
Educator modern
Am fost, o vreme, revoltat
Când plozii mă-njurau în cor;
Cu timpul, însă-am învățat
Să fiu supus și-ascultător.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

5 martie - Ziua Învățării Semnificației Numelui Tău - În ce mă privește...
Am învățat de la părinți,
Dar și citind mereu, cu spor,
Că Petru și Ioan sunt sfinți,
Iar Gârda e patronu' lor.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt berbec finuț, de rasă,
Blând ca soț, supus și-apoi,
Când mai scap și eu de-acasă,
Oi, oi, oi, oi, oi, oi, oi!
catren de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda
Nu-i toamna aceasta la fel cum era -
Iubite - nflorește din nou liliacul,
Se-ncurcă în stele și-n noi zodiacul,
Se-aprinde în cer pentru noi înc-o stea.
Nu-i vreme de chin, când în ochi mă privești -
Albastrul te cheamă-n poeme de vară,
Le am toate-n mine, chiar dacă afară
E toamnă. Tu vino, să-mi fii cât mai ești!
Că vin eu, sau tu și că-i toamnă în noi,
Nu-i nicio problemă, de-om fi împreună;
Ne-om ține în brațe sub clarul de lună
Și prin anotimpuri vom trece-amândoi...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret
De-atâtea ori la festival am fost -
Nevasta spune c-am făcut naveta -
C-am învățat Mizilul pe de rost...
Dar încă n-o cunosc pe Julieta.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

E vreme de... să nu dai elevul afară din clasă!
aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Câțu a dat dovadă de maturitate politică, depunându-și mandatul, după spusele președintelui
La desemnare-a fost rahitic,
Dar azi o lămurire cer:
De vreme ce-i matur politic,
Nu-i, totuși, bun de premier?
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilematică
Când plouă molcom din tării,
Din moși-strămoși se știe bine
Că-i vreme de făcut copii...
Și ce faci dacă n-ai cu cine?
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fosta Iugolslavie
De-o vreme, când călătorești,
Urmând sud-vestice cărări,
Habar nu ai pe unde ești,
Cu-atâtea noi fărâmi... țări.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e târgul tradițional anual al Cătinii - Păunesciană (Fișă personală)
La târgul Cătinii mă duce osârda,
Dar nu să mă vând pe treizeci de arginți,
Că numele meu de familie-i Gârda,
Iar Petru, Ioan sunt prenume de sfinți.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clujul laudă organizatorii de la Mizil
Ați cooptat, ca-n alte dăți,
Deși e gheață-n termometru,
Ilustre personalități,
Ca Pop, Ciocianu, Gârda Petru...
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o vreme, sunt fixat pe o idee. Aceea că eu n-am idei fixe.
paradox aforistic de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda
În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Căci nu e o toamnă cum este oricare,
E toamna bizară, ciudată, în care
Revii către mine cu dragostea ta.
În sufletul meu este chin și dezastru,
Se vede că-n apele mării te scalzi,
Când ochii tăi tandri și umezi, și calzi
Mă-mbracă de sus până jos în albastru.
Mă simt ca-n furtună pe crâncene ape,
Mi-e toamnă, iubito, mă sperii cumplit
Și gândul îmi strigă "de ce-ai mai venit?"
Și inima-mi urlă să vii mai aproape!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a nu fi prea aglomerat în ajun de sărbători, m-am apucat din vreme de curățenie. Și de băut.
aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un soț corect
Când vreau cu dame să m-alint,
Aleg mignonă sau pitică,
Să nu fiu vinovat că mint,
Când spun c-am fost... la "una mică".
epigramă de Petru Ioan Gârda din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Observație
Trenul ce mă legăna
Peste șine cu probleme,
Dacă nu întârzia,
Cred că ajungea la vreme.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Soluție unică
Să dăinui dincolo de vreme
Nu pot, și-apoi e gând păgân;
Ce pot ar fi să mor devreme,
Dar eu prefer s-ajung bătrân.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Învățăcel
De-o vreme, asta-mi este miza
Pe facebook: să citesc - o droaie -
Panseurile lui Diviza
Și panseluțele lui Nae.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu primesc musafiri de Sf. Ioan!
Cum nu doresc să dau un ban
Pe vinuri, țuici, cârnați la metru,
De Sfântul Petru-s doar Ioan,
De Bobotează sunt doar Petru!
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prof. ing. Petru Ioan Gârda
Într-un liceu, de n-am cuvinte,
Cu fete educate, fine,
De când e Gârda diriginte...
Și poșta merge mult mai bine.
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Geodumitresciană
Eu Can aș fi, de-aș fi un turc păgân
Sau Peter, dac-aș fi mai arian,
Dar, iată, s-a-ntâmplat să fiu român,
Așa că sunt și Petru și Ioan
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!