Mașina
am încercat să urăsc apoi să iert
până la urmă m-am convins
că nu e nimic de iertat
nimic de urât
celălalt sunt eu
schimbul de priviri
atingerea ce ține la un loc
cuvintele spuse zâmbind
pot însemna orice
la capătul căutării
acum mă cuibăresc
în mașina care încă mă iartă
cu cea mai mare viteză
simt că stau pe loc
printre stelele numărate în mine
poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Criticilor mei
Orice poet care se respectă are critici,
unii mai buni, alții mai grași,
cine nu are critici să și-i cumpere,
nu mă revolt că zboară muza,
fumez trabuc, mă simt ca-n sânul lui Avram,
Avram fumează și el trabuc,
Trabucul se bucură, diavolii țopăie,
La femei mă uit cu plăcere, le fumez și pe ele,
De sus până jos, na, că am dat-o în bară,
Nu mă tem de moarte, ea se teme de mine,
De multe ori i-am făcut figura,
Câinii fumează trabuc, păsările țigări mai subțiri,
Scriu prostii, dar mă simt bine, e unu mai muncitoresc,
Nu am nimic de făcut, o lene sfântă mă cuprinde,
Sfinții sunt leneși, îmi sunt tovarăși,
Cine nu face nimic nici rău nu face,
E mare lucru să nu faci nimic.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuși, mă ierți, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înțeles încă? Te-am iertat deci, deși ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru și sper să înțelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se oprește-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Și ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Așa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După șase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu ești supărat, deloc?
Lucian: Nu! Și te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am și uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aș ruga să gândești și tu la fel. Să ștergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i așa ușor. Rămân cele șase luni, care nu pot fi șterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îți mulțumesc. Acum pot fi liniștită, dacă știu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar ești sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poți fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înțeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ți face plăcere. Nici mie.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am ăncercat
Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Și printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.
Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Și-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.
Apoi m-am desfăcut la piept
Și inima bătând ți-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înțelept
Să mi-o-ngrijești..., măcar am năzuit.
Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri și-n eternitate...,
N-ai auzit și-am început să țip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.
Și din adânca mea simțire
Adesea, când mă emoționez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă rușinez.
Am râs și-am plâns și am iubit
Profund, fierbinte și curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...
Din vise am creat realitate
Și în realitate am visat!
Știu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!
Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care și-o dorea orice bărbat,
Tu ți-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.
Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumusețe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...
poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc!
Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nțeleg,
Urăsc pe toți acei care-și aleg
Să vadă doar ce vor și cum le este bine,
Care privesc pripit și cred că văd în mine.
Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc și mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Și întocmită fără-a iubirii undă.
Urăsc pe acei care se ceartă
Și pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toți acei crezându-se eterni,
Pledând pioșia, când nu știu a fi demni.
Urăsc să mă complac în fel de situații,
Ce le urăsc în sine, având joase vibrații...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Și să înșel că știu ce nu aș ști.
Urăsc atunci când cineva oprește
Iubirea ce în suflet înflorește...
Urăsc când omul se crede Dumnezeu
Și fură destine, fermecând mereu.
Urăsc când se dă mare un om într-un nimic
Și cum se-mpodobește că este mult prea mic...
Urăsc pe cei care se vând nestingheriți,
Care stau mereu și se dau grăbiți.
Urăsc când spui pe nume și nu știi cine sunt
Când mi-ai pus etichetă doar dintr-un cuvânt...
Urăsc mult ignoranța și ce-i de suprafață,
Urăsc la fel de mult sufletul de gheață.
Urăsc obrăznicia a celor cu mulți bani,
Crezând că-i al lor tot, fiind atât de-avari!...
Urăsc om fără milă și pe cel păgân,
Neștiința dom'le, te lasă și mai spân.
Urăsc pe-acei care nu știu să valoreze,
Tot ce ne-a fost lăsat de Tatăl să vibreze,
Urăsc mândria și prostia când vrei să le ascunzi
Cu a lor negare în care te afunzi.
