Secvenţa din vis

Te-ai întrupat azi-noapte într-un vis,
plutind ciudat prin raze învelite
în ape de lumină risipite
prin lumea cu decorul indecis.

Nu te-ai oprit, nu m-ai văzut, n-ai stat
să-mi spui ce-ai mai făcut, cum e la tine,
în lumea-n care viaţa se susţine
prin legi de care eu nu am aflat.

În visul meu, ce iute s-a sfârşit,
ai fost doar o secvenţă trecătoare,
o dublă-n care un actor grăbit,
din rolul ce-l iubea cu-nflăcărare,
o replică să schimbe a voit
şi a schimbat-o, însă... a greşit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătorul

Iar mi te-ai dus, iar te-ai pornit
Tăcut şi trist şi-ngândurat,
Acelaşi trecător grăbit
Adus de griji, împovărat.

Unde te duci, habit nu am,
Dar pomii iat-au înflorit,
Sunt păsări care cântă-n ram,
Tu n-ai văzut, n-ai auzit.

Afară e senin şi-I soare
Şi mai adie câte-un vânt,
Tu-ţi porţi privirea spre picioare
Şi gândurile în pământ.

Pământul geme plin de viaţă,
E un aşa plăcut tumult,
Tu ţi-ai pus masca iar pe faţă
Şi o privire de om crunt.

Noi mai simţim nişte iubire
Şi ne mai hârjonim în joacă
Mai tremurăm de fericire
Doar lumea ta pare opacă.

La tine-s veşnic nori şi plouă,
De glezne apa ţi-a trecut,
La noi în dimineţi e rouă,
La tine-i doar noroi şi lut.

Parcă prin timp te-ai rătăcit
Pe noi ne vezi nişte ciudaţi,
Din lumea-n care ai venit
Toţi sunteţi veşnic supăraţi?

poezie de Florentina Mitrică (30 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

De-acum ai s-asculţi doar tăcerea
căci vorbele-au fost condamnate
să fie de vânturi purtate
să-şi tacă prin lume durerea.

Va fi o tăcere-ngheţată,
în care găsi-vei răspunsuri
la tot ce-ai crezut neajunsuri,
dar n-ai înţeles niciodată.

Va fi o tăcere-ntrebare
pe care nici eu nu am pus-o,
plecarea ta, doar a răspuns-o,
prin paşi ce ne-aduc alinare.

Ne-a fost prea târziu în prezentul
pe care se-aşterne tăcerea,
speranţa fiind încheierea
în sensul ce-l dă transcendentul.

Şi, poate, în vieţi de lumină,
sau alta ce-mi poate fi dată,
te voi căuta de îndată,
continuu şi fără hodină.

Dar, totuşi, tăcerea de-ar sparge-o
iubirea, credinţa în mine,
voi fi tot aici pentru tine;
ţi-am spus că te-aştept şi voi face-o.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariţia celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Şi să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinţi
Ce uneori mă scot din minţi
Şi-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ţi-am greşit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ţi-a fost jenă să mă laşi
Să-ţi fiu părtaş, să-ţi fiu părtaş...

Odorul meu, "Tu" ai ştiut
Cât am sărit şi m-am zbătut
Să fac aşa cum ţi-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniştită de ştiam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine a încercat să schimbe lumea, a eşuat. A schimbat-o Cuvântul Întrupat prin dragoste.

citat din Doru Bem
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greşit unele lucruri şi m-am lăsat influenţat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu şi îţi mulţumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulţumeşti doar mie. Se pare că eşti greşit informat. Toţi au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, ştiu. Iar celorlalţi le-am mulţumit deja. Însă ţie doream să-ţi mulţumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalţi.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuţie mai mare în acest sens. Şi nu încerca să negi, pentru că ştiu sigur că aşa e. Toţi ceilalţi au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ţi dai seama că meriţi efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriţi.
Lucian: Chiar şi după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriţi! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toţi am căzut de acord că meriţi totuşi acest cadou, pe care l-ai şi primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înţeleg. Oricum, îţi mulţumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ai priceput

Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine,
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Şi eu toate le-am făcut,
Ca să poţi să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată?
Şi plângeam de supărată
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Zici că-s mândră şi n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale?
Dar de unde ştii? În cale
Ţi-am umblat şi-n deal şi-n vale,
Şi-orişiunde te-am ştiut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Să mă-mprietenesc cu tine:
Tu-mi umblai sfios, Sorine,
Şi plângea durerea-n mine,
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Am fost rea şi n-aş fi vrut
Să te las, ca altă fată,
Să mă strângi tu sărutată?
Dar m-ai întrebat vrodată?
Mă-nvingea să te sărut
Eu pe tine! Pe-ntrecut
Chip cătam cu viclenie
Să te fac să-ntrebi, şi mie
Mi-a fost luni întregi mânie
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Zici că de m-ai fi cerut
Mamei tale noră-n casă,
N-aş fi vrut să merg? E, lasă!
Că de-o fată cui-i pasă,
Nu se ia după părut!
De-ntrebai, ai fi văzut!
Tu să fi-nceput iubitul,
Că-i făceam eu isprăvitul
Tu cu pâinea şi cuţitul
Mori flămând, nepriceput!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre lumină

Ţi-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simţuri noi, puternice şi apte,
îţi colorează visul de vestală.

Cu faţa către cer, îţi cauţi drumul
spre liniştea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars şi te irită.

Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ţi-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri

Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit şi-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari şi turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.

În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieţii fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în linişte şi pace, spre lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa răspunsului mut

Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?...

Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii...

Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?...

De ce zâmbeşti?
E-adevărat?...
Te-ai răzgândit?...
Ne-am împăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?...
Dar tu mai ştii după câţi ani?...

Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Ştii tu de ce -
La tine "Nu" şi "Da" nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!...

De ce te temi?...
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?...

Răspunde-mi!...
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...

Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret îmi mai ascunzi?...
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura - mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...
Nu gura...
Ci răspunsul mut!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce-ai făcut astăzi?

Tu ce-ai făcut astăzi?
Paşii te-au purtat prin locuri însorite?
Ai văzut lumina?... ai simţit-o?
Ai lăsat îmbrăţişarea Soarelui să te cuprindă?
Ai privit oamenii-n ochi cu seninătate?
Ai lăsat adevărul să evadeze
Din încleştarea gândurilor tale?
Ai simţit bucuria clipei, firescul emoţiilor,
Naivitatea copilului care-ai fost?
Ai dăruit dragoste, iubire?
Ai trecut mai departe cu capul sus,
De încruntările şi răutăţile semenilor supăraţi?
Ai salvat lumea cu un zâmbet?
Te-ndrepţi spre dormitor cu pace-n suflet?

Ori ai alergat prin tunetul întunecat al ploii,
Te-ai speriat de fulgerele orbitoare,
Ai simţit până la piele stropii reci,
Te-ai folosit de bunătatea oamenilor
Ca de-un paratrăsnet
Şi ai basculat cu invidie peste aceştia
Toate nemulţumirile, frustrările şi neîmplinirile tale,
Ca şi cum drumul tău a fost ales de ei?
Tocmai de aceea i-ai mai păcălit c-o tristeţe,
Aşteptând să mai treacă o zi,
O zi dintre acelea despre care
Nu vrei să-ţi mai aminteşti niciodată.
... Tu ce-ai făcut astăzi?

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce-ai făcut astăzi?

Tu ce-ai făcut astăzi?
Paşii te-au purtat prin locuri însorite?
Ai văzut lumina?... ai simţit-o?
Ai lăsat îmbrăţişarea Soarelui să te cuprindă?
Ai privit oamenii-n ochi cu seninătate?
Ai lăsat adevărul să evadeze
Din încleştarea gândurilor tale?
Ai simţit bucuria clipei, firescul emoţiilor,
Naivitatea copilului care-ai fost?
Ai dăruit dragoste, iubire?
Ai trecut mai departe cu capul sus,
De încruntările şi răutăţile semenilor supăraţi?
Ai salvat lumea cu un zâmbet?
Te-ndrepţi spre dormitor cu pace-n suflet?

