
Sonetul vieții
Viața-i o cădere înspre Cer
Și-un rapid urcuș spre neființă,
D-aia trebuie s-avem sființă...
Omule, la tine, astăzi, mă refer.
Chiar de ești sărac sau moșier,
Trebuie să treci prin pocăință,
Pentru semeni, tu să ai priință,
Că ești preot, prinț sau liftier...
Toți ne-om răstigni, cumva, pe cruce,
Până și o stâncă se dizolvă-n fum,
După cum se știe, viețile-s caduce,
Nu rămâne-n urmă, decât un parfum,
Sufletele noastre, însă, nu-s uituce,
Timp în care carnea ni se face scrum!
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Trecerea prin lumină
! cărarea înspre lumea ta
putea-o-voi a o urma?
știu: în ce parte-oi apuca,
de pașii Domnului voi da
și, dacă voi afla că sângeri,
mi-oi pierde urma printre îngeri,
ca-n Rai, eu duhul să-mi înec,
când trupu-mi prin lumină-mi trec...
știi bine la ce mă refer:
sunt râul care curge-n cer
și cred că,-n drumu-mi spre sființă,
timpu-i suiș spre pocăință!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Leo: Ei, îți plac pozele, omule?
Hyde: Da, omule. Sigur că da.
Leo: În regulă, ești angajat, omule.
Hyde: Pur și simplu? Nu trebuie să mai vezi și alți candidați?
Leo: Nu a mai venit altcineva, omule.
Hyde: Și ce trebuie până la urmă să fac pe aici?
Leo: Păi, nu am așteptări prea mari, omule. Adică, dacă dugheana nu ia foc, înseamnă că a fost o zi bună. Și chiar dacă ar lua foc, omule, ar fi în regulă, pentru că mai am vreo două-trei magazii din astea pe undeva. Hei, fii atent. Dacă vezi vreuna din ele, ai putea să mă anunți și pe mine, omule?
Hyde: Sau și mai bine. I-aș putea face o poză.
Leo: Uau, o poză cu o dugheană unde se fac poze. Cred că ar fi un fel de artă sau ceva. Hei, ascultă. Sper că nu te superi că te plătesc cu bani gheață. Nu-mi place ca "fratele cel mare" să se amestece în treburile mele, înțelegi tu.
Hyde: Omule, ții guvernul deoparte. Sunt alături de tine.
Leo: Nu, fratele meu mai mare, omule. Vine mereu la mine să-mi ceară bani.
Hyde: O, pentru că tu ești cel responsabil?
Leo: Da, e ca un blestem, omule. Hei, eu trebuie să plec. Trebuie să fac ceva într-un loc.
Hyde: Da, omule, înțeleg. Și vrei să închid eu după ce termin?
Leo: Să închizi? Uau, e o idee grozavă, omule. Hei, ești unul din ăia care au tot felul de idei, nu-i așa?
Hyde: Da și poate într-o zi tu vei fi cel care lucrează pentru mine.
Leo: Serios? Asta ar fi grozav, omule. Hei, dar aș putea să-mi iau sâmbătă seara liber, nu-i așa? Grozav!
replici din filmul serial Anii '70
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele iubirii
Suferința știe tot,
Fiindcă-i spirit în sființă,
Sfâșiere și credință
Îți plâng sânii sub capot!
Înspre tine eu înot,
Ești un punct de referință,
Trupu-ți arde sub velință,
Vin să-l sting... așa socot...
Îngeri îți cerșesc, la poartă,
Trupul și parfumul firii,
Dumnezeu ar vrea să-mpartă
Toată roada fericirii...
Miss, avem aceeași soartă,
În poemele iubirii...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Luke: Ai înnebunit?
Friedman: Ce?
Luke: Tipa asta incredibil de sexy mai are puțin și se jertfește pentru tine. Friedman, șansele ca asta să se repete sunt de zero la un milion.
Friedman: Hei, fata nu e genul meu.
Luke: Tu nu ai un gen. Ai reviste. Înnebuneși pentru că ești obișnuit să fii tu cel care aleargă după fete. Nu accepți să se întâmple invers, pentru că ți se pare că ori te fraierește, ori e ceva în neregulă cu ea.
Friedman: Mulțumesc, dr. Freud.
Luke: Te rog, te rog mult, ia în calcul cealaltă explicație pentru care e atrasă de tine.
Friedman: Care?
Luke: Omule, nu... nu mă face să încep.
Friedman: Care? Care?
Luke: Ești un tip inteligent. Ia gândește-te.
Friedman: Habar n-am.
Luke: Ești...(șoptește) ești un tip minunat. Ai mult mai multe de oferit decât cred alții. Ești sensibil și atent cu oamenii. Unii ar spune că ești și atrăgător.
Friedman: Poftim?
