Omagiu

La mijlocul lui ciresar, cand, pulberea stelelor de tei,
Raspandeste a ei mireasma pe tot Dealul Copoului,
Ce ademeneste orice trecator care se plimba pe alei,
A plecat sa se odihneasca pentru eternitate, Eminescu.

In semn de recunostinta parca, teiul ce dainuie de veacuri,
Proslavit de-al nostru geniu in opera-i mareata,
Spiritul viu al marelui poet pe mai departe-l duce.
Inchinaciune lui, monument al naturii, aducem,
In semn de pretuire pentru memoria ce-a fost, este si va fi, Eminescu.

Al lui prieten, Creanga, cu povestile scrise in bojdeuca din Ticau
Si -n alte locuri pe unde pasii l-au purtat in viata,
A noastra copilarie a marcat cu amintiri, povesti si basme.
Iubea copiii dascalul sfatos si snoave stia a spune
Si el a ales sa plece din asta lume
La ceas din noapte, cand cete de copii paseau pe prispa casei
O ultima urare de anul nou sa-i faca.

Hazardul oare, intamplarea, simple coincidente ar fi?
Sa fie oare plecarea rasplata pentru ceea ce de fapt am fi?
Sa fie semne sau destin?
Intrebatori ramanem, fara ca noi sa stim, rostul astei lumi.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Intr-o lume relativa,
Ce-a facut si-a desfacut,
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut.

Daca unu si cu unu
Nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.

Eminescuuuuuuuuuuuu...

Fara el oricare lucru
Si-ar urma cararea sa,
Fara el chiar steaua noastra
Dintre stele ar cadea.

Pe pamantul vechii Decii,
Cand mai mare, cand mai mic
Daca nu ar fi Eminescu
Viata nu ne-ar fi nimic.

Eminescuuuuu....

El Moldovei ii e fiul
Si Munteniei nepot,
L-a-nfiat intreg Ardealul,
Eminescu-i peste tot.

Intr-o lume relativa
Mai avem un nume sfant,
Eminescu-i Romania
Tainuita in cuvant.

Eminescuuuuu...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu adus florilor

Furati de ale noastre ganduri, adesea noi uitam,
Sa aducem inchinaciune, ei, Naturii.
Atenti si binevoitori doar trebuie sa fim
Si maretia ei cu ochii s -o cuprindem.
Priveste la o floare si intreba-te acum,
Cine este arhitectul, creatorul ei divin?
Raspuns, greu de primit, dar asta nu-i motiv,
Sa ramanem departe de a lor lucrare.
Multe povesti, legende, mituri scrise
Din timpul cel din urma vin,
Ca noi sa stim al lor rost, aici, cat pe pamant traim.
Simboluri pentru ale noastre simtaminte
Transcrise intr-o imensa paleta de culori, sunt.
Si-au ales sa intre -n ale noastre obiceiuri.
Cel mai de pret cadou in gesturi omenesti
De oferit, primit sau de daruit,
In zi de sarbatoare, la -ntalnire si oricand,
Ramane floarea, prea "distinsa doamna "
Si regina imparatiei sufletului implinit.
Mesajul ce -l transmit il decriptam
Ca pe un cod ascuns de multe veacuri.
Ciudat!, atatea stim, fara sa ne dam seama poate,
Din lumea lor, a florilor!
Rosu, cea dintai culoare, focul dragostei l-aprinde,
Galben, palida culoare, gelozie ar vrea sa-nsemne,
Movul, sobra lui culoare, inteleciunea noastra poarta,
Si asa pe mai departe, dupa cum prea bine stim,
Fiecare –n felul ei vorbeste.
Parfumul in nuante dulci, ori fresh sau de oricare,
Din mireasma lor, cu pricepere de veacuri si grija se aduna,
Si ale noastre simturi rascoleste, ne-mbie si ne-mabata.
Leacuri pentru sanatate stim ca sunt,
Puse la ranile ce dor, suferintele alina,
Stare de binete dau si tristetea o alunga.
Galbenul polen strans cu asiduua migala, curge in stupina
Pentru al nostru ospat cu miere fina.
Pe sevalet, artistul cu a lui talent si iscusinta,
In picturi celeste, nemurirea lor o deseneaza.
Si cate si mai cate ar mai fi de spus....
Se nasc si cresc dintr-o minuscula samanta,
Un bulb sau un banal lastar,
Udate doar cu stropi de ploaie si
Incazite cu bunavointa, de razele lui, ale Soarelui,
Un buchet imens de flori rasare.
Haina curcubeului imbraca a lor petale.
Cu migala si cu sirg Natura le-a zamislit,
Trimfatoare parca vor sa fie pe-al nost pamant.
In semn de pretuire pentru a lor daruie,
Pe numele ce-l poarta ca si noi, ne-adresam lor, florilor.
Oameni buni, deschide-ti ochii si al vostru suflet,
Ca-n launtru sa patrunda prospetimea, nobletea si farmecul lor, al florilor!

