
Scrisoare către Moș Crăciun
Am de toate, Moș Crăciun!
Cozonac, sarmale, ciorbă,
Dar în noaptea de ajun
Tot te-aștept să stăm de vorbă!
Vreau să mi te-așez la masă
La o cană cu vin fiert
Să-ți spun că de dar nu-mi pasă
Și că nu am să te cert,
Că nu ai venit defel
La mine în vremi uitate
Când eram mai tinerel
Și nici nu aveam de toate,
Dar acuma, că sunt moș
Ca tine, dar scos pe tușă,
Te rog să nu-mi vii pe coș
Ci, să-mi bați discret în ușă!
Cât vom sta de vorbă noi
Ca doi vechi și buni amici,
Vor primi ovăz de soi
Renii tăi parcați pe prici...
Am de toate, Moș Crăciun-
Nu-i nevoie de-a ta, torbă!
Eu în noaptea de ajun
Te aștept să stăm de vorbă...
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mâncare
- poezii despre uitare
- poezii despre tinerețe
- poezii despre scrisori
- poezii despre prietenie
- poezii despre noapte
- poezii despre cozonac
- poezii despre Moș Crăciun
- poezii despre Crăciun
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
De vorbă...
De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...
Este un mare dar ca să poți vorbi,
Este o minune ca să poți zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranță,
Atunci când suntem la distanță!
Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înțeleg clipele care îmi dau fiori.
De vorbă cu tine aș vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aș vrea să aduc în viața ta,
Iubește și trăiește-ți prezentul, nu uita!
De vorbă cu noi aș vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.
De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aș vrea să știu dacă aș putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.
poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre schimbare
- poezii despre prezent
- poezii despre planete
- poezii despre informații
- poezii despre bucurie
Visul
... nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât măcar în vis să vii la mine
măicuța mea și îngerul meu bun
iar visul meu să nu se mai termine
nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât să vii și tu cu mama, tată
și visul ista cenușiu cu brun
să nu se mai termine niciodată
nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât să stăm în vis de vorbă, Doamne
și apoi să plec călăre pe colun
în lumea gata iar să mă condamne...
poezie de Iurie Osoianu (25 decembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, citate de Iurie Osoianu despre îngeri, poezii despre visare, citate de Iurie Osoianu despre visare, poezii despre tată, citate de Iurie Osoianu despre tată, citate de Iurie Osoianu despre noapte, poezii despre mamă, citate de Iurie Osoianu despre mamă sau citate de Iurie Osoianu despre Crăciun
Când simt că sunt supărată...
Când simt că sunt supărată,
De griji și oboseală încărcată,
Mă întorc la casa părintească,
Ca măicuța mea bună să-mi vorbească.
Stăm de vorbă, până-n miez de noapte,
Vorbim despre tot, și despre toate,
Îi spun mamei ce m-a supărat,
Iar ea mă liniștește cu un sfat.
Oricând găsește o vorbă bună
Și mi-o spune ținându-mă de mână,
Cum făcea când eram micuță,
În a ei ogradă, o fetiță.
Nu știu mamă, cum mai poți,
Să-ți ajuți copiii toți?
Că anii repede au trecut
Și tu ai îmbătrânit.
Tu la toți te uiți cu drag,
Când îi vezi venind în prag,
Și tare te mai mândrești,
Căci pe toți tu îi iubești.
Îți mulțumim măicuță dragă,
Și știm că o viață întreagă,
La tine oricând venim,
Un sfat bun noi o să găsim.
poezie de Felicia Niculina Lămășanu
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre supărare, poezii despre trecut, poezii despre timp, poezii despre sfaturi, poezii despre mândrie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Urare de Crăciun
Vă urez acu',-n Ajun,
Ca preabunul Moș Crăciun
Să v-aducă, la copii,
Brazi, bomboane, jucării,
Haine, fructe, cozonac
Cu stafide, nuci și mac,
Cărți cu multe poezii,
Mamelor bijuterii,
Taților conturi babane,
Laptopuri de milioane;
Să v-aducă, la bunici,
Noi nepoți și mulți amici!
Moș Crăciun, preaiubitor,
Să v-aducă tuturor
Nesfârșită sănătate,
Că-i mai bună decât toate!
poezie de George Budoi din Urări (24 decembrie 2022)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urări, poezii despre vestimentație, poezii despre sănătate, poezii despre poezie, poezii despre jucării sau poezii despre fructe

