Crucea
se sting flăcări în zare
e frig, e târziu și e toamnă
se scurge din candela vieții
într-o zi, încă o zi
eu caut lumina în bezna din jur
noaptea, urc stingher printre lacrimile cerului
purtând pe frunte coroană de spini
pășesc obosit printre astre
poet în psalmul înfrigurat al unui gând
mă strigă rănile din trup și mă plâng
adie zorii noi în palmă
sunt păcătosul ce caută în ceață crucea învierii
pășind sfios pe calea mântuirii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În zori
curg lacrimi de piatră
geme durerea și plânge tăcerea
pe picioarele lumii arzând
se frânge ultima clipă în candela vieții
fumul urcă stingher spre lacrima cerului
înveșmântat în rănile sufletului
caut lumina răstignită pe o cruce
adie letargic apusele zări
în psalmul unui suflet chinuit
mă sprijin de spini
căutând noi rădăcini
să înflorească în zorii cei noi
un trandafir în palmă din cuvinte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
am mîngâiat
zilele și nopțile cu gândurile
pășind printre faldurile sufletului
căutam adevărul în lumina cerului
mă ardea ceara ce se scurgea pe pereți
când voi pleca
voi așeza pe masa vieții
ultimul poem
al unui poet ce a iubit femeia
noaptea voi recunoaște pașii tăi în Calea Lactee
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescarul
s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaștina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceață
fereastra lumii a rămas agățată de un gând
e seară, e târziu și e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoșii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foșnesc plopii pe drum
trece viața, iarăși acum
obosit, pășesc desculț printre lacrimi
tristețea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un țărm
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul
e o lume strâmtă
în marea asta întrebare
când caut vise prin gunoaie
și lacrimi curg pe țărm șiroaie
mai plâng, mă mai gândesc la fiecare
curg clipe grele de însingurare
ce crudă'i bezna din visare
în ochi se mai scufundă azi trăirea
mai vine un val în adâncimi finale
mă urc spre cer și mă preschimb în zare
cuvântul trece, curge și mă doare
în noaptea neagră a minții mele
mă lepăd de păcate
și caut drumul către stele
în nemurirea dată de primul meu toiag
cu cel ce am bătut odată în poartă
și am plecat ducând cu mine zarea
tu mori de frig, eu caut era glaciară
și mai vorbeam
de multe ori în van, în fiecare an
mi-e frig și mor
se întuneca gândirea
și ce frumos
printre milenii dus-întors
să caut, să-mi găsesc menirea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe aripile crucii
mi's ochii lacrimă dospită
sunt strigăt în ceață
la miez târziu de noapte
pășind peste abisuri de suflet
sunt lacrima ploii pe țărmul uscat
sunt fluture în noapte
căutând poarta
în lumina albastrului cer
sunt sursur tainic în lume
între cer și pământ
spărgând clepsidra tăcerii
sunt șoaptă nerostită
aruncată peste petale de vânt
dar viața e vie, învie
mă întorc iar acasă din cenușa străbună
pășind de la moarte pe cruce
dau lumii
o cupă de ceară și un freamăt de cer
la porți, îngeri
purtând cuvânt de lumină
pe crucea de zări
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorul
era târziu și era toamnă
norii strângeau anotimpuri dintre frunze uscate
treceau gânduri în goană
eu rătăceam prin colburi de tăcere
se rostogoleau lacrimi printre pietre
strângeam cuvinte în palmă în trista zi de toamnă
era noapte iar în cetate
așteptam zorii pe țărmuri estompate de mare
eram obosit, mă ardeau pleoapele de gânduri
mă întoarceam în somn lângă strămoși
zăceam la umbra lunii
așteptând să-mi crească aripi din raze smulse din soare
respiram printre aprige vânturi
fugar printre pașii de humă rămași
așteptam să-mi crească rădăcini din noi începuturi
ostenit, mă așezam la umbre de vis
adunând singurătăți la ceas rămas
