Ruta şase

Oraşul mă apasă.
Inima-mi suferă, gâtul e înţepenit,
sunt exasperat. De aceea
am trântit uşa,
de aceea îţi spun în clipa asta:
în fiecare familie
există loc şi pentru un translator.
Hai, draga mea, să urcăm în maşină
şi să plecăm direct spre Cape,
acolo unde cocoşul cântă pe coama casei noastre,
vestind vreme frumoasă,
unde grădina ne aşteaptă
pentru a izbucni în floare.
Iar toate pasiunile care ne-au rămas –
în care mai pâlpâie vechile scântei,
asemeni unor teancuri de scrisori prăfuite
reînviind o viaţă trecută, a noastră –
şi care încă ne uimesc cu febra lor
pot fi-încărcate în spate,
laolaltă cu piramidele de bagaje
şi cu Celia, pisica noastră transcendentală,
stăpâna tuturor limbajelor,
incluzând pe al hottentoţilor şi pe al tăcerii.
Nu ne vom opri până-n zori,
iar dacă mă va ajunge somnul,
tu îmi vei cânta, ţinându-mă treaz,
în stilul tău curajos de Chicago,
melodia nostalgică a lui Ruth Etting,
" Iubeşte-mă sau lasă-mă-n pace,"
îngânând după fiecare refren.

Lumina-şi întinde ţesătura de satin spre răsărit,
peste Golful Buzzard.
Celia se răsuceşte-n aer
ca o focă dresată la circ,
nările-i lucesc, tremurând.
Adulmecă parfumul pătrunzător al aerului sărat.
Ultima călătorie – curând vom fi acasă!
Au trecut douăzeci de veri.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Şi zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârşit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toţi-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.

Azi, miroase-a mere coapte iară
Şi a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezeşte al copilăriei dor.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.

E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta

Cuvântul pe care l-am spus la mânie
cântăreşte mai puţin decât o semincioară de pătrunjel,
dar prin el trece drumul
care mă va duce-n mormânt –
acel teren cumpărat şi plătit
pe sărătura unui deal din Truro,
acolo unde pinii pitici
ignoră golful.

La jumătatea vieţii sunt aproape mort,
departe de propria-mi natură,
părăsit de dragostea mea sălbatică pentru viaţă.

Dacă aş putea plânge, aş plânge,
dar sunt prea bătrân pentru a mai fi
copilul cuiva.

Liebchen,
cu cine trebuie să mă cert,
exceptând în freamătul iubirii
acea nemiloasă, intermitentă flacără?

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celia: Maică-ta e acasaă?
Shane: Nu, s-a dus să-l scoată pe unchiul Andy din puşcărie.
Celia: Păi, să-i zici că am trecut pe la voi.
Shane: Bine... Îmi place jacheta dumneavoastră.
Celia: Mulţumesc, Shane. Toată lumea crede că mi-am pierdut minţile.
Shane: Toată lumea crede că sunt ciudat.
Celia: Îmi dau seama cum laşi oamenilor impresia asta.
Shane: Chiar nu mă interesează ce cred ei.
Celia: Bravo ţie. Fii cât vrei tu de ciudat.
Shane: Da?
Celia: Da. De curând a început să nu-mi mai pese de ce crede lumea şi să ştii că e un sentiment tare plăcut.
Shane: Dar aveţi cancer.
Celia: Şi tu ai un tata mort. Amândoi facem oamenii să se simtă stânjeniţi. Nu avem încotro. Aşa că ori ne simţim timoraţi şi pretindem că totul e normal ori suntem noi înşine, oricât de ciudaţi am fi.
Shane: Mulţumesc, doamnă Hodes.
Celia: Pentru ce?
Shane: Că mi-aţi spus adevărul.
Celia: Cu plăcere. Dar e de rahat, nu?

replici din filmul serial Weeds
Adăugat de Mircea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare păcat

pedeapsa este aceiaşi
memoria
justiţia noastră
cea care nu iartă
nu doarme
nu uită
pedepseşte
acelaşi sclav
făcut prizonier
la intrarea sa în viaţă
pe câmpia unde
se dau toate luptele
învingătorul
fiind cunoscut
cu mult înainte
acolo unde
aşteaptă
lanţul biciul
umilinţa şi decăderea
toate revoltele noastre
de după această cădere
fiind trecute ca fapte
întâmplătoare
drumuri călătoare
spre libertatea dintâi
dar orice ar fi
sclavul n-are scăpare
aminteşte-i doar
şi va fi de ajuns

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt" Editura "Universal PAN (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru omenire, întrebarea tuturor întrebărilor, problema care se află la baza tuturor celorlalte probleme şi este mai interesantă decât toate este cea a determinării locului pe care îl ocupă omul în natură şi relaţia dintre el şi cosmos. De unde a apărut specia noastră, care sunt limitele puterii noastre asupra naturii şi cele ale naturii asupra noastră, care este scopul strădaniilor noastre, al problemelor care apar mereu pentru fiecare om de pe Pământ.

citat din T.H. Huxley
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

mă-ntorc în lumea mea
de unde am plecat
acolo îmi găsesc liniştea
acolo cuvântul e cuvânt
floarea este floare
soarele acelaşi
în fiecare dimineaţă

nu pot urca mai sus...
nu pot aspira
spre înălţimile artei
acolo unde tu eşti împărat

mă-ntorc acasă
recunosc, nu fără un regret
dar mă voi regăsi
trecând pragul casei
care mă aşteaptă
aşa am fost, aşa voi fi
şi nu mă voi schimba
niciodată.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare lacrimă

Cu fiecare lacrimă zidesc o treaptă
Din scara ce mă duce sus spre nouri
Acolo unde grădinile cu flori şi heruvimi
Aşteaptă ploile din tina ochilor de muritori.

Cu fiecare lacrimă gândesc că pot ajunge
La rădăcina florilor şi-n tuburi ce cântă veşnicia
În lemnişoare ţinute-n mâini şi sfinte buze
Ce se-ncălzesc în suflul nemuritorilor din Rai.

În naiurile lor din bambus parfumat de flori
Aş vrea să fie plânsul lumii şi al meu furat
Să l cânte cei din ceruri fără de păcat lumesc
Pentru iertarea tuturor tristeţilor din lumea pământeană.

Din fiecare lacrimă să facă note pe un portativ
Să prindă glăsuire în căptuşite guri cu-argint
În praful stelelor să se doinească dorinţa de-nviere
A celor ce îngenunchează pentru izbăvirea inimii din moarte.

Cu fiecare lacrimă zidesc o treaptă
Din scara ce mă apropie de alba Lună
Şi sper s-ajung cât mai departe de această lume
Pentru înnoirea nevrednicului suflet întristat şi greu.

Cu fiecare lacrimă gândesc că pot ajunge
Pe pajiştea Mângâietorului de miei şi heruvimi
Acolo unde tot trecutul smeriţilor se şterge
Cu înflorirea fiecărei flori în osul celui aşteptat.

Cu fiecare lacrimă doresc s-ajung în ceruri
Să pierd un ghem de oase prin roţi de caruri sfinte
Să se topească toate pe pieptul norilor încinşi
De strălucirea pietrelor ce luminează veşnicia.

Cu fiecare lacrimă doresc s-ajung la Soare,
Să pun în pumnul Blândului toată durerea mea
Să simt topirea fiecărui os şi-a mea privire
Din care Domnul o să facă vânt pentru pustiu.

Din fiecare lacrimă să mă adune Blând
Din ele să mă plămădească pentru ceruri
În lungi poteci să mă prefacă pentru tălpi
De sfinţi ce vor călca pe mine ca pe iarbă.

Cu fiecare lacrimă mă vreau în nouri prinsă
Să fiu în pântecul senin un prunc nevinovat
Ce o să iasă asemeni curcubeului surâzător
Ce nu are trecutul păcătos şi greu de tină.

Din fiecare lacrimă de-a mea şi-a lumii
Născută din tăcere şi din doruri de Hristos
Aş vrea să facă Domnul ploi în orice vreme
Pentru binecuvântarea noastră şi-a florilor din cer.

Cu fiecare lacrimă zidesc o treaptă
Din scara ce mă duce sus la ceruri
Şi sper să prind de coarne Luna
Cât mai curând... cu toţi asemeni mie.

Cu fiecare lacrimă mă rog la Bunul
Să lase ochii tuturor ce vor să prindă stele
Să lase lacrimile lor să ude veşnicia
Pentru umplerea cu Duhul Sfânt Cercetător.

Cu fiecare lacrimă mă rog la Dumnezeu
Să strângă fiecare ochi cu lacrima smerită
Pentru a face salbe şi brăţări pe masa Lui
Din toată averea întinată a plânşilor din lume.

Cu fiecare lacrimă îmi cer iertare
Pentru voi şi pentru mine suflet întinat
Să răcorim grădina Domnului cu lacrimi
Şi paşii Lui cercetători în fiecare gând al inimii.