Luke (mai tare): Atrăgător, omule! Ești foarte atrăgător! (Toți elevii de pe culoar se uită la ei.)
Luke (încercând să sune viril): Bine, amice, hai să jucăm niște baschet. (Îi dă o palmă pe spate lui Friedman)
Friedman: Ce? (Îi dă o palmă pe spate lui Luke)
Luke: Baschet, omule! Până aici. Hai să mergem.
replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai grea muncă e cea cu tine însuți, însă și cea mai recompensatoare. E o întâlnire revelatorie, care te ajută să aflii cine ești și de ce trebuie să treci prin furcile caudine. Te descoperi așa cum ești tu, nu o persoană perfectă, ci o persoană care se caută, prin greșeli, eșecuri, suferințe și care, în cele din urmă, și-l apropie pe Dumnezeu.
citat din Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Sufletul plânge așa, ușor,
Poate după Tine.
Însă Tu ești ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu ești nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că ești
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.
Apă ești și apă împrăștii,
Apă Vie ce-n vin se preface.
Și nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...
Poate că ești volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.
Nu mai știu Ce ești
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îți poartă chipul.
poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe o piatră încălzită de soare
Mai bine așează-te strâmb pe o piatră încălzită de soare
și judecă-mă drept.
Nu încerca să fii prea înțelept
Mai bine decât binele, binelui strică
și orice lucru judecat în pripă
Se-ntoarce împotrivă-ți.
Ești încă prea crud să știi ce e de știut,
Ce se întâmplă, și cum se întâmplă,
Apa din alții cât e de adâncă
Vârtejul nebun cât e de nebun
Cum vine pârjolul, cum lasă doar scrum,
Cum trebuie din scrum să renaști, pocăit
și iar te întorci de unde ai pornit
Când trebuie să uiți, sau să-ți amintești
Când trebuie să ierți, sau să pedepsești
Trecând peste tine.
Când singur rămâi, până unde să ajungi
Când spui ce ai de spus, sau când praf să arunci
În ochi de prieten, de părinți, de soție -
Ce ții pentru tine, ce alții să știe
Ce-i bun și ce-i rău, eterna problemă.
Să poți rezolva savanta dilemă
În care,
Prin legile firii, atât de încurcate,
Pe rând și deodată, cu toții au dreptate.
Cu omul din tine, pustiit, fărâmat
Să poți să te scoli de nimic rezemat,
Doar de omul din tine - care încă rezistă.
Să poți să prefaci în surâs ziua tristă
Să treci marea-not, chiar de nu știi să-noți
Când pleci, să nu lași doar urme de roți.
... și eu aș vrea să fiu turnat
În bronzul tare și durabil
Ce corespunde admirabil
Solidului portret de tată
Din mintea ta întortocheată...
..............................
Hai, dă-te jos de pe piatră...
poezie celebră de Doru Davidovici din Dezmințire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fie că vrei, fie că nu, vine un moment în viață când ești pus față în față cu o decizie care te va face lider sau te va arunca în brațele mediocrității și a ratării. De exemplu, ți se oferă o oportunitate însă ți-e frică de eșec și nu acționezi. Un om cu mentalitate de lider ar fi fost pregătit și ar fi sărit cu curaj în acest tren al oportunității. Poate vine un moment în viața ta când trebuie să spui stop unor abuzuri (părinți, șefi, parteneri, grup social). Un om cu mentalitate de lider s-ar fi ridicat cu capul sus și ar fi spus STOP! PÂNĂ AICI! Ai un vis pe care îl urmezi, însă ești descurajat din toate părțile. O persoană pregătită să fie lider știe ca toți oamenii care au sfidat turma și regulile ei au fost atacați însă asta nu înseamnă că nu au mers cu entuziasm spre obiective. Problema este că nepregătindu-te din timp să fii lider, îți pregătești terenul pentru a deveni un ratat.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune
Doamne,
Îți mulțumesc pur și simplu
pentru că exiști,
pentru că ești mai mare decât capul nostru prea logic,
pentru ca ești mai subtil decât inima noastră prea nervoasă,
pentru că ești atât de aproape și atât de departe și în toate altul,
pentru că ai fost zămislit și ești încă necunoscut,
pentru că fugind departe de Tine noi fugim înspre Tine,
pentru că nu facem nimic pentru Tine, ci facem totul prin Tine,
pentru că lucrul pe care nu-l putem apuca nu este iluzie.
Îți mulțumesc, Doamne, că ești tăcut.
Numai noi erudiții analfabeți
fără încetare pălăvrăgim.
rugăciune de Jan Twardowski, traducere de Dan Verona
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să-ți dezvolți calitățile. Lumea trebuie să știe că deții rezerve; că ai mai multă putere decât arăți. Dacă nu ești mai mare decât locul pe care-l ocupi, atunci ești prea mic pentru acesta.
citat din James Garfield
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste eternă...
