Mă doare
Mă doare tăcerea ta.
Mi-e dor de durerea aceea înțepată
încuibată sub coasta stângă.
Mi-e dor de colții ei ascuțiți
înfipți până la vene.
Nu vreau s-o pierd,
nu vreau s-o uit,
ca tot ce se uită
odată cu anii trecuți.
Cum să trăiesc
fără ea?
Îngăduie-mi această durere
din nou.
Nu mi-o alunga.
Las-o! Îndur-o și tu!
Durerea noastră,
venită din altă uitare...
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (decembrie 2011, București)
Adăugat de Valentin Mesianic

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Regăsire
Nu vreau să ne iubim numai o viață
Și să te pierd atunci când n-om mai fii
Vreau dragostea ce astăzi ne răsfață
Să nu dispară când ne-om risipi
Am să îți las prin inimă doar semne
Ce le voi recunoaște mai apoi
Să ne atragă și să ne îndemne
Să reclădim iubirea amândoi
Eu n-aș putea să fiu și fără tine
Sau doar aș fi o umbră, undeva,
Sărman îndrăgostit ce nu i-e bine
De nu e mângâiat de mâna ta
Iubirea noastră, n-o măsoară timpul,
Nu poate fi-ncadrată în normal
Dar poate deveni stereotipul
Acelora ce nu iubesc banal
Mi-e teamă să te pierd în altă viață
Nu vreau să dispărem, precum zăpezi,
Atunci când mor și-un soare le dezgheață
Nu vreau să nu te am, sau să mă pierzi
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă târzie
O literă nouă îmi picură-n sânge...
Sătul de minciună mi-e gândul. Ajunge!
Un drum către cer se deschide. Și plâng!
Mi-e viața și visul, azi, tristul amurg.
Mi-e gândul amară și casa pustie,
O lacrimă curge din suflet... Și mie
Mi-e dor de copii și nepoți bunăoară,
De pita făcută-n cuptor, ca la țară.
Mi-e dor de mușcate, de nucul bătrân...
Dar sunt prea departe de toate, acum!
Un câine mai latră. Și el este trist...
Oh, Doamne, alungă-mi durerea! Exist...
Sunt banca din poartă, sunt roasă de moli,
Mă tem de durere, de-a nopții ninsori...
Sunt singură, mamă, voi toți ați plecat.
Mă doare tăcerea din casă, din sat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor
Mi-e dor de plajă, de nisipul cald,
Și ochii tăi de un verde smarald
Valul ce se sparge cu sete la mal
Și parfumul tău cu iz oriental.
Mi-e dor de anii trecuți peste noi
Cănd mână în mână râdeam prin ploi
Dragostea noastră ce-a ars în zadar,
Și filele trecute din calendar.
Mi-e dor de sânii tăi în formă de pară,
Iar palmele mele continuă să-i ceară
Dar din dragostea noastră cea mare,
Mai am doar o poză, ce consolare!
poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e umbră noaptea asta, iubite
Iubite noaptea asta e rece, fără viata,
Și vreau ca să ma lași sa vin la tine,
Îmi e atit de frig, cuprinde-ma în brate,
Alunga-mi Întristarea și plinsul din retine.
Hai lasă-mă încet ca să îți mingai fata,
Vreau tandru chipul tău, frumos sa ți-l ating,
Atat îmi e de goala si-negurata viata,
Mi-e sete azi de tine, iar dorul mi-e flamind.
Ma lasă, sa îmi fac culcuș la pieptul tau,
Și stringe-ma iubite, lingă tine aproape,
Revarsă, scalda-ma în ploi de curcubeu,
Sa infloresc precum un nufăr dalb pe ape.
Ma lasă-n taina de tine să ma apropii,
Sa ma pierd feciorelnic în ochii tai smarald,
Un dor am pătimaș, vreau ca să ți sărut ochii,
Și sa ma pierd în ei, ca nu mai pot sa rabd.
Tu sa ma prinzi de maini și-ncet sa ma sfiori,
Cum un îndrăgostit sfioara tandru-o floare,
Sa ma topesti iubite-n a dragostei viltoare,
Eu sa ma renasc iar, ca pasarea sa zbor,
Spre infinitu-albastru, unde e numai soare,
Mi-e umbra noaptea asta iubite, dorul doare!
poezie de Elena Tudosa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor
Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munți, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe țărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare
Mi-e dor să dorm și s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată
Mi-e dor să știu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o mușc și să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, și dorul... doare!
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri
Sunt singur și trist în această viață
Iar vântul nebun mă lovește în față,
Ochii tăi negri-un nesfârșit deșert
Îmi biciuie trupul slăbit și inert.
Mi-e dor de nisip, de plaja cu soare,
De dragostea ta cea mult iertătoare,
De anii trecuți, de privirea ștrengară,
De tot ce a fost și acum e povară.
Mi-e dor de trecut, dar ce mai contează
Că inima-n mine încă vibrează,
Când fără de voie, cuvânt despre tine,
Aud și suspin. Tu crezi că mi-e bine?
poezie de Alex Dospian (iulie 2014)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ruga pentru el...
Săracă mi-e casa în care trăiesc,
Sărac mi-e destinul, dar în el te primesc.
Amară și seacă mi-e ceașca de cafea,
Zic "mulțumesc" pentru ce am, dar multe aș mai vrea...
Iartă-mă, Doamne, că îți mai cer ceva,
Iartă-mă, te rog, dar știi că nu aș putea
Fără dragostea lui, ce mă face bogată,
Fericită, sinceră și uneori atât de minunată...
Nu vreau aur, platină sau bucăți de argint,
Vreau să ne ții împreună, până vom avea și părul cărunt.
Nu vreau, Doamne, să mă hrănești cu pâine albită,
Mi-e de ajuns și coaja de la cea mucegăită.
Nu vreau ca să fiu îmbrăcată cu stil,
Vreau doar să îmi amintesc de acea zi de april,
Când l-am cunoscut pe el și totul în jur s-a schimbat,
Ce-am avut am dat, doar trupul mi l-am lăsat.
Doamne, nu mă plâng că sunt săracă,
Plâng că am în suflet o iubire, nu o joacă.
Trimite-l, Doamne, azi lângă mine,
Căci știu că mi-au rămas zile puține...
Și una doar aș vrea: "să îi spun că-l iubesc",
Ca să plec cu sufletul curat spre destinul ceresc!
poezie de Ina Cevaga
Adăugat de Ina Cevaga

