o să fie!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Planeta Marte

Voi fi din nou
voi fi din nou
tot ce am fost odată
ba chiar mai mult
c-am adunat
în părul meu cărunt
atâtea gânduri
despre viață
despre minciuni și adevăr
despre iubiri
despre trădări
despre puterea
de a construi o casă
sub streașina și podul ei
să vrei... să stii
să crești copii
să dăruiești
tot ce-i frumos!
voi fi din nou
sub soarele de iarnă
o caldă primăvară
pentru acei
ce mă-nconjoară.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre păr cărunt, poezii despre păr, poezii despre primăvară, poezii despre poduri, poezii despre minciună sau poezii despre iarnă

Perfecte
Mă voi lăsa de scris despre muieri,
Că-s acuzat că-i tema predilectă
A unei opere ce-ar fi perfectă,
De-ar fi și despre pomii fructiferi,
Despre albine, despre cai de rasă,
Despre pământ și despre univers;
Voi scrie despre stat și despre mers,
Iar despre țară, cât e de frumoasă...
Voi scrie despre ape, despre munți
Și despre holde strânse în grânare,
Voi face peste ape curgătoare,
Din versuri, sumedenie de punți,
Pe care voi dori trecut să fiu,
Ca recompensă pentru fiecare
Poem compus pe teme novatoare,
La cele despre care nu mai scriu
Și care învechitu-s-au ca vinul,
Tot așteptând un gol să-și facă plinul.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (27 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perfecțiune, poezii despre vin, poezii despre trecut, poezii despre munți, poezii despre fructe sau poezii despre femei
Despre dragostea noastră
despre dragostea ta, despre dragostea mea
toată lumea știa, toată lumea vorbea
numai noi nu știam
cît de mult ne iubeam
de la ei am aflat
ce și cum s-a-ntîmplat
am citit într-o zi în ziar
despre ce nici n-aveam habar
amănunte ce nu se țin minte
gesturi oarecare, oarecare cuvinte
întîmplări de sub duș sau din dormitor
trăite de noi, notate de ei în agenda lor
și prin arșiți, prin geruri, prin ploi
ei uitau de ei și vorbeau de noi
ei trăiau vorbind, noi trăiam iubind
și intrînd în mit, ei vorbeau murind...
despre tot ce mai sînt și mai ești
se tot scriu atîtea povești
despre dragostea mea, despre dragostea ta
vor vorbi în veci și o vor imita
și va fi și mai mult decît noi am fost
mai fierbinte decît o luptă, mai sfîntă decît un post
despre dragostea mea, despre dragostea ta
auzi? și în Iad și în Rai se vorbea.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre ploaie, poezii despre jurnalism sau poezii despre ger

Discret
un fin poet sentimental
mi-a spus într-un sonet banal
-nici să iubești nu știi
-așa o fi...
in mod discret..
Așez pe masă un caiet
dar pixul n-a vrut să mai scrie
spunând că nu e poezie
în care șoapta să nu fie
un gând fugar despre iubire!
poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să-mi amintesc totul, despre vremurile bune și vremurile rele, despre nopțile târzii, despre bețiile la care am luat parte, despre dansuri și despre toți oamenii minunați sau nu atât de minunați pe care i-am întâlnit și iubit în acei ani...
citat din Ava Gardner
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noapte, citate despre iubire sau citate despre dans

Cântec despre nimic
am să scriu de acum
mai nimic
mai nimic...
despre saliva neuscată
pe colțul unui plic,
despre fereastra ce dă
într-o cameră de bicicletă,
despre toamna ce aleargă pe străzi
ca o femeie zveltă,
despre oameni care-și țin mâinile în buzunare,
despre măceșele coapte
pe foi de ziare.
despre nimic am să scriu astăzi.
despre nimic.
un neon plin de fluturi se sparge
și orbesc - vreau să zic!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre mâini, poezii despre muzică, poezii despre fluturi sau poezii despre biciclete

