Porţi

Sunt porţi de suflet, porţi de inimi, punţi,
Ce-aşteaptă să le treci sau să le-nfrunţi,
Sunt porţi ascunse între două lumi
Şi altele, ce-ţi cer să îţi asumi
Curajul de-a pătrunde şi-a afla
Doar cine eşti, acolo,-n sinea ta.

Pe-aceasta am trecut-o, şi-am aflat
Că tot ce e acolo-i minunat,
Iar sufletul e calm, e liniştit,
Şi nu-mi fac griji, căci tot ce am vorbit
Rămâne între noi, iar ca folos,
Va fi credinţa într-un vis frumos.

Un vis pe care l-am dorit cândva
Şi l-am pierdut pe drum, căci mintea mea
Nu a-nţeles iubirea pe deplin
Şi a supus-o veşnicului chin
Cu îndoiala în puterea ei
Şi lupte pe întinse epopei.

Iar inima ce-o apăra atunci
A fost prea mult supusă unor munci
Şi a cedat puternicului val
Ce a creat în corpu-i un canal
Prin care în iubire a lovit
Iar sufletul deschis l-a umilit.

Dar forţa lui, primită din eter,
Prin energii ciudate, ce nu pier,
A întrecut-o şi a câştigat
În lupta-ngrozitoare ce s-a dat.
Apoi a-nchis c-o poartă grea, de fier,
Intrarea ce-a adus iubirii ger.

Mai e o poartă ce s-a ferecat,
Dar puntea dintre ele... a cedat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea de a fi

Străbat dimensiuni prin porţi celeste
deschise mie-ntr-un etern acces
de ceea ce nici azi n-am înţeles
de ce, şi cum, şi nici chiar... cine este.

Şi trec din viaţă-n viaţă, poartă-n poartă,
prin lumi de-o clipă-n care mai trăiesc
atât cât să cunosc şi să iubesc
exact cum îmi dictează câte-o soartă.

E totul programat - aşa îmi pare;
să schimb ceva nu pot şi mă complac
în lumi ce doar în timp mai au schimbare.

Dar... cine-s eu? Sunt doar o întâmplare
ce trece prin portaluri, fără leac
şi făr-a şti ce-i scris în Cartea Mare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău! Eu pentru tine
Doi prunci în lume am crescut,
Căci Tu eşti Doamne în oricine
Poartă pe umeri Duhul Sfânt.

Eu de la nimeni nu cer plată
Doar linişte în suflet vreau
Şi dragoste adevărată
Pentru cei ce în suflet stau.

Sufletul poartă-mi-l în grijă
Şi iartă-mi dac-am să grşesc!
Eu ştiu că paşii mei îi porţi
Către tărâm împărătesc.

Mereu, mai tare Te iubesc!
Eşti stâncă arsă-n jarul vieţii
Prin Tine stelele lucesc
Tu eşti stăpânul frumuseţii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesajul trandafirilor

N-ai teamă, nu au spini,
Au numai frumuseţe!
Tu, strânge-i cu blândeţe
Şi grijă, între mâini!

Sărută-i, dacă vrei,
Priveşte-i cu plăcere,
Căci roşul lor o cere.
Sunt ale mele chei

Cu care ţi-am deschis
Spre suflet, mica poartă
Prin care mi-am permis
Să intru, ca un vis.

Iubita mea, mă iartă!
Prin trandafiri, ţi-am scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
- Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
-Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fluture divin

Sunt un fluture venit din amintire,
De undeva unde cu greu poţi să ajungi,
Trecând de munţi şi stânci de gânduri.

Dar dacă eşti într-o ureche,
De eşti căit şi hotărât,
Pornit-ai tu-ntra-acolo,
Şi-oricât de mohorât şi-urât o fi acolo,
Să nu te-opreşti, să nu faci cale-ntoarsă,
Căci n-ai să mă găseşti, n-am să mai fiu acasă.

Dar eu sunt fluture, venit din amintire,
Un loc spre care tu acum porneşti,
Cu pas de fier.
Să nu stai să te gândeşti
La ce te-aşteaptă,
Ci mergi rapid, dar totuşi mai încet puţin,
Că nu te-alergă nimeni, nu tre' să te grăbeşti.

Tu ai să treci prin foc şi apă,
De ai curajul să le-nfrunţi.
Şi ai să mergi prin alb şi negru,
Te rog să nu te-ncrunţi,
Căci dacă nu-nţelegi ce-ţi spun,
Am să-ţi explic pe scurt:
Toate astea în mintea ta s-au petrecut.

