S-au întors strigoii

am avut şi noi o clipă dumnezeieasca de inspiraţie
şi cu toate fricile am deschis geamurile casei împuţite
să între aer proaspăt de libertate pentru robi
unii au murit, alţii s-au împotrivit, cei mai mulţi
şobolani, s-au ascuns şi au aşteptat sub plapumă
să vadă cum se învârte acul balanţei oportunităţilor
gardurile de sârmă au fost dinamitate dar au rămas vii
în minţile oamenilor de bine
sclavii de pe plantaţii nu ştiu ce să facă cu atâta orizont
nu mai sunt stăpânii să-i bată, să-i înjure, să-i omoare
aerul ăsta e prea tare, pentru cei neobişnuiţi e fatal
se întorc în tunelurile lor de chibrit în amintiri chinuitoare
femeia albă minunată zeiţă împuşcată pe baricade
îmi ia minţile şi mi le duce pe mari şi oceane
odată îndrăgostit eşti bolnav incurabil fără întoarcere
dar iată că din scâncetele nostalgiei şi cenuşa gunoiului
se ridica un abur mizerabil de excremente şi urină
întrupat din paznicii rezervaţiei şi câinii lor descărnaţi
tinerii şi copiii privind cu uimire cerul speranţei strigă
s-au întors strigoii

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dresorului de sticleţi

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit şi ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...
Şi-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereţi,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...
Şi vreo sută de duzini de cântăreţi
Îmbrăcaţi în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Şi-au să-i cânte şi la parastas...

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleţii lui –
Copiii nimănui –
L-au stimat şi l-au iubit...
Şi că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeştri cântăreţi –
Nu ţârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viaţă lucrul cel mai greu
E să-şi piardă omul vremea cu sticleţii,
Ca să pună la curent analfabeţii
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Dar –
Surpriză mare –
După ce-a murit,
Guralivii cântăreţi s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Şi din coliviile de sfoară
Au zburat cu toţii, să cânte-n stradă-afară...
Şi-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Şi sticleţii toţi –
Să cânte numai după capul lor!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Bine c-a murit la timp şi el –
Căci era bătrân,
Beţiv
Şi chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor" –
Fiindcă, după moartea lui, sticleţii
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toţii,
Şi cântăreţii
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toţii!...
Dar ce folos –
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Şi dresorul mort nu mai învie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nehotărât

odă cuvântului

of, cât eşti tu de frumos!
aş vrea să-i prind toate sensurile,
să-l plimb cu vârful limbii pe cerul gurii
să mă umplu de toate tainele ascunse printre litere
să-l ştiu stăpânii, să-l ştiu dresa, dar să-l las liber
să zburd odată cu el pe albe pagini
să îi fiu slugă şi stăpân
şi împreună să cucerim lumea
dar... visele rămân vise
el îşi vede de plutirea lui
eu mă mulţumesc
cu toate aceste scrijeliri
şi între noi se întinde abisul
necuvântărilor
îl las să mă uite, să mă tacă
pentru că cerul se sprijină pe umerii pământului
şi nu invers

cuvântului, rostire

ştiu că îţi cer mult, poate prea mult,
dar cine altul mă poate păstra aşa cum am fost
un suflet rătăcitor prin viaţă?

amintirile dor, umbrele mor,
viaţa se scurge-n pământ să-l adoarmă
cine de mine aminte-şi mai aduce?

m-am ascuns în carnea cuvântului
strivit cumva printre literele strânse laolaltă
dar cum altfel puteam să-mi iau urmele, lăsându-le la vedere?

unii oameni îşi privesc în ultima clipă avutul. pierdut.
alţii preferă să-i chinuie pe cei iubiţi, smulgându-le lacrimi de durere
mă scufund în tăcerea cuvântului şi-l rog simplu

să nu mă laşi pradă uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la cafenea sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să-i întovărăşeşti la cinematograf sau în vizite, să-ţi placă, în general, cele ce le plac şi lor, să gândeşti, iarăşi în general, ceea ce gândesc şi ei. Unde eşti tu în toate aceste sentimente ale lor? Eşti descompus, distribuit şi asimilat după voia şi capriciul lor; iar tu faci la fel.

Mircea Eliade în Despre sinceritate şi prietenie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt cerşetorul...