eram orbul ce căuta lumina pas cu pas
sub lacrima crudă a sorții
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crucea
sunt lacrima unui suflet
într-o lume trecătoare și rece
sunt tristețea unui gând rătăcit pe pământ
sunt pământul uscat și gol
mă lovesc de spațiul îngust al luminii
fereastra vieții captează umbre neliniștite
pocnesc alte gânduri pe ziduri
zăvoarele lumii au închis inimi
în noaptea asta, am desenat cearcăne sub ochii vieții
pe țărm, un om veghează sfârșitul
înfășurat în ceață caut lumina
privesc în jur și mă cutremur
mai bine beat într-o lume murdară
viața mi-a întins paharul morții
într-o seară, pe o stradă
am băut paharul cu cucută pînă la fund
ce a urmat apoi, nu știu
prietene, să așezi la colțul vieții, o cruce
pentru lumea ce trece, se duce
pentru mine, să pui în pământ un grăunte de adevăr
poate voi încolți într-o zi, pentru voi...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vioara
ating timpuri
în noaptea albă dintre lacrimi
găsesc doar vise rătăcite și timpuri tocite
suspin printre frunzele cerului și lacrimile dorului
se scurg încet în mine
și mai strig așa-așa
poate mândra s-o scula
jelui-m-aș și n-am cui
cuiul dușmanului și lacrima sufletului
Doamne, dă-mi puterea să mai duc
să apuc secerișul grâului în lumina soarelui
triste reverberații curg
pășesc în gând
mângâiat de roua dimineții
tresare iarba în adieri
de ieri, de nicăieri
a amuțit tăcerea
nu am simțit durerea cuvintelor ce mor
în curte hohoteau ciulinii
mirați de țipătul privirii
se sting iubiri
curg clipe peste ape
amețite de mângâierea unui cânt
a mai rămas doar o vioară
cântă și cântă
un cântec de jale,
un cânt de uitare
zac pe un țărm
de mare, de zare
ea cântă și cântă
dar nimeni nu o ascultă.
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul joc
demult, odată, poate într-o altă dată
eu căutam credința pură
azi țipă agonic ochii în orbite
văd urme între lacrimi și mă plâng
pe frunte am coroană
din cioburi, sticle, spini și cale
aici trăiesc cu morții vii
și drumul n-are cale
eu am găsit în moarte esența vieții
și scriu la toți cu lacrimile morții
ei au fugit cu toții, toți netoții
în noaptea asta fără margini
m-am lepădat de lume, de păcate
nebun, mai rătăceam prin ceruri
tot căutând lumina vieții
am ars gândirea la o lampă
am demolat principii norme
de etică, morală, toate goale
și am jucat la masa sorții
destinul vieții și al morții
a mai trecut gândirea, clipa
eu am rămas la porțile cetății
să joc un joc nebun cu morții
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima chemare
noaptea țeseam lumina
între căderi de pleoape
să vindec rănile din suflet
păsări de foc se smulg din valuri
mă întorc pe țărm și iarăși plec
eram o pasăre în noapte
și cântul era șoaptă
dansam prin constelații în cercul lumii solitar
amăgitor, învăluit în ceață
mă mistuiam în tragic dor
curgeam
un foc de aripi
peste mare
mai deșiram povești
la fusul din odaie, la soba unui suflet
despre ultimul cocor în noapte
mereu mă întreb
sunt doar o întrebare
sau stea însetată pe un țărm
se scurge cerul în adâncuri
și pasul meu aprinde alte stele
pe bolta lumii încă o dată
în zori mi-a înflorit privirea
visam să ating nemărginirea, învăluit în ape
iar la sfârșit aprind cenușa
tot căutând în lunga zare
un om, un gând, într-o chemare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul iubirii
femeie, îngerul iubirii
te scalzi în bolți cerești
și roua zorilor îți mângâie în zori obrajii
mă ard cuvintele tale
și țip în noapte dorul meu
te caut printre lacrimi și suspine
și te găsesc în lacrima din noi
te voi învăța femeie într-o noapte
sărutul
ce odată într-o gară ne-a unit pe noi
sunt rug aprins în zorii zilei noi
în ochii tăi se oglindește marea
pășesc pe drumul dintre doi
doi tineri visători și goi ce au visat odată
azi mângâi lacrima ce curge și plânge
o alint cu un sărut