Ori ai alergat prin tunetul întunecat al ploii,
Te-ai speriat de fulgerele orbitoare,
Ai simţit până la piele stropii reci,
Te-ai folosit de bunătatea oamenilor
Ca de-un paratrăsnet
Şi ai basculat cu invidie peste aceştia
Toate nemulţumirile, frustrările şi neîmplinirile tale,
Ca şi cum drumul tău a fost ales de ei?
Tocmai de aceea i-ai mai păcălit c-o tristeţe,
Aşteptând să mai treacă o zi,
O zi dintre acelea despre care
Nu vrei să-ţi mai aminteşti niciodată.
... Tu ce-ai făcut astăzi?

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşi!

Fă-ţi bagajele şi ieşi din viaţa mea!
N-ai făcut decât mult praf;
Uşa a rămas deschisă de când ai plecat
Şi-ai uitat să te mai întorci...
...............................................
Ai intrat în inima mea, dar pe-a ta
Ai ţinut-o ferecată;
Eu am aşteptat şi am bătut la uşa ta închisă
Până m-au durut şi suflet şi trup.
Am strigat la tine până mi s-a întors ecoul
Ca un bumerang şi m-a străpuns...
Te-ai oprit la mine ca-ntr-o gară –
Trenul tău nu avea orar fix
Şi avea mereu întârziere.
Te-am primit zâmbind, de fiecare dată,
Ai avut grijă să mă laşi plângând...
Te-ai jucat cu mine de-a iubirea,
Dar ai pierdut pe mâna ta, deşi aveai atuul;
Ţi-am acordat mai multe revanşe,
Dar ai fost absent şi indiferent.
Sper să simţi acut golul pe care-l las în viaţa ta
Şi să-ţi dai seama că nimeni nu-l va umple ca mine!
Ce-ai căutat, ce-ai vrut, de ce-ai venit?
Eu nu voi înţelege niciodată!
Ştiu doar atât: ai intrat în viaţa mea ca un străin
M-ai rănit, nu m-ai iubit, tot un străin ai rămas!
Locul tău nu mai e în viaţa mea!
Fă-ţi bagajele şi ieşi!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce m-a ucis, îmi lasă sufletul să scrie...

m-ai căutat prin fel şi fel de zaruri,
în cărţi de viitor, sau glob de sticlă...
şi m-ai tot căutat prin mii de veacuri
să-mi furi ce n-ai putut... fiind prea mică!

m-ai căutat doar să distrugi şi să îmi iei
ceea ce n-ai putut avea tu niciodată...
şi-ai fi dorit să legi etern cu chei
sufletul meu... ce n-ai să-l ai vreodată!

m-ai căutat în fiecare zi dacă mai sunt,
şi-n fiecare zi te întristai...
că nu plecasem de pe acest pământ,
ai fi făcut orice să plec... căci mă urai!

m-ai căutat să te răzbuni cu o cruzime,
ce n-ar putea să zacă într-un om...
şi-ai preferat să crezi doar ce-ţi convine,
iar adevărul... adânc să îl îngropi!

m-ai căutat să mă omori, fetiţă,
m-ai urmărit şi ai uitat de viaţa ta...
obsesia ţi-a luat titulatura de fiinţă,
şi duhul tău... doar moartea-mi aştepta!

imagini din vis mi se arată.
tu nu mai eşti mister cum ai fi vrut...
pe chipul vieţii văd apă cea curată,
şi te-am învins...! Tu totul ai pierdut!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai câştigat încă o zi? [Have you earned your tomorrow]

Este vreun om mai fericit, că azi te-a întâlnit?
Şi-aduce aminte cineva de faptul c-aţi vorbit?
Această zi s-a încheiat şi truda ei s-a dus;
Vreo vorbă bună cineva de tine oare-a spus?

Ai salutat pe vreun amic pe care l-ai văzut?
Sau i-ai zis "Bună" plictisit şi-apoi ai dispărut?
Ai fost meschin şi egoist şi iute ai plecat,
Sau cineva e fericit că azi l-ai ajutat?