Dragostea mea, de atâția ani,
Lângă tine sunt mereu și voi fi,
Chiar când nu voi exista,
Voi rămâne lângă tine.
Spre tine mă cheamă,
Glasul adâncului,
Misterios parcă.
Tunetul pușcăturilor de dinamită,
Când mă relaxez o clipă,
După efort, tu mă alinți,
Cu trosnete, din încheieturile,
armăturilor.
Întotdeauna când plec de la tine,
Soarele mă-ntâmpină zâmbitor,
E întuneric la tine,
Dar tu îmi zâmbești,
Prin gurile de galerii.
Ochii tăi sunt minuscule firicele,
De aur care sclipesc în lumină,
Lămpii de carbid,
La tine totul e splendid.
Ești frumoasă ca o zână,
Iar eu te iubesc așa cum ești,
Ești iubită frumoasă mină.
În pieptul tău bat mii de inimi,
De oameni, de perforatoare,
Sau de diferite motoare.
Totul pulsează cu o frecvență
Regulată, care ne face, ca noi toți,
Să te iubim mai mult,
Iar tu să fii mai atrăgătoare,
Să ne lași să scoatem,
De la sânul tău comorile,
Ce stau ascunse de veacuri.
Trebuie chiar de nu vrei.
Noi vom învinge duritatea
Rocilor și vom scoate la
Lumină, comorile tale,
Tezaurizate.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești superbă, ești o perlă
Lumina privirii tale
m-a uimit cu strălucirea.
Tot mai des îți ies în cale
să primesc și eu iubirea.
Tu ești mai strălucitoare
decât luna de pe cer.
Chiar și razele de soare,
când apari, pălesc și pier.
Ești superbă, ești o perlă.
Întruchipezi frumusețea.
Tu ești cântecul de mierlă
care cântă tinerețea.
Nici cea mai frumoasă zână
lângă tine nu rezistă.
Peste toate ești stăpână.
Ca tine, nu mai există.
poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață de la toate
Învață de la apă să ai statornic drum,
Învață de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învață de la umbră să taci și să veghezi,
Învață de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învață de la pietre cât trebuie să spui,
Învață de la soare cum trebuie s-apui.
Învață de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci,
Învață de la toate, că toate-ți sânt surori,
Să treci frumos prin viață, cum poți frumos să mori.
Învață de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învață de la nufăr să fii mereu curat.
Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învață de la apă să nu dai înapoi.
Învață de la umbră să fii smerit ca ea,
Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învață de la soare ca vremea s-o cunoști,
Învață de la stele că ceru-i numai oști.
Învață de la greieri când umerii ți-s grei
Și du-te la furnică să vezi povara ei.
Învață de la floare să fii gingaș cu ea,
Învață de la oaie să ai blândețea sa.
Învață de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învață de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveți din tot ce piere, cum să trăiești în veci!
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Liviu Ceclan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-om face
Cu rodul vremii strâns în noi
Ne-om face sufletul, tot, roată;
Iar din tristeți, si din nevoi-
Ne-om face amfore, cu toartă!
Ne-om face multe, de-om putea,
De n-o fi vremea prea căruntă...
Ne-om face și în cer, o stea-
Oricât ar fi ea de măruntă!
Ne-om face inima vioară,
Îar gândul ni l-om face arcuș,
Să cânte melodia clară-
Ne-om face un pic chiar și... sacâz!
Și câte nu ne-om putea face
Din vise, și îngândurări?
Când toate-n noi se vor preface-
Ne-om face margine, de zări!
Dar timpul zboară, nu stă-n loc,
Și tremurăm... ne-om face foc!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna căutare
Ești imposibil, Doamne, și posibil,
Golgotā ești... supremā și-apoi Vale,
Îmi ieși chiar când nu-mi ieși ịn cale,
Imperceptibil ești și perceptibil...
Ești, Doamne, Rāsārit și-apoi Apus,
Ești zâmbet larg și lacrimā verzuie,
Te vād și nu Te vād pe cārāruie,
Ești când aproape, când departe dus.
Te regāsesc întru a fi și a nu fi,
Înlācrimat, la porți de Iad sau Rai,
Spirit sau duh, Tu-ntotdeauna stai
Cu dreapta-ntinsā, spre a dārui...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevoia de tine...
De viață mă tem. Dară și de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.
Mi-e frică să stau în singurătate
C-atuncea mă bântui și m-ai îndârjit.
Iubirea să aibă o cursivitate!
În tot ce atuncea, demult m-a vrăjit.
Nevoia de tine o simt permanentă
Iar viața mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi ești chiar indiferentă!
Și nu ești nicicum de unii lăsată.
N-aș vrea să-nceteze iubirea-ntr-o zi
(că asta ar fi o altă vendetă!).
