
Vocile imposibile ale grilajului crăpat
o radiografie a simțurilor
este necesară
atunci când, în loc să urci pe scară,
măsori distanța de la tine la vârful piramidei
și înțelegi misterul Semiramidei
sau pur și simplu înțelegi noțiunea de mister
pentru că proștii se roagă de-a-ndoaselea
ei se uită spre cer
fără să știe că de fapt răspunsurile pot veni când și când
doar de undeva din pământ
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre voce, poezii despre simțuri, poezii despre radiologie, poezii despre prostie sau poezii despre imposibilitate
Citate similare

Corespondențe
cei care se cred genii
s-ar putea chiar să fie
pentru că sunt nebuni
și nu au noțiunea de modestie
nu se deosebesc de ceilalți
pentru că nici măcar nu-i vezi
trebuie doar să crezi
că undeva
într-un film care se derulează
de-a-ndoaselea
cărțile se deșiră în picturi de Goya
și geniile se vindecă
de paranoia
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre genialitate
- poezii despre pictură
- poezii despre nebunie
- poezii despre modestie
- poezii despre filme
- poezii despre cărți
- poezii despre arte plastice
- poezii despre Goya

Viața este un extraordinar mister - nu misterul pe care îl întâlnim în cărți, nu misterul despre care oamenii vorbesc, ci misterul pe care fiecare trebuie să îl descopere pentru sine; de aceea este așa de important să înțelegi puținul și măruntul și pe urmă să înțelegi și dincolo de acestea.
citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre vorbire, citate despre viață sau citate de Krishnamurti despre viață
Viața este un extraordinar mister - nu misterul pe care îl întâlnim în cărți, nu misterul despre care oamenii vorbesc, ci misterul pe care fiecare trebuie să îl descopere pentru sine; de aceea este așa de important să înțelegi puținul și măruntul și pe urmă să înțelegi și dincolo de acestea.
aforism de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Reflecții Maxime Axiome XI
Adăugat de Cinepa Stefan

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre vorbire sau aforisme despre viață
Știi că îl iubești atunci când îl înțelegi când e beat și înțelegi și de ce e, și ai grijă de el fără să îl cerți.
Daiana Padurean (17 iunie 2012)
Adăugat de Daiana Padurean

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre alcoolism sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cel mai dificil moment din viața ta nu este acela în care nu te înțelege nimeni, ci momentul în care tu nu te înțelegi pe tine. Atunci când tu știi ce se petrece cu tine și când înțelegi care este cauza sau motivul pentru care gândești, vorbești sau acționezi într-un anumit mod, nu mai contează atât de mult dacă ceilalți te înțeleg sau te aprobă. Tu trăiești în acord cu tine și asta-i tot ce contează!
Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relații și viață. Reflecții
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A imigra goală alături de golemi
toți se plâng de faptul că nașterea
în vremuri întoarse pe dos
nu ar fi posibilă fără
anotimpul ploios al unei alte planete
strivită de cine știe ce perete
și vândută la licitație
unei analiste bete
care confundă sicriele cu sarcofagul suprem
"Noi pentru asta bem!"
ne spune ea
în timp ce își cară planeta strivită
într-o cameră pipernicită
de care își aduce aminte doar atunci
când cineva îi ghicește-n cafea
se uită la ceas
și trasează un sicriu prin care se trece
nu când se moare
ci între nouă și zece
atunci când vă plângeți că nașterea
nu s-a-ntâmplat
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre plâns
- poezii despre planete
- poezii despre timp
- poezii despre posibilitate
- poezii despre naștere
- poezii despre imigrație
- poezii despre ceas
- poezii despre cafea
Suferința este necesară până când înțelegi că ea nu e necesară.
citat din Eckhart Tolle
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suferință

