* * *

vorbim prea mult
pentru nişte oameni desenaţi
şi nu putem spune nici măcar
că suntem din hârtie
ca avioanele

aş putea vâjâi prin aer
în timp ce-mi
vorbeşti despre inimi adevărate
dar între noi e atât spaţiu alb
pe care ai început deja
să-mi desenezi moartea

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată îndeajuns

nu suntem niciodată prea copii
ca să putem iubi
nici prea în vârstă ca să nu avem întotdeauna
ceva nou de învăţat
nu suntem niciodată îndeajuns de curaţi
ca să îi judecăm pe ceilalţi
şi nici prea mizerabili încât să nu îi putem ierta
nu suntem niciodată prea săraci
pentru a ne îmbogăţi cu un zâmbet
nici prea bogaţi pentru ca veşnicia să nu ne tenteze
nu suntem niciodată îndeajuns de credincioşi
pentru a-l vedea pe Dumnezeu cu ochii sufletului
şi nici prea atei pentru a ne susţine convingerile false
nu suntem niciodată îndeajuns de tari
ca să putem învinge moartea
şi nici prea slabi de înger pentru a putea fi fericiţi
nu suntem niciodată îndeajuns de falşi
ca să putem mima răceala unei pietre
şi niciodată îndeajuns de sinceri
să fim transparenţi!

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil

vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în minţile noastre copilăroase şcolăreşti disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe faţă
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început şi fără sfârşit
a început şi s-a sfârşit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine ştie
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înţeles totul şi nimic
trecerea între zumzet năucitor şi linişte cosmică
un val pe ţărmul existenţei lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naştem o dată

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Probabil că nu vrei să auzi asta acum şi sunt sigură că nu vrei s-o auzi de la mine, dar trebuie să vorbeşti cu ea.
Pacey: Nu, nu acum. Nici măcar nu aş putea să o privesc.
Joey: Trebuie, Pacey. Trebuie să asculţi ce are de spus.
Pacey: De ce? Care ar fi diferenţa, ah? Indiferent de ce spune, sfârşitul este acelaşi. S-a culcat cu altcineva.
Joey: Crezi că ce a făcut ea este mai dureros doar pentru că voi doi eraţi împreună? Nu este aşa. Nu este nicio diferenţă, Pacey. Adică... are doar 16 ani la fel ca şi tine. Vorbim de parcă am şti ce se întâmplă, dar nu este aşa. Habar n-avem. Suntem foarte tineri şi o să greşim foarte mult! O să ne tot răzgândim şi uneori o să avem sentimente diferite. Şi singurul lucru pe care ni-l putem oferi unul altuia este iertarea. Iar eu nu am putut face asta. Sau am făcut-o prea târziu. Nu permite să fii într-atât de furios încât să nu o mai iubeşti pentru că într-o bună zi o să te trezeşti din acea stare şi persoana pe care o iubeşti nu o să mai fie lângă tine.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavi de lectură

nimeni nu-i poate lua omului cunoaşterea, nici măcar sărăcia
adună-mă strigă orice foaie rătăcită
citeşte-mă spune cuvântul
şi totul care te-înconjoară
nu aşteaptă decât o privire curioasă
şi o întrebare. a câta oare?
sunt oameni care îşi dau somnul pe câteva pagini
sunt oameni care îşi pun mâinile sub pernă
şi sunt oameni care nici măcar nu ştiu ce să facă cu mâinile
citeşte-mă spune cuvântul
dar cine mai are timp
şi cine-i mai aude şoapta?
cititul te fură din lume şi te duce departe
dar oricât de departe te-ar duce tu nu eşti singur
alături de tine sunt eu, povestea
şi poate şi povestitorul
sufletele noastre sunt la unison
noi cei bolnavi de lectură
suntem alungaţi din cetate
pentru că riscăm să îmbolnăvim lumea
noi, cei bolnavi de lectură
putem discerne
putem zări lumina
şi celorlalţi le e teamă de lumină
iar soarele cade sfărâmat în bucăţi pe pământ

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-a obosit existenţa asta,
Atât de mult, atât de adânc,
De mă bagă-n mormânt!
Mă seacă, mă usucă!
Şi mă tot aruncă,
Ba-n cer, ba-n pământ!

Şi-ntre timp m-am trezit,
Cu tine-n gând, în lacrimă!
Te caut prin visuri, prin viaţă,
Pe-o alee, pe străzi, prin timp,
Şi... nimic!