Poţi tu să crezi aşa ceva?
Că locul unde-ai fost, şi eşti acum, şi eşti în fiecare zi
Nu e decât o minte, una din milioane, mii şi mii?

Şi asta dovedeşte ce uimitor e omul
Prin natura sa, prin totul
Ce-l creează.
Şi cel ce l-a făcut, acela este Dumnezeu.

Căci omul e-o creaţie divină,
Exact ca cel ce a creat-o,
Şi totuşi, mulţi nu preţuiesc
Că Dumnezeu ne-a dat-o.

poezie de Luca Gudină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i singur Iuda vinovat...

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...

Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut din iubire

De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ţi şti durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Şi o soţie-am fost cândva.

Am dăruit iubirea toată
Şi sufletul l-am dăruit.
Ca mamă ştiu, sunt împlinită
Dar ca soţie-am suferit.

Am dăruit iubire multă
Şi înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, şi încă
Caut iubirea negreşit!

Ştiu că-i târziu şi e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!

De aceea vreau să cânt iubirea,
Şi-n mine-s munţii sfărâmaţi,
Iubiţi, căci viaţa este scurtă,
Nu merită să aşteptaţi!

În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Şi-am învăţat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, şi l-am iertat.

poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Cel ce-a creat

a venit Isus aici
El iubirea şi Lumina
de al morţii crude bici
scăpaţi să fim todeauna

a venit Învăţătorul
tot ce-i bun să ne înveţe
noi însă doar cu piciorul
i-am călcat a Lui poveţe

a venit Hristos iubirea
să ne ia pe palma Lui
omul însă răzvlătirea
oferit-a Domnului

a venit Cel ce-a creat
aici mersul — omenirea
însă noi l-am condamnat
deşi El ne-a dat iubirea

Cel ce-a plămădit ţărâna
şi în ea chipul şi-a pus
El Viaţa şi Lumina
a venit la noi — Isus

şi-a vorbit de sfinţenie
de pace — neprihănire
c-ar vrea omu-n veci să fie
pătruns de a Lui iubire

El ne-a spus că e Lumina
trimisă de Tatăl Său
să ne ofere-ntodeauna
să fim fii de Dumnezeu

a venit Isus din cer
raza sfântă de lumină
pentru oamenii ce pier
străpunşi de imensa vină

şi de Tatăl ne-a vorbit
de lucrarea Lui cea vie
însă noi l-am huiduit
şi pe munţi şi în pustie

Domnul — Cel ce ne-a creat
dându-ne înfăţişarea
nouă ni s-a arătat
să ne ofere-n veci salvarea

însă noi toţi plini de ură
l-am scuipat — l-am ocărât
şi i-am dat a Lui făptură
El să fie răstignit

plin de pace şi lumină
pe toţi Domnul ne-a chemat
să trăim fără de vină
nu în pofte şi-n păcat

ne-a-nvăţat Isus iubirea
viaţa în neprihănire
însă noi toţi osândirea
i-am adus — dându-i pieirea

fără pată fără vină
aici Domnul a trăit
a fost soare şi lumină
însă noi l-am osândit

Isus mâna ne-a întins
viaţa ca să ne ofere
noi cu chipul crud închis
l-am bătut printre unghere

El pe atâţi i-a vindecat
şi le-a fost de ajutor
pe căzut l-a ridicat
al nostru Mântuitor

a dat orbilor vedere
muţilor le-a dat Cuvânt
şi atâtor mângăiere
le-a dat pe acest pământ

pe ologi El i-a făcut
ca să umble pe picioare
iar Domnul celui căzut
i-a adus a Lui salvare

a trăit fără de vină
fără pată pe pământ
chemănd oamenii să vină
s-asculte de Tatăl Sfânt

de acee-a fost condamnat
El să moară răstignit
pentru că a ajutat
pe cel slab şi rătăcit

pentru că a vindecat
pe bolnavi pe cei răniţi
orbilor vedere a dat
şi acelor rătăciţi

Doamne iartă-ne acum vina
spală-ne ne curăţeşte
căci te vrem întodeauna
sufletul nost" te iubeşte

fă-ne Isus să-ţi slujim
şi noi ca să fim lumină
căci Isuse te iubim
şi ne vrem fără de vină

numai Tu dai mântuire
şi poţi ca să ne slavezi
umple-ne de-a Ta iubire
căci te vrem Isus — Tu vezi

glorie şi slavă Ţie
peste noi vrem să domneşti
o Isus în veşnicie
viaţă să ne dăruieşti

vino dar trăieşte-n noi
o Isus în veşnicie
ca în ziua de apoi
să-ţi cântăm mărire Ţie

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă pe umeri un giuvaier

Se înfăşoară-n pereţi de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
păşeşte odată cu stelele prin ierburi.