În Ajun de Crăciun
În iarna asta ca o toamnă
Crăciunul este... tot Crăciun.
Iar îngerii cântând din goarnă,
Anunță noaptea de Ajun
Punând steluțele aprinse
Prin toți brăduții, ca-n altare,
Și chiar de casele nu-s ninse
Colinda pe la geam apare
Să vă aducă vorba bună
Urări de multă sănătate,
Să fiți mereu tot împreună,
Pe masă să aveți de toate!
Dar nu uitați, slăviți pe Domnul,
Că s-a născut să se jertfească,
Și duceți mai departe zvonul
Printr-o colindă românească!
poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre ninsoare, poezii despre naștere sau poezii despre jertfă
Zeama-i bună doar la ciorbă, nu și când stăm de vorbă.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre mâncare
Femeile "savante" (pamflet)
De femeile "savante" te ferește, căci în casă
Sunt dezastru, o urgie, de nimic lor nu le pasă:
Vraiște sunt toate cele, toate sunt cu fundu-n sus,
Nu le pasă dacă soțul e flămând sau indispus.
Sunt lipsite de tandrețe, iar copii nu vor să facă,
Cu "știința" ele, toate, vor tot timpul să-l petreacă.
În cuvinte prețioase totdeauna se exprimă,
Fără teamă de ridicol îți vorbesc adesea-n rimă.
Îți servesc frecvent din clasici, cu citate te sufocă,
Își privesc de sus bărbatul, cu-o privire echivocă.
În latină și în greacă îți recită, stau de vorbă,
Dar nu știu, la o adică, nici măcar să facă-o ciorbă.
pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (20 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre soț, poezii despre latini, poezii despre frică sau poezii despre femei și bărbați
În Ajun de Crăciun (scrisă, peste ocean, departe de cei dragi)
Câte simt, nu mai spun, doar în suflet mocnesc
În Ajun de Crăciun, azi oftez și trudesc!...
Înc-un an a trecut, am tot spus:,, Mai adun!!"
Azi din nou ai venit, drag Ajun de Crăciun
Și mă aflii, sperând... n-am puteri de-nceput,
Dar colinzi repetând, cu Isus s-a născut!...
Îmi rechem amintiri, când copii noi eram,
Hoinăream satu-ntreg și frumos colindam!...
Ce ușor învățam și cuprinși de fiori,
Dragi colinzi cu Isus și cu cei trei păstori!...
Iar mămuca, mereu cu un glas tremurat,
Câte, câte colinzi ne cânta pe-nserat!
Noi, smeriți și cuminți și cu sufletul bun,
Toți eram fericiți în Ajun de Crăciun!
Cu-o trăistuță sub braț, doar cu mere și nuci,
Alergam pe-nserat, peste dealuri și lunci,
Iar în zori număram mărunțiș, doi, trei lei
Și strigam fericiți: Ăștia, sunt banii mei!
Ah! Zăpezi ca în vis, ca în basme, decor,
Amintiri ați deschis și aprins aprig dor!...
Răbufnesc și mai scriu, multe... nu le mai spun,
Fiincă nu-s fericit, in Ajun de Crăciun!...
poezie de Ionel Davidiuc (24 decembrie 2003)
Adăugat de Ionel Davidiuc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre fericire, poezii despre zăpadă, poezii despre smerenie, poezii despre ocean sau poezii despre muzică
Peggy: Fără televizor, Al, hai să stăm de vorbă.
Al: Ești nevastă-mea. Nu stau de vorbă cu tine atâta timp cât am televizor.
replici din filmul serial Familia Bundy
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp sau citate despre televiziune
Farfuria
când nevasta-ți gătește
să mănânci
cu plăcere
și mut ca un pește
e important
să taci la masă
pentru o atmosferă
frumoasă
eu am vorbit
și pe ea a cuprins-o
furia
și mi-a spart în cap
farfuria
care nu era una
zburătoare
nu era un ozeneu
dar toate cioburile
s-au împrăștiat
în corpul meu
probabil că am cobit
sau am ciobit
că tocmai asta
spusesem și eu
vorbă cu vorbă
ce farfuria trupului meu
asta e ciorbă?
poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre plăcere, poezii despre pești, poezii despre furie, poezii despre frumusețe sau poezii despre corp

În satul copilăriei
În satul copilăriei îți ieșeam mereu în cale,
eu eram paznicul viei, tu îți făceai drum pe vale.
Tremuram de bucurie, așteptam să vină-amiaza
și te invitam în vie: vino că s-a copt teraza!
Era ora bucuriei, peste ziuă cea mai faină,
așezat în capul viei te-așteptam să stăm de taină.
Veneai rumenă, vioaie, pas sprințar ca de gazelă,
pe arșiță ori pe ploaie, tremurândă ori rebelă.
Nu te-nfuriai pe mine, ci pe cei rămași acasă,
ce-ți ziceau că nu e bine să pleci la ora de masă.
Dar nu-ți mai ardea de foame, aveai în stomac buline,
ale dragostei frisoane te-ndemnau să vii la mine.
Să stăm gură lîngă gură, trupurile-mpreunate,
hoții strugurii mi-i fură, dar nu-mi pasă: am de toate!
Mâncare și băutură, pentru mine tu ești toate,
pupături, tăvălitură, fără astea nu se poate!
Și ne ostoiam plăcerii, de nimic nu aveam frică,
ne prindea amurgul verii: tu Ileană, eu Petrică.
Așa ne strigau vecinii ca să ne ghicească locul,
dar tăceam chitic, iar câinii lătrau să nu-mi pierd norocul.
Dar toate au cumpătare, te-ai ferit să nu se știe,
când ai crescut fată mare n-ai mai vrut să vii la vie.
Iară eu, plecat de-acasă, drumurile mă îmbie,
viața-mi vrea un rost, că-mi pasă, nu rămân paznic la vie.
Căutam să-mi ieși în cale în satul copilăriei,
dar nu mai veneai pe vale, culesesem rodul viei.
Iar acum, la gura sobei, eu bunel și tu bunică,
Ne-amintim povestea vorbei: tu Ileană, eu Petrică.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură, poezii despre văi, poezii despre virginitate, poezii despre vecini, poezii despre vară, poezii despre struguri sau poezii despre sat

