Bunica e majoră

Când pofteşti la tinerele,
S-ar putea să ai belele!

Căci, în focul fericirii,
Se trezesc hormonii firii,
Ce îmbată şi dispare,
Un instinct de conservare:

Uiţi că juna asaltată,
E prin lege protejată,

Şi nu poţi opri, banal,
Un atac sentimental,
Ca să ceri să îti arate,
Cartea de identitate...

Şi aşa, un pic de-amor,
Te transformă-n infractor!

De-aia sunt recomandate,
Ghiduşii mai aşezate,
Şi prudenţa ne indică,
Că-i mai bună... o bunică,

Căci nu s-au văzut, pe-aici,
Minore... printre bunici...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mov

Am citit într-un hrisov,
Toate ciorile că-s mov,
Căci au fost cândva hrănite,
Cu iluzii şi ispite,

De-o bunică ce-a vorbit,
La un smartfon ruginit,
Răspândind în lume ştirea,
Mov că-i cioara şi iubirea,

Căci culoarea când e dulce,
Îl îmbie să se culce,
Pe-orice tăntălău vânjos,
El pe sus şi ea pe jos...

Bine-i Doamne prin copaci,
Dacă trunchiul are craci,
Căci prin minte-adeseori,
Zboară stoluri mari de ciori,

Ce se-aşează la hodină...
Viaţa asta că-i divină,
Cuib când îşi găseşta cioara,
Unde-i tandră inimioara,

Iar din niscai tăvăleală,
O să iasă la iveală,
Ba o cioară, ba un cuc,
Zău că-mi vine să mă duc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci unde am ajunge rămânând platonici? La ante, apud, adversus, sau mai pe româneşte, la o deposedare a lumii de copiii săi. Căci copilul din ce se naşte, ca instinct de conservare? Din bere? Din fişicuri cu alune? Din plimbări prin grădini? O! Nu! Copilul se naşte în baza legii gravitaţiunii universale, adică din împreunarea unui Eu, sau a unei Tu, cu altul.

Tudor Muşatescu în Doresc ca micile mele rânduleţe... (1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Nu mai am în mine vlagă,

Fără rost e lumea-ntreagă,

Când lăsăm făr-de tulpină,

Juna floare din grădină,

Şi parfumul florii piere,

În neant şi în tăcere,

Risipit în negrul hău,

De o mână de călău...

Cum poţi Doamne-ngădui,

Vieţi să stingem, de copii,

Să lăsăm părinţi în jale,

Pentru sete de parale,

Frâu să dăm la nebunie,

Într-o ţară-n agonie,

Fără lege, fără teamă,

De a morţii cruntă dramă,

Oare ce păcate grele,

Ne aduc pe cap belele,

Hrana-n blid că nu e bună,

Ţară de suntem nebună,

Ochii-n lacrimi că plutesc,

Pe pământul românesc,

Totu-i jale şi gunoi...

Doamne... fă ceva cu noi...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politicieni cu iubite tinerele

Având iubitele "minore",
Cum moda e la oameni grei,
Copilele nu merg la ore,
Căci testele le dau cu ei!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele sunt totuşi - vise

În visele-mi nocturne adesea ori apari,
Te chem să vii aproape dar repede dispari,
Când mă trezesc din somnul, ce n-a fost liniştit,
Văd luna cum dispare, plecând spre infinit,

După perdeaua neagră a norilor mai reci
Şi umbra ta dispare, „Tu” razele-i petreci.
Încerc să-mi întind mâna dar nu pot să te prind,
Căci braţele-mi sunt scurte şi nu pot să le-ntind.

Apari în altă noapte, dar... altfel precum eşti
Şi-mi răscoleşti în suflet cu totul alte veşti,
Ştiute sau uitate în anii ce-au venit,
Căci eu cu ei alături, am mai îmbătrânit.