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul

Pe sevaletul din imensa zare, Creatorul zambetul din ochi picteaza,
Din raze de lumina si picaturi de lacrimi ce pleoapa o imbraca.
In hora a strins culorile intr-o ordine de EL stiuta
Si acestea -si danseaza jocul scurt intr-o tacere muta.
O poarta catre alte lumi din univers parca se deschide.

Ma uit la opera-i mareata si cu amutire asist la a lui lucrare,
Perfectiune geometrica intruchipeaza.
Farmecul lui, al curcubeului, sporeste cand, cateodata se mai si multiplica,
Ma las invaluita de faldurile calde ce vazduhul l-a cuprins,
De jocul umbrelor in graba norilor purtati de vant.
Privesc in jur si fermecata sunt de dansul lor usor pe pajistile inverzite,
Pe culmile de deal, de munte strajuite de arbori seculari in plina vara.
Si ca rasplata primesc soptit si un straniu si de binete salut.

Incerc sa ma apropii, cu mana sa -l ating,
Pe sub cupola lui, al curcubeului, as vrea sa trec,
Ma apropii, zadarnic insa, mirajul lui se stinge in desertaciunea lumii.
Caut umbra lui si ma rotesc in juru-mi fara vreo dovada ca ar fi,
Efemer e totul, ca ziua cea de azi si bucuria pentru ce a vrut sa fie,
A ramas in urma precum toate amintirile.

Ea, Natura, cea dintaii va fi mereu si lauri poarta in spectacolul luminii si al ploii.
Canta fara glas, si -nveseleste al meu suflet ce vibreaza la ale ei acorduri fine.
Ma intreb ce semn divin ar vrea sa imi transmita?
Vibratiile campurilor de flori din al meu suflet susotesc,
Ca si eu, viata in culori o scriu ce in aura mea se ascunde.

Singurul raspuns pe care mi-l pot da, rece si la obiect ar fi,
De milenii poate si mai bine se cauta secretul lui, al curcubeului,
Abia acum vreo 300 de ani, a fost descoperit si verdict s-a dat,
Fenomenul optic de refractia luminii intre picaturi de ploaie si razele soarelui,
Al carui acronim il stim, ROGVAIV a vrut sa fie, 7 litere il definesc,
In limba lui Dumnezeu vorbeste, 7note muzicale, 7 virtuti ale omului,
7 minuni ale naturii, 7 zile ale saptamanii si cate si mai cate-or fi...

Sa fie simple coincidente? Ma-ndoiesc, cand universu -n matematica se scrie,
Mister ramane totul, desi ca un copil as vrea sa stiu,
De ce-uri multe tot imi pun si las ca timpul poate,
Peste ani si ani sa-mi dea raspunsuri la ale mele incertitudini.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamica

Te-am cunoscut cand erai mica,
Si n-am crezut ca ai sa-mi fii,
La baietel asa mamica,
Si poate si la alti copiii...

Asa te simt eu de puternic,
Prezenta chiar, desi nu esti,
Si ma consider un nemernic
Ca azi copilul nu ti-l cresti.

Tu lupti acolo pentru el,
Eu lupt aici dar e.. degeaba,
C-asa-i romanul.. mititel,
Si nu-ntelege cum sta treaba.

In tara-i sunt doar cu prezenta,
Ma lupt dar nu stiu pentru ce,
Copilul meu are de toate,
Dar mama lui departe e...

Si astea? sa-i facem o casa,
Eu ma intreb dar pentru ce?
Cand ma priveste parca-mi spune
"Mamica noastra unde e?"

Si parca vad cum casa-i gata,
Si cum in tara merge prost,
El va ramane doar cu tata,
Tu vei pleca unde-ai mai fost...

Ca doar degeaba strigam"hotii!",
Stim drumul tarii unde duce,
Si vom pleca candva cu totii
Lasand o patrie sub cruce...

De asta-ti multumesc iubire,
C-asa un sacrificiu faci,
Si cu speranta de mai bine,
In timpuri triste te impaci.