Cu fiecare lacrimă mă vreau în ceruri
Pentru iertarea tuturor păcatelor din mine
Pentru iertarea pruncilor ajunşi acum bătrâni
Ce nu au căutat pe Domnul cu lacrima şi Crezul.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celia: Ai făcut vreodată sex cu o femeie?
Nancy: Nu-i treaba ta.
Celia: Hai, spune-mi!
Nancy: Bine, m-am culcat cu o femeie în facultate.
Celia: Cum a fost?
Nancy: Plictisitor.
Celia: Poate că nu ai făcut ce trebuie.
Nancy: Mi-a spus că am fost cea mai bună pe care a avut-o vreodată.
Celia: Ce faci vineri seară?

replici din filmul serial Weeds
Adăugat de Mircea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maggie: Celia, nu se fumează aici.
Celia: Pentru că...?
Mama din comitet: Fumatul pasiv este letal.
Maggie: Celia, ţi-ai adus brioşele?
Celia: Nu am avut chef să fac prăjituri.
Maggie: Niciuna dintre noi nu are chef să facă prăjituri.
Pam: Eu ador să fac prăjituri.
Maggie: Cu excepţia lui Pam. Dar o facem oricum, de dragul copiilor noştri.
Celia: Ia scuteşte-mă. Strângeţi bani pentru echipa de înot. Cât costă un slip până la urmă?
Pam: 18,85.
Celia (dându-i lui Pam o bancnotă de 20): Ştii ce, păstrează restul.
Maggie: Deci chiar nu vedem nicio brioşă de la tine, nu?
Celia (se ridică şi pleacă): Am aici ultimul anti-depresiv farmaceutic de pe planetă. Ne mai vedem doamnelor.

replici din filmul serial Weeds
Adăugat de Mircea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retorica fiilor risipitori (sau cine mai suntem)

nu ziua aceea era potrivită s-o azvârlim pe fereastră
vandalizând aerul cu iminenţa unei recuperări imposibile
dacă ne-ar fi avertizat cineva că fiecare despărţire va transgresa perdele/ ziduri
inutilă ca un glob de crăciun/ pentru care nu mai există niciun brad
adevărată ca bipolaritatea unui înger/ când nu-şi ia medicamentele la timp
dacă ne-ar fi spus cineva că vom scăpa din accidente de avion
de maşină
din accidente vasculare
şi nu scăpăm
din trecutul reverberat în maneta ce schimbă vitezele vieţii
altfel ar fi fost viaţa noastră acum

fără transfuzii de ozon
ne tratăm cu electroşocurile întârzierilor de-acasă
aproape ruşinaţi că ne-am iubit cândva
nu putem inventa refugii între două tramvaie spre cer
cu bagajele noastre etichetate cu pantofii noştri ce muşcă din călcâie
noi
cine mai suntem

unde ne-au dispărut mamele
bonele
femeile de serviciu
peste tot fragmente umane/ niciodată întregul
niciodată curat
peste tot maternităţi din sticlă
călcăm pe cioburi pisate minţind că nu ne ard la tălpi
în timp ce din gură ne scapă cuţitul

liniştea asta e un penitenciar al mincinoşilor/ de unde privim prin crăpăturile gândului
unul spre altul
şi nu ştim
nu ştim să spunem cine mai suntem

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt problemele cele mai mari ale românilor azi? - bani puţini. - munca multă ca şi povară, corvoada pentru a supravieţui încă o lună. - probleme de sănătate ca urmare a stresului, mâncatului pe fugă, suferinţelor emoţionale. - probleme în relaţia de cuplu sau familie ca şi cumul al tuturor factorilor de mai sus. Toate acestea la un loc, sunt simptomele unei boli. Boala asta se cheamă: DRUMUL GREŞIT ÎN VIAŢĂ. În viaţă există o singură cale câştigătoare pentru tine, şi aceea este calea TA. Legea ta. Vocaţia ta. Ştiinţa a demonstrat că amprenta de la degetele tale este unică şi nu mai există una la fel. Bunul simţ a demonstrat ca fiecare om are o cale a lui şi doar a lui şi până când nu o găseşte, rătăceşte.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt din sudul Spaniei. Am trăit acolo toată viaţa urmărind un vis care m-a adus în final la Hollywood. Însă pentru a face asta, a trebuit să mă despart de oraşul meu, de stilul meu de viaţă, de prieteni şi de familia mea. Înainte de a veni la Hollywood, m-am mutat întâi la Madrid, unde mi-am făcut noi prieteni cu care mă simţeam foarte bine. Apoi a trebuit să trec peste o nouă provocare şi m-am despărţit şi de Madrid, pentru a pleca spre un alt loc. Cred că aceste despărţiri au fost cele care m-au marcat cel mai mult.

