Povestea mea e şi a ta?

picioarele le am în noroi,
mi-e rece şi mi-e ud şi voi
îmi aruncaţi noroiul vostru,
m-aţi confundat cu popa prostu*

sunt plin de stropii murdăriţi
uscat sub lutul plin cu dinţi,
muşcaţi din mine unde-s crud
să mă înec, să mă afund

nu văd vreo mână să mă prind,
văd negrul cer şi e arid,
văd şi tufişuri şi au ghimpi,
pe cine strig şi în ce timpi

când sub picioare simţeam stânci
ce mulţi erau, veneau pe brânci,
mă agăţau de pantaloni
şi erau toţi supuşii clovni

m-au lins pe mâini şi pe picioare,
le-am dat o mână iar să zboare,
acum din cer ei dau cu ploi,
cu tunete şi mult noroi

.................................

povestea mea e şi a ta?
merită oare cineva?
cum spune Dumnezeu cel Sfânt
să îl ridici de la pământ

te-ntreb pe tine şi-mi fac cruce,
ai o privire parcă, dulce,
te-aud rostind cu stinsul glas:
,, ajută-mă sa merg un pas"

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doritul brânci (verbal)

Mi-s apele tulburi şi nu ştiu de îngeri sau demoni se scaldă
ce sadici,
cât cred ei că îmi vor mai izvorâ ochii?
Miroase a picioare.
Ochii mi-s tulburi şi purpura se scurge pe-afară
"Unde"-le mi-e ţintă pe hartă
Unde eşti înger ce tulburi apele ce mă vindecă?
Unde ce să-mi mângâie malul,
mi-e poftă de ceartă.
Ciudată poveste – de ţânc o ştiam -
Când alergam prin iarba cu rouă
La scăldătoare cu lacrimi în ochi
Povestea mi-a rupt picioarele-n două.
Sisif umilit de undele tulburi
Ştiu umbrele serii pe nume, de ani
Decade s-au scurs iar eu tot aştept,
Un brânci de la gloata nebună.
Şi poate cândva de cade un strop de înger stingher
Mă va trage şi pe mine de mână.
Întrebarea mă scuipă în faţă – sigur că vreau,
Dar cine mă-ntreabă?
Nimeni nu vorbeşte cu mine.
Şi casa şi averea cu mine le am,
Să le ridic după mine-n picioare...?
Ce tărie în glas, îmi sun-a poruncă
Oasele mele, deşert puturos,
Parcă le simt iarăşi de stâncă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile mele

Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.

Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieţii,
Mi-e dor de stropii prinşi în piedestaluri
Şi de mireasma dulce a fâneţii.

Când clipele aleargă-n răsărituri
Şi pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine şi pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.

Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.

Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieţii din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de mine şi de noi
când desenam prinţese pe foi.
Mi-e dor de paşii tăi prin noroi,
mi-e dor de amândoi şi de ploi.

Mi-e dor de atâţia oameni,
mi-e dor de-asemeni
de visele noastre neterminate,
mereu în zori imaginate.

Aş vrea să schimb cuvântul dor.
să-i spun mai bine, ador.
Un simplu "a" în faţa lui dor.
ce sentiment cuceritor...

Mi-e dor de atâtea secunde
pe care le-am împărtit la doi,
în prima secundă vorbeam eu,
apoi citeam pe buzele tale
ocupate cu buzele mele... ador.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-ntre noi

În inima ta e răcoare,
S-aşterne a toamnă-ntre noi;
Mă tem să mă-ntreb "de ce oare?"...
De ce mi-e în suflet noroi?

Secunda inertă mă doare;
Mă doare privind înapoi
Iubirea-i o rază de soare
Ce nu mai răzbate prin ploi.

Prin minte mi-e vifor de şoapte,
Pe uliţă hurui-un dric,
Iubirea, doar miere şi lapte,
Se urcă să şadă un pic.

Întinde în grabă o mână
Să ţii acest dar efemer! -
O mână pe soartă stăpână,
Căci dricul se urcă la cer...

În spate,-asudată mi-e frica,
Lăsaţi îmi sunt umerii goi;
În inimi tronează... nimica.
Ce toamnă-i deja între noi...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (10 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi e să mai ning...

Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor
de ploi prea albastre plângând

poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte între noi

E atâta linişte între noi,
A înflorit de-atâtea ploi,
Răcoarea este în noi doi,
O depărtare de noroi.

Noroi uscat de-atâta timp
Pe ochii noştri şi pe chip,
Nu lasă genele să pice
În somn de linişte şi dulce.

E linişte şi ea ne doare
La orice mică răsuflare,
La orice bobocel de floare,
Ce moare de atâta soare.

E linişte şi consolare,
Eu sunt aici şi-n depărtare,
Eu sunt închis în frământare,
Tu cum mai eşti şi ce te doare?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul şi noroiul

Se zice că atunci, la început,
Domnul l-ar fi făcut pe om din lut,
Dar, de privesc mai bine printre noi,
Cred că a folosit mai mult noroi.

epigramă de Marius Coge din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de obiceiul vostru

Mi-e dor de obiceiul din Banatul vostru
De-aţi pune'n mână paharul cât mai plin.
E-un obicei frumos, pe gustul nostru,
Să simţi din plin că ai băut un vin.

În înserarea ce pe deal se pierde,
Să beau cu Roşca-un Cabernet de Recaş, gros,
Să simt cum sângele în mine fierbe
Ş-apoi să plec, nebun, încet, pe jos.

Cu un popas la Josu'n Topolovăţul Mare,
Unde să gust un vin, doar un pahar, în drum,
S-ajung apoi la Buziaş, în care
Să beau cu primăriţa-un Otonel plin de parfum.