Nu stiu daca as fi in stare,
Cu mine -as duce un razboi,
Ori sa visez la bunastare,
Ori sa ma-ntorc sa fiu cu voi.

Si daca Dumnezeu exista,
Azi eu in El vreau sa-mi inchid
Speranta ca va fi mai bine,
Si usa casei sa-mi deschid...

Sa te -asteptam in prag... acasa,
Caci tare mult ne-ai mai lipsit,
S-auzi si-o voce mai retrasa:
"-Mamico bine ai venit! "

Te-am cunoscut cand erai mica,
Si n-am crezut ca ai sa-mi fii,
La baietel asa mamica,
Si poate si la alti copiii...
Mai stii...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parastas pentru iubirea care a murit

Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand,de tine si de mine.

S-o asezam la locul de verdeata,
In care se ducea,pe cand traia,
Din cand in cand,sa trecem pe la ea,
Considerand ca inca e in viata.

Aici,acum,s-a stins iubirea noastra,
Si moarta va ramane-n veci de veci,
Te vad si-acum,parca stiind ca pleci,
Cu mana fluturand la o fereastra.

Dar hai sa dam groparilor oferte
Si sa-l rugam pe D-zeu s-o ierte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de IngridM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parastas pentru iubirea care a murit

Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand, de tine si de mine.

S-o asezam la locul de verdeata,
In care se ducea, pe cand traia,
Din cand in cand, sa trecem pe la ea,
Considerand ca inca e in viata.

Aici, acum, s-a stins iubirea noastra,
Si moarta va ramane-n veci de veci,
Te vad si-acum, parca stiind ca pleci,
Cu mana fluturand la o fereastra.

Dar hai sa dam groparilor oferte
Si sa-l rugam pe D-zeu s-o ierte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea

viata acum mi se pare
o flacara ucigatoare
te manii cand e insuficient ceea ce primesti
pe altii dai vina, dar nu te gandesti
ca ai fi putut nici atat sa nu ai
ca trebuie din cand in cat sa mai si dai
pe altii sa-i faci si tu fericiti
fara sa ii faci sa se simta mintiti
dar nu poti... asta-i firea omeneasca
parca din pamant a fost scoasa!?

poezie de Raluca Rusoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi Doi

Eram insetat fara putere
Si mi-ai dat apa
Eram infometat
si mi-ai dat hrana
Eram un pui cazut din inaltul cer
Dar tu iubire mi-ai dat aripi ca sa pot sa sper.
Ma plimb pe strada si sunt parca al nimanui
Privesc cum curge-n seama o lacrima batuta-ncui.
Am uitat sa rad atunci cand tu ma sprijineai
Am uitat sa ma simt trist ca tu ma dojeneai
Dar mai presus de toate eu am uitat sa sper
La noi si la iubire la cerul cel etern.

Tu poate crezi ca sunt puternic
Dar eu mai am putin si pic
Caci sarutul tau obraznic
Il mai simt si il suspin.
Mie teama de acea dimineata
Cand ma voi trezi dintai
Si voi realiza atunci ca team uitat ca hainan-cui.

Si oare tot trecutul nostru
Sa plece el asa grabit?
Sa uit eu oare plimbarile de mana
Subt cerul insorit?
Si canapeaua noastra suspina dupa noi,
Si parca iarasi ne vrea pe noi amandoi....
Si fantana noastra apa parca n-ar mai scoate
Cum dragostea noastra este iar pe moarte.

Mi-ai aratat ca focul poate fi si stins
Ai aprins in mine un calm necontenit
Ai rupt o stanca si a inceput sa ploua
Mi-ai aratat ca dimineata de astazi este noua.
Dar o intrebare retorica sau poate nu!?!
Iubirea dintre noi va birui acu?
Si daca nu atunci cum vine?!
Ca eu iubire te vreau numai pe tine

poezie de Octavian Dumitraşcu din Iubire (22 aprilie 2012)
Adăugat de Octavian Dumitraşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de adormit Laura

Acum pe inserat s-au apucat copii
Sa se duca la parinti
Sa le spuna o poveste
Si in jurul focului stand n-au atipit

Au inceput a rasuna in noapte
Povesti desatre, povesti de noapte
Ce ieseau asa din tampla mea:
Uitati copii in jurul focului stand

Acum in seara asta o sa spunem povesti
De viata de speranta de viata
Despre un gandacel care saracul de el
Sa stins in noaptea grea si ajuns sus pe o stea

