Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Alin Ghiorghieș

Mi-a crescut din piept un arbore nins în care urc să-ți văd de sus căldura...

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Citate similare

Alin Ghiorghieș

Mâna ningând

Prima oară mi-a nins mâna!
Peste picioare mi-a nins!
Mi-au nins picioarele peste picioare
și chipul în palmă mi-a nins
întâia ninsoare!

Apoi m-am întins în mine
și-am bulgărit copacii cu priviri
cu cine oare-aveam închipuiri?
Cu cine
am trăit acoperit?
Cu cine?

Prima oară
când mi-a nins mâna peste picioare
îmi degerau afară
prima și ultima ninsoare
cu tine!
Cu tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Copil de copac

Și mi-a zis copilul de copac, mi-a zis..
"Planteză-mă cu rădăcina-n sus
să pot crește cât mai jos în abis
cât mai jos, ca un arbore nor,
ca o ceață de crengi.. ca un vis..."
Și mi-a zis
și mi-a zis
și l-am privit în râdăcini
cu ochiul de pământuri șters
și l-am plantat în paradis
în vers, invers.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Tu

A venit un strigoi
mi-a pus mâinile pe piept
și mi-a zis
"Mă sperii!"
A venit o pasăre
mi-a luat mâinile de pe piept
și mi-a zis
"Ce zbor o mai fi și ăsta?"
A venit
un pește mi-a pus mâinile pe el
și a zis
"Simți pieptul tău?"
A venit îngerul și a râs
Avenit melcul și m-a târât
A venit broasca și m-a scuipat
Ai venit tu
și m-ai amputat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Nu uita să-ți pui la noapte greierul la ureche
să-ți cânte
măinile peste piept pereche
ce inima o să-ți frămănte...

catren de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Hermeneutica versului

Când ea mi-a spus că respir prin doi plămâni
așezați simetric în piept
i-am ținut respirația unui copac
până și-a scuturat în locul lor
două frunze
călcate în picioare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Iarba și goarna

Înainte de a muri
să-ți iei iarba
mi-a spus goarna!
Înainte de a trăi
să-ți iei goarna
mi-a spus iarba!
Iar eu stăteam cu mâna dreaptă în stânga
și cu mâna stângă în dreapta
și cu singurul ochi îngropat
în pământ
și cu toți ochii
în cuvânt
îmbrăcat în mormânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Mestecenii roz

Am tăiat lămâia în două să îți caut sutienul
sub care explodau sânii tăi
adormiți de sintaxa culorilor
în care a nins cu tramvaiul
zorilor
zorii zorilor...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Și mi-a intrat imaginea ei prin ochi ca o suliță și mi-a ieșit prin ceafă un scut și a trecut ca o carafă din care nimeni n-a băut...

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu știu cum au trecut,
Nici nu știu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Și apoi dorința,
După aceea,
Mi-a mijit mustața,
Și, o vreme, mi-a crescut
Știința de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experiența,
Salariul tarifar
Și concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranța,
Și tensiunea arterială,
A apărut apoi teama,
De a trece strada,
Și au crescut petele albe,
Din întunericul nopților.
Și astfel,
Fără să prind de veste,
Azi am împlinit 76 de ani.
Adio, copilărie!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Jumătatea leului

Împletesc liniile de cale ferată
să-ți fac șosete cu peroane și genunchi la piept.
Din țigară
se scurge lâna mâinii de mâine. Sus
pe ultima venă
poștașul ascunde în telefon o galenă
din care să-și soarbă ultimul ziar!
Ce tragedie!
Eu am adormit
și în locul meu a coborât o prăjitură la cofetărie!
Pe gard un leu cerșește jumătate de leu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Omul nins

Focurile aprinse ardeau în jurul focului stins.
Păsările își măsurau aripile cu ruleta rusească.
Peșterile se lingeau cu gura ecoului prins.

Oamenii căutau să se odihnească în oameni.

Pe râu plutea o gură printre strigături.
Fugeau copacii în frunze și apoi cădeau.
Mâinile scormoneau după alte mâini.

Focurile stinse fumegau în jurul omului nins...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Căzătoarea

Ce se-ntâmplă?
Ce se-ntâmplă?
Mi-a crescut o frunză--n tâmplă
și-o strivesc ușor de masă
de obiectele din casă...
Ce se-ntâmplă?
Ce se-ntâmplă
cu copacul meu din tâmplă?
E uscat și înverzește
vinul în tulpină-i crește
Ce-ntâmplare!
Ce se-ntâmplă
oare mă întreb eu oare
de-am căzut în căzătoare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Afonul

Azi mi-am dat inima cu cremă roșie
pentru inimă
și mi-am scuipat din picioare papucii
cu stimă și respect
m-am aruncat în canapeaua plină de balansoare
și-am cântat cât am putut
de tare
fals
atât de fals
că mi-a bătut Dumnezeu în piept cu o coastă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Am adormit cu becul la piept în lipsa unei țigări. Noaptea a eșuat pe o geană.

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Nervul e mort! Torn
lapte prin măseaua de minte.
Un ghiocel ți-a crescut din pântec
și îl mestec... și devine fierbinte!

catren de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Hap... ciu!

Iarna-i grea, dar cu căldura,
Bine-o duc, luați aminte,
Mi-a crescut temperatura;
Sunt fierbinte!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Urechea lipită

De ce stai cu urechea lipită de propriu-ți piept?
Vrei să-ți pui cireșele după coaste
sau poate
poate să numeri foșnetul sângelui
din buzele plecate la oaste
sau poate
poate vrei să alăptezi o carte cu foi rupte
și să-ți curgă lacrimi
de neputință. Te întreb!
Spune! De ce stai cu urechea lipită
în coasta mea
de urechea mea?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Nu degeaba cei de care îți este dor se numesc "adormiți"! Când vine vorba de dor începi să-ți dorești să fii sudorul sângelui...

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Noaptea trecută moartea m-a sărutat pe gât și mi-a dăruit un buchet de fulgere...

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Ardea scara! Treptele țipau...
Un copil își scotea din piept o vioară.
Dansau copacii și de vânt se rugau
să nu piară...

catren de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook