Direcţii perpendiculare

nu pot să mă mai schimb,
oricum
perspectivele sunt sumbre,
nu mai poţi modela lutul asprit în
arşiţa nopţii,
fierul călit de prea multe ori
devine anxios,

în menghina ipocrită dintre ani
evenimentele se sufocă de cronicitate,
iubirile mor deliberat,
predestinările se sinucid din culpă,

un nebun întreba odată
în deşertul din mine,
de ce murim dacă iubim
şi de ce mai iubim dacă murim?

nu cred în chiromanţie
dar liniile din palmă arată mereu
în direcţia în care ai plecat şi
într-o direcţie
nedefinită,

un necrolog în cerneluri bizare
îmi distrage tot mai des
atenţia,
făcând o perpendiculară
impecabilă
cu gardul de oase
al bisericii,
când trec.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim

ne mor şi cuvintele,
pe vremurile aceste,
noi şi ele eram în poveste,
murim cu toţii, cei prinşi în culpă
şi cei fără de culpă,
murim şi noi şi mor şi alţii
chiar dacă viaţa lor este mai lungă
şi mor mai târziu decât împăraţii.
le troieneşte şi vremea şi uitarea
pe mine negre presimţiri,
închipuiri, chemarea lor
le prind cu mintea,
ochiul, amăgirea, calea
în moarte este tot fără de capătul infinirii,
ea pe toate le încheie
dar nu le depăşeşte,
zi cu zi, şi vremea, şi uitarea
trec tot mai departe, iubito,
şi vremea le vremuieşte
pe toate şi pe noi,
s-au învălmăşit lucrurile
în limba noastră, iubito,
şi în gândul nostru devin şi se petrec
e cenuşa lor şi resemnarea.
şi-alaiurile lor mortuare
le-auzim cum mai trec.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri permanente

Să ne iubim cum se iubesc nebunii
Cu jar în ochi şi cu mirări şuvoi,
Cu sufletul legat în mii de funii
Să ne iubim cum se iubesc nebunii
De parc-am fi pe lume numai noi.

Să ne iubim ca îngerii în ceruri
De nimenea ştiuţi ori osândiţi
Înmugurind ca ghioceii-n geruri
Să ne iubim ca îngerii în ceruri
În şoaptă şi în lacrimă zidiţi.

Să ne iubim ca fluturii, o oră
Apoi pe o corolă să murim
Făcând din efemera viaţă horă
Să ne iubim ca fluturii, o oră
Apoi o veşnicie să dormim.

Să ne iubim ca peştii de sub valuri
Mergând contra curentului mereu,
Lăsând în urmă frumuseţi pe maluri
Să ne iubim ca peştii de sub valuri
Uitaţi de toţi, iubiţi de Dumnezeu.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisorile tale

Nu ştiu de ce am aruncat scrisorile tale,
Nu mă întreba, cred că nici nu-ţi pasă.
Oricum, azi nu se mai scriu asemenea scrisori,
Poate doar la recuzită de teatru.
Cum ţi se par acum, puerile, desuete?
Dealtfel, le-ar fi stat foarte bine
Prăfuite în podul vreunei case,
În colbul din mijlocul drumului,
În cenuşa vreunei sobe părăsite,
În fumul care bântuia odată pe deasupra oraşului.
Dintre alte sute de nimicuri,
Nu ştiu cum naiba am aruncat
Tocmai scrisorile tale!
Apropo, pe ale mele le mai ai?
Le mai citeşti?
Nu că ar avea mare importanţă,
Oricum ai aruncat anii aceia la gunoi,
I-ai mototolit împreună cu ziarele vremii,
Cu evenimentele locale de doi bani,
Cu amantlâcurile tale nenorocite.
Totuşi dintre multe alte sute de nimicuri,
Volbură a anilor,
Scrisorile tale îmi lipsesc acut,
Îmi săreau mereu în ochi,
Păreau atât de nevinovate,
Atât de albe, de pure,
Ca prima şi ultima zăpadă
A celei mai albe dintre ierni,
De la începuturi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masă cu un heruvim

Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.

Rămâne colbul scuturat,
Ca pe morminte-n ţintirim.

Deşi-nvăţăm, de mici copii,
În suflet, gingaş, să privim,

Cu fiecare pas călcat
Săpăm un şanţ, ce nu dorim

Să ţină, poate,-n matca sa,
Tot ce-am uitat cândva să fim.

Nu cred că timpul ştie calea
De-a ne întoarce, dar fugim

Înspre minutele în care
Dorim, iubim şi-apoi murim.

Pe Steaua Nordului jucăm
Busola-n care poposim

Şi într-un orizont de fum
Pe noi, apoi, ne regăsim,

Dar poate este prea târziu
La masă cu un heruvim.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Să ne iubim, ne-o cere veşnicia
Să-ţi calc pe pas când n-om mai fi
Să ne iubim, ne-o cere neputinţa
De-a fi doar unu-n fiecare zi

Să ne luam trăirile absurde
Şi să le dăm pe apa şi în foc
Să ne iubim chiar când durerea râde
Şi inima sihastră-si face loc

Să ne iubim, sa-nperechem pe unu
Din unu, unu, doi să ne trăim
Să ne iubim, ne-o cere veşnicia
Să ne iubim şi după ce murim

poezie de Ştefăniţă Ovidiu Juncu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim de neciteaţa noastră viaţă

Murim de-atâţia ani şi-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca şi zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.

