Ni se cam rupe filmul cu văzutul luminii

ca după un chef cu prea multă băutură ingerată
poate cumva cam aiurea sau doar în ciuda ficaţilor
o tot ducem dintr-o uitare-ntr-alta
ca şi cum lumea s-ar naşte în fiecare trezire
iar lumina ne vine iar şi iar
ca un botez de fluturi
pe un curcubeu
megaparty
apoi ne trimitem simţurile
încă amorţite
la cules de dovezi
ba despre dumnezeu
ba despre cine să mai ştie ce alt infinit
numai bun de contestat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă zbat precum un făt cu lumea de dincolo

lovesc cu un fel de disperare
fiecare centimetru pătrat de infinit
găsesc înainte de naştere
formule de împachetat neantul
dintr-o rădăcină în altă rădăcină
prin ascultarea firului de iarbă
apoi îmi văd de lichidul amniotic din inerţie
de libertatea cordonului meu ombilical
din prea multă iubire
sau de cine mai ştie ce altă legătură cu universul
din speranţă
mai mult sau mai puţin închinată clipei

săvârşesc botezul cuvintelor în lacrimi de buburuză
îmi cresc visele din fiecare îmbinare cu realul
ca un fel de nituri rotunde şi de netăgăduit
pe un pod aproape albastru şi uşor absurd
ca mai toate încercările mele de a respira
înaintea de a articula primul ţipăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfac braţele şi îmbrăţişez tăcut orizontul

ca şi cum dumnezeu s-ar tot naşte acolo
din fecioare şi fluturi albi
apoi îmi strig prin inimă iubirile
de se cutremură furnicile şi pleacă
cumva aliniate
în cadenţă marş
spre vârful degetelor
de unde îmi place să te simt
ca pe o dovadă bătută în cuie
pe un perete veşnic nehotărât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tăcere
pur şi simplu
ca o frumoasă adormită
nesfârşire
.......................
de atâta tăcere îmi tot vin cuvinte
cum clocoteşte lava într-un vulcan
pe care încerc să le sufoc
cumva responsabil
precum un funcţionar de la stat
care doar mimează
eficienţa

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se naşte în zbor

între două cuiburi reci
şi o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca şi cum aş fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit

poezia se scrie în fiecare dimineaţă
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracu
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de şotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le aşeza pe un abur
ca pe o tablă de şah imposibilă

poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsuceşte dumnezeu geometria
ca pe o invitaţie la iubire
iar dincolo de toate aceste măreţii
cum să-ţi aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu ştii să culegi frumosul
ca şi când deşertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca şi când cactusul acesta mai ştie floarea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se scrie în fiecare dimineaţă

când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracul
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de şotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le aşeza pe un abur
ca pe o tablă de şah imposibilă

poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsuceşte dumnezeu geometria
ca pe o invitaţie la iubire
iar dincolo de toate aceste măreţii
cum să-ţi aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu ştii să culegi frumosul
ca şi când deşertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca şi când cactusul acesta mai ştie floarea

poezia se naşte în zbor
între două cuiburi reci
şi o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca şi cum aş fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu ştii dar viaţa este despre iubire

restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereţi şi acareturi
sau pe câmpii cu flori şi fluturi
şi
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viaţa este şi despre muzică
care e tot o formă de iubire

ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar şi poezia este despre iubire
uneori şi despre partea mai întunecată a iubirii

poate că nu ştii
dar până şi războaiele se fac din iubire şi ură
toate crimele
toate nedreptăţile
sunt doar conseciinţe colaterale ale iubirii

mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi şi noapte
între soare şi lună
între alfa şi omega
şi eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu ştiu să moară

deşi o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tuşă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deşi uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

de altfel poeţii nu mor niciodată cu totul
şi nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea ta e ca o zidire de ană

poate de aceea te-aş iubi cu nesăbuinţă
precum un pitic pe alba ca zăpada
dar tu eşti mult prea deşteaptă
ca să mai crezi în poveşti
sau în moş crăciun
nici măcar în lacrimile tale nu mai crezi
le donezi fericită soriceilor
cu dovezi scrise
să nu fii întoarsă la cine mai ştie care ilicit
de dinainte de marea întrebare
..........................................................
să ştii că nu-mi iau cadouri de ziua mea nicodată
oricum aş cheltui inutil pe un ceva la fel de inutil
doar ca să fiu sigur că am bifat-o şi pe asta
în lista cu obligaţii
..........................................................
apoi în inima mea te voi legăna
cum o face vântul de seară
doar doar vei observa luna
altfel decât ca pe un satelit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pol position pe un scurt-circiut

precum o bataie de aripi plăpânde
poate de libelulă poate de zână
sau pur şi simplu de boeing 777
cine să mai ştie frumosul etern
cules din greşeală
dintr-o idioată întoarcere în sine

altfel într-o duminică luminoasă
tot felul de piloţi profesionişti
mai stelari mai super-luminici
sau pur şi simplu tonţi
întorc circuitele pe dos
ca pe nişte obiceiuri demult uitate

iar eu privesc ca la televizor
fără să am alternativa telecomenzii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit deja o mie de apocalipse

fiecare în parte perfectă şi de netăgăduit
cum doar dezastrele pot fi uneori
în rest un univers de mici sau mai mari defecte
cât să mă pierd printre greşeli
călăuzit de reguli ale perfecţiunii