Urăsc tot ce-i urât și urâțește,
Prin ura de urât se construiește
Un suflet alb și-o inimă celestă
Înmormântând ura cea funestă.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Părul
m-am întors la țară, stau de vorbă
cu părul mai bătrân decât tata,
el știe să îndure suferința mută
pe care n-o înțeleg nicicum,
deși mă locuiește de ani
n-a mai avut nimeni grijă de grădină,
e năpădită de buruieni uscate,
la vară n-o să mă mai văd dintre ele,
voi vorbi singur ascuns,
garantează durerea că voi fi tot aici
încă mă mai pot mira
de cât de puțin e între casă și grădină,
încă mi-e frică de cât de multe
s-au întâmplat în spațiul ăsta
cât o celulă larg deschisă
am reușit să iert câțiva oameni,
știu că vor veni alții la rând,
acum nu mai aștept multe,
doar să mă ierte și pe mine cineva,
poate părul atunci când îl voi tăia
poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

bigbang personal și indivizibil
acum
este minutul acela
al aparențelor, până și
libertatea capătă țarcul ei
ceea ce ar însemna că
singura certitudine-i iubirea
acum este minutul celălalt,
al începutului, până și
libertatea se angajează
ceea ce ar însemna că
destinul cu determinare
mă predă în gestiune iubirii
iată cum se naște o explozie
imensitatea
dintr-un trup plăpând, asediat
din toate părțile de lumină
nu-mi mai servește la nimic
orologiul
sunt o bărcuță din hârtie
în mijlocul oceanului, astfel
bigbangul este proprietarul
avându-mă
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urăsc să beau whisky
Urăsc ceru-albastru, lumina solară
Urăsc și copiii ce-aleargă pe-afară
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc melodia ce-ascult în tăcere.
Urăsc aste păsări care ciripesc
Urăsc orice clipă pe care-o trăiesc
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc să împart chiar când mi se cere.
Urăsc și orașul, satul îl ignor
Urăsc să mă-nalț, dar și să cobor
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar beau toată sticla să scap de durere.
Urăsc orice carte și orice poem
Urăsc tot ce-am scris sperând să te chem
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Simt că ura-i mare și în veci nu piere.
Urăsc și nisipul ce-n clepsidră curge
Fiindcă îmi arată că timpul se scurge
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar aș bea când tu ești în apropiere.
poezie de Steinar Gismeroy Olafsen, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerețea, căreia i se iartă totul nu își iartă nimic, bătrâneții, care își iartă totul, nu i se iartă nimic.
citat celebru din George Bernard Shaw
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic...
Trecut-au anii, fără sens și rost,
Sărutul tău... s-a șters, cum nu a existat...
Nimic am înțeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.
Fost-ai mult iubit, cum nu poți înțelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Știu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!
Totul se divide, nimic nu dăinuiește!
Timpul pentru mine... este un dușman...
Inima mai speră, deși se-mpotrivește,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!
Dragoste și ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcnește în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol și mut.
Și învăț să uit! Să uit să iubesc!...
Lecții mult amare, mi-au schimbat cărarea.
Învăț să ignor tot ce îmi doresc,
Învăț zilnic... exersând iertarea...
Totul și nimic... totul despre tine,
Se va pierde-n timp, ca și un tren pierdut...
Pierzându-te pe tine, m-am regăsit pe mine,
Și am înțeles... nimic nu am avut!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbești cu mine și felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci mașina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat și felul în care îmi poți ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; și asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minți. Te urăsc până și atunci când mă faci să râd și e și mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu ești lângă mine și urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puțin, chiar deloc.
replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
După investitură
Admirativ îmi spuse un amic
Și-mi arătă un zero oarecare:
"Vezi, până ieri era nimic, nimic,
Iar azi nimic, de zece ori mai mare!"
epigramă de Vasile Bârzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sare și piper
... nu mai am nimic din ce-am avut
nu mai e nimic din câte-au fost
toate sunt un nod ce m-a durut
nodul vieții mele fără rost
nu mai simt nimic din ce simțeam
nu mai văd nimic din ce-am văzut
singur stau cu mine lângă geam
și aștept s-aud de n-ai trecut
nu mai cred în nimeni și nimic
nu mai am iluzii să mai sper
singurul rival și inamic
sare-i pentru mine. Și piper...
poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală
Se-așază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă așteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ține pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă șocantă.
Văd râuri albastre prin văi de oțel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.
Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n brațe încă o dată!
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 17.02.2018
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec printr-o perioadă foarte grea din viața mea. Nu intru acum în detalii, îți spun doar că m-am decis să mă căsătoresc. E inevitabil. Trebuie s-o fac, nu doar pentru mine, dar și pentru tine, Modest, și pentru toți cei pe care-i iubesc. Cred că pentru amândoi, orientările noastre (sexuale) sunt cele mai mari și mai irecuperabile obstacole către fericire, dar trebuie să luptăm împortiva naturii cu toate forțele noastre. În ce mă privește, voi face tot posibilul să mă căsătoresc anul ăsta, și, dacă-mi lipsește curajul necesar, îmi voi abandona, oricum, obiceiurile pentru totdeauna. Desigur, îți dai seama cât de dureros este pentru mine să știu că oamenii simt milă pentru mine și mă iartă, pe câtă vreme eu nu mă simt vinovat de nimic. Cât e de stânjenitor că uneori celor care mă iubesc le e jenă cu mine. Pe scurt, mă gândesc să mă căsătoresc sau, oricum, să am o relație publică cu o femeie, ca să închid gurile tuturor creaturilor ale căror opinii nu înseamnă nimic pentru mine dar care sunt de natură să-i stânjeneasscă pe cei care sunt în anturajul meu.
Piotr Ilici Ceaikovski în scrisoare adresată fratelui său, Modest
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărturisirea
sincer să fiu,
fie-mi de neiertat că ies
pentru o clipă din minciună,
în cea mai mare parte a timpului
nu bag în seamă
ce spui sau faci fără să vrei
recunosc, așa cum cel mai probabil
ai bănuit dintotdeauna,
mi se întâmplă să mă uit tâmp
la razele ce ies din tine
în timp ce nu-ți simt
cuvintele și faptele deșarte
adevărat îți zic,
atunci când mă holbez zâmbind pierdut
și mă ciupești în felul tău aparte,
vibrez în loc să mă trezesc
chiar dacă pe moment
mă întorc și execut stângaci
marea lucrare a aparenței,
să știi că de fapt alunec mereu
dincolo de tine ca să-ți fiu alături
pic iar și iar în sânul firii
ce se desfășoară fără să aibă nevoie de noi,
simt repetat cum nimic
nu se întâmplă prea târziu în ultima clipă
când vezi că nu sesizez
că ți-ai schimbat părul
sau ți-ai aranjat vorbele,
în realitate,
după cum cel mai probabil ai intuit deja,
sunt preocupat să simt
cum te nuanțează trecutul și speranța
când ți se pare că sunt absent,
de fapt iau parte
la multele dureri din atingerea ta
și mă parcurge singura fericire
ce va reveni până la capăt
te văd nu doar cum îți porți anii
și nu doar ca pe sălbăticiunea
care ar rupe oricând din ea
pentru a se elibera
înainte să revin la minciună,
cu mâna pe tine depun mărturie
că te văd în spatele tău,
ca pe o zi frumoasă altfel când se întunecă
mărturisesc mai sincer decât aș fi sperat vreodată,
mi se întâmplă de multe ori să evadez
și să dau fugar peste tine,
de neiertat fie-mi clipa asta de rătăcire
și norocul că suntem la fel
poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ocolesc
autostrada soarelui în drumul
spre marea eliberare
dintr-un motiv stupid
îmi zâmbește în colțul geamului un colț
de cer insuportabil de albastru
îmi pipăi arma dintr-o mișcare
a cotului pe jumătate amorțit
pe jumătate adormit de la lovitura primită
la radio se aude jazz și simt
nevoia îmi dă comandă scurtă
să aprind un trabuc
vă imaginați un trabuc aprins
în mașina care ocolește
autostrada soarelui (?!) acoperită
de lumina insuportabilă
un clișeu aproape clasic
mașina prinde viteză pe lângă vântul
care fluieră melodia
nimeni nu zice nimic
tăcerea lor e suspectă
mi-aș scoate arma să-mi revină entuziasmul
deschei haina cu mișcări aprinse
nimeni nu aprobă gestul meu
însă nu primesc reproșuri
când simt arma-n mână mă simt puternic
atunci autoritatea colcăie în vene
pulsul crește și mă transform în alt om
mașina se ține de șoseaua prost asfaltată
drumul se îndepărtează de autostrada soarelui
ocolită de mine într-un mod stupid
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hal: O să întârzii. Am niște prieteni care cântă într-o trupă. Ei cântă de la 2 la 2.30 într-un bar din Diversey, sunt cam duși cu pluta. Le-am promis că voi fi acolo.