Despre un om parlit care nimic nu avea
Despre Andreea despre Laura
Si sa nu uit, despre iubirea mea
Care ma strange in brate si ma alina

Si un soricel care iesea din biblioteca
Ce vrea si el saracu acuma
Sa spuna in noaptea asta
Povestea lui despre viata sa

A spus povestea lui si a disparut
In universul cartilor ce le pazeste
Si acum toti au adormit
Si copii trebuie acum sa-i legan

Caci noaptea asta a fost seara mea
A tuturor care au vrut tarziu in noapte
Sa asculte povesti si snoave.
Si despre tine iubirea mea.

poezie de Harhata Gelu
Adăugat de Harhata Gelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si... trec trecand trecutul

E noapte, e timpul sa incep sa scriu, sa-i scriu iubitei mele,
De cand n-am mai dormit nici nu mai stiu,
Cum trec tacute zilele.

Si trec trecand trecutul meu
Si dulcea amintire-a ta,
Tot trec trecand trecutul tau
Unde se duc, iubita mea?

Unde se duc, de ce alearga si de ce oare se grabesc?
Cat de departe vor sa plece oare, luand cu ele chipul tau ceresc?
Vor oare ca sa mi te fure?
Sa rupa lantul care ne-a legat nu vor putea si-or sa indure
Furia unui suflet de lacrimi innecat.

Le voi lovi lipsit de mila,
Cu valuri pline de durere,
Cu ura ce am adunat-o-n suflet
Le voi lasa fara putere.

Lasandu-le fara putere, se vor opri din goana lor
Si am sa pot sa fiu din nou cu tine
Iubita mea, caci te ador!

poezie de Marian Balint
Adăugat de Marian Balint
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promenadă pe sub teiul lui Eminescu

Mireasma florilor de tei,
Mă însoţeşte pe alei ;
Şi-aş vrea să retrăiesc firescu ',
Dar, îmi lipseşte Eminescu.

epigramă de Virgil Petcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zambete

Zambet de floare
De la o stea,
Privesc si ma doare,
Ca nu e a mea.

Zambet din rai,
Din ceruri, de sus,
As vrea sa-i vorbesc,
Dar ce-ar fi de spus?

Zambet din ape,
Curat, minunat,
Sunt oare aproape?
M-am indepartat?

Zambet de foc,
Privesc, sunt in transa,
Pasiune si joc?
Momeala si plasa?

Zambet de gheata,
Nu stiu ce ascunde,
Si ia, si da viata,
Unde-i ascuns oare, unde?

Zambet tacut,
Nu stii ce gandeste,
E oare un scut?
De ce ma opreste?

Zambet puternic,
Privirea si pofta,
As fi un nemernic
De-as profita?

Zambet inchis,
Povara de dus,
Un semn interzis,
Nimic nu-i de spus.

Zambet de lemn,
O fi suparare?
Nu este alt semn,
Ce rol prinde " oare"...

Zambet in vant,
E dat la-ntamplare,
Dar rolu-i e sfant,
Acord, aprobare.

Zambet ironic,
Din buze de inger
Cu aer demonic,
Lovind ca un fulger.

Zambetul trist,
Mistere ascunde,
Intelesul sa-l afli
De unde?

Zambet manie,
Mi-l da mereu mie,
Cand spun vre-o prostie,
Dar iarta mereu.

Zambetul gol,
Nu e fericita,
Si-l da cu un rol,
Sa scape de-un rau...

Zambet din umbra,
Cand simti ca te pierzi,
Cand totul se curma,
Nu stii ce sa crezi...

Zambet furat,
Nu-i zambetul ei,
Dar e din inima ei,
Din cer imprumutat...

Zambetul cald,
O apa de mare,
Ma bucur, ma scald,
Ma joc in culoare...

Zambetul greu,
Cand ar vrea, dar nu poate,
Acolo sunt eu,
Aproape...

Zambet in lacrimi,
Mereu un mister,
Tristeti, bucurii?
Un sfat... cu-i sa-l cer?

Zambet din vina,
Regreta si vrea
Un loc si-o lumina,
In inima ta...

Zambet ascuns,
Cand e fericita,
Iubire-ai de-ajuns,
E infinita...

Zambet de miere,
Cand totu-i pe plac,
Primeste ce cere,
I-as zice, dar tac...

Zambet portita,
Un zambet viclean
De-i pus ca la carte,
Ii merge si-un an.

Zambet marunt,
Timid si retras,
Sa fie el sincer,
ori ma duce de nas?