Eu sunt cerşetorul,
Care vine la masa ta
Să-ţi ceară un bănuţ
Pentru o carte de poezie

Toţi ai mei s-au dus
Nu mă mai încape nici cerul
Nici pământul
Fluturii de sticla s-au spart
Demult

Mă mai întâlnesc cu ei
Mă mai întâlnesc cu mine
Copil fiind
La mese-întinse de Crăciun

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Cineva a zis atunci
Întoarceţi-vă la cărţi
Dar i s-a întors vorba
Altcineva a zis
Întoarceţi-vă la bibliotecă
Dar i s-au întors cărţile
Unii au zis
Să ne întoarcem la valori
Dar li s-au întors operele
Alţii au zis să creăm
Valori noi
Bine atunci
Să creăm valori
Fie şi cu calculatorul
Fie si cu internetul
Dar valori certe să fie
A trecut ceva
Vreme de atunci
Se pare că şi acum
E iarăşi ca atunci.

poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind a-şi face mendrele cum ştie el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vedea cu ochii, şi pretutindene, pe mare şi pe uscat, să vâre vrajbă între oameni şi să le facă pacoste. Atunci dracii s-au împrăştiat, iute ca fulgerul, în toate părţile. Unul din ei a apucat spre păduri, să vadă de n-a putea trebălui ceva şi pe-acolo; doar a face pe vrun om să bârfească împotriva lui Dumnezeu, pe altul să-şi chinuiască boii, altuia să-i rupă vrun capăt sau altceva de la car, altuia să-i schilodească vrun bou, pe alţii să-i facă să se bată până s-or ucide, şi câte alte bazaconii şi năzbutii de care iscodeşte şi vrăjeşte dracul. Ce-or fi isprăvit ceilalţi draci nu ştim, dar acestui de la pădure nu i-a mers în acea zi. S-a pus el, nu-i vorbă, luntre şi punte ca să-şi vâre codiţa cea bârligată undeva, dar degeaba i-a fost, că, pe unde se ducea, tot în gol umbla. Şi tot cercând el ba ici, ba colea, înspre seară numai ce dă de-o pârtie. Atunci se ia tiptil-tiptil pe urma ei şi se duce tocmai la locul de unde încărcase Stan lemnele.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

refren:

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, pe drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

refren

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Aş vrea să-mi împrumuţi un nerv, sau doi
Să-i pot avea rezervă la uzură,
Mulţi s-au tot dus, s-au dus la amândoi
Şi vezi, mă tem, că sunt doar tare-n gură.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au înmulţit câinii şi politicienii

Din tot ce spun, ca să-i votăm,
- Făgăduieli, palavre -
Sperăm pe câini să-i lichidăm,
Dar când scăpăm de javre?

epigramă de Titu Ionescu-Boeru din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele... zilele

Nu ştiu cum au fost zilele mele,
Dar până la una au ars, au ars.
Cenuşa lor mi-a rămas în palmă
A venit vântul şi a risipit-o,
Peste grădini înflorite a risipit-o.

Nu ştiu cum au fost nopţile mele,
Dar până la una s-au topit,
Ca zăpezile iernii s-au topit.
A deschis gura pământul, gura,
Şi până la una le-a înghiţit.

Nu ştiu cum a fost dragostea mea.
Poate dulce a fost, poate amară.
Poate-a durat o viaţă, poate numai o seară.
Timpul viclean a adus-o pe aripi,
Timpul viclean a venit şi-a luat-o.

Nu ştiu cum va fi moartea mea,
Dar n-o să vrea să fie blajină.
Prea am dorit-o, prea am urât-o,
Prea am chemat-o ca s-o alung,
Prea am chemat-o...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenii sunt prin multe diferiţi între ei. Unii nu gândesc de loc, alţii numai prin trecut, alţii numai prin prezent, alţii numai pentru viitor, dar foarte puţini pentru toate la un loc! A trăi gândind pentru toate, înseamnă că vom avea şansa să-i trezim pe unii, să reconstruim trecutul, ceea ce va îmbunătăţi şi consolida prezentul pentru a construi viitorul, fără a mai repeta greşelile trecutului.

Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost?!

Destinul meu n-a fost prea blând,
Prea mulţi în viaţă mi-au intrat,
S-au adunat în ea pe rând,
Fără măcar să fi-ntrebat.