Nebunia e singura cale spre libertatea socială
așa că tu te prefaci că mă înțelegi
și te urci pe mine
ca pe un scrânciob agățat de lună
deși am învățat
că nimic nu e mai șocant ca realitatea
mă ciupesc de tine să nu fie iar vis
pe când tu ai nevoie de cuvinte
sa-ti creasca macii prin carnea albă
iar eu mă lupt să-ți găsesc rezervorul cu lacrimi
în timp ce o liniște ciudată ne cuprinde
ca atunci când după ce urcăm intens spre vârf
ne întindem pe o poiană să respirăm cerul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre realitate, poezii despre libertate, poezii despre cuvinte sau poezii despre alb

Prețuim cu adevărat un om abia când nu mai este lângă noi, dar tot adevărat este că trebuie să conștientizezi apoi lecția care-ți vine spre învățare. Dacă n-o înțelegi... e treaba ta, dar înseamnă că treci aiurea prin viață, fără să înțelegi nimic!
Vasile Șeicaru în interviu (26 martie 2016)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre lecții, citate despre adevăr sau lecții de engleză
Când iubești o persoană, este necesar să ai capacitatea de a o alina și a o ajuta să sufere mai puțin. Aceasta este artă. Dacă nu înțelegi rădăcinile suferinței sale, nu o poți ajuta, la fel cum un medic nu poate să-ți vindece boala dacă nu-i știe cauza. Trebuie să înțelegi cauza suferinței persoanei iubite pentru a reuși să o alini... Cu cât o înțelegi mai mult, cu atât mai mult o iubești; cu cât iubești mai mult, cu atât mai mult înțelegi. Sunt două fațete ale aceleiași realități.
citat din Thich Nhat Hanh
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre medicină, citate despre realitate, citate despre medici, citate despre boală, citate despre artă sau citate despre ajutor

Când mirii se miră
Să știi că atunci când tu vei pleca,
Fereastra ce dă în camera mea
Va sparge lumina-n fractali de argint
Și-mi va fi dor, și-am să plâng, și-am să mint.
Să știi că atunci când tu vei veni,
În noaptea din noapte-o s-adun zi cu zi
Și poate puțin dintr-un bob de-amintiri
Și cât mai puțin din zăpada de miri.
Cununia să fie aici, pe pământ,
Și luna de miere în cerul tău sfânt,
Alaiul să poarte trena iubirii,
Așa cum zăpada se-alintă cu mirii.
Mă uit azi la ceasul ce-și bate tic-tacul
Din clipă în clipă, cum tremură acul;
Aștept pe un scaun din lemn de arțar
Să gust depărtarea, cu tot cu amar.
În nodul din gât se prinde speranța.
Tresar, mă ridic, se zguduie clanța,
Privirea-mi întorc, tăcută, spre ușă:
E moartea, zâmbind, iar eu o păpușă.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre zăpadă, poezii despre tăcere, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre păpuși sau poezii despre noapte

Răspunsurile la întrebări vin când ești pregătit să le înțelegi.
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce te-aș crede?
De ce te-aș crede?
Când firea ta lunatică zilnic mă contrazice,
De ce te-aș înțelege?
Când nimic din omenie
Nu văd în urma ta,
Ca să mă pot dezice.
De ce vorbele tale bine alese
Nu pot să le mai cred?
Cum știu că vara prin ger n-am cum s-alerg.
În ochii tăi văd marea zbuciumată
Și nerăbdarea scopului dorit
Fierbându-ți firea toată,
Ca vulcanii în clocot sub pământ.
De ce să te înțeleg?
Când nu mă înțelegi,
Deși vorbim aceeași limbă,
Nimic între noi nu se schimbă,
La ce să mă aștept?
Să mă încred în tine
Și în mândria ta cu ton tăios,
Când cele ale vieții
Îți sunt mereu pe dos
Cu mici excepții,
De ce, nu înțelegi?
Că dragoste cu sila nu se poate,
Numitorul nostru comun e prea departe,
Nu forța nota, că nu e bine,
Visurile noastre au alte zări.
De ce, nu înțelegi?
Că ce vreau eu, tu nu poți să-mi oferi,
Oricât, te-ai strădui.
Eu vreau sublimul înnobilat sub stele,
Pe Pământ, ca și în cer.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre vulcani, poezii despre vorbire, poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre stele, poezii despre schimbare sau poezii despre ochi

Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii. De-abia s-au deschis și începe drama. Să privești fără să înțelegi, acesta-i paradisul. Infernul ar fi deci, locul în care înțelegi, în care înțelegi prea mult...
Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate de Emil Cioran despre religie, citate despre rai, citate despre ochi, citate despre iad, citate despre Dumnezeu sau citate de Emil Cioran despre Dumnezeu

Procesul rugăciunii devine mult mai ușor când, în loc să trebuiască să crezi că Dumnezeu va spune totdeauna "da" la fiecare cerere, înțelegi în mod intuitiv că cererea însăși nu este necesară. Atunci rugăciunea este o rugăciune de recunoștință. Nu este deloc o cerere, ci o afirmare a recunoștinței pentru ceea ce este.
Neale Donald Walsch în Conversații cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Neale Donald Walsch despre religie, citate despre recunoștință, citate despre intuiție, citate despre devenire, citate de Neale Donald Walsch despre devenire sau citate de Neale Donald Walsch despre Dumnezeu

Aceasta este ceea ce numim dragoste. Atunci când ești iubit, poți să faci orice în creație. Când ești iubit, nu ai nevoie să înțelegi ce se întâmplă, pentru că totul are loc în tine.
Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Paulo Coelho despre iubire
Hana
binele
binele este începutul luminii
binele este cana cu păsări din care bea Dumnezeu când e însetat de oameni
binele este atunci când lacrima umple în desisul distanțelor fântâni părăsite
binele e doar atunci când ai cu cine să împărți
frigul
frigul este o vedenie ce aprinde adânc în pământ depărtarea
abia atunci focul din inima ta stinge priveghiul
rotitor și însoțitor de soartă un înger cu cheia la gât
frigul începe în tine când în celălalt nu mai e nimeni acasă
iubirea
iubirea este o taină
în timpanul acestui târziu se crapă de ziuă
vor veni la fereastră căutătorii
te vor întreba al cui ești și de unde
până când vor locui în numele tău în cea mai cumplită absență
piatra
piatra este setea celui care n-a împărțit
e suspinul semnelor toate
piatră e gândul și marea în care peștii înoată idei
singuri suntem numai atunci când intre noi aerul doare
tu
tu ești cuțitul care taie-n felii lumina
când totul e gata vine la masă și Domnul
încet și tulburător de sonor
hana se roagă
undeva pe un câmp dragostea noastră
poezie de Florian Stoian-Silișteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre iubire, poezii despre înot, poezii despre îngeri, poezii despre început, poezii despre religie, poezii despre păsări, poezii despre pești sau poezii despre inimă

Inocență
știu să ating stelele
cu vârful degetelor
copacii desenați de gene
și frunzele de ochi
soarele când ține-n brațe
somnul meu fără pene
pot zbura deasupra lui
fără să ocolesc furtuni
apoi
plonjând în Marea Neagră
să-mbrățișez și luna
când lunec într-un bob de rouă
să plâng și eu ca un copil
iar dacă timpul a decis
pe nerăsuflate
să-mi spulbere aceste
traiectorii nemarcate
știu să-mi pun cerul drept pălărie
când mă învălui în păpuși de hârtie
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre somn, poezii despre rouă, poezii despre negru sau poezii despre inocență

Critica este un contrasens: trebuie să citești nu ca să-l înțelegi pe altul, ci pentru ca să te înțelegi pe tine însuți.
Emil Cioran în Mărturisiri și anateme
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lectură

Astm
porumbeii sunt în stare de șoc
se dau cu vârful ciocului
de oglinda dintre noi
unde ne uităm
când ne uităm unul pe altul?
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre porumbei