Ziua dispare-n ritm grăbit şi vine seara acum,
Ai sprijinit măcar un om ce ţi-a ieşit în drum?
Prin ce-ai făcut şi ce ai zis vreun suflet e uşor?
E cineva care-a fost trist şi-acum e încrezător?

Ai irosit această zi sau ai fost de folos?
În urmă laşi nemulţumiri sau laşi ceva frumos?
Şi ce va zice Dumnezeu în somn când o să cazi,
Ai câştigat încă o zi prin tot ce-ai făcut azi?

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce n-ai mers drept la ţintă, de ce nu te-ai jertfit?... Din pana ta ţâşnea protestul, dar, prin forma pe care i-ai dat-o, el s-a născut mort... Ţi-ai ridicat glasul împotrivindu-te, dar n-ai arătat nici ce e de făcut, nici faptul că unii oameni mergeau la pieire, ci te-ai mărginit să-i urmăreşti de departe, fiind doar cu sufletul alături de ei.

citat din Mihail Evgrafovici Saltîkov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lumea apelor

-Tu, care eşti din fostele amoruri?
De ce îmi vii şi-acum să mă priveşti?
Cum, ai uitat? Eu nu mai ştiu de doruri:
Iubiri sunt doar în vechile poveşti.

-Crăiasa mea, sunt primul dintre-aceia!
Nu vreau să te privesc, vreau să te rog:
Vrăjeşte-mă, din nou, căci tu eşti zeia
Ce poate îmblânzi un inorog.

Tu poţi să mă prefaci în prinţul care
S-a-ndrăgostit de tine în trecut,
Dar te-a trădat –greşeala lui cea mare-
Iar tu l-ai transformat... cum ai ştiut.

Te-ai răzbunat apoi, şi-n lumi de ape
Ai mai trimis atât de mulţi iubiţi,
Încât acest tărâm nu-i mai încape,
Iar ei se simt prea aspru pedepsiţi.

De m-ai iubit, mă iartă şi mă scoate,
Puterea de-o mai ai ca altădat',
Din lumea-n care sunt acum şi, poate,
Mă vei iubi cum m-ai iubit odat'.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul trandafirului de sub stele

Sub un cer cuprins de noapte,
Într-o vară oarecare,
S-a născut povestea care
Plânge-n gândurile mele
Şi se spune doar sub stele
Printre şoapte.

Nu e tristă, nu-i nici lungă,
Nici nu ştiu cât e poveste,
Căci, în mintea mea, ea este
Încă vie-n cuvântare
Şi-mi provoacă -o frământare
Îndelungă.

E aşa: eram pe-o stradă,
Cea a visurilor mele
Mai nebune, mai rebele,
Când privirile-mi hai-hui
Au văzut doi ochi căprui
Ca pe-o pradă.

Te-am urmat pe unde timpul
Traversa prin intersecţii
De alegeri şi direcţii
Ce lipseau pe harta mea,
Dar erau... şi-aşa trecea
Anotimpul.

Visul îşi curmase firul
Când, în fine, te-ai oprit
Şi, mirată, m-ai privit;
Eu... ca piatra de hotar...
Înlemnisem. "Am un dar:
Trandafirul".

Am fugit. De-atunci, oricând
Îmi apari prin visuri, eşti,
Într-o lume de poveşti,
Cea c-un trandafir în mână,
Sufletului meu stăpână,
Aşteptând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de gând

Călătoreşti prin gândul meu
Mereu, mereu...
Şi te-aş opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi aminteşti, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor poveşti,
Să-mi spui, din nou, că mă iubeşti,
Că iarna, iată, a trecut
Şi încă-mi eşti.

O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Şi-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua cu vis şi fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, şi caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele îşi curmă conturul alungit
şi se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
şi-apar din nou, ca vis, şi totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopţile târzii
era iraţionalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire şi tăcere, atât cât ni s-a dat,
şi nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
şi fumul de ţigară ce urcă... rătăcit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!