
Consultarea e mama armoniei
Bărbații fermi, dotați cu dibăcie,
Dezbat cu soațele cum fac și dreg
Orice probleme-apar în căsnicie,
Făcând exact... ce dânsele aleg!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Oricum să fii, noroc să ai
Dotați precar de la natură,
"Aleșii" și-au făcut dreptate:
Vor trece, fără tevatură,
Din clasa zero-n facultate!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice rău e-un pic de bine
Răstimpul ce-o să bântuiască
Covidu-acesta planetar,
Orice român o să trăiască
Vacanța de... parlamentar!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e xenofobie-n UE!
Din Franța, sora mea îmi spune
Că-n doar trei luni s-a integrat,
Având relații calde, bune,
Cu toți bărbații dintr-un sat!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem un premier ca-n basme
Exact ca în povestea desuetă
E-o intrigă ce-a culminat la fel:
Pinocchio - programat marionetă,
A devenit, al naibii... băiețel!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Greu de înțeles bărbații
Cât tărăboi cu-aceste Sânziene
Pretinse zâne, dar răufăcătoare,
Când sunt pe facebook multe Cosânzene
Istețe, tandre și fermecătoare!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice premii, cât de mici,
Sunt prilej de bucurie...
Dau de știre la amici
"Dar" și pentru ei să fie!
catren de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rețeta fericirii
Respect și mulțumiri am căpătat
Urmând în orice pricini RAȚIUNEA,
Dar sunt temut, celebru, preabogat
De când am adoptat... DELAȚIUNEA!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea de la mânăstirea Siliștea-Cumești
Văzând românii chiori de disperare,
Conduși de-o șleahtă hoață și nătângă,
Pierzând orice speranță de salvare
ICOANELE au început... să plângă!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Federer și amurgul "zeilor"
Chiar zeul Roger azi se prăbușește,
Urmând destinul ferm, neîndoielnic,
Iar faptul, pentru toți, reamintește
Că orice "zmeu politic"... e vremelnic!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Udrea declară la TV că "Nu i se rupe de partid"
Nuți ne vestește nouă
C-a găsit doctrină nouă:
Orice face, nu se-ndoaie,
Nu se rupe, nu se-nmoaie...
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lauda - sosul cu care înghițim orice...
Îmbătrânind, am devenit isteț
Suficient, să știu că face-un ban,
Chiar are, sigur, cel mai mare preț
Doar lauda rostită... de-un dușman!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

DE ZIUA VIOLETTEI PETRE, DIN PARTEA STIHARILOR ROMÂNI
Din marea cu delfini și cu meduze
O scoică fermecată ți-a dat glas
Și te-au sortit chiar cele nouă muze...
Ambasadoarea noastră în Parnas!
madrigal de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga Craiovei la utrenie
Mai am un singur dor
Ca azi, oltenii mei
Să-i bată rău, la scor,
Pe-acești... fecesebei!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxele RCA au devenit astronomice
Mă frământă întrebarea:
Să plătesc asigurarea,
Sau mai strâng o lună- două
Și să iau mașină nouă?
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lirică la Poșta redacției
Strunește, dom' le, frenezia,
Că scrisul tău și poezia
Sunt două drumuri paralele
Cu o prăpastie-ntre ele!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un păcat capital
Ce trudnic încropesc o poezie
Gândind la egoiștii păguboși,
Loviți de sorții cei mai nemiloși:
Bărbații-mbolnăviți de gelozie...
Urâți din veac, sunt niște păcătoși
Cu sufletu-nrobit de-o erezie,
Nevolnici schingiuiți în fantezie,
Disprețuiți bărbații preageloși
Nenorociți în veci neconsolați,
Nevrednici să le dăruiești iubirea,
Distrugători de visuri și destine
De demoni sângeroși manipulați
Ce le refuză mârșavi dezrobirea
Și te pândesc din beznă și pe tine!
poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

România-Spania ?-?
Asigurați-mă c-au câștigat,
Vă rog, jurați-mi că n-am fost uciși,
Că, îngrozit de cum au debutat,
Eu am privit la meci... cu ochii-nchiși!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterele Bucureștilor
Rică, sărăntocul mahalalei,
Arunca mai ieri ca un măgar,
Pe trotuar, în centrul capitalei,
Ambalajul de la... caviar!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiunea zilei
Cum să ne stăpânim mânia
Când - persiflând guvern, cătușe -
Vedem că iarăși România
E invadată de... căpușe?! Che
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cunoscut demnitar
Îți dă cuvântul, dar nici gând
Să fie gaj, de vrun folos...
Că boul este OM doar când
I-ajunge funia la os!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!