citat din Antonio Banderas
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un preţ pentru fiecare lucru bun pe care îl primim în viaţă. Dincolo de toate bunurile, spirituale sau materiale, pe care ni le aduce viaţa (şi pentru care trebuie să fim infinit recunoscători), un om adevărat nu poate să nu simtă o fundamentală nefericire de fond. În miezul vieţii noastre, chiar şi al uneia luminoase şi de succes, există un sâmbure fundamental de nefericire metafizică. El ţine de soarta noastră, de condiţia noastră umană.

Mircea Cărtărescu în interviu (23 iunie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim aici viaţa noastră separată şi viaţa unei alte fiinţe, mult mai cuprinzătoare, care include fiinţările noastre separate aşa cum corpul nostru include toate celulele separate care îl alcătuiesc. Şi de aceea activitatea noastră spre binele acelui Întreg nu se iroseşte, aşa cum nu se iroseşte activitatea celulelor pentru întregul organism. Poate de aceea moartea este doar un transfer al conştiinţei dintr-o persoană separată într-o fiinţă mai cuprinzătoare, care include persoanele separate. Şi asta probabil fiindcă întreaga viaţă omenească este numai sporirea continuă a conştiinţei.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care este folosinţa pasiunilor şi cum pot fi ele numărate. Observ, în afară de aceasta, că obiectele care mişcă simţurile, nu provoacă în noi pasiuni diferite pentru toate diferitele lucruri ce sunt în ele, ci numai prin felurile deosebite în care ne pot face rău, sau ne pot folosi, sau în general pot să ne intereseze şi că folosinţa tuturor pasiunilor constă în aceea că fac sufletul să voiască lucrurile pe care natura le dictează a ne fi folositoare şi să persiste în această voinţă;şi că, aceeaşi tulburare a spiritelor, care de obicei pricinuieşte pasiunile, dispune corpul pentru mişcările care servesc la executarea acelor lucruri. De aceea, spre a le număra, trebuie numai să examinăm în ordine, în câte feluri deosebite - şi care să ne intereseze - pot să fie mişcate simţurile noastre de obiectele lor.

Descartes în Pasiunile
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum spun la revedere ( extras din Profetul )

Acum spun la revedere, ţie şi tinereţii petrecute cu tine,
Parcă ieri ne-am întâlnit într-un vis.
Eram singur şi tu mi-ai cântat,
iar eu din dorurile mele ţi-am înălţat un turn spre cer;
dar acum somnul nostru s-a sfârşit şi visul s-a destrămat,
duşi sunt zorii, pentru totdeauna.
Mareele amiezii sunt deasupra noastră, dimineţile noastre
au devenit zile pe de-a-ntregul, iar noi trebuie să ne despărţim.

Dacă-n seara memoriei ne vom mai întâlni încă o dată,
vom sta de vorbă iarăşi, iar tu îmi vei
cânta un mai adânc, un mai intens cântec.
Iar dacă mâinile noastre trebuie să se reîntâlnească,
noi vom înălţa încă un turn spre cer.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delimitări

Acesta e pământul nostru.
Noi am făcut schiţa acestor ape şi munţi.
Fiecare floare a răsărit după indicaţiile noastre.
Peisajul poartă semnătura noastră.
Da.
Pentru fiecare centimetru am luptat şi am gândit.
Sângele şi visul nostru e amestecat pretutindeni.
Mâna ni s-a înfipt în grumazul pădurii,
Ca în coama unui mistreţ întărâtat,
Şi am făcut ordine în sălbăticie.
Cu tălpile goale am dansat peste vipere
Până ce ultimul strop de venin
S-a scurs în sânul imun al ţărânii.

Acesta nu e pământul tău, laşule,
Care te-ai aciuat ca o molie în faldul steagului nostru.
Nici al tău, linguşitorule şi mincinosule,
Care mânjeşti cu vânzătoare săruturi faţa adevărului.

Acesta nu poate fi pământul tău, corupătorule,
Care încerci să deviezi corabia noastră către naufragii.

Acesta e pământul nostru!
Noi am făcut schiţa acestor ape şi munţi.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!