Replica la poezia "Gheorghe-al meu, ce Moş Crăciun" de Violetta Petre

Mă-ntorceam din deplasare cu maşina din Bacău,
Începu să ningă tare, ceaţă deasă, drumul rău,
Mi s-a aburit parbrizul, când ajuns-am la Braşov,
Când văzui cum disperată, în nămeţi, o doamnă-n mov
Cu năduf, dădea din mână implorându-mă să stau,
Spre Sibiu voind, probabil, în cabină să o iau.
Am în piept un suflet mare şi am pus grăbit o frână,
Coborînd grăbit, pe dată, doamnei să-i întind o mînă,
Şi privind-o în orbite, în nămeţi era să cad,
Când văzui că-i o blondină, având ochii ca de jad.
S-a urcat tăcută-n dreapta, şi văzui peste-ochelari,
C-avea bucle platinate, însă... mîinile cam mari,
Blugi mulaţi şi pulpe groase, bustul ferm şi rotofei,
Cizmuliţe roşii scurte dar mărime patru'ştrei!
O-ntrebai de unde vine, dacă merge către casă,
Si mi-a spus cu voce dulce, însă anormal de groasă,
Că vâzînd ce suflet mare am, chiar dacă ar fi să şchioapăt,
E decisă, ferm, cu mine, să ajungă pân' la capăt!
Începu să se dezbrace de bluziţa de mătase,
Şi-apărură de îndată nişte braţe cam păroase,
Am oprit-o, cu oroare, am rugat-o să mai stea,
Şi la o benzinărie am poftit-o la cafea.
Pretextând apoi o clipă, că mă duc la toaletă,
Am dat birul cu fugiţii, m-am suit în camionetă
Şi cu maximă viteză, evitând la timp năpasta,
Am pornit-o către casă, unde m-aştepta nevasta!
Conducând ca o săgeată prin zăpada naltă, groasă,
Numai înspre dimineaţă am ajuns cu greu, acasă.
Am deschis tiptil portiţa şi spre marea mea mirare
Am vazut că nişte urme se-ndreptau către intrare!
Am deschis încet zăvorul, am crezut că-s nişte hoţi,
Când văzui pe candelabru, o pereche de chiloţi...
Un costum de Moş, de-a valma, aruncat pe un covor
Şi-auzii ceva ce mişcă sacadat în dormitor!
Am luat din cui, cu grijă, bătătorul de covoare
Şi-am deschis cu forţă uşa, dar spre marea mea mirare,
Transpirat de-atâta muncă şi de un surplus de kile
Am văzut uimit, că Moşul e vecinul meu Vasile.
Tremurînd în pat de frică, dar la faţă galben-roşu,
Spuse că mi-adus de-afară, profitând că vine Moşul,
Drept cadou prezervative, două baxuri sigilate
Şi-a venit ca să le facă un control de calitate!
Am simţit că tensiunea e-n continuă urcare
Şi cum tot aveam în mână bătătorul de covoare,
Începui să scutur patul, aşternutul şi salteaua,
Pana am simţit, o clipă, că mi-a mai trecut damblaua
Şi i-am spus nevestei care nu ştia ce să priceapă,
Că măgarul de Vasile, clar, i-a tras o dublă ţeapă.
Pretextând c-o să aducă pentru mine un cadou,
Cu cinism a păcălit-o şi în pat, şi pe birou,
Când putea s-o viziteze, dar cu altfel de motive:
Noi, de cinşpe ani încoace, nu luăm prezervative!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu Moş Nicolae - parodie după poezia "Un altfel de Moş Nicolae" de Violetta Petre