Poate-i un zid între Noi!
Sau poate nici nu mai suntem!
Poate-i blestem!
Sau rătăcim chiar prin Noi!
Poate ne-am depărtat prea mult,
Şi-acum prea târziu!
Poate trecerea în nefiinţă,
Poate... o clipă!
O clipă cât o viaţă!

Sau poate-ntr-o... dimineaţă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 lucruri urăsc la tine

- interpretare proprie -

Urăsc zilele când ne vedem
Şi cât de rar se întâmplă asta...
Urăsc atunci când ne scriem,
Urăsc să fiu eu fantasma...
Îţi urăsc felul în care îţi aranjezi părul,
Ce aş vrea să îţi pot spune adevărul!
Te urăsc atât de mult, că îmi vine să vomit,
Dar mă căznesc, îndur şi-nghit.
Urăsc atunci când ne vorbim
Şi tu crezi că spun minciuni.
Urăsc momentele când te fac să zâmbeşti,
Ştiu că tu nu mă iubeşti.
Urăsc scuzele pe care le găseşti
Şi ce faci când nu-mi vorbeşti.
Urăsc zilele astea amare,
Petrecute cu mare apăsare.
Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc
Nici măcar puţin, nici măcar pe aproape, deloc.

poezie de Elena Octavia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă, noi avem nevoie de o fiinţă ca să ne jertfim pentru ea, nu o idee, ci o fiinţă vie. Şi de aici putem porni, abia de aici încolo omul căruia îi vorbim ne va înţelege. Atunci când vorbim despre creştinism, trebuie să vorbim în primul rând despre Fiinţa creştină, să vorbim despre Hristos. Apostolii vorbeau despre Hristos, dar noi vorbim despre reguli morale, reguli pe care ei le ştiu şi aşa foarte bine.

citat din Savatie Baştovoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânără

atât de frumoasă şi deja atât
de savantă s-ar putea spune
despre ea poţi să vorbeşti
sau
dai like
pentru frumuseţea ei de star
de cinema de asemănarea cu jodie foster
şi tânără - ca în tăcerea mieilor
sacrificaţi în fiecare an -
savantă rătăcind în tomuri vechi de istoria
antichităţii şi cărţi filosofice
în căutarea inspiraţiei literare
coborând pe firul visului
trans
puse în fraze poetice

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus ne spune mie şi ţie: "Vreau să împărtăşesc cu tine ceea ce am obţinut. Vreau să trăiesc în tine." Cum putem obţine aceasta? Nu putem să o cumpărăm, nu putem să o câştigăm, nici nu putem lucra pentru a o obţine, indiferent cât de mult ne-am strădui. De fapt, cu cât încercăm mai mult, cu atât avem şanse mai mici de a o obţine, pentru că este un dar fără preţ. Noi putem să obţinem asta fără preţ. Obţinem asta prin har, adică prin Isus Hristos care trăieşte în noi.

citat din Cyril Brooks
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă pierdeţi timpul să luptaţi între voi pentru a deveni voluminoşi şi mari, fiindcă nu e nici o diferenţă între mare şi mic! Esenţa frumuseţii e aceeaşi... adevărul absolut e inviolabil. Şi nu uitaţi că suntem toţi nişte mucegăiţi pe o bilă călătoare prin spaţiu nu vă umflaţi fiecare cu câte un succes anume, căci suntem toţi în aceeaşi găleată.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În catacombe

Pe aceste idealuri care ne-au
băgat în Evul Mediu
nu le-a pictat nimeni nici pe
podea, astfel că,
ascunzându-ne în grote de frica
de a nu tăia castraveţii precum
toată lumea, suntem nevoiţi să
acceptăm că Soarele a fost la
început o libelulă şi acum joacă
rolul deloc ieftin al unui ţurţure
pensionar. Nici nu ne mai
prefacem că am fost la grădiniţă,
oricum sângele nostru trece dintr-o
eră în alta fără noi.

De-a lungul protonilor s-au
constituit ziduri deloc subtile,
care ne ajută prea mult să facem
deosebirea între greiere şi petrol,
afumându-ne cu lumina spongiosă
şi fericită care doar în
peşterile fudule se poate naşte
fără dureri.

Am ajuns deja prea mulţi sub
stalactite, învierea neuronilor
care îi împodobeau pe strămoşii
noştri va deveni un eveniment cam
banal, apt doar de a se transforma
într-un film care se va pierde nonşalant
printre cartilagele noastre mult prea
maleabile faţă de urletele din orice
carte ce ne iese în cale,
ajungând toţi un fel de popor care
nu are nevoie de imn,
ci doar de niţică înţelepciune
revocabilă.