Murim de ştreanguri şi murim de tunuri,
Murim absurd de miere şi venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri şi murim de bunuri.

Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de şarpe sau în cer,
În faţa morţii, picotind stingher,
Cădem şi ne acoperă tăcerea.

Murim de moartea noastră neciteaţă,
Murim de neciteaţa noastră viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mai bine nu.
ne-am lovi cu dragostea,
cu minţile,
cu explozii de simplu,
cu lumile pe care,
odată atinse,
nu am putea să le mai dăm înapoi.

ce-ar fi
dacă ne-am urca fiecare muzica
în trenuri inamice,
dacă ne-am uita,
prizonieri prin geamuri,
cum ajungem în ţări vechi
soldaţi trişti
dintr-o simfonie neîntâmplată.

(iubim)

poţi să murim înainte?

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Efemeri ne naştem vii
iubim cerul peste vii
călători cu pirostri.
Călători murim sublim
încercând să ne iubim
vindecaţi de nebunii.
Viitor ne nemurim
înspinaţi în ţintirim
pe pământul heruvim.
Ce lumină, ce descânt,
ce speranţă în cuvânt
ca să facem legământ
pe pământ şi sub pământ.

poezie de Florentin Palaghia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica lucrurilor

Mă plimbam cu tine prin oraş,
După o ploaie rebelă,
Ne ţineam de mână,
Mi se părea lumea într-o ordine
Coerentă,
Aşa cum mi se părea perfect coerent
Atunci când îmi jurai dragoste eternă.
Lucrurile păreau că sunt într-o logică,
Într-o rutină naturală, normală, firească,
Aşa ca şi apa de ploaie care, neapărat,
Se evapora după-amiază,
Ca şi traiectoria mereu aceeaşi
A frunzelor ofilite,
Ca echilibrul păsărilor pe sârmă,
Ca duminicile petrecute neapărat cu rudele,
Ca buletinele de ştiri,
Ca privitul prin gaura cheii,
Ca liniştea meschină a oraşului,
Ca deferenţa ipocrită a concitadinilor,
Ca, mereu, liniştea dinaintea furtunii.
Ca iubirile efemere,
Ca atunci când îmi jurai
Dragoste eternă,
Care se evaporă neapărat,
După-amiază.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluctuaţii de efervescenţă

iertările tale cu regretele mele
puse în balanţă
ar înclina spre nimic
ori spre niciodată

orice ai măsura
devine incert
cu trecerea timpului

profunzimea ochilor tăi măsurată
în particule de iubire
ar da o variabilă albastră
dimineaţă mai rece
seara mai adâncă
rotunjimea sânilor tăi dacă i-aş cântări
în palmele mele
în detaliu
ar părea disonanţi de la o vreme
unul mai iubit
altul mai nedreptăţit

ba chiar intensitatea dintre noi ar avea
fluctuaţii de efervescenţă
când ziua e nedefinită
noaptea prea concretă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

nu murim
niciodată
doar reintrăm în noi
pentru a ne regăsi
ca idee
înainte de a se naşte
copilăria
în mintea lui dumnezeu

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea din urmă

cine judecă se poate înşela
cine iartă nu se înşeală niciodată
puteţi spune orice despre mine
că sunt un visător nebun ce ţipă pe drum
printre scaieţi şi scrum
mă alungaţi şi mă scuipaţi
şi mă răniţi, mă umiliţi
dar nu îmi furaţi
ce sunt
ce am în suflet
nu, nu aştept soarele să răsară
aici, am învăţat joc şi să dansez în ploaie
pe ţărmul mării de smarald
ştii, întinderea nesfârşită a mării este o clipă
este clipa ce va veni
cândva, într-o zi
privesc marea
i-au în palme un pumn dintr-o mare
îl deschid
mâna rămâne goală
aşa e omul
dărui-ţii cele dragi
nu ştie, împărăţia e neantul mării
în care vin să se adape, suflete chinuite însetate
închisesem iubirea într-un suspin
mă ascundeam printre umbre
clopotul bate în turlă
bate a jale în lume
iubirea e izvorul, e leacul minune
o taină, o privire
privirea e mângâierea unui suflet curat
azi, pe drumul vieţii am plecat
purtând pe umeri
haina dăruită de Cristos
şi am găsit femeia...
femeie, fericirea are numele tău
nume zidit între stele
mângâiată de vraja divină
dacă îi dai iubire
ea îţi dăruie un copil
dacă îi dai o casă
ea îţi dăruie un cămin
dacă îi dai un zâmbet
ea îţi dă inima ei
când genunchii mei au atins pământul
inima a atins cerul
nu murim când murim
murim când suntem ticăloşi şi răi şi laşi
murim când am uitat să mai iubim
dă-mi ochii
să văd frumosul din oameni
dă-mi inima ce iartă
dă-mi sufletul să nu îmi pierd credinţa
să caut necuprinsul, să simt nemărginirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul nopţii

