RMN Revoluţionar

Când Arpagic motanul
fotoliu'a cucerit.
Când Polonicul pute
în sosul pregătit.
Poporul se intrigă
şi zice cu umor:
"Voinici în dizidenţă
ce tineri avântaţi!
Căzut-au frânţi de luptă
şi-a lor democraţie
e tulbure la minte,
măruntă şi pustie."
Secatu-le-a izvorul,
mintea li s-a blocat
în temniţe de groază,
în prazul preparat,
cu sos picant politic
ce pişcă în popor,
mai rău ca abureala
de la debutul lor.
Conducători de turme,
capcane de nebuni,
sedus-au tinerimea
şi-a ei naivitate
au pus-o scut la fapte
şi lucruri delicate.
"Am învins! Se aude încă
în infinit ecou,
o trâmbiţa revoltă.
Actor începător,
împins să spună rolul
făcând nemuritor,
planul ţesut în umbra
unui regim regres,
neputincios din faşă
şi bolnav la progres.
Ce vine azi, dar mâine?
căci ciclul se repetă
ca un perpetuum,
atât de căutat
la care suntem mândri
că un brevet am luat.
Stau şi mă'ntreb când trece,
când un tratat de pace
ajunge la pecete
să'ngheţe ea războiul
degenerat din rece.
Să auzim de bine,
la toate mă închin
implor divinitatea,
şoptesc încet, Amin.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetelor, domnilor; oare de ce încearcă din răsputeri coana minte să vă convingă că "ea a depăşit mintea" şi să îmi spună şi mie cu o convingere naivă şi de-a dreptul hilară o astfel de cacealma? Expresii de genul: "În momentul acela am văzut îngerii, în orgasmul ăla de 5 zile încontinuu am fost tot timpul dincolo de minte, am trăit o adevărată revelaţie, mintea nu mai era doar Isus, se scremea, curajul e de dincolo de minte ca şi un pârţ sănătos, când am luat matrahoasca, când am luat ciuperci cu vrăji şi vrăjitoare, etc, etc." Absolut toate aceste IDEI SUNT BANALE GÂNDURI DIN MINTE. Mintea aude la Maharaj de moartea minţii sau a transcende mintea şi imediat se gândeşte; "Ia să vedem noi, oare când am transcens noi mintea?"

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

Când mâna mi-e legată
şi ochiul jartelat
implor divinitatea
şi caut împrejur,
care îmi e păcatul
şi cât o să îndur.
Capcane la tot pasul
croite-n vicleşug
ţi-nalţă slăbiciunea
la rang de performanţă,
măciuca ce urmează
te pune-n ambulanţă.
Nu scapă oaie neagră
din munca de-ndreptare
dau lapte, miei şi lână
dar semnul de turbare,
atârnă ca o piatră
şi duce la pierzare.
"Opriţi măcelul"
spunea un general necopt,
e inegală lupta,
nebunii nu mai pot.
În şocuri sociale,
continuu tracasaţi,
sunt măturaţi de vise
de viaţă săturaţi.
Nu ştiu ce vor,
găsiţi metode noi
să scape de-a lor boală,
să vină către voi.
Ce pot să fac?
- mă lapăd de păcate,
- nu vreau glorie, bani,
- nici gânduri de mărire!
doresc o blană albă
şi dacă pot o vreme
să port cu demnitate
un titlu de nobleţe
"E om de bine" e
"om în libertate!".
Târzii dorinţe,
deşarte gânduri,
nucleul vieţi-i ros
e hăituit şi-ntors pe dos,
e-n veci pierdut, furat.
De acum începe boala,
trecutul în neant.
Degaba vreu ca prostul
ce mi s-a luat, am dat
c-aceasta este cota
ce-n gene am purtat.
"Am învins", răsună încă,
o trâmbiţă revoltă
ce-n unde digitale
se înalţă către boltă.
I-am învins, în frâie i-am strunit
ne aşteaptă pace lungă
şi somnul liniştit.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzătoare...

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzatoare.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego

Este frig afară, trosnete răsună,
Se aude haita hăulind la lună,
Însă mie, unul, nu îmi este frică,
Cu motanu-n braţe stau la căldurică.

Nu veniţi la uşă, astăzi nu deschid,
Chiar veniţi degeaba, nu că vă desfid,
Însă am în casă doar un kil de vin,
Am băut o parte şi-a rămas puţin.

Nici mâncare multă n-am să-mpart cu voi,
Am făcut sarmale numai pentru doi,
Şi o bună parte le-a mâncat motanul -
Când se simte bine, bagă cu toptanul.

Eu mai scriu o rimă, iar motanul toarce...
Până când căldura iar se va întoarce,
Stăm într-un fotoliu lângă şemineu
Şi visăm la mâţe şi la fete (eu).

Arde focu-n sobă, vinul e fierbinte...
De vă spun acestea, să luaţi aminte:
Nu dorim pe nimeni, nu vrem să veniţi,
Doar ne este bine şi am vrut să ştiţi.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie, zidul plângerii...