Te-am aşteptat cu sufletul pe masă,
Am dus căţelul la bucătărie
Şi fredonam lasciv, cu voce joasă,
Când tu ai apăsat pe sonerie.
Ai apărut timid, cu sacu-n spate,
Aveai nu fes, ci-n cap o pălărie,
Având priviri profund interesate,
Când ai simţit mirosul de iahnie.
Mi-ai spus politicos o "Seara bună",
Şi ochii îţi luceau ca niste stele,
Dar nu visând o seară împreună,
Ci când ai dat cu ochii de chiftele!
Oftând, cu capoţelul descheiat,
Te-am invitat apoi să intri-n casă:
Visam să mă conduci, flămând, spre pat
Dar lacom, ai pornit-o către masă!
Ardeau în beznă două lumânări,
Era-ntuneric tare în odaie,
Dar m-a lovit un iz ciudat în nări
Şi-ai intrebat, grăbit, de am o baie.
Deşi dorinţa mă făcea neroadă,
Mi-a fost destul de greu ca să pricep,
Că-n loc să mă inviţi la o lambadă
Dansai pe loc, de unul singur, step!
Când am aprins lumina de la baie,
Simţind în suflet cum mă arde jarul,
Văzui că nu e moşul Nicolae,
Ci tizul său de vizavi, coşarul!
Te-aştept la cotitură Nicolae,
La rândul tău, o ţeapă o să iei,
N-o să te-aştept în casă, ca o oaie,
Ci-o să mă culc cu renul de la trei!

Eşti un bătrân, ce sigur nu mai poate,
Şi cari pe stradă peria în spate!

parodie de Valentin David, după Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritualuri matinale la 60 de ani

I-o serveam nevestei dimineaţă
Şi pe frig năprasnic şi pe soare,
Dar de-un timp, imi spune verde-n faţă,
C-a îmbătrânit şi e prea tare.

Am mai pus vreo două căni de apă
Şi m-am prezentat cu ea degrabă
Dar mi-a repezit precum o ţoapă,
Pretextând că-I lungă, dar e slabă.

M-a şocat cumplit schimbarea sa,
Constatând că nu-i ca înainte
Şi i-am spus atunci s-o facă ea...
Dar era prea neagră şi fierbinte.

A mai pus şi cuburi reci de gheaţă
Zahăr cu miros de mere coapte,
Dar acum i-am spus-o verde-n faţă
Că e rece şi-o prefer cu lapte.

Am chemat vecina, o versată,
Ce gustând, verdictul să ni-l spună
Şi a spus că-i dulce, aromată,
Nu e nici prea scurtă, deci e bună!

Morala

Ca sexagenar n-ai mare vină,
Când îţi bei cafeaua la vecină...

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea cu iubirea

M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceaţă,
Şi-am vrut să-l iau de mână şi să-l conduc în viaţă.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există aşa ceva în realitate
Şi dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea fiinţă, i-am răspuns, există şi are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertăţii sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei paşi ţin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu ştiu de unde vin, unde mă duc...
Am destul timp la ea să te conduc!
În drum spre ea, ceaţa s-a risipit,
Îngerul însoţit s-a oprit,
M-a privit,
Mi-a şoptit:
Te-am găsit!
Nu l-am recunoscut
Şi-a dispărut...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Video chat