Noaptea are sunetul ei
Foarte distinct,
Nu ştiu dacă observi,
Eşti prea ocupată
Să te prefaci că mă iubeşti.
Este un sunet al nopţii
Care mă copleşeşte,
De care îmi povesteai odată,
Când puneai nume stelelor căzătoare,
Când ascundeai flori de Sânziene
Sub perne,
Când erai îndrăgostită de mine,
Când visai cavaleri pe cai albi
În turnire,
Gata să-şi dea viaţa pentru inima ta,
Castelana din turn...
Aveai dreptate,
Noaptea are un sunet magic
Foarte distinct,
Mistic, difuz, sideral, albastru,
Pe care tu nu-l mai auzi
De mult timp,
O melodie pe care acum doar eu o aud
În noapte,
Fiindcă
Tu eşti prea ocupată
Să visezi cai verzi pe pereţi,
Eşti prea ocupată să te prefaci
Că mă iubeşti...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele sumbre

nu-i nimic, nu-mi răspunzi
mi-este bine şi aşa
două tăceri
ca două tăişuri
infinite

nu-i nimic mi-e bine oricum
şi ţie îţi este
poate aceeaşi nostalgie ucisă
în surdină

se mai aud şi acum
ecouri de gând
de la tine spre mine
nemărginite pe aripi
ca de la nord la sud
păsări fără ţintă
căzând odată cu ploaia
peste morminte de fluturi
peste noi în neştire
ori poate-s doar frunzele sumbre
târziu în noiembrie
nici nu mai ştiu

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul marinarilor

Noi nu trăim în case, ci-n falnice corăbii
Şi când murim răpuşi de cel mai straşnic val,
Noi suntem escortaţi pe ţărmul nemuririi
De-o flotă de sirene cu ochii de coral,

N-avem iubite pământene cum au toţi muritorii,
Noi ne iubim cu amazoane sălbatice în larg,
Noi suntem lupii mării în urletul vâltorii,
Şi-avem o stea la pupa, şi una la catarg.

Noi ştim că soarta lumii e pecetluită-n stele,
Şi ştim Steaua Polară prin beznă s-o zărim
Şi Crucea de la Sud ne ţine loc de vele,
Şi-n stele căzătoare noi ştim ca să ghicim.

Noi suntem cavaleri ai vieţii şi ai morţii,
Şi-n piepturile noastre inimi de flăcări ard,
Când Luna de argint străbate cerul nopţii,
Avem o inimă la pupa şi una la catarg.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama tortului

eu cred că este femeia
care ştie să facă
din memorie torturi abil etajate
(am comandat ciocolată: o
să văd
mâine ce dulce sau amar hoinar voi primi)
mama
tortului cred că încă iubeşte cu bluzele suflecate
fulgii din iarna de fală-n care, cred, cad
pe gheaţa apusului capete luminate
a tristeţe, tot
aşa cum se frâng mereu şi pleopele şi fruntea
prieteniilor în aproape, ah
pe care
încă le mai iubim pe gustate! -
oare
făcând prea dulce ordine-n lucruri
cu ajutoare
de ciocolată criogenată? - a
ferim: au
dat turcii bi-polari din bugetele lor
pentru dulciuri
pentru femeile iubite, cu
care ne îndulcim
care ne trăim
care nu
ne murim

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o mărturisire într-o curte cu şase sute de inşi, în închisoarea de la Aiud. Fraţilor, am zis, dacă murim toţi aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător

Murim încet în fiecare clipă,
Cuvintele sunt studiu de-nceput,
Noi căutăm indiciu cu o lupă,
Un car cu fân în care ne-am născut.

Murim încet în fiecare oră,
O altă eră intră-n infinit,
Cu paşi grăbiţi spre galaxia soră...
Avem o roată, reinventăm un mit.

Murim încet în fiecare zi
Şi nu ne doare dacă tera-i rece,
Ne întrebăm "a fi sau a nu fi"
Şi peste toate cele timpul trece...

Murind... renaştem la-ntâmplare?
Nu. La început am fost cuvânt.
De când am devenit calculatoare
A dispărut din dex cuvântul sfânt.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te întreba!

Nu te întreba de te iubesc, ori ba.
Eşti permanent în inima mea,
De parcă Universul te-a sădit în ea,
Iar eu, nu te mai pot uita.

Nu te întreba dacă dorinţa mai există,
Dacă sunt veselă sau tristă,
Dacă gânduri bune îţi mai trimit,
Sau dacă azi, numele ţi l-am pomenit.

Nu te întreba dacă azi m-am rugat pentru tine,
Dacă îmi doresc să-ţi fie bine,
Chiar dacă nu eşti lângă mine,
Dacă mai cred în tine.

Întreabă-te, mai bine,
Dacă azi te-ai gândit la mine,
Dacă mi-ai trimis un zâmbet luminos,
Dacă m-ai privit drăgăstos.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!