Cercetătorii nimicului

Încă nu s-a descoperit mai nimic!
Fiecare nouă planetă, fiecare cercetare ştiinţifică, fiecare nouă invenţie
Nu aduce mai nimic nou!
Suferinţa e tot suferinţă! Moartea e tot moarte şi ne pândeşte la colţul pâinii...
Aceeaşi incertitudine pretutindeni,
Aceleaşi străzi pavate cu disperare,
În îmbrăţişarea aceloraşi sticle se refugiază beţivii...
Poezia e tot poezie şi mă ascund în ea ca un ştruţ speriat de propriile gânduri...
Mama e tot mamă şi îmi regenerează mereu ţesuturile,
Chiar dacă uneori nu îmi înţelege pe deplin frământările....

Încă nu s-a scris softul acela care să suporte durerea în locul nostru!
Încă nu s-a lansat telefonul acela care ne lipseşte cu desăvârşire
Care să ne permită să vorbim cu cei dispăruţi,
Care să ne ofere accesul la nelimitat la subconştient!

Fiecare inovaţie anunţată cu surle şi trâmbiţe
Nu este altceva decât nimicnicie împopoţănată!
Punctul e tot punct şi tot ceea ce contează este înainte de el!

Încă nu s-a descoperit tehnologia aceea
Care să mă vindece pe mine
De mine
Geniilor
Care să nu mai lase loc de interpetări

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi moartea

cu fiecare moarte
aflu adâncimea apei
în care o nouă mamă
mă naşte
cu fiecare nouă respiraţie
repet mersul desculţ
pe margini de oglinzi
învăţ lecţia
acum râd de ziua de mâine
în care ziarele
vor consemna
următoarea mea moarte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om ar trebui să se nască încă o dată în prima zi a lui ianuarie. Să înceapă o nouă pagină albă. Să îşi facă o nouă gaură în curea sau să o încheie cu o gaură mai puţin, în funcţie de circumstanţe ; dar, mai presus de toate, lăsaţi fiecare om să se încingă de unul singur încă o dată, cu faţa îndreptată înainte şi să lase deoparte orice interes legat de evenimentele apuse şi de trecut.

citat din Henry Ward Beecher
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră cu mahmureala

Intri uneori într-o stare din aceea soră cu mahmureala
cu toate că ţie îţi place să bei numai pagini din Goethe
şi îţi aduci aminte de singurul tău prieten, de Gabriel
cum s-a împacientat el atunci când s-a despărţit de pântec
şi i-ai prezentat carnea cu toate cutumele ei
sau cum a renăscut el atunci când a descoperit poezia autentică
pe care cu toţii o caută
arhivată în palmele brăzdate de încercări ale bunicilor săi.
Cum striga el în ziua aceea din toate moleculele
de îi simţeai intensitatea vorbelor până pe măduva spinării:
Există unde care continuă mult după ce noi devenim tăcere.
Există ceva dincolo de orice suprafaţă!
Există, există, există....
Începi să vezi totul cu un binoclu cand te cuprinde starea aceasta
şi nu înţelegi de ce alţi oameni spun că Gabriel suferă de depresie şi de ce îi ocolesc pragul
când el nu face altceva decât să picteze în cuvinte tavanele unor biserici imaginare
şi ţi se face dor de acela care erai când locuiai în aceeaşi umbră cu el.
Cum vorbea el cu acela răstignit pe cruce prin toate tăcerile.
Cum vedea el în orice angoasă o auroră boreală.
Cum credea el că tot ceea ce este măsurabil este confecţionat din confetii.
Cum te liniştea el de fiecare dată când ţi se părea că mai toate ghilotinele vieţii te ameninţă, spunându-ţi:
Numai o lacrimă ne desparte de noi înşine
Numai trupul ne desparte de treptele chintesenţei
Numai un vis sunt toate
Naşterea, durerea, clipa
Numai un vis...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare dintre noi are o soartă în viaţă: o cărare pe care trebuie s-o străbatem şi care, de fiecare dată este nouă. În ceea ce ne priveşte pe noi actorii, cărarea nu este un drum bătut pe care putem să mergem cu ochii închişi şi de fiecare dată este o nouă căutare în noi, în situaţie, în stare, în relaţia cu publicul!