În cele din urmă, ne amintim că
suntem doar în nişte catacombe
în care nu putem găsi decât
moaştele vedeniilor noastre de acum
zeci de ani, devenite mult prea aprige
cu coşmarurile noastre ieşite din
romane şi tapiţerii.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-ar spune ceva
ţi-aş spune orice
despre luna din geam
despre nopţile albe
şi despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineaţa şi seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghiţituri mici
din aceeaşi ceaşcă...
despre grădina
în care aştept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
şi fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoţeşte
şi despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
şi între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aştearnă între noi

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Deci, nu va fi nevoie să-ţi spunem "domnule comandant" sau altceva de genul ăsta?
Lucian: Poftim?! Nu, absolut deloc, evident. Nici gând! Vreau să-mi spuneţi în continuare pe nume, simplu, Lucian, sau dacă vreţi, mai pe scurt, Luci; ar fi preferabil... Doar dacă nu vi s-ar părea mai convenabil să ne adresăm unul altuia cu formule de genul: "domnişoară doctor Stejăran", "domnişoară consilier Stancu", "domnule..." – nu ştiu cum i-am putea spune şefului securităţii, Mihai...
Stela: Ah, nu, ar fi ridicol să ne vorbim astfel unul altuia timp de 13 ani.
Alex: Sigur; ce-ar fi cu atâtea formalităţi inutile? Şi apoi, cum i-am putea spune lui Nis? "Domnule Kilometru"? Sau "Domnule Lungan"?
Nistor: Ce tot ai cu înălţimea mea?
Alex: Eu – nimic, mă; ea-i prea mare.
Nistor: Şi dacă tot veni vorba de înălţime, cum i-am spune acestei domnişoare, care-i mult prea scunduţă; "domnişoara Piticanie" sau "Piticot", ori "Pigmela"? I s-ar potrivi! În cazul ei, nici nu poate fi vorba de înălţime...
Maria: Ce-ai zis, măi?! Ia mai taci! Şi ia vezi, ai grijă pe cine numeşti tu "Piticanie", "Piticot" sau "Pigmela"!
Nistor: Oho, păzea... Se supără "Piticot"... Ce-i, pigmelo, vrei să te pui cu mine?!
Lucian: De ajuns! V-am spus clar că nu vreau certuri şi voi deja aţi şi început.
Maria: Nu ne certam deloc.
Lucian: Sper.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, făcând însemnări, n-am înţeles ceva despre înviere. Învierea înseamnă că din mormântul persoanei tale ieşi prin iubire în viaţa Întregului, în conştiinţa iubitoare a tuturor celor de care te leagă comunicarea, atingerea, pregătirea de a iubi tot. Iar toate astea, ascunse mie în timp şi spaţiu, nici măcar nu există. Există numai Dumnezeu, acel început al nonspaţialităţii şi atemporalităţii care e în mine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să-ţi spun părerea mea despre oamenii de televiziune? Suntem toţi nişte măscărici demni de scârbă, care venim şi ne schimonosim la televizor, tragem nişte filosofii în care nici măcar noi nu credem, plecăm acasă şi avem exact aceleaşi probleme ca şi oamenii obişnuiţi. Dar nu ne place să fim confundaţi cu ei, pentru că noi suntem vedete de televiziune.

Teo Trandafir în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar o părere

Viata e un joc în culori,
un amalgam de puzzle
într-o cutie de carton,
o tablā de şah cu jucători
tineri şi bătrâni, oameni,
de tot felul.

Suntem printi şi printese,
avem din toate câte puţin.
uneori sārim calul,
alteori iubim nebunul,
într-un mare joc stupid.

Şi de fiecare datā iesim
învingātori în lupta
pentru existentā,
sau uneori apare moartea,
opusul vietii, care nu iartă.

Dar mândria ne împinge
sā avem o pārere bunā
despre noi si atunci
suntem eliminati, de unde?
din lumea de pe tabla de şah.

Sau poate suntem prea
sāraci cu duhul si bolnavi
si nu putem trece de caii
si vasalii curtilor domneşti
care aşa cum ştim, ne domină.

Ne luptām între noi,
deşi ne iubim şi plângem,
şi ce suntem noi?
ce este viata în care trăim?
O tablā de sah în care noi
evident, suntem pionii. eliminaţi.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!