Respect
Lumina vine in crepuscul
Si amintirile pe rând.
Pe ochii mei pune sărutul
O iarnă blândă fredonând.
Un susur luat din vechi izvoare
Balada muntilor bătrâni
Despre vitejii la hotare,
Despre o țară de români.
Sa zică unii ce vor vrea
Despre trădare si minciună
Eu voi rămâne cu speranța
Eliminând cuvântul " ură"
La vot cu mintea ințeleaptă
Schimbări vom face-n parlament
Nu suntem huligani in stradă,
Dar vrem respect pentru ce-i drept.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre sărut, poezii despre schimbare, poezii despre respect, poezii despre parlament sau poezii despre ochi
Cântec pentru toate mările și toate navele
Despre căpitani de cursă lungă, tineri sau bătrâni, despre marinari,
despre ofițeri de marină, despre toți oamenii mării care-arar cuvântă,
despre cei puțini la număr, de stirpe-aleasă, temerari
pe care niciodată soarta nu-i surprinde, nici moartea înspăimântă...
poezie de Walt Witman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină, poezii despre tinerețe, poezii despre spaimă, poezii despre ofițeri, poezii despre numere, poezii despre moarte sau poezii despre bătrânețe

Șarpele
Tu ai văzut că scriu despre iubire,
Gândind, probabil, ăsta vrea doar sex
Dar în final, cumva, ți-am dat de știre
Și ai rămas, privind, un pic perplex
Ne pierdem în condiția umană,
De fapt, cât e de greu să ieși din ea,
E doar un trup, o minte prea sărmană,
Un suflet care duce partea grea
Sunt sigur că nu toți, pricep că unii,
Au multe să îmi spună, de ascult
Înțelepciunea noastră, ce străbunii,
Ne-au dăruit cu drag pe-acest pământ
Tu ai crezut că scriu despre iubirea,
De om bărbat, femeia coasta lui,
Ce e făcută ca și cum menirea
Ce-o are, e să fie a oricui
Între cei doi va fi mereu un șarpe,
Pasat pe rând, alegeri între noi,
Dar de privești un pic mai îndeaproape,
Noi l-am creat și îl hrănim în doi
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre înțelepciune, poezii despre știri, poezii despre trup și suflet, poezii despre sfârșit sau poezii despre femei și bărbați
Shiraz
oamenii obișnuiau să intre în viața mea și să-mi spună
că le plac cine știe ce cărți clasice sau că
nu-și mai amintesc titlurile sau, în loc de cărți, îmi spuneau
că le plac filme precum star wars sau nașul sau altele
plictisitoare
probabil că din acest motiv toți au rămas blocați într-un trecut forever
poate că acesta e motivul pentru care toate contururile lor se estompează odată cu atâția
și atâția ani
apoi ai venit tu și mi-ai povestit despre cartea aceea din toate timpurile apoi eu am mers pe străzi și-am mers gândindu-mă în ce fel
conturul tău e plin de aceste cuvinte, gândindu-mă
cum ar putea fi un om, un bărbat a cărui carte preferată e aceea care începe cu
oglinzile sunt umplute cu oameni
atunci ți-am spus, imaginează-ți toate acele oglindiri ale tuturor acelor oameni
privindu-te, iar tu
privind la alții străini
tu cel rămas în interiorul atâtor și atâtor oglinzi
din cine știe ce locuri uitate
apoi imaginează-ți o carte întreagă despre acei oameni
o carte despre noi
de ceva vreme îmi plăcea cuvântul muntazir
în urdu înseamnă cel care așteaptă
apoi ai venit tu și a început să îmi placă numele tău
apoi am aflat că numele tău
înseamnă cel care aduce lumina
iar acesta e primul poem pentru tine
poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre uitare, poezii despre filme sau poezii despre bărbați
Femeia
Și uneori mă-întreb de ce nu-ți scriu,
Că știu a scrie-n orișicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Și orice gând în mintea-mi se-nfiripă.
M-am întrebat ce ești și ce-i cu mine,
Ce ai zidit și ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut și ce tu faci prea bine
Ca eu să stric și tu refaci mereu.
Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n față tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din față drept mi-l construiai.
Și tot nu știu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu și nici un semn nu dau,
Dar știu prea bine că o îmbrățișare
De suflete un tu și-un eu tânjeau.
M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Și ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ține
Și cum s-or întâlni odată două stânci.
Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ți arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.
Te-am cercetat și m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăștiat în mii de părți,
Că de-aș avea o lacrimă ca tine
Tot n-aș cuprinde-o-n orișicâte cărți.
Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stângaci, poezii despre stânci, poezii despre protecție, poezii despre inimă, poezii despre frică sau poezii despre flori