În care cu toți ne-om împotmoli
Și-atuncea nicunul n-ajunge vedetă!
Mi-e teamă că ziua de mâine apune
Și noi nu vom ști iară unul de altul.
Privește cum seara venită răpune!
Un vis ce ne zboară acum spre înaltul!
Nu pot ca să cred că există durere
În sufletul tău chinuit de tăceri.
Îți freamătă trupul, voința și vrere
De neîmplinire și nemângâieri.
Nevoia de tine îmi seacă chiar viață
(te văd cum din vise dispari uneori!).
Aș vrea să ridici cortina de ceață
Ca noi să vedem a lumii tumori!
Eu nu m-aș vedea fără tine acum
(când ai devenit chiar independentă!).
În viață vom face o lege și-un drum
Dar nu ca acuma, prin corespondență!
De viață mă tem și-acuma de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.
Nevoia de tine chiar e permanentă
Iar viața mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi ești chiar indiferentă!
Și nu ești nicicum de unii lăsată.
poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul tău
Surâsul tău îmi face bine,
Cristalele îți prind din zbor,
Trec dinspre tine înspre mine,
Ca apa rece le ador.
Ești un izvor de sănătate
Mă vindeci cu privirea ta,
Îmi ești frumosul dintre toate
Cele ce-au fost în viața mea.
Îmi ești ca setea dimineața,
Îmi ești ca roua pentru flori,
Îmi ești în cartea mea, prefața,
Îmi ești cea vie din culori.
Ești pasul meu spre fericire,
Ești gândul nopții și-l cuprind,
Ești visul spre o împlinire,
Și mâna ta vreau să o strâng.
Surâsul tău trăiește-n rime
În fiecare zi îl chem,
Alungă nopțile nebune
Singurătatea ce-o blestem.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci la margine de drum
Cresc din vise și din scrum
Maci la margine de drum,
Visul e că macii toți
Sunt dacii și-a lor nepoți,
Scrumu-i trupul lor căzut
Chiar în oalele de lut,
Lut de glie românească -
Sânge-amestecat cu iască
Și cu flori de din Carpați
Cu ochi ageri de bărbați
Preaslăviți de codrul frate
În războaiele purtate
Pentru sfânta ne-atârnare
S-avem liniște și soare.
Cresc din vise și din scrum
Maci la margine de drum
Și-or mai crește roșii, zei
Cât pe cer sunt porumbei,
Cât țara-i plină cu nepoți,
Viața-i demnă pentru toți
Și știu veșnic să trăiască
Cu virtute românească,
Fără picături de sânge,
Fără lacrimi a mai plânge,
De vom fi cu-nseninare
Ne-om tămădui cu soare
Înălțând calea-redută
Macilor ce ne salută!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru tine!
Astăzi ești cea mai frumoasă
și ai un motiv să fii,
te-ai gătit să ieși din casă
la lumina ăstei zii!
Ți-ai prins la reverul hainei
multe care te-au vrăjit
și-ți atârnă felurite
mărtișoare ce-ai primit!
Astăzi ești cea mai frumoasă
și eu te zăresc așa,
nu-mi dau seama ce te face
mai minune, mai ceva!
Arătai și ieri tot bine
dar astăzi nu știu ce ai,
ai în tine primăvara
și mai ai un colț din rai!
Mă înnebunești cu ochii,
mă înnebunești cum ești,
astăzi ești cea mai frumoasă
doamnă dragă, mă uimești!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranța și puterea de a privi spre viitor
Cu ochi de vultur, privește mai departe,
Mai pătrunzător, decât iți bate privirea
Și simte mai intens decât iți dictează sufletul!
Fă -ți timp, măcar o clipă, omule
Să vezi pe unde treci și ceea ce tu lași pe-acest pământ!
Nu renunța la a fi bun și iertător, cu tine însuți și cu cei din jur,
Chiar de te simți măcar o clipă un suflet rătăcit sau derutat,
De ziua ce-a trecut și azi te simți confuz sau răvășit
Caută spațiu pentru rezolvări,
Nu folosi ziua de mâine pentru dezertări!
Gerul și ploaia, drumul anevoios de azi
Te pregătesc, pentru seninul zilei de mâine!
Pentru dragoste și împlinire!
Căci eu, în fiecare dimineață,
Cer Domnului un pic de viață...
Măcar o zi... în fiecare zi...
Să pot lupta pentru ce îmi doresc!
Căci am aflat ce e iubirea
Și nu știu de fac rău sau bine,
Dar ma gândesc la tine,
Și vreau ca să ți-o dăruiesc!
Și ți-o dau ție, omule!
Căci tu ești singurul, ce-mi ții vie speranța
Să pot lupta cu mine și cu viata
In fiecare zi... pentru o altă zi din viată!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!