Plâng strămoşii în morminte,
Când văd cum decade Ţara,
Curge în valuri sângele,
De pe tricolore steaguri,
Spălate cu indolenţa
Celor care fac avere,
Pe spinarea celor rele.

Plâng mamele văduvite,
La mormântul celor dragi,
Ce-au luptat pentru tot neamul,
Eroi, cu zel sfânt jerfit,
Şi de care s-a uitat.

Plâng şi taţii, ai lor fii tineri,
Ce-şi doreau democraţie,
De ştiau pentru ce luptă,
Oare, ar mai fi luptat?
Când nimic nu s-a schimbat,
Iar dracii îşi fac de cap,
Răsfăţaţi de realitatea
Ce o duc spre agonie.

Iadul poarta şi-a deschis
Şi înscrie pe oricine
Ce credinţa strămoşească
Într-o parte şi-a lăsat,
Dar istoria va scrie,
Poate, ce-i adevărat...
Zidul plângerii învie,
Căci prostia n-are ţarc.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul: Ia ascultă, nevastă. Când vecinul nostru şi-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm şi noi unul la fel. Tot aşa, când şi-a luat telefon mobil. Dacă şi-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb şi eu. Acum, că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

replică
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul: Ia ascultă, nevastă. Când vecinul nostru şi-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm şi noi unul la fel. Tot aşa, când şi-a luat telefon mobil. Dacă şi-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb şi eu. Acum, că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

replică
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul

Prietenul

Te rog, azi, să-mi întinzi o mână,
Căci sunt bolnav şi sufletul mi-e frate cu pelinul.
Şi mâine, mâna mea o să-ţi devină,
La fel, sprijinul ce mângâie şi alină.

Te rog, azi, inima-ţi să-mi dai,
Căci a mea, mă doare şi suspină.
Şi mâine, pe a mea o să o ai,
Să te înţeleagă şi să te susţină.

Te rog, azi, să-mi dai privirea,
Să o îndrept spre-o altă zare,
Căci a mea, şi-a stins sclipirea,
Pierdută-n-ntr-un apus de disperare.

De un prieten am nevoie azi,
Să-mi spună doar că-i lângă mine.
Căci în viaţă, când mai cazi,
Te ajută un prieten lângă tine.

Şi de n-oi fi, de-mi eşti numai în gând,
Te rog să ştii prea bine,
Că te poţi baza pe mine, oricând,
Atât cât viaţa mă va ţine.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (5 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui actor care nu se aude din sală

Câţiva i-au cam reproşat
Că şi-a rostit prea-ncet rolul,
În schimb, alţii-au remarcat
Că s-a auzit sufleurul.

epigramă de Gheorghe Lungoci din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când rândunica îşi face cuibul, când drumul prinde a toarce cărăruşe, când mugurul îşi desface din faşă podoaba lui verde, atunci vine să mă vadă copilăria. Vine încet, numărându-şi paşii, ca să îi pară drumul mai scurt. Vine cu o nuieluşă subţioară, smulsă de tata din gard, căci drumeţului multe i se întâmplă. Vine cu basmaua mamei aşezată în jurul gâtului - vântul e vânt şi niciodată să nu îi dai crezare.

Ion Druţă în Horodiste (1989)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau

Când stai aşa privind de sus
Spre lumea asta toată
Îmi vine-un început de gând
Că nu voi mai pleca nicicând
Chiar de voi stărui plângând
Să plec, n-o să se poată.
Când stai aşa privind la cer
Şi mă cutremur toată
Îmi vine-n minte un cuvânt
Că încă-o dată pe pământ
Să stau atât de mult să-Ţi cânt
Nicicând n-o să se poată.

Când stau aşa şi Te privesc
În rugăciune toată
Când pleoapele Ţi s-au închis
Îmi vine-n minte ca-ntr-un vis
Ca-atât de mult cât Te-am ucis
Nicicând n-o să se poată.

Când stau la cruce şi privesc
Cum îngerii dau roată
Când taci aşa de trist şi sfânt
Îmi vine-n minte un cuvânt
Ca să mai fiu de pe pământ
Nicicând n-o să se poată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne! Eu ţie mă închin,
Cu-adâncă umilinţă,
Mă iartă, căci până acum,
Eu n-am fost cu credinţă.
Până eu bucurii aveam,
De ce să mă mai rog?
Şi rar îţi mulţumeam,
Pentru al meu noroc,
Uitând de pocăinţă.
Păcate, nu mi se părea,
Că am făcut prea multe,
Dar am eu dreptu-a judeca,
De am, sau nu păcate?

Acum eu ţie mă închin,
Cu-adâncă umilinţă,
Ascultă rugăciunea mea,
Ce-i spusă cu credinţă.
Mai rabdă-ne, dacă mai poţi,
Păcatele din lume,
Căci nu toţi, încă-au înţeles,
Ce scump, vor plăti mâine,
Nu-ntoarce faţa de la noi,
Căci avem copilaşi,
Care aş vrea să crească-n pace,
Nu prin pustii oraşe,
Cu oameni disperaţi.