Nu scriu despre o inimă locuită
pentru că poezia mea
nu se îngrămădește
cu femeile ocazionale...
pe care le urmărești
nu scriu despre un suflet nehotărât
sau despre o carne străină
nici măcar despre ce te ține
între prăpastia trecutului
și prezentul pe care te încăpățânezi să nu-l guști
pentru că poezia mea nu e o păpușă de cârpă
ce trebuie aruncată în cutia cu vechituri
poezia mea e vie
respiră aerul nefericirilor
de care nu vrei să scapi
nu scriu despre o inimă locuită
și nici despre un suflet hoinar
eu scriu despre tine
că suntem legați
să trecem din război în război
până când
vom fi unul
deci
dragul meu
poezia te vrea așa cum ești
cuvânt al palmelor plânse
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încăpățânare, poezii despre război, poezii despre păpuși, poezii despre prăpăstii sau poezii despre plâns
Din suflet
Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roșcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă își ascund culoarea sub alte culori
Să scriu despre ochii lor
Albaștri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaștri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu știu...
Mă înnebunește culoarea ochilor de flori
Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate își servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai amețitor
Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra și nici grădina lor
Și ce aș putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranțe încolăcite pe structura lor
Și iată că am scris
Din suflet și din inima mea bolnavă de dragostea lor
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre verde, poezii despre timp, poezii despre rouă sau poezii despre păr șaten

Aș vrea să scriu despre toate femeile
care au intrat în carnea ta
ca într-un abator
unde se taie fără milă
fiecare centimetru de viață
unde strigătele sunt normale
iar durerile fac parte din ritual
unde arderile pe rug sunt fascinante
nu despre mine vreau să scriu
nu
doar despre ele
că le-am văzut cu gurile pline
de fericirea ta nocturnă
că tot carnagiu din privirile lor
face parte din planul tău de singurătate
și că distanța dintre noi
e doar o problemă de comunicare
a sângelui
a arderilor
a sacrificiului
despre asta vreau să scriu
că intrarea în carnea ta nu e o joacă
e un program la care lucrezi de ani buni
și nici un virus nu poate să-ți atace
singurătatea
poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre singurătate
- poezii despre sânge
- poezii despre sacrificiu
- poezii despre noapte
- poezii despre jocuri
- poezii despre informații
- poezii despre gură
- poezii despre fericire
Rămurica se dă huța
Lin se clatină crenguța,
Rămurica se dă huța.
Iar pe ea o păsărea
Ciripește-n voia sa.
Despre ce-o cânta ea oare?
Despre pace, despre soare,
Despre boabe, despre grâne,
Despre ramul ce o ține!
poezie pentru copii de Maria Dodu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre pace sau poezii despre cereale

Albina împușcată
Am împușcat o albinâ cu un salcâm
înflorit
cu alice albe de câmp
și culmea e că...
m-am nimerit!
Acum stau și mă privește
cum bâzâi și îmi vorbește șoptit
întinsă pe spate
despre mers și cer și despre
mai ales despre
ce-am simțit!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre albine sau poezii despre alb
Spune-mi sa-ti scriu
Spune-mi să-ți scriu despre viață,
și-ți voi pătrunde toate misterele morții,
spune-mi să-ți scriu despre foc,
și nu vei mai rămîne vreodată însetat,
spune-mi să-ți scriu despre vise,
și-ți voi despica realitatea
dintr-una în două,
din două în patru,
din patru în opt,
din nesfîrșire în tine
și-napoi.
Spune-mi să-ți scriu despre Noi,
și-ți voi pune-n mîna dreaptă,
pana tuturor stîngăciilor mele,
să mă rescrii
întreagă.
poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare sau poezii despre realitate