În noaptea de ajun
Noaptea, pe la cântători,
Când e cerul ca sineala,
Au trecut colindători
Și mi-au luat agoniseala.
epigramă de George Ceaușu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre trecut, epigrame despre noapte, epigrame despre colinde sau epigrame despre Crăciun

În noaptea de ajun
Noaptea, pe la cântători
Când e cerul ca sineala
Au trecut colindători
Și mi-au luat agoniseala.
epigramă de George Ceaușu din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cireșe coapte
Frumosul meu, să dormi si să mă uiți în noapte,
Dar când vin zorii să te-ntorci, te-aștept.
La mine în grădină, sunt cireșe coapte.
O să măncăm și-o să te strâng la piept.
Să te respir și să-mi încarc plămânii
Și ochii să mi-i spăl privindu-ți gura.
Ce o să spunem când ne-or întreba străinii?
Că stăm de vorbă sub cireș și admirăm natura.
Iar când nu trece nimeni, pe drum, ca să ne vadă,
Ne strângem mâinile și ne sorbim din ochi,
Că vine iarăși noaptea și dorul ca o pradă,
Ne tulbură, ne doare, zici că e deochi.
Și pot să ne tot stingă cărbuni, târziu în noapte,
Că leacul nu-i la ei și nici în alte cele,
E-n noi, și nu mâncând cireșe coapte,
Ci doar îmbrățișați scăpăm de chin și rele.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cireșe, poezii despre somn, poezii despre natură, poezii despre mâini, poezii despre dor sau poezii despre cărbune
În vizită
Nevasta mea zâmbește-ndată
Ce spun o vorbă mai sărată
Și - aceasta-nseamnă: - Lasă, lasă,
Că stăm de vorbă, noi, acasă!
epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soție, epigrame despre căsătorie sau epigrame despre acasă
De vorbă
zăpada frânge drumul în troiene
abia răzbate vântul prin poteci
picioarele se taie-n gol când treci
omatul plin de noduri gordiene
de-ar fi doar peste case să se-aștearnă
și brazii să-i albească sub veșmânt
n-ar trebui de loc să mă frământ
dar simt cum mă îngrop adânc în iarnă
chiar totuși surghiunit să mă condamne
la viscol și zăpadă de crăciun
nu vreau decât să nu opresc niciun
cuvânt al tău când stăm de vorbă doamne
poezie de Dinca Valerian (2020)
Adăugat de Dinca Valerian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre viscol, poezii despre picioare, poezii despre iarnă, poezii despre cuvinte, poezii despre brazi sau poezii despre alb
De Ajun...
Într-o seară de Ajun
Auzeam, de la fereastră,
Sania lui Moș Crăciun
Ce umbla din casă-n casă.
Am fugit direct la poartă
Să-l aștept cum se cuvine,
Dar uitai să-ncalț o gheată
Și să pun jujeu la căine.
Când să dau mâna cu Moșul
Și să-i spun o poezie,
Ieși pe sub gard Fălosul
Și-l mușcă pe Moș de mână!
Renii, speriați, nervoși
Au luat-o la sănătoasa,
Iar Fălosul bucuros
Mi-aducea, din casă, gheata.
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Ochiul din cerc (2003)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre săniuș, poezii despre sperieturi, poezii despre seară sau citate de Aneta Timplaru Horghidan despre poezie
De vorbă cu luna
Într-o noapte,
am stat de vorbă cu luna.
I-am spus că ea strălucește
doar pe cer întunecat.
În final am întrebat,
unde se pitește ziua.
Am crezut că nu-mi răspunde.
Nu-mi spune unde se-ascunde.
- De ascuns, eu nu m-ascund.
Soarele îmi este frate.
Ziua el este la rând
ca să lumineze toate.
Împreună dăm lumină,
semănăm pacea divină,
pe pământ facem grădină.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre sfârșit, poezii despre pace sau poezii despre Soare

De vorbă cu tine
De vorbă cu tine când stau
de vorbă cu tine
se aud stelele bârfitoare
se aude cum vine
urechea cerului
sunătoare.
De vorbă cu tine când stau
căzătoare
pleacă vorba cu tine
și urechea mă doare.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi sau poezii despre bârfă

25 de ani cu soția
Am rezistat mâncând
Mereu aceeași "ciorbă":
Ea nu-mi ieșea din gând,
Eu nu-i ieșeam din vorbă.
epigramă de Nicolae Bunduri din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre mâncare sau epigrame despre gânduri