Eram adolescent precoce, cu urme grave de acnee,
Cu tulburări frecvente-n voce şi gândul numai la femeie,
Pe Feisbuc afişam ca poză, un Arnold c-un topor pe umăr,
Şi agăţam pe înserate femei frumoase fără număr.
Nu le interesa, se pare, că nu scriam deloc corect,
Cât timp aveam exces de fibră şi-un tatuaj imens pe piept,
Le ridicam pe Himalaya, le scufundam în Nil apoi,
Aveam trei yachturi în Maldive iar în Monaco Euroi.
După un timp de tatonare, perseverând din fentă-n fentă,
Mi s-a lipit fatal de suflet, o doamnă foarte insistentă,
Ce mă dorea cu disperare şi îmi spunea că-s cel mai cel,
Frumoasă, foarte agresivă, cu trup perfect de top model.
Mi-a spus că este singurică, că vrea bărbat adevărat,
Discret viril şi disponibil să vină singur pe-nserat.
Nu-i trebuie nici flori, inele, ce sunt în dragoste un lest,
Dar are-o singură dorinţă, să mă supună la un test
Ce o să ţină doar o oră, să se convingă, realmente,
De o să îi rezist cu brio, în nopţile incandescente.
Exact la ziua convenită, m-am prezentat la casa ei,
Cât o Bastilie de mare, având în faţă nişte tei.
Am apăsat pe sonerie şi uşa s-a deschis încet,
(Avea un interfon de fiţe dotat c-un electromagnet).
Doi Dobermani cu limba scoasă stăteau într-o sufragerie,
Era şi un birou acolo, pe el, o coală de hârtie.
O voce cam impersonală a ordonat să iau un loc,
Şi să bifez pe testul grilă răspunsurile cu un toc,
Să nu încerc s-o iau la fugă căci dogii s-enervează tare,
Şi sunt capabili chiar să muşte, când simt în jurul lor mişcare.
Mi s-a cam pleoştit avântul, plângeam amar ca un copil,
Privind la testul de pe masă cam lung, extrem de dificil,
Mai repede trecea cămila, matură, prin gaura cheii,
Stăteam ca rufele pe sârmă să nu provoc cumva căţeii,
Iar după ce-a trecut o oră, s-a răsucit o cheie-n broască
Şi-a apărut o doamnă grasă ce pe obraz purta o mască.
Luă provocatoare foaia, se aşeză, o puse-n poală,
Şi-a observat, fără surpriză, că e pe de-a întregul goală.
S-a ridicat fără o vorbă şi m-a legat de candelabru,
Mă ţintuia cu o privire ce anunţa ceva macabru.
Şi-a desfăcut încet capotul şi a luat un bici în mână...
Apoi şi-a lepădat şi masca... Era chiar profa de română!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când eu am venit pe lume,
nu aveam încă un nume.
Cineva ma luat în braţe.
Mai târziu eu am aflat
că aceea era mama.
Când e lângă mine,
totul e uşor.
Ştiu, pot să visez.
Pot chiar şi să zbor.
Îmi imaginez
că plutesc pe-un nor.
Într-o seară, mama m-a luat de mână.
M-a dus la fereastră, s-a uitat la mine
şi mi-a spus zâmbind:
-Vezi Steaua Albastră?... Este Steaua noastră.
Chiar dacă în viaţă sunt momente grele,
tu, copilul meu, vei găsi uşor
drumul către stele.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ştiut Moşul că vine!

A venit, da, a venit,
A venit şi pe la mine.
Moş Crăciun este iubit,
Am ştiut, ştiut... că vine!

Şi priviţi, priviţi dovada,
Un cadou mi-a dăruit.
Renilor, văzut-am coada
Când Moşul i-a biciuit.

A venit, da, a venit,
După care a plecat.
Mi-a adus, ce mi-am dorit:
Mulţumesc - l-am sărutat!

Şi-l aştept şi altădat'.

poezie pentru copii de Radu Bunei (25 decembrie 2013)
Adăugat de Radu Bunei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu străin

Când m-am născut am ţipat dinăuntrul tău
Şi mi-am auzit ecoul la mine în piept
Ciripind ca o pasăre ce-şi lua pentru prima dată zborul,
Am tras aer în piept şi ţi-am simţit plămânii cum se dilată primindu-l,
Am clipit şi tu mi-ai deschis ochii,
Mi-am deschis braţele şi le-am simţit pe ale tale primindu-mă,
M-am înecat în irişii tăi privindu-i pe ai mei în oglindă,
Am tras aer în piept şi te-am simţit.
Erai tu, eram eu, eram unul şi acelaşi,
Două feţe ale aceleiaşi monede.
Mi-am atins chipul şi parcă nu era al meu
Sau era al meu şi al altcuiva,
Cuiva străin făcând parte din mine,
Cuiva căruia i-am purtat cămaşa înainte ca prima ţesătură să-mi atingă pielea,
Cuiva căruia i-am simţit gustul înainte să simt viaţa,
Cuiva căruia i-am dus dorul înainte să-l fi cunoscut,
Cuiva căruia i-am atins inima înainte să-i ating pielea,
Cuiva al meu, cuiva străin, cuiva al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Albastru 16" de Violetta Petre

Sunt lanţul prins de gleznă ce te tine,
Dar prea tarziu, că ştie tot oraşul,
Că m-ai făcut în urbe de ruşine
În noaptea nunţii ai fugit cu naşul!