Să mă opresc apoi la Teremia Mare,
Să beau cu Willy un păhărel de vin.
Se zice că-i uşor, că nu este prea tare,
Dar dacă-l beau, picioarele mă ţin?

Ş-apoi să-nchei plimbarea aceasta'n care
M-a însoţit Răducu, prieten priceput,
În micul separeu din Sânnicolaul Mare,
S-o iau cu Oncu iar de la'nceput.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greşit şi ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranţă-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viaţă-ntreagă...
Iubire veşnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând mort

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Mi-e aşa indiferent
Mi-e cum e la orişicare
Când le e timpul absent

Mi-e mai bine de o oră
Mă simt altfel de atunci
Aş putea să joc şi-o horă
Dar cu cine printre cruci

Mi-este osul stâng mai bine
Şi pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Şi căldura din pământ

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Aşa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt

Mi-e o linişte de toate
Nu aud nimic nicicând
Nici chiar clopotele sparte
Sigur bat din când în când

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e toamnă

Tu nu-nţelegi... acum mi-e toamnă
Se zbat în mine vânt şi ploi,
Ce la tristeţe mă condamnă
Şi gânduri pline de noroi...

Şi soarele mi s-a ascuns,
Îmi trec prin vene reci fiori,
Iar sufletul îmi e străpuns
De bocet jalnic de viori.

Poate nu ştii, dar toamna, eu
Mă-ncui în gândul meu posac,
Stau la taifas cu Dumnezeu,
Cu trup şi suflet, toată, zac!

Tu nu vrei să mă vezi plângând
Nici dacă inima mă-ndeamnă,
Vrei s-alung gândul rău, râzând;
Acum nu pot... acum mi-e toamnă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declin opalin

Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine eşti...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea fereşti.

Prin tine, o urmă-i lăsată
De paşii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.

Şi luna mi-e soră de sânge,
Şi vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.

Şi pactul cu noaptea l-aş face,
Să ştiu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Şi rodul din noi va plesni.

Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine şi-n noi
Şi noaptea mi-e soră de seară,
Şi vântul mi-e frate de ploi.

Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traiectorii paralele

Nu mă mai regăsesc în farmecele tale,
M-au consumat destul, hrănindu-le...
Era şi timpul să revin la realitate,
Trăiam de prea mult timp pe Marte...

Mă simt de parcă aş fi după moarte,
De când m-am reîntors la libertate...
Căci, lângă tine, mă simţeam legat
De tot ce ţine sufletul încătuşat.

De când m-am rupt din lanţurile tale,
Pot spune că mă aflu, în sfârşit, pe-o cale
Ce nu mă-nstrăinează de a mea natură,
Am mers deja prea mult pe arătură...

Era şi timpul să mă-ntorc la mine,
Nu mai pot spune că sunt plin de tine,
Simt, în sfârşit, că pot fi iarăşi eu...
Mi-ajunge doar un singur Dumnezeu.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (8 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om crud

Sunt un om crud
şi crudă-mi e
trăirea
şi crudă-n veci,
iubirea! Lăsat-am ieri,
în fluturare
o mână caldă-n depărtare,
călcându-mi inima-n picioare!
Îmi striga:
stai şi nu pleca!
Dar eu striveam
sub talpa mea
a mia oară...
inima.
Îmi strigă astăzi
că o doare... N-o crede
drumul plin de sare
ce duce astrul
la culcare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un pod

Sunt un pod peste râu,
Către tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.

Acest râu nemilos
Mă va sparge-n bucati,
Starea mea o-nţeleg,
Dar şi tu seama dă-ţi.

Sunt un pod peste râu,
Pe pilonii mei trişti,
Către tine mereu,
Insă tu nu exişti.

Nu-nţelegi că mi-e greu,
Că mi-e frig şi urât,
Sint greoi şi sunt fix,
Sunt un pod şi atât.

Unde-apuc să mă duc
Sunt silit să rămân
Că miroase a fier,
Că miroase a fân.

Şi deodată-nţeleg
Că sunt trist în zadar,
Pe pilonii mei trişti
Mă cuprind şi tresar.

Tu simţi tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plânsul tău permanent
Il preiau şi-l ascult.

Şi dau parcă ecou
Şi vibrez în alt mod,
În picioare călcat
Ca un om, ca un pod.

Sunt un pod peste râu,
Sunt un pod peste mers,
Câte vânturi m-au scris,
Câte ploi m-au tot şters.

Dar tu nu eşti pe mal,
Dar tu nu eşti cu ei,
Dar tu nu mă striveşti,
Tu mă ţii şi mă bei.

Sunt un pod ridicat
Peste-un râu incomod,
Sunt un pod, eşti un râu,
Eşti un râu, sunt un pod.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem la lampă

Globurile de anul trecut au rămas neatinse
Pe la pădure brazii sunt mai înalţi mai frumoşi
Cerul îi îmbracă în luminiţe aşa cum
Eu îmi iau vestonul
Cu butoni
De
Argint
Şi ies pe afară pe sub fulgi până unde începe de fapt Dumnezeu
Pe unde se clatină
Ca un brad
Despuiat
Plin de oase
Şi stele pe piept şi altele printre degete
Care plânge în cer înconitinuu şi se face om ca să păşească şi se face din nou Dumnezeu
Doar ca să te ajungă
Cine oare bate la uşă? Cine mână cu globul în mână şi cu degetele îngheţate
în uşi?
Şi cine nu îi deschide?
De sub zăpadă parcă îi văd ochii înlăcrimaţi şi Îl plâng.

În temniţa în care sunt e duminică
Şi bărbatul acela
Stă cu mine de vorbă.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!