Catherine: Minunat.
Hal: Toți sunt în departamentul de matematică și sunt foarte buni. Au un cântec pe care l-au numit "i", o să-ți placă. Ca un fel de "i" de mână. Stau pur și simplu și timp de trei minute nu cântă nimic.
Catherine: Ca un fel de număr imaginar.
Hal: E glumă matematică... Acum înțelegi de ce sunt duși cu pluta.
Catherine: Dar e o distanță cam mare de mers cu mașina pentru a vedea câțiva tocilari cântând.
Hal: Știi, urăsc să aud oamenii spunând asta. Nu e chiar atât de mult de mers cu mașina până acolo.
Catherine: Așadar, sunt tocilari.
Hal: Până în măduva oaselor. Dar sunt tocilari care știu să se îmbrace și să păsreze o slujbă la o universitate importantă. Unii dintre ei au trecut de la ochelari la lentile de contact. Ei chiar fac sport, cântă într-o trupă, fac sex surprinzător de des... Așa că te fac să te gândești puțin la toată treaba asta cu denumirile. Tocilar, fraier, tăntălău...
Catherine: Faci parte din trupă, nu-i așa?
Hal: Bine, fie. Cânt la tobe. Vrei să vii? Nu cânt niciodată la altceva, jur.
replici din filmul artistic Dovada, scenariu de David Auburn
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
așteptând moartea
ca pe un pisoi
care-o să-mi sară
pe pat.
îmi pare atât de rău
pentru nevasta-mea
o să găsească
trupul ăsta
țeapăn
alb
o să-l scuture o dată
apoi poate
încă o dată
Hank!
Hank nimic.
nu că o să crăp
mă îngrijorează,
nevastă-mea
singură cu grămăjoara
aia
de nimic.
aș vrea să știe că
pentru toate nopțile
în care am dormit împreună
chiar și cele mai inutile
certuri
au fost lucruri
întotdeauna splendide
și că cele mai grele
cuvinte
pe care m-am temut
să i le spun
pot fi acum spuse:
te
iubesc.
poezie celebră de Charles Bukowski din Dragostea e un câine venit din iad (2007), traducere de Dan Sociu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Este iertarea dragoste? Ce presupune iertarea? Tu mă insulți, iar eu resimt asta, îmi amintesc asta, apoi, fie din obligație, fie prin căință, eu spun: "Te iert." Mai întâi rețin, apoi resping ceva. Și ce înseamnă asta? Sunt încă personajul principal. Sunt încă cel mai important, eu sunt cel care iartă pe cineva. Atâta vreme cât există atitudinea iertării, eu sunt cel care este pe primul loc și nu cel care se presupune că m-a insultat.
citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Exit...
M-am sculat, mort, într-o zi...
Nu era nimeni, nici tu, nici copii,
Nici tunel de lumini nu a fost;
Este-un negru teribil, compost.
Nu mai simt, nu exist, nu respir,
Nările nu-mi miros elixir,
Inima, îmi stă, nu mai bate...
Nu mai am, nicio zi, nici etate.
Sunt inert, obosit d-energie,
Niciun rai nu-i, nimic, feerie...
Stau întins, sunt sleit, sunt absent;
Sunt plecat, vindecat, impotent.
Și m-apasă imensul de negru,
Lacrimi n-am, nu mai sunt un integru...
Gând nu e, neuronii sunt stinși;
Mi-am lăsat și dușmani, sunt învinși.
Lumea nici nu mai este- se pare...
De m-am dus, pentru mine, ea moare.
Sunt convins că materia-i moartă;
Nu mai vin ca să bat, la vreo poartă.
N-am probleme de mâine, în esență,
Mă dezic de orice, d-existență...
Sunt salvat în neant, în memorii;
Vă deplâng, ce-ați rămas... Muritorii!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!