caut un suflet, să îți dăruiesc o mare
dau de pământ cu legi, cu toate, cu păcate
lasă poarta iar deschisă
să pătrund la noapte în gând
să sărut un trup, o floare
femeie, demon, înger, pe pământ
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluture în noapte
ninge cu tăceri în mine
se scurg în zare zăpezile arzând
în aer curge iar cuvântul
nu, nu, e glasul meu ce vine din adânc
am așteptat venirea
în pragul tragicelor poteci
cu pașii mă plimb alene printre ani
cioplind în curtea casei versuri
visam o altă lume, trăiam un vis în zbor
un fluture în noapte
să fiu de strajă zilei nesfârșite
în zorii noi, biruitori
foșnea pădurea în silabe mute
ard zările topite în palmă
mă îmbrăcam în noapte în cuvinte
ningea și îmi era frig în era glaciară dintre noi
ziua răvășeam pământul cu gândurile mute
căutam lumina norilor în vocea Ta
surâdea văzduhul în ceață
bătea un suflet între pleoape
zbătându-mă pe văi înnegurate
la marginea timpului
mi-am făcut cuib din rănile lumii
le-am așezat pe lespezi de suflet
apa se scurgea pe trup fumegând
eu căutam murmurul ploii
zidind rădăcini în lutul planetar
să ating în zori necuprinsul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune
iartă-mă, Doamne,
mă cațăr spre cer
pe picioare de lemn
sunt suflet de humă
murdar de gânduri, frică, păcate
iartă-mă Doamne,
că plâng pe brațele crucii
pășesc către El și pașii se pierd
printre cruci frânte de suflet
azi pier în stropii de sânge
căzuți de pe crucea fiului Tău
zac la marginea lumii
în șuvoaie de lacrimi
la cap mi-au pus bolovani
să nu mă ridic și să sper
iartă-mă Doamne
că plâng și iar pier, la picioarele crucii
iartă, Doamne,
fiul tău, umil și stingher
rugăciune de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tic-tac, tic-tac
era târziu, îngrozitor de târziu
gândurile sprijineau cenușa cerului
între forme schimbătoare
am lăsat în loc de bun rămas, o lacrimă
spunând adio la fiecare pas
fără voie prin noapte
alergam printre șoapte
simboluri ale unui timp trecut și petrecut
totul era copleșit de tăcere
într-o aritmetică rudimentară a neputinței prost etalate
obosit, ascultam somnul tătălui în silaba oprită a ultimului ceas
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă o vioară
cântă o vioară pe țărm
mă ascund obosit în tăceri
ploaia nu vine
aștept în neștire un gând pe pământ
e frig afară și ninge
tăcerea mă doare și lacrimile plâng
cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
e frig iar în mine și ninge acum
cad troiene de gânduri pe câmpuri ucise
zăpada se adună în palme
mi-e frig și e iarnă
și ruga e înghețată de dor
mă despart iarăși de lume
merg la întâmplare pe cărări ce dor
uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe colțuri de durere
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer
e frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă opresc într-o plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate și bate
picură pe rană fulgii rămași
mă ardeau cuvintele sub pana arsă de gânduri
azi muream în țara ultimului veac
căutam o lume între degete frânte
este frig afară, gerul mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas în palmă
eu scriu la o masă cu trupul ultimului meu gând
afară, o vioară mai cântă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorbe
de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând și plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aș vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieții
aici nimeni nu trece
e frig și e atât de rece
doar moartea petrece
nu știu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg și plâng
și uneori întreb în gând
dar oare până când...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pași către ea
am deschis tăcerea
în noaptea cea grea
mă urcam la cer
lângă mândra mea
visător odată
printre porți sculptate