Apari ca o « Nălucă », te joci ca un „Nătâng”
Şi dispărând în noapte eu mă trezesc şi plâng.
Spre un destin mai „nobil” am porţile închise,
Căci zilele sunt „fapte” iar visele sunt... - „vise”

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circul vieţii

Când fericirea n-o găseşti
Când viaţa-ţi pare a fi grea
Gândeşte-te că eşti la circ
Şi că-i un clovn în faţa ta.

Adu-ţi prieteni să te-amuze
Şi spune-le ce simţi în tine
Apoi invită-i la spectacol
Prefă-te că e totul bine.

Acolo-i şi-o prezentatoare
Ce spune-o glumă, o zicală
Şi poţi chema şi alţi poeţi
Căci vor veni fără-ndoială.

Imaginează-ţi ce spectacol
Câte urale, ce antren
Cum ai putea să-ţi plângi de milă
Când viaţa trece ca un tren?

Deci iată tu ce poţi să faci
Scapă de stress, urcă pe val
Încearcă să te-nveseleşti
Căci viaţa e un circ banal.

poezie de Mr. Charles, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românilor, apropo de fericire

Fiţi azi, cu toţii fericiţi,
Căci s-ar putea, la o adică,
De mâine-aleşii "multiubiţi"
Prin lege să v-o interzică.

epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot omul se naşte cu cartea lui în sân... Nu o lăsa niciodată, căci se întunecă lumea şi nu mai poţi cunoaşte slova. Cauţi cartea altuia, şi a ta îţi rămâne străină. Răsfoieşte-o la timp, înainte ca limba ei să treacă şi să o uiţi.

citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tu, fericito!

O simplă nemulţumire ascunde intenţii mult mai adânci,
Ce nu pot fi desconspirate şi desluşite decât prin contrast, decât printr-o forţă opusă ca direcţie şi sens, decât prin suferinţă.
Căci dacă ni s-ar cânta în strună, cine s-ar mai depărta de sinele fals?
Cine s-ar mai opri din dans?

Păsări fermecătoare zboară deasupra ta, iar tu stai şi aduni fire de nisip de pe podea.
Iubirea nu poate fi "a noastră", căci cine suntem noi?
Timpul se revarsă, în timp ce marea doarme ne-ntoarsă.

Te plimbai prin lume, crezând că ai ceva de-ndeplinit, când un cântec dulce ai auzit, paşii ţi s-au împleticit, iar unul în braţele altuia ne-am trezit.
Acum îmi spui că nu mă mai cunoşti, că sunetul glasului meu îţi sună străin, de parcă ar aparţine altor voci.
Îmi spui că trebuie să mergem, urmând harta ce o porţi după tine, însă eu îţi arăt pe cer, un astru ce nici nu pleacă, nici nu vine.

Dar e ok. Acum, şi mereu, crezi ce vrei.
Eu sunt pe-aici, prin preajmă,
Adulmecând teiul şi ascuţind condeiul.
Scriind versuri ca...
"Cine zboară de fapt, vulturul sau vântul?
Cine se-nvârte de fapt, Soarele sau Pământul?"

Iubirea nu stă în loc, iubito.
Iubirea-ţi poartă numele, oh, tu, fericito!

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Draga mea, atât el cât şi tu poţi uita, ziua când v-aţi cunoscut, iubit, logodit, poţi uita ziua de naştere sau chiar numele copilului, poţi uita părinţii, poţi uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ţi le va lua şi le va vinde uitării... Un singur element esenţial nu uita, că tu eşti Dumnezeu şi nu nenorocitul de gând care te-a schilodit şi te-a făcut om. Dacă îl ţii minte pe Dumnezeu ca propria ta fiinţă poţi să uiţi totul, căci totul este doar deşertăciune. Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Nu-ţi uita inima dar uită-ţi mintea, nu aştepta bătrâneţea ca să vină Alzheimerul să ţi-o ia. Atât de multă deşertăciune pe care mintea o numeşte pompos şi fals "cunoaştere".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă... niciodată