Zambet de-amor,
Nu-l stiu prea bine,
Nu l-am cunoscut,
O fi inca la tine?

Un zambet ce este?
Nu stiu... mai astept,
Sa le-nvat mai bine,
Dar cat sa astept?

As vrea sa inteleg orice zambet...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumful iubirii

As vrea sa fiu ca aerul usoara
si sa ma sui la cer si sa-l sarut
de bucurie ca se desfasoara
deasupra mea si-a ta si c-a facut
sa ne-ntalnim mereu in cate-o stea,
la care inca de copii priveam
cand rasarea-n anume ceas la geam,
si eu si tu spuneam:"E steaua mea!".

Si-asemeni stelei va fi fost si-o carte
care-n aceeasi vreme sa ne placa
mie-ntr-o parte, tie-ntr-alta parte
a stramtei lumi; si cine stie daca
ne-am despartit candva cu-adevarat
privirile pe cer si pasii pe pamant,
de vreme ce ni s-au amestecat
intr-un universal si orb alint...

Tii minte limba-n care mi-ai vorbit
intaia oara, si-n ce tara-anume,
si cate trupuri am schimbat si nume,
cand trecatoare morti ne-au adumbrit?
Eu nu mai stiu, dar amintirea ta
e ca un fir pe care-l simt prin vreme,
si nu m-as rataci si nu m-as teme
decat in clipa-n care m-ai uita.

Atunci, atatea lumi ce plamadira
cu truda lor fiinta noastra, una,
s-ar sparge-n haos pentru totdeauna
ca sa desfaca ceea ce-mpletira.
Din cer, ca dintr-un pom, cand s-ar desprinde,
ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,
ca focuri de-artificii; si din stele,
ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,
imprastiind pe-ntinderea albastra
noi sateliti, ca viata n-o sa stea...
si fiecare, surghiunit pe cate-o stea,
am astepta-o seara la fereastra
si-am spune tresarind:"E steaua mea!".

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra mormântului...

In memoriam Mihai Eminescu

Pe statuia învechită
Teiul crengile îşi apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veşnic viu, vine şi pleacă.

Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmăreşte,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va creşte.

Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.

Flori şi lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Îşi astâmpără chemarea.

Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deşteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Şi iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare e chiar atat de simplu?

Oare e chiar atat de simplu?

E ciudat, sa fi un artist,
Dar sa nu mai poti crea nimic;
Sa fi un poet,
Dar sa nu-ti mai gasesti cuvintele.

E ciudat...Dar, asta simt acum,
Nu mai pot gasi o cale de a lupta,
De a fi cine am fost;
Si in acelasi timp cine am ales eu sa devin.

Sunt nimicuri, care pot deveni un colos;
Timpul si spatiul
Au ajuns sa se rezume, uneori, la prea putin
Iar alteori, sunt exagerate,
Atunci cand sunt masurate cu inima larg deschisa;

Nu pot spune ca e greu,
Dar nici usor nu e,
Cateodata, viata se joaca, se amuza
Te ingroapa, pentru a te reinvia,
Pentru a-ti reda sclipirea ulterioara;

Sti cum e sa simti maturitatea ca pe o nevoie?
Sa-ti doresti sa fi puternica,
Sa nu mai fie sensibilitatea o problema, o boala
Ceva ce trebuie ascuns?

Iar intr-o zi sa constati cu seninatate
Ca esti mai puternica, mai putin naiva,
Mai mult cum vrei sa fi...

Oare e bine asa?
Oare daca nu mai suferi la fel de mult
Inseamna ca esti fericit?

Toata lumea are ceva de spus...
Dar poate daca ar reusi sa pastreze o clipa tacerea,
Ar vorbi putin sentimentele;

Eu i-as aprecia mai mult...
Ador sinceritatea, ador sa traiesc inconjurata
De sentimente, de lucruri simple;

Dar oare e la fel de simplu sa le gasesc,
Sa le am, sa ma bucur de ele?
Oare?

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartire in flori

La sarbatoarea florilor de mar,
cand drumul cere pasii sa se-astearna,
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.

La sarbatoarea focurilor mari,
cand toata lumea varuie de paste,
din viata mea incepi sa si dispari,
fiinta mea abia te mai cunoaste.

La sarbatoarea soarelui deplin,
cand sangele -n batrani se poticneste,
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde.

Adio, deci, mai e ceva de zis,
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.

Ne mai ramane floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamna,
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui,
sa mi te aminteasca inspre toamna.