Ai apărut în zori, ca o minune,
Ca o fecioară pură între crini,
Mi-ai pus să muşc din sâni cu pasiune,
Şi-aveai pe sfârcuri urme de canini...

Mi-ai spus c-o să-mi deschizi o nouă cale,
Şi m-ai învăluit ca o tornadă;
Când ochii i-am deschis, văzui cu jale,
Poteca ta era autostradă!

Mi s-au aprins avariile-ndată,
Nainte să intrăm îm derizoriu,
Şi-am pus o frână bruscă şi ciudată,
Când încă n-am pătruns în giratoriu.

N-o să te ţin legată pe vecie,
Îmi pipăi periodic buzunarul
Şi simt în mine-o mare bucurie...
Că ai fugit cu naşul nu cu darul!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papucii fermecaţi

Papucii fermecaţi... eu azi i-am căpătat.
Că Moşul Niculai... demult i-a reparat.
La uşa mea in taină spre zori el a venit,
Şi papucii fermecaţi... cu drag mi-a dăruit.

N-am cum ai mulţimii... probabil îndeajuns.
Că Moşul Niculai, departe a ajuns.
Dar sper... la anul care vine... să vii
Pe mătura cea fermecată... în sat la mine.

Şi amândoi... în lumea mare să plecăm...
De rele şi necazuri să uităm.
Şi dacă o fi ca să îmi pierd papucii,
Desculţ voi merge chiar şi-n centrul luncii.

Şi animat de tot ce mă-nconjoară
Viaţa o iau de la-nceput... chiar dacă o să doară.
In doi... orice urcuş se poate câştiga
Dacă iubeşti şi ştii a respecta.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Am dat un telefon la mine acasă
Am spus "Alo!" şi-apoi am aşteptat
Şi mi-a răspuns o voce-aproape groasă
O voce sugrumată, de bărbat.

Şi am închis şi-am mai format o dată
Şi-aceeaşi voce mi-a răspuns, abrupt
Şi-n mine ca-ntr-o mină inundată
Ceva s-a luminat şi-apoi s-a rupt.

Era băiatul meu, o, doamne sfinte,
Şi eu care uitasem că-s bătrân,
Că am ajuns şi eu un biet părinte
Şi-o amintire, doar, am să rămân.

"Alo, băiatul tatii, masa-i gata?"
Şi el mi-a zis să vin cât mai curând
Şi l-am simţit în trupul meu pe tata
Cu o cazma de purpură săpând.

Aşa ne îngropăm la noi în oase
Pe-naintaşii ce se sting mereu
Şi încă sun la telefon acasă:
"Tu, spune-mi ce mai faci, băiatul meu?"

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic de absurd

drumul pe care mergi, până când mersul devine mers şi
drumul drum, iar tu
păşeşti înafara ta ca şi cum de-abia acum
începi să porneşti

în sensul în care
toate ceasornicele s-au întors, în sensul în care
toate capetele de la o masă s-au întors
în sensul în care
scrisul devine un vas de sânge către un ţesut la mare depărtare

astăzi m-am decis să nu şi ca urmare
am făcut un ceai de plante cu mult vânt şi soare
câteva albine şi-am deschis o carte oarecare
dar cartea m-a deschis pe mine şi vânturi solare
au pornit la o plimbare întâmplătoare peste-un răsărit de mare
cu păsări ce trag de aripi ca de nişte parâme
peste o risipă dezordonată de umbre, lumini şi penumbre
sculptate cu mare migală de cea mai fină depărtare
de aer pe care o respiri cu răbdare