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarasi luna
Stau si iar privesc in umbra
Cum se naste o lumina
Ea ma cheama, dar e sumbra
Unda ei e dulce, lina.
Vad cum imi intinde mana
O durere mult prea veche
Si ma pierd, caci iese luna
Suferinta mea straveche.
Ma priveste mult prea calma
Mi-e rusine ma sfiesc
Simt cum ma furnica-n palma
Sincer, mi-e ceva firesc.
Este mare, plina, rece,
Ca o doamna din trecut
Din picioare iar ma trece
Un fior, dar e placut.
Este ea sau este el?
Caci ma simt prea inundata
Ma priveste intr-un fel
Si ma las iar dominata.
Vreau sa scap dar totusi stau
Vreau sa fug dar n-am putere
Si imi place, si mai vreau
Sa gust iar, sa simt durere.
poezie de Loredana Tudor
Adăugat de Loredana Tudor

Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea ta...
Durerea ta mă doare și pe mine,
Ești steaua ce îmi luminează zarea,
Ești sângele în pulberi de rubine,
Ești valul ce mângâie marea.
Durerea ta îngenunchează visul,
Crezul că˗ntr˗o lacrimă sunt două
Inimi care netezesc abisul
Unei primăveri sub cer de rouă.
Durerea ta mă˗ngână în tăcere,
Trec îngeri printre noi și sunt uimiți
Văzând cum zac în veșnică˗ntristare
Fiul iubit și ambii lui părinți.
Durerea ta˗i coloana vertebrală
Zdruncinată˗adânc în împlinire,
Când remușcarea este cerebrală
Speranțele visează eterna ostoire.
Durerea ta mă doare și pe mine
Îți spun deschis și nu greșescː
Îndreaptă˗te rapid, fii sănătos și bine,
La brațul tău vreau să mai dăinuiesc!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un nou început
Vreau să plec, să fug cat mai departe!
Să uit, să uit că trăiesc într-o lume plina de...
Vreau atunci când sunt liber,
Roua dimineții să îmi aducă liniște și speranță.
Și afară când plouă, stropii să fie fericire;
Și durere și suferință să nu existe,
Vreau ca totul să fie o armonie;
Vreau iubirea și pasiunea să fie fundamentul unui nou început,
Vreau soarele când apune, să simt că o zi minunată a luat sfârșit
Și fără gânduri dureroase eu o nouă zi aștept.
Vreau să trăiesc, asta vreau!
poezie de Rareș-Mircea Jiga (octombrie 2014)
Adăugat de Rares Jiga