Atatea flori la despartire-avem,
atatea flori ca-n bietele romante,
de parca hohoteste un blestem,
porunca lui civilelor instante.

Si floarea de cires de care-am spus
a-mbatranit si s-a zbarcit in fructe,
incet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.

Tu crezi ca despartirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori - numai ruine -
sa nu te minti, ca nu-i deloc asa,
te parasesc spre-a ma gasi pe mine.

La sarbatoarea florilor de soc,
cand lunca lumii galgaie salbatic,
ne despartim, plangand, la acest foc
pe-a carui vatra noi am fost jaratec.

De mar, de visin, de gutui, de par,
e floarea-n sarbatori pana departe,
acum ne despartim intr-adevar
cu-atatea flori in jur ca la o moarte.

Ce-i zis e zis si-n cantec iti spuneam
ca va fi aceasta clipa - n care
de-atatea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.

Adio, deci, te vad, dar nu te vad,
cand florile de noapte-ncep sa cearna
si daca despartirea-i un prapad
proiectul ei ti l-am trimis din iarna.

Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acm cand florile te tin de mana,
asculta cantecul precum era
ninsoarea noastra sfanta si pagana.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbrii (1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un semn

La un semn deschisa-i calea
Sa m-apropii iar de ea;
Lung e dealul, scurta valea,
Ca nu pentru mult ma vrea...

Oare sunt un kamikaze
Ori vreun soi de masochist,
Sa-mi aleg cu grija fraze
Pentru a fi iarasi trist?!

Ma-nteleg, imi dau crezare
Ca iubesc la infinit...
Daca ea iubire n-are
Sunt esecului sortit.

Eu mai sper si sper intruna
Ca mai vine vremea mea,
Dar in noapte numai luna
Mangaierea sa mi-o dea?!

Am in plan sa fac o cearta
Cu slaba inima mea,
Ca durere multa poarta
Si-o sa moara tinerea.

Imi voi bea cafeaua tare
Si de doruri m-oi spala ;
Nu mai ard fara de soare,
Ca e noapte ziua mea.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abstract

Multe cuburi,fete centrate
chestii necunoscute de aflat
un tip ce imi dicteaza toate astea
iar eu trebuie sa urmez un tipar, se zice
ca pentru a reusi,trebuie sa fac
ce mi se spune.. dar de ce?
cand eu doresc sa mi se explice....
Asa e si viata mea,mi s-a dat,dar oare ce
trebuie sa fac cu ea?
daca imi spuneti ca pot sa fac ce vreau eu
de ce nu ma lasati?d c trebuie sa urmez tiparul vostru?
de ce sa nu iubesc pe cine vrea si cand vreau eu?
de ce mi se impune sa gresesc? de ce sa nu-mi fie dor
de minunatele clipe petrecute
de ce sa accept ce mi se da?
si de ce scriu eu toate astea?
Dap imi amintesc de ce, le scriu pentru ca
asta simt,si poate ca asta vreau,si nu mi s-a impus asta
si pentru ca imi doresc sa fi putut sa fac tot ce am scris

poezie de Alexandru Cristian
Adăugat de Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino in lumea noastra

Vino in lumea noastra, dulce minune,
In ficare noapte... cand soarele apune,
Sa traim povestea noastra de iubire
A doua suflete pe un ocean tulbure.

Vino in lumea noastra, inca o noapte
Sa ne privim din nou in ochi, ca prima data,
Sa-mi adormi din nou in brate
Sub acoperisul de stele colorate.

Vino in lumea noastra, cea fara probleme,
Unde privim rasaritul... iar eu iti recit poeme,
Unde privindu-te pe tine
Eu plang... plang de fericire.

Vino in lumea noastra, iubirea mea,
Buzele mele inca simt atingerea ta
Din ziua in care ne-am sarutat...
Cand stropii de ploaie, s-au transformat in mii de petale.

Vino in lumea noastra, ingerul meu,
Sa fim uniti de bunul Dumnezeu,
Sa fim doua stele ce zi si noapte stralucesc,
Sa-mi spui ca ma iubesti... sa-ti spun ca te iubesc.

poezie de Manuel Gabriel Danca (11 septembrie 2009)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viata?

Ce este viata?
Un nor de praf care parca se spulbera cand vine ploaia!

Ce este viata?
Un ocean intins care parca nu mai are sfarsit!

Ce este viata?
Culorile, florile, Tu esti viata!!!

poezie de Andreea Brigitte Erdei (iunie 2006)
Adăugat de Andreea Brigitte Erdei
Comentează! | Votează! | Copiază!