tu stai cu o mână peste cealaltă mână şi zici
ba nu zici, ci taci, iar tăcerea vorbeşte mai tare decât propria ta răsuflare
şi un puls ascuns se arată în degetele mâinii stângi ca o icoană pe sticlă
iar eu te privesc din profil cum taci şi profilul priveşte
spre muntele cu piept de bărbat, şi încerc să vorbesc, dar tu
stai cu o mână peste cealaltă mână şi zici, taci mai precis
şi-mi faci semn să m-alătur copacilor tăi cu umbre de maci

cine se ascunde în cine mă'ntreb, oglinzile ăstea fără de sfere
au propriile lor emisfere, poate că-i cerul, pământul, sau cosmologic vorbind
densul şi absenţa lui cu misterioasele lor circumvoluţiuni ca un dans tremurând
fără de care nu am avea decât un singur sens şi
asta-i desigur absurd, ca urmare îmi strâng părul
de la tâmpla stângă cu pumnul stâng ca pe o pensulă
înmuiată în sânge şi gânduri

dar poate că mâine da, n-o să fie soare
şi atunci o să mă ridic în picioare şi
o să-mi scutur haina şi
aruncând-o pe umeri ca pe nişte aripi nefolositoare
o să îmi vâr mâinile în buzunare ca în pământ
şi o să îmi cresc rădăcini din vârful degetelor ca pe nişte tulpini
către un cer adânc plin de mirare şi
luându-mi rămas bun o să rămân în tine ca o frunză desprinsă de vânt
până când soarele sau orice alt petec de alb prins în floare
o să şteargă totul
blând
(ca pe-o uitare)

dar până atunci
citesc şi ascult, pierdut
privind către drum
şi drumul priveşte-napoi fără cuvânt

poezie de Petru Teodor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Hiroshimei

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă
Nu mai cunoaştem drumul către casă

Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamna-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?

Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata?
Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă mare,
Oh, azvârliţi-ne, voi, o cărare.

Nu mai cunoaştem drumul către casă
şi ceaţa este deasă, deasă, deasă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul copiilor ucişi

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă...
Nu mai cunoaştem drumul către casă.

Sîntem uşori, şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare!
Unde-i cărarea, doamnă-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum... plutim...
Vai! Unde-i casa? cum să nimerim?

Şi sîntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata? Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare,
Oh, azvîrliţi-ne, voi, o cărare!

Nu mai cunoaştem drumul către casă,
Şi ceaţa este deasă... deasă... deasă...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă
Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă
Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viaţa care veşnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soneria

Eu nu am timp de Dumnezeu!
Dumnezeu nu are timp de mine!
Eu mă uit la mine când am timp de El
Pe El îl doare în mine de mine.
( Sună Dumnezeu la uşă... Scuze,!)
Nu am avut suflet
să-i dau
El a zis zâmbind că vine şi săptămână viitoare
Eu am zis că nu ştiu dacă trăiesc până atunci
El a zis
că bolnav nu pare!
Eu beam o bere cu Bau-Bau!
El tot se uita cu mirare.
Cu mirare i-am zis şi eu
Auzi?
Nu vrei să bei ceva
sau ceva de mâncare?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând

Pe străduţa de la moară,
din deal, în vale coboară
o femeie cu năframă
şi-am crezut că eşti tu, mamă.
Când s-a mai apropiat
sufletul mi s-a-întristat.
Nu era cum aşteptam,
măicuţa mea din Bărăgan.
Dar... fiind femeie bună
m-a luat atunci de mână
şi mergând pe drumul drept,
m-a întrebat pe cine-aştept.
I-am spus că mi-e dor de mama.
Apoi ea mi-a spus cu milă:
Aşteaptă, că o să vină.
Am mai aşteptat un an.
Tu, mama mea din Bărăgan,
de-acolo, din ţări străine,
oare, mai gândeşti la mine?
Mamă,
ştiu că ai un suflet bun.
Nu vreau să mai stau pe drum,
să fiu copil al nimănui,
să îndur cearta orişicui.
De tine dorul mă apasă:
Te rog mamă, vno acasă!