când nici măcar stelele nu cad perpendicular
pe coama înspumată a oceanului de vise
desenăm pe nisip teoreme ale veşniciei
din perspectiva morţii
ca şi cum am ridica nimicul la plus infinit

apoi sătul de respirat rai după rai
o să mă trezesc în acelaşi dulce iad
alergând după fluturi roz şi plete blonde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu mor niciodată cu totul

nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeţii nici măcar nu ştiu să moară
deşi o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tuşă de infinit
supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să mai deschidă ferestre pe lună

când toată lumea e ocupată cu driblatul iernii
până şi oamenii de zăpadă devin luptători galactici
o sumedenie de stele verzi pe cine ştie ce păşuni
se luptă să înflorească precum trifoiul cu patru foi
înainte de orice alt potop
iar eu mă chinui cu un amnar pe o iască de suflet
să aprind beculeţe în univers
prin cine mai ştie ce coridor supus întunericului
îmi descarc licuricii greierii cosaşii
de fluturi poţi să te ocupi tu că ai ochii frumoşi
apoi îmi întind cerul să odihnească un pic
între două furtuni parcă din ce în ce mai lungi
şi un armistiţiu preţ de un curcubeu
nu ştiu dacă pasărea de foc şi-ar vinde zborul
pe o lume albastră
cum nu ştiu câţi copaci şi-ar dori să ardă
doar ca să pot visa eu
.
între timp descânt codrilor de muguri
şi îmi ascut securea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schija frumuseţii

Despre femeie nu se poate vorbi decât cu mâinile

despre femeie nu se poate cânta decât cu lacrimile

despre femeie nu se poate lupta decât cu ochii

despre femeie nu se poate iubi decât cu inima

despre femeie nu se poate scrie decât cu soarele

despre femeie nu se poate naşte decât cu moartea

despre femeie nu se poate ruga decât cu Dumnezeu

despre frumuseţe numai adevărul

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (6 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două felii de pâine neagră un gând alb

mestec cu lacrimi fiecare înghiţitură
oricum la cina mea de taină
doar un fulger face pe meseanul
iar eu mă visez dansând cu stropii pe un câmp însetat
a verde a iarbă a grâu a mii de maci
şi-mi miroase a îngeri pe fiecare geană

sub cerul acesta locuiesc fără chirie
nu am nevoie de haine şi nu mă dor spinii din inimă
un măceş îmi creşte din fiecare zgârietură
ofrandă pentru gâze culcuş pentru soare

din când în când o frunză
încă în stare de fotosinteză
ar vrea să-mi cânte-n buze
despre toamnă
despre oameni de zăpadă
iar eu mă scutur de ploaie
şi-mi văd de infinit
a primăvară

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trimite-mi nişte veşti despre mine

cât încă mă mai pot găsi
în drumul spre întuneric şi neant
cu inima ca o pitică albă
care încă mai poate arde ceva iubire
fără mari explozii
mocnit chiar
precum o baladă rock
între două trupuri îndrăgostite

dă-mi doamne inima de pe urmă
ca pe o înţelegere blajină a lumii
sau doar ca pe o risipire interioară
dintr-o existenţă veşnic viitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să o spun să nu par nebun

vorbeam cu un înger
uite că se poate
vorbeam despre energie
şi forţa iubirii ca motor al vieţii
de dumnezeu vorbeam
cu multă erezie
bârfeam şi noi
eu spuneam ce nu-mi spun nici mie
zideam nepătrunsul în cuvinte
toate gândurile rupte la jumătate mi le întregea

cred că aşa sunt ei
nu doar nemuritori
ci şi curioşi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai am tentaţia de a întoarce ceasul

de altfel e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez apoi la ştirile despre divorţuri celebre
şi copii ucişi pe trecerile de pietoni
oricum azi nici clepsidrele nu se mai întorc
în deşertul dintre două picături de siliciu
şi o baterie solară

ce aiurea sună acum timpul
nici nu clipesc în încercarea de a-i surprinde
trecerea
apoi mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
şi fără tac
deşi îmi întorc viaţa ca pe un ceas cu 17 rubine
fără să mă întreb de ce nu mai e nevoie de remontor
aşez în balansoarul destinat secundelor
toate ştirile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
şterg toate amintirile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că te-aş iubi cu răbdare

dacă viaţa asta ar fi un pic mai veşnică
dar aşa fiecare clipă în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
şi le tot număr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chiţibuşar
un rai un iad un rai un iad
şi tot aşa
până aproape de doi
nici măcar dumnezeu nu ştie număra altfel
decât dintr-o lume în alta
în căutarea perechii ideale

doar moartea asta numără parşiv de bine
din doi în doi
ba chiar şi din zece în zece
aproape sferic
ca şi cum ar dănţui în paşi adăugaţi
cu nemurirea uitată într-o lacrimă
de cine mai ştie care făt frumos
mâncător de jăratic cosânzean

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile nu încep niciodată

sunt doar continuări
ca şi cum ar veni din altă viaţă
dar nici acolo nu au început
sunt doar frânturi firave dintr-o viaţâ
poate fără sfârşire
ar fi aiurea să fie sfârşit fără început

ştiu că veţi râde sec
dar poezia nu vine din mintea noastră
de aceea nici măcar noi nu mai ştim
de unde ne încep durerile
doar chinuim
frumos
ca într-un dans socratic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!