citat celebru din emisiunea Ieri, azi, mâine de Mircea Albulescu (TVR)
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată moartea izbăvitoare vine într-o singură priză

ca un fel de înainte de orice înainte
când încă nu ştia nimeni să nu ştie
durerea facerii şi desfacerii
martorul trecerii prin fiecare dimensiune
este punctul
de dinaintea hidrogenului
chiar de dinaintea oricărui dinainte
arderea creatoare de lumină
izvorul din care se adapă timpul
precum un bidiviu nărăvaş
între două curse de galop cu sine însuşi
..............................................
îmi doresc să vă povestesc
câtă tăcere este între două stele
dar nu am destule cuvinte
...............................................
din vis în vis
prin suprimarea realităţii
îmi doresc cerul acesta plin de stele vii
cu veşnicii şi infinit cu tot
dar şi fiecare apocalipsă
potopul dinaintea fiecărui potop
ca pe locul întâi la măsurat orizontul
asumat după fiecare miazănoapte
din toţi muşchii crescuţi pe carul mare
când încă avea rădăcini în pădurea raiului
înainte ca pământul să adăpostească iadul

la urma urmei
în golul dintre două cuvinte este atâta poezie
cât îţi poţi permite să accepţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, când am înţeles că suferinţa nu era decât un mijloc de a scăpa de platitudine, de a atinge sublimul, aveam şaptesprezece ani. Şi totuşi, nu această încercare şi nu durerea pe care mi-a pricinuit-o şi încă mi-o pricinuieşte au făcut din mine ceea ce sunt. Nu ştiu nimic despre deznădejdea care urlă în mine şi împotriva căreia nu pot face nimic.

Lolita Pille în Hell, capitolul 4 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matrioska

Tată,
Sunt propria-mi mamă,
Zilnic mă nasc, mereu alta, mereu surprinzătoare
Corpul deţine puterea,
Dar fiecare variantă mă fragmentează,
făcându-mă să pierd puţin din mine, cea primordială
Fiecare variantă are o nouă lacrimă Fiecare varianta este din ce în ce mai slabă, mai inutilă
Nu am dreptul la a doua şansă?
Încă mai sper să redevin ceea ce sunt
Ridică - te şi mergi pe apă, mi-a răspuns într-un târziu!
Pot?
Credeţi - mă, nu sunt o marionetă!
Poţi, a răspuns El, în timp ce trăgea sforile nevăzute!

poezie de Gorunescu Carmen Lidia din Volumul La vie en rose
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat prea mult pe tabloul lucidităţii şi am pierdut. Va trebui să-mi obişnuiesc ochii cu întunericul ce se lasă. Va trebui să cuget la somnul firesc al tuturor lucrurilor, pe care lumina le ordonează, dar le şi oboseşte. Viaţa nu începe decât în întuneric. Puterile ei de germinare nu sunt decât obscure. E o noapte pentru fiecare zi, este o umbră pentru fiecare lumină. Nimeni nu-mi va cere să primesc aceste umbre cu bucurie. E destul că le primesc. Să te predai ploilor şi vânturilor, să te supui nopţii care vine, să te pierzi în mulţimea care trece, nimic mai odihnitor. Nu voi încerca să-mi mai caut drumul care duce spre mine. Dar nici nu pot aştepta să se desprindă din neant, zări care încă nu se văd. Desperarea e un entuziasm pe care l-am reprimat din vreme, ştiind cât de apăsător este într-o sensibilitate de evreu. Nu mă voi întoarce la nălucile de care m-am despărţit. "Seara cea mare" vine? N-are decât. Dar până va veni îmi rămâne un lung sfârşit de zi, pentru ceea ce am iubit şi încă iubesc.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul zilei

în fiecare zi este aniversarea
unui prieten,
unui prieten necunoscut încă
pentru asta sărbătoresc un pic
în felul meu

în fiecare zi se întâmplă o
dimineaţă
amiază
seară
ca o promisiune, mântuire, desăvârşire

câtă risipă de singurătate aş face
de ziua noastră această zi
de nu ţi-aş turna un strop de vin
vin pelin
şi nu te-aş închina bucuriei împreună
hei
sărbătoritule
amână melancolia şi vino cu mine
mâine avem încă unul cel puţin
să-l cinstim
nu-ţi pară trecerea iute a zilei tale
este aceeaşi pentru noi sau
este ceea ce ne face să fim noii-noştri

La Mulţi Ani, tuturor!
pentru fiecare zi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul adevăr este durerea, singura realitate e suferinţa; durere şi suferinţă în fiecare picătură de apă, în fiecare fir de iarbă, în fiecare sunet, în somn şi în veghe, în viaţă, înainte de viaţă şi, poate, chiar după moarte.

Ivo Andric în Ex Ponto (1918)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lucrul acela din mine...

Când
lucrul acela în mine
este mai mare decât mine,
el se potriveşte în mine
şi mă completează;
când
lucrul acela în mine
este mai mic decât mine,
mă răscoleşte
şi mă face să-mi iau zborul
liberă;
când
lucrul acela în mine
este egal cu mine,
eu nu sunt echivalentă cu el în aceeaşi proporţie;
iar când
mă părăseşte,
şi se pare că-o face permanent,
chiar şi atunci
mai este încă
în mine –
cu siguranţă.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O îmbrăcăminte foarte specială

Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.

Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineaţă,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat şi am râs împreună toată dimineaţa.

Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aştept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze şi vorbeşte cu mine despre tata şi depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.

Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
şi ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneţi ce v-am povestit.

Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citeşte biblia
pentru că vorbeşte cu Dumnezeu, mereu îmi vorbeşte de Dumnezeu.

Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aştept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
şi vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
şi asta va fi pentru totdeauna.

poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de singurătate

ieri nu a fost nimic
a fost o reflexie a luminii în spaţiu
ieri a fost doar suspinul
unei mari iubiri
ieri a fost înălţat şi mai sus zidul
acela de singurătate
pe care îl ridicăm în fiecare zi
din praful drumurilor
prin care trecem fără rost
la nesfârşit

azi nu va fi nimic
astăzi va fi acelaşi strigăt
de neputinţă
aceeaşi inconsistenţă socială
azi va fi aceeaşi singurătate densă
pe care o poţi tăia cu cuţitul
aceeaşi falsă declaraţie de dragoste
aceeaşi tăcere îngrozitoare
care aproape că îţi vorbeşte
spărgându-ţi timpanele

mâine aproape că nu va fi deloc
mâine va fi o nouă pregătire pentru apocalipsă
o nouă rotaţie nesigură a pământului
o nouă promisiune de dragoste neţărmurită
mâine va fi pregătită o nouă reţetă
pentru singurătatea mondială

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă

Iubeşte-mă fără reţineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubeşte-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă,
În fiecare dimineaţă,
Iubeşte-mă la prânz şi seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.

Iubeşte-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche şoapte,
Iubeşte-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.

Iubeşte-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubeşte-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.

Iubeşte-mă ca pe-o magie
Cu vers şi ritm de poezie,
Iubeşte-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.

Iubeşte-mă fără orgoliu,
Nu aştepta o zi de doliu,
Iubeşte-mă cât încă vântul
Ţi-oferă darul meu, cuvântul.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei lăsa în urma ta

Uitându-mă la viaţă cu optimism,
nu e întotdeauna uşor,
doar soarele care răsare în fiecare zi
ne învaţă că totul este posibil...
Va veni acel moment în care fiecare durere,
fiecare dezamăgire, tot ce te-a rănit
se va transforma în indiferenţă.
Da, aşa n-o să mai pierzi nimic...
Vei lăsa în urmă acei oameni,
care nu au putut câştiga un loc sigur
în această lungă călătorie numită viaţă.
Vei lăsa în urma ta fiecare cuvânt stupid,
fiecare judecată uşoară, fiecare supărare
şi chiar orice ranchiună pentru că vei înţelege
că toate astea sunt de-a lungul drumului tău,
iar pentru a merge înainte,
trebuie să cari doar ceea ce merită.

poezie de Eugenia Calancea (23 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tumultul unei clipe

Nesocotind ceea ce creează
Omul nu este nimic altceva decât o clipă.
Întâmplătoare. Nesemnificativă. Vulgară adesea.
Una pe cât de vibrantă, pe atât de fragilă
cu puţine ecouri care pot transcede materia
care sfârşeşte sufocată de nemărginite
hectare de linişte.

Nesocotind ceea ce iubeşte
Omul nu este nimic altceva decât o zvâcnire izolată
Materie primă pentru ceva mai presus de înţelegerea sa
Risipă...

Inconturnabilă ca şi moartea
Poezia aceasta va tulbura şi alte clipe....

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare nouă cunoştinţă, fiecare întâlnire cu o persoană necunoscută a fost pentru mine întotdeauna o sursă de suferinţă... care decurge poate din timiditatea mea, ajunsă aproape o manie, poate din faptul că nu simt nici cea mai mică nevoie de a fi în societatea altor oameni, poate pentru că nu sunt în stare să spun despre mine lucruri pe care nu le gândesc (ceea ce este inevitabil în contactele sociale) – pe scurt, nu ştiu ce este.

citat clasic din Piotr Ilici Ceaikovski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu care mi-a mai dăruit încă o zi. Acum spun: încă o zi pe care mi-a retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toţi copiii şi vitele pe care I le-a luat lui Iov?

Eugene Ionesco în Testament
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dimineaţă

Lumea
este creată
în fiecare dimineaţă.
Sub săgeţile

portocalii ale soarelui
grămezile
de cenuşă-ale nopţii
redevin iarăşi frunze

şi se prind de ramurile-înalte- - -
şi iazurile apar
ca nişte haine negre
pe care sunt pictate insulele

de nuferi ai verii.
Dacă este în natura ta
să fii vesel,
vei înota departe-n lungul unor siaje catifelate

ore-întregi, imaginaţia ta
luminând pretutindeni.
Iar dacă spiritul tău
poartă în el

spinele,
care este mai greu decât plumbul - - -
tot ce poţi face
este să continui înaintarea-ţi trudnică - - -

mai există, încă,
undeva adânc în tine
un animal care pretinde că pământul
este exact ceea ce şi-a dorit- - -

fiecare iaz în vâlvătaie de nuferi
este rugăciunea care-a fost auzită
şi care a primit un răspuns generos
în fiecare dimineaţă,

indiferent dacă
ai îndrăznit să fii fericit vreodată sau nu,
indiferent dacă
ai îndrăznit să te rogi vreodată sau nu.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!