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O duminică fără sfârşit

l-am visat pe tata
avea vârsta mea (53 de ani)
cât a avut şi când ne-a lăsat

mi-a zis
băiete
trezeşte-te
hai să mergem la târg
vaca ne aşteaptă la poartă
hai să o vindem
o să luăm bani frumoşi
să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
ţie cărţile lui jules verne
mie un costum nou
iar de restul ţigări

şi m-am trezit
doar nu era să-l refuz pe tata

însă când am deschis ochii
am văzut o grădină plină de flori
ba chiar chiar şi vaca de care pomenea tata
şi vaca s-a apropiat de mine
m-a lăsat să o scarpin pe gât
apoi de fericire
s-a prefăcut într-un nor

iar când m-am uitat mai atent
l-am văzut şi pe tata
un serafim îl purta în spate
şi-i spunea:

nu-ţi fie frică
lipeşte-ţi mâinile de aripile mele
lasă-le moi
imaginează-ţi că zbori
că doar e duminică
aşa cum a fost şi în ziua în care ai sosit
şi care încă nu a trecut

dar tata nu-l asculta
încerca să aprindă aceeaşi ţigară
şi striga la mine

băiete
lasă visele
norii se adună pe cer
şi nu e nimeni să-i vadă

hai
că o să luăm bani frumoşi pe ei
o să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
şi ţie cărţile lui jules verne

hai
că-i duminică
moartea se hodineşte şi ea

are mâinile moi
un înger o învaţă să zboare

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul meu

Dragii mei, v-o spun cinstit,
Ştiţi, nu umblu cu perdea,
Cucul meu s-a ramolit,
Martoră-i nevastă-mea;

Singurul cadou primit
De la tata, când mi-a spus,
"Fii, băiete, mulţumit
Că pe lume te-am adus!";

Vin aseară prăfuit,
Cum vin eu de obicei
Dup-un şpriţ mai prelungit
Cu amicii buni ai mei,

Intru-n casă ca un fur
Pe fereastră, nu port chei,
Ce să vezi, aud, v-o jur,
Cântând cucu' ora trei(!)

Că uitai ca să vă spui
Doar un amănunt, parol,
Cucu-l am la ceas, în cui,
Pe peretele din hol;

Pe moment, isteţ cum sînt
Şi de praf şi de sudori,
Mă apuc la fel şi cânt
Precum cucu' de opt ori,

Că nevastă-mea, prin vis,
Cucu-l numară mereu,
Ştiind, mai mult ca precis
Când pe-arenă apar eu;

Nu cumva să vin târziu
Şi nici vorbă... afumat,
Pe la unşpe, mort sau viu,
Să mă aibe vrea în pat,

Însă azi, când m-am trezit,
Mă-ntrebă, să vezi belea,
Când aseară am venit?!
Sorbind dulce din cafea,

"Pe la unşpe, draga mea"
Îi zic io, nevinovat,
"Da, te cred ", confirmă ea,
"Cucu chiar l-am numărat,

Dar ceva este cu el,
Vreo rotiţă s-a slăbit,
De o vreme, nu mă-nşel,
Semne dă că-i ramolit,

Uite-aseară, a cântat
De trei ori, când ai venit,
S-a oprit şi-ncă o dat',
A cântat cam răguşit,

Apoi, de vreo două ori
A zis "cucu", a tuşit
Şi-ncă de vreo patru ori
A cântat şi-a râgâit,

Şi-n final, aşa, cu scârţ,
Greu de tot a cucuit,
După care-aud un pârţ
Foarte scurt şi gâtuit"...

Cucul meu, cadou primit
De la tata, când mi-a spus
"Fii, băiete, mulţumit
Că pe lume te-am adus!"

M-a adus, nu zic că nu,
Da' al dracu' cuc din hol
S-a prostit, auzi şi tu!...
Mă va da-ntr-o zi de gol!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!