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoşti îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ţi macină gândurile şi te face dependent
de o flacără care-ţi circulă prin sânge.

Nu ştii ce se întâmplă cu tine,
puţini cred că eşti stăpânit de fluturi
şi sub piele porţi vârstele florii.

Între mine şi ea-i o amiază de lumină
unde nu odihneşte nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânez o pasăre de foc

adun cer după cer
liniez subtil coridoare între lumi
cu vârful ascuţit al piconului
apoi tai un şor în care adâncesc grinda
să nu-mi mai cadă întunericul în cap
şi doar uneori când inima permite
desenez clipe de fericire pe un abur de suflet
care nu pot fi privite decât atunci
când un ocean îşi cerne nisipul prin două inimi
unite într-un sărut

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet...

Am înţeles că orice clipă doare
Atunci când nu-nţelegi ce simţi, ce eşti,
Că inima în viaţă-i muritoare
Dacă n-o mângâi, dacă n-o respecţi.

Preocupaţi de ziua ce-o să vină
Doar alergăm pe drumuri, fără rost,
Şi-n goana noastră prindem doar furtună
Şi iar uităm ce suntem, ce am fost.

Uităm de noi, de tot ce ne-nconjoară
De sufletul robit, ce-aşteaptă trist,
Şi ne-amintim târziu că o să doară
Toţi ani-n care l-am ţinut închis.

Cel mai frumos cadou primit din stele
Purtăm ascuns în noi, inconştienţi,
Un diamant pierdut printre mărgele
Ce-ar ajuta-n lumină să priveşti...

Să poţi vedea dincolo de ochi şi minte,
Să laşi să curgă universu-ntreg,
S-asculţi tăcerea gândurilor mute,
Să simţi iubirea... ca pe un întreg...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jungla albastră

Era o potecă în jungla albastră
Prin care mergeam şi priveam, rătăcit.
Părea tot o lume, putea fi a noastră,
Dar timpul, acolo, era diferit.

Copacii-mpleteau, prin secunde, tunele
În care un pas se-ntindea pe un an,
Iar trunchiuri bătrâne erau santinele
Şi porţi ce păreau că te scot la liman.

Dar porţile-acelea, în ere-adâncite,
Duceau spre niciunde, mergeau în eter
Pe-un drum cu destine deja împlinite,
Spre lumi depărtate, lipsite de cer.

Visam că-ntr-o junglă, aventurier,
Îmi caut limanul şi încă mai sper.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

Aş vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire şi frumos,
Şi c-am iubit şi-am simţit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăş de drum.
Şi oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini... (odă Limbii Române)

Prin care ceruri-nalte umbli,
Prin care zări te porţi in vânt,
Şi pentru care lumi incerte
Eşti intrebare şi cuvânt?

Prin care vis curat alergi,
Prin care anotimp pribeag,
Şi pentru care munţi de vină
Eşti poarta Cerului cel drag?

Prin care clipe din amurg,
Prin care stele luminate,
Şi pentru care ev demiurg
Eşti timpul ce la poartă bate?

Prin care vieţi de-amărăciune,
Prin care vetre-n care ard,
Şi pentru care sărbători uitate
Eşti steaua ce atârnă-n brad?

Prin care vis de glorii mute,
Prin care soartă ţi-e pieirea,
Şi pentru care albe file
Iţi este scrisă nemurirea?

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (5 august 2014)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
"Hai la maica să te joace"-
- "Lup flămând cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
"-Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!"

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
-"Puiul meu e bun şi tace,
Nu ţi-l dau şi du-te-n pace!
Eşti sărac dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!" Şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlfă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!" Şi-a plecat.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa iubirii

Dragul meu împart cu tine
Pedeapsa iubirii
Tu porţi mereu
Cumplitul blestem.
Ai revărsat
Asupra minţii mele
Focul iubirii,
În care te chem.
În inimă la tine
Îmi e gândul
Drumul întoarcerii
Este pustiu.
Căci ai zidit
O închisoare pentru mine
De altă iubire...
Să nu mai ştiu.
M-ai ferecat în lanţuri grele
Cu mult peste puterea mea
Ai înălţat ziduri până la stele
Să stea închisă veşnic dragostea...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!