Am încetat să mă mai plâng,
Că unii intră şi nu-ntreabă
Dar parcă tot mai mulţi se strâng
În viaţa mea, cei fără treabă.

Şi nu-ncetează să tot vină
Se-ntrec cu toţii dând năvală
Cu cât, de ei, este mai plină
Cu-atât e viaţa mea mai goală!

Numai acei ce eu i-aş vrea
Nu sunt pe-aproape când mi-e dor
Şi atunci când vin unde să stea?
Că alţii stau pe locul lor!

Unii s-au instalat în lege,
Alţii voinţa mi-o supun
Dar niciunul nu-nţelege
Că viaţa mea nu-i bun comun!

Abia putând să mai respir
De câţi se-nghesuie în ea
Mă dau deoparte şi mă mir:
Ce rost am eu în viaţa mea?!

poezie de Ion Roşca din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate minţile mărginite au obiceiul de a nu ieşi din cercul întâmplărilor şi de a nu le căuta cauza. Pentru greşelile lor le place să-i găsească vinovaţi pe alţii.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelele s-au odihnit puţin, apoi şi-au şoptit nu ştiu ce, au scos un strigăt vesel şi s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărţit o clipă din stol, au atins uşor streaşină casei, apoi s-au pierdut iarăşi în mulţimea celorlalte. Puişorii copilaşului îşi luau rămas bun de la el şi de la cuibul lor de humă. Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălţă şi porni încet să lunece spre asfinţit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discutând despre sexul îngerilor

niciodată primăvară n-a fost parcă mai frumoasă
plină de vorbe suculente, încărcate de sens
dar dacă stau şi mă gândesc
nici eu nu am toate vorbele cu mine
unele au rămas în urmă, altele s-au pierdut pe drum
şi nici cele care m-au urmat nu se simt prea bine

oare cum aş putea rezuma o discuţie care nu a avut loc
între două persoane care s-au transformat în umbre
şi caută cu disperare răspunsuri?

retrăieşte trecutul mi-ai spus
căci vei găsi toate răspunsurile la întrebări
şi-atunci m-am afundat în apele lui tulburi
până când plămânii mei au explodat
cerându-şi porţia de libertate
revenirea în mizeria zilei anoste e dureroasă
şi duce la pierderea echilibrului
la revedere am spus
întorcându-mă din pragul uşii
şi zâmbind, am lăsat să plutească o incertitudine:
îngerii nu au ce să facă cu el
priveşte mai bine Calea Lactee

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banul vorbeşte

De nu posezi această fiară simţi aerul discreditant,
Unii-ţi vor zice fiul ploii, iar alţii - mortul ambulant.
Şi nicio însuşire-a ta nu va putea să strălucească,
Prezenţa ta în preajma lor mereu o să îi stânjenească.
Să-i vizitezi de îndrăzneşti, sau să-i inviţi la dumneata,
Precis acasă nu-i găseşti, ei nu doresc prezenţa ta.
Cu ei de-ncerci să conversezi, să te convingi de sunt umani,
Se vor grăbi să te oprească de frică să nu le ceri bani.
Şi insul plin de gologani îl vezi în frunte peste tot,
Cuvintele-i sunt admirate, chiar dacă este un netot.
Se vor găsi destui zeloşi să îi ridice osanale,
Să uite că a fost o loază şi până ieri un coate goale.
Se vor simţi chiar onoraţi când le aruncă o privire
Şi temenele multe-i fac, îi vor zâmbi cu linguşire.
În lumea-aceasta nu există, nici paznici demni, nici uşi deschise,
Cu banul treci de orice legi, azi toate lui îi sunt permise.
Prea mulţi s-au transformat în robi ai dictatorului drăcesc,
Se-nchină la puterea lui, cu toată forţa îl slujesc.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem pentru un eremit taoist

S-a făcut frig astăzi în birou;
Deodată mă gândesc la prietenul meu de la munte,
Strângând în vale lemne pentru foc
Sau fierbând pietre albe pentru cartofi, acolo în cabana lui...
Aş dori să-i fi putut duce o cupă cu vin
Pentru a-l mai înveseli în furtuna serii;
Dar frunzele căzute s-au aşternut covor pe creastă,
Cum aş putea eu vreodată să-i mai găsesc urmele?

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!