căutam o fată
ieri, în umbra mea
mă izbesc de ziduri
recad între stări
unde este lumea
ce vroia, ieri, ea
m-au lovit în suflet
piatra era grea
au distrus speranța
ce mă întrema
plâng, sunt iar păstorul
răstignit de un gând
sunt delirul ultimului rând
mă lovesc de ani
căutând o ea
te-am iubit, femeie
astăzi plâng, de ziua ta
luminai pământul
eu priveam în gol
căutând femeia, am uitat de ea
când vor plânge zorii
eu voi învia
am murit femeie
lângă crucea ta
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amurg
apune o lume
seacă și timpul rămas
încet, încet, la pas
amurgul se frânge
în lacrima pură
și nu ajunge să stingă durerea
în suflet o rană, pe trup o povară
se închide o ușă
se deschid amintiri
mai latră un câine pe tărâm ireal
se strecoară și anii prin porțile sorții
mai strâng încă în palmă, un suflet, o rană
mă strigă destinul, mă înțeapă și spinii
pe frunte coroană
în suflet o rană
mai cântă un fluier
pe drumuri tăcute
se strecoară lumina pe creste de munte
fântănile seacă și timpul coboară
se aprind cuiburi în cer
mai arde un gând prin copaci despuiați
e iarnă pe drum
apune și timpul
pe ziduri coboară agonic amurgul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pașii sufletului
trec obosit printre gânduri zălude
mereu mă petrec, nimic nu aleg
e noapte polară, se iubește la fel
foc este în mine și în timpul prezent
eu nu știu azi ce știu
mă ninge în lumină în mod coerent
mă cauți femeie prin vreascuri globale
mă cerți, mă alungi și mă ierți
pe urmă e ceață
nimic nu a mai rămas la urmă
apoi a fost o zi nouă în altă zi
fugeam să mă uit
ardeam pe un rug
picioarele curg printre trepte de lut
este ceață și plouă
pe treptele lumii și plâng
apoi s-a pus ninsoarea la poli
ningea cu fulgi albi de fecioară
mă apropii de tine tăcut și confuz
era frig în tine, în noi
se întuneca iarăși în lume
ningea cu tăceri
nici nu mai știam dacă sunt
eu te chemam într-o zi, știam că n-ai să vii
ningea pe la noi
bătea timpul în geam
mereu ca altădată
eu căutam în nămeții sufletului, o fată
clipa asta nu mai tace
veneam târziu
când nu o să mai fii
și dacă vii, eu cine sunt în nopți pustii
te strigam, te chemam
era frig în casă
picurau pe geamuri amintiri
se stingea clipa, era târziu, în lume, în jur
și totuși ninge afară
mereu ca altădată
ochii tăi, făclie în noapte
mă întrebai retoric, dacă tu, atunci eu
pe coapsele tale
căutam un iad
frigul iar mă arde
mâinile se loveau de un sân, ireal
se scurge un timp, mai trece un veac
pașii fug, nu se ajung
între noi, doar părul tău, dorul meu
și sărutul a rămas
mă înțepam în spini
rana asta doare
eu scriam femeie
cu îngeri trecând
clipa asta se învârte
se întinde și cuprinde
trupul, gândul și femeia
ce mă așteaptă în prag, de drag
nu, nu pleca femeie
chipul tău, icoană vie
voi veni în zori la tine
peste pașii scurși în gând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul
nu voi să spui acum nimic
de ce-aș vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
și stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe țărmul vieții rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă și dor
noi doar tăcem în tragicele șoapte
acum, aici, în prag de noapte
aș vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este șters și fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi și castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieții mi se pare
cine știe, poate, oare...
aveam ochii legați la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieții ștergea urme pe nisip
pășeam pe un drum
un chin nesfârșit
era începutul unui sfârșit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuțite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceața din jur
pășesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viață, ce destin
să plec, să vin
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!