De-i steaua-ţi binecuvântată,
Şi traiul ţi-e îmbelşugat,
Să crezi că ai putea odată,
Să pierzi tot ce ai câştigat,

Iar de ţi-e soarta blestemată,
Şi viaţa ta e un coşmar,
Să crezi că ai putea odată,
Să fi bogat, miliardar,

De este viaţa-ţi aşezată,
În mediocru şi banal,
Să crezi că ai putea odată,
Să zbori pe cel mai falnic val,

Să crezi că tot ce astăzi este,
Putea-va mâine-a nu mai fi,
Şi tot ce pare azi poveste,
Curând sorocul va-mplini,

Căci viaţa e o mică barcă,
Plutind pe Marea înspumată,
Şi orice îndoieli te-ncearcă,
Să uiţi cuvântul... niciodată...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămîi, deci

Să nu ceri niciodată nimănui
Nimic. Să nu ceri celor ce-s sătui
să nu ceri celor ce nu au un prînz
căci unii au mîncat
şi ceilalţi sunt flămînzi.
Rămîi, deci, tu, privind la mese
ca şi cum ai privi un cer întreg
pe care două stele pot fi înţelese
şi altele nimic nu înţeleg.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi, deci

Să nu ceri niciodată nimănui
Nimic. Să nu ceri celor ce-s sătui
să nu ceri celor ce nu au un prânz
căci unii au mâncat
şi ceilalţi sunt flămânzi.
Rămâi, deci, tu, privind la mese
ca şi cum ai privi un cer întreg
pe care două stele pot fi înţelese
şi altele nimic nu înţeleg.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vis n-ar fi

Îi spune vis
la o poveste fără sens,
ca un crâmpei
dintr-un ochean
cu sticle colorate, sparte,
un fel de real interzis,
sau un condens
din tot ce-am petrecut printre ai mei,
cu toţii figuranţi pe un ecran,
apropiaţi, ce la trezire sunt deja departe
ca într-un soi de paradis
pierduţi, lăsându-mă cu mintea plină de idei...

Vis i se spune
şi la ce-ai dori
să se-mplinească,
ceva mai mult decât ai crede,
un soi de imposibilitate,
la care fără raţiune
-pân-a muri-
tot crezi că s-ar putea s-deverească,
dar nu se vede
din opacitate
sau inacţiune...
O pierdere, de timp, prostească!

Vis poţi să-i spui
la o-ncercare
metafizică
de a da sens unei excreţii
de prea mult, de resetare
de-o mâzgă cenuşie
în care nu mai poţi să pui
nicio interpretare
şi-i cauţi o-nţelegere empirică
la ce se va petrece-n cursul vieţii;
un fel de pseudo, parapsihologie,
o alienare...

Îi spune vis
pentru că nu s-explică
nici haosul
-mai mult decât hazard-
nici fuga
din senzaţia de frică,
când vrei s-alergi
şi nu poţi avansa
şi zbori fără permis
şi trăieşti holocaustul
în care ruga
nu ţi-e împlinită... mori,
afli ce nici n-ai cunoscut;
figuri şi locuri inedite
ce nu fac parte din... văzut,
şi făr-a vrea, în zori
le ştergi
ca pe ispite!

Vis de n-ar fi
n-am fi capabili de imagini
şi nu numai color,
nici în alb-negru,
ca şi cum n-am putea vorbi
căci gur-ar fi doar gaura cu margini
iar inim-ar fi un motor
care oricât e de integru
noaptea sau zilnic s-ar opri,
cum cartea fără pagini...
Am fi trăit făr-a ne şti, într-un abis de negru...

Ne-am prăvăli fără repere-ntr-un plictis,
... S-ar spune că în fapt real, n-am fost decât un vis...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clarificare

Noi ştim desigur că-i greşeală,
Căci "prea" înseamnă pentru toţi
Că peste limita normală
E-atunci când vrei mai mult de poţi!

epigramă de Eugen Deutsch din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu aş vrea...