Doamne! Eu ţie mă închin,
Cu adâncă umilinţă,
Nu fă s-ajungem să vorbim,
Cu toţi aceeaşi limbă,
Şi totuşi de nebuni ce suntem,
Să nu ne înţelegem.
Fereşte-ne de minţi bolnave,
Ce vor să ne conducă,
Căci pacea-n lume e fragilă,
Şi viitorul, parcă-i o nălucă.

Eu, doamne, ţie-ţi mulţumesc,
Că ne mai dai lumina,
Şi al naturii verde,
Iar paşii mi i-ai îndreptat
Către a ta chemare,
Când viaţa mi s-a clătinat,
Şi ai pus-o la-ncercare.
Abia acum eu am ajuns,
Să văd cu ochii minţii,
Căci Raiul, Iadu-i pe pământ,
N-aveam decât s-alegem.

rugăciune de Valeria Mahok (21 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cu lacrima, când cu râsul. Luăm ce actor vreţi! Nicolae Bălţăţeanu, am jucat cu el, mare actor, avea un umor fantastic. Chiar şi în momentele de dramă. Mie mi se pare că şi Sir Laurence Olivier are umor. Are un fel de a trata viaţa şi situaţia de viaţă, cam cum o făcea Shakespeare: când cu lacrima, când cu râsul. Când cu mierea, când cu fierea. Ei! În momentul când mierea devine fiere, apare comedia. Iar momentul când lacrima este râs şi râsul, lacrimă, atunci eşti Timică...

Dem Rădulescu în Almanahul Cinema (1987)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie, zidul plângerii...

Plâng strămoşii în morminte,
Când văd cum decade Ţara,
Cad culorile din steaguri,
Tratate cu indolenţa
Celor care îşi urăsc neamul.

Plâng mamele văduvite,
La mormântul celor dragi,
Ce-au luptat pentru Unire
Şi pentru al ei Stindard,
Eroi cu ţel sfânt jertfit
Şi de care s-a uitat.

Plâng şi taţii pe ai lor fii,
Ce-şi doreau Democraţie,
De ştiau pentru ce luptă,
Oare, ar mai fi luptat?
Când nimic nu s-a schimbat,
Iar unii îşi fac de cap,
Încântaţi de realitatea
Ce duce spre agonie.

Iadul poarta şi-a deschis
Şi înscrie pe oricine,
Ce credinţa strămoşească
Peste umăr şi-a lăsat.

Dar Istoria nu iartă,
Adevărul îl v-a scrie,
Când zidul plângerii învie...
Inundând fără de leac,
Căci prostia omenească
N-are limită sau ţarc
Şi cândva o să plătească.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări nocturne

Aprinsul întuneric e-al nopţii care vine.
Mă fericesc iluzii ce încă n-au suport,
Şi nu ştiu printre gene ce licăr mai rămâne,
Când vinovat absolv tăcerii ultim ort

Abisuri mă aşteaptă când încă pentru mine
Orbecăirea zilei e ţelul lui suprem
Nu-i linişte sau pace, nici loc pentru mai bine,
Când laurii virtuţii sunt puşi pe un catren.

Mi-am rezervat eu însumi un loc pentru-a mă cere,
La sufletu-ţi fierbinte când rece mă topesc,
Şi văd fără speranţă că nu mai am putere,
Să-ţi spun în nebunia de-acum ca te iubesc.

Mi-e teamă chiar de ziua care va-ncepe mâine,
Din întuneric umbra iubirii s-a desprins
Şi patima tăcerii prin lipsă mai rămâne,
Să suplinească golul ce visul mi-a cuprins.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

9 martie

Multe valuri furiose năvăliră peste mine,
Multe inimi prea iubite în pămînt s'au prefăcut,
De când pentru prima oră te-am văzut printre suspine,
Zi funestă, zi fatală, întru care m'am născut!

Cu tote că pretutindeni un destin cumplit mă duce,
Din ruină în ruină în secret a lăcrăma;
Cu tote că nouă rele stau pe capu-mi să s'arunce,
Precum vulturii p'o pradă — eu nu te voiu blestema.

Nu, căci am simţit viaţa, deşi-am încercat durerea;
Nu, căci pentru a combate, n'am pierdut încă puterea;
Nu, căci jalnicul meu suflet e tăcut, dar nu învins.

Nu, căci de-am pierdut speranţa viselor copilăriei,
Mintea mea şi-a luat sborul p'aripele veciniciei,
Şi de ziua cea din urmă pieptul meu este coprins.

poezie de Nicolae Nicoleanu din Poezii şi proză (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să ne întrebăm din când în când câte lucruri sunt în realitate aşa cum le vedem noi. Sau şi mai bine spus, aşa cum ne place nouă să credem că sunt ele. E şocant când de cele mai multe ori, dând nas în nas cu realitatea, nu pricepi cu niciun chip cum de n-ai putut vedea până atunci lucruri care acum par atât de evidente. O explicaţie ar fi... Deseori, când eşti prins în interiorul evenimentelor, scapi din vedere unele aspecte mai uşor de sesizat din afară. Iar cu cât eşti mai sigur de ceva, cu atât vei fi luat printr-o mai mare surprindere constatând că, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!