Eu aş vrea, într-o zi, să pot merge prin munţi,
Paşii nu s-ar opri, căci e greu să renunţi!
Aş urca sus de tot, cu un dor de trăiri,
Şi-aş cuprinde, de pot, zarea toată-n priviri!

M-aş opri pe un drum, să culeg nişte flori
Şi-ntr-o pânză de fum, m-aş scălda, uneori,
Cu picioru-nsetat, aş atinge un râu
Şi în el, fermecat, aş intra pân' la brâu!

M-aş spăla pe obraz cu stropi mici de cleştar
Şi-aş vedea cu extaz, cum rubine apar...
Aş urca tot mai sus, printre brazi fremătând,
Unor aripi, supus, şi-unei pale de vânt!

Şi-aş urca şi mai sus, mai presus de cuvânt,
Şi cu capul în nori, voi privi spre pământ,
Voi pluti peste el, şi cu dor, şi regret,
Dar fiindu-i fidel, voi zbura mai încet...

Voi zbura printre nori, căutând vise noi,
Căci nu poţi să-i ignori, fiindcă-n ei se nasc ploi,
Şi cu ploaia căzând, într-o noapte ce geme,
Voi zvârli spre pământ, curcubeu de poeme!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

Îl voi deschide într-o zi, căci iată:
se-agită şi se zbate şi ar vrea
să-mi spună că-i doar suflet şi-ar putea
să plece-n lumea lui de altădată.

Dar cum să plece când pe-acest pământ
în urmă ar lăsa atâta jale,
iar calea presărată cu petale
s-ar poticni în piatra de mormânt?

Cum ar putea s-ascundă în uitare
tot ce, timp de o viaţă, a creat
atât cât trupului de veghe-a stat?

Nu-i voi deschide. Liber la plecare
va fi când nu voi şti, căci eu i-am dat
doar trupul ce, o vreme,-a luminat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripi de visare

Visător am fost o viaţă,
Totdeauna am să fiu,
Fără vise-n dimineaţă,
Sufletul mi-ar fi pustiu!

Sunt acelaşi visător,
Plin de-a clipelor speranţă
Căci privesc spre viitor,
Fără pic de aroganţă!

Visător în nopţi târzii,
Mă ascund în umbra vieţii,
Aşteptându-te să vii,
Să bem roua dimineţii!

Visele îmi dau puterea,
De-a lupta cu soarta grea,
Şi-mi oferă mângâierea,
De a te putea avea!

Visător sunt mai mereu,
Rătăcind printre comete,
Îndrumat de Dumnezeu
Şi-ale îngerilor cete!

Rătăcesc de-o viaţă-ntreagă,
Printre ale firii legi,
Azi, gândirea mi-e pribeagă!
N-ai putea să mi-o-nţelegi!

Visător fără de moarte,
Ce blesteamă nemurirea,
Amintirilor deşarte,
Ce-i întunecă gândirea!

Sunt al viselor adept,
Merg pe apă şi prin foc,
Ieri simţeam dureri în piept,
Azi, nu le mai simt deloc!

Visător voi fi etern,
N-am să cad în agonie,
Căci tristeţea mi-o aştern,
Pe o coală de hârtie!

Printre vise şi iluzii,
Caut liniştea deplină,
Chiar de prinsă-ntre confuzii
Inima-mi de dor suspină!

Visător fără de vise,
Fluturând al păcii steag,
Merg pe drumuri interzise,
Spre al viselor, meleag!

Zbor pe aripi de visare,
Focul inimii să-mi sting,
Aşteptând momentu-n care,
Voi putea, să te ating!

poezie de Cristian Polifronie
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia fericirii

Mâna mică, la femeie,
Este-a fericirii cheie,
Căci doar astfel i se pare,
Că ce ţine-n mână-i... mare...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!