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de anii nouăzeci
Mi-e dor de vremurile vechi
De anii plini de inocență,
Și de duioasele perechi...
- Unde ești adolescență?
Mi-e dor de vremurile apuse,
De anii veseli din liceu,
Si de iubitele supuse,
Ce preamăreau un derbedeu.
Mi-e dor de vremile trecute,
De verile acelea lungi,
Când se-nsera pe neștiute
Ca-n basmul unor nibelungi.
Mi-e dor, mi-e dor, dar ce folos?
Timpul nu mă iartă-n veci,
Mă biruie ca un colos,
Mi-e dor de anii nouăzeci.
poezie de Alex Dospian (decembrie 2012)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre durere
Mă doare acum chiar peste tot
Nu vreau să caut antidot,
Durerea are rolul ei în lume
Eu o tratez mereu cu glume.
În cotul meu ea se așază
În fiecare după-amiază,
În capul meu ea se strecoară
Și vreau s-o prind doar cu o sfoară!
Fără pastile și rețete
Durerile-s mult prea concrete,
De tratament nu mă feresc
Doar că-i ușor cam nefiresc.
Căutăm plăcerea peste tot,
Pozăm doar lumânări în tort,
Și câteodată totu-i mort...
Nimic nu iese la lumină,
Nici îngerii nu vor să vină!
Caut o piatră, un pretext,
Cuvinte sparte dintr-un text,
Durerere fără chip și rost
De ce-ai în mine adăpost?
Eu te voi vinde orișicui
Îmi spune că durerea lui,
E mai presus sau mai albastră,
E mai intensă sau mai proastă!
Dar la final nu încerc să fug,
Nu vreau să știu unde ajung,
În lumea asta ce n-ascultă,
A cui durere-i prefăcută?
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Petre Sălcudeanu, autorul romanului "Vreau să trăiesc"
Cred că e ceva firesc,
Să te-anunț care mi-e planul:
Păi și eu vreau să trăiesc
De-aia nu-ți citesc romanul!
epigramă de Gabriel Teodorescu din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și mie mi-e cam dor
Și mie mi-e cam dor
Mi-e dor de noi când construiam vise
Și le scriam pe garduri cu cretă albă
Și apoi le ștergeam să nu le vadă lumea
Și le scriam din nou
Și din nou
Până ni se termina gardul
Și atunci construiam altul
Și altul
Până ni se termina strada
Și atunci le lăsam să curgă perpendicular
Perpedincular pe strada aceea fără nume
Numărând în gând
(Să nu vadă lumea
Să nu audă lumea
Să nu știe lumea la cât am ajuns)
Distanța aceea imensă
Kilometri măsurați în ani
Și anii aceia peste măsură.
Și mie mi-e cam dor.
poezie de Sharon McCutcheon
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau durere azi
Azi, nici o durere nu vreau și nu va fi,
Noaptea a trecut și-acum i-o nouă zi
Puterile-mi revin și las durerea toată,
Undeva în drum și nu-i deschid vreo poartă.
E-o zi cu veselie, dar nu-mi ridic privirea,
Nu vreau ca azi să cunosc amăgirea,
Aș vrea ca în lumină să fie al meu chip
Și zâmbetul să-mi spună că și eu particip.
Azi ziua e senină fără amintire,
Dar va fi și azi o nouă pregătire.
Încerc să duc la capăt toate ce am în gând,
Ca roadele să-mi vină din mine, curgând,
Să nu mai fie iară durere și mult vânt
Și lacrima mea să plece cu mult avant.
poezie de Eugenia Calancea (5 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără mine
Voi pleca singură,
Fără mine,
Sluga mea cea credincioasă
De-o viață,
Pentru că numai eu
M-am însoțit
În drumul anevoios
Spre Eben-Ezer.
Voi pleca singură,
Fără mine,
Către Elyoenai.
Voi arde odată
Cu uleiul de măsline
Al Menorei,
Până la mistuirea
Flăcării albastre
Din al șaptelea braț.
E-adevărat,
În timpul Jertfei de Seară,
După atâta Arderedetot,
Despărțirea asta
Nu mai doare.
Până târziu,
Până departe,
Până la Manahat,
Voi ajunge
În sfârșit...
Singură,
Fără mine.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (martie 2011, București)
Adăugat de Valentin Mesianic

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să îmi scrii un poem
În praful vechi urmele proaspete,
Nu au nevoie de grai,
Spun ele singure, ce tu nu-mi spuneai.
Ce altă dovadă de minciună mai vrei,
Când una spui tu și alta văd ochii mei?
Eu n-am zis nimic și dacă te-aș fi întrebat,
Ai fi râs și-ai fi zis că-s copilă,
Și fără să clipești sau să fi oftat,
Mi-ai fi rostit, o altă dureroasă minciună.
Mă durea, durerea ce mi-ai trimis,
Un joc dureros de cuvinte, greu de înțeles.
Mă durea, durerea și atunci când ai spus:
O zbatere de aripi, nu vreau să te doară,
De nimic, nici măcar doar așa, într-o doară!
Mă durea, durerea la gândul tău schimbător,
Lipsit de iubire, sufletul tău plimbător,
Pe aripi de neprielnic vânt și de dor,
Aprig mă durea, durerea de tine,
Inimaginabil de tristă amăgire.
Mă doare, durerea din sufletul meu,
Dar stai liniștit, tu n-ai nicio vină,
E încercarea destinului greu,
Și-a mea fire de prea multă simțire plină.
Mă doare că nu mai suntem, de-o vreme,
Pe aceeași frecvență și lungime de undă,
Aș vrea, glasul tău din nou, să mă cheme,
Să îți cuprind în palme privirea blândă.
Mă doare, durerea năprasnic la gândul,
Că nimeni n-o să te iubească, ca mine vreodată,
Nimeni pe tine și nici eu pe altul,
Ce iubire ciudată, fără timp, fără dată.
Ce a fost, va mai fi, va să fie?
Iubire curată, iubire furată, magie?
Rămasă, ca Dante în al său Infern,
Vrăjit de Beatrice, pe vecie,
Condamnată iubirii în contumacie,
Am să te rog, să te rogi vraja să-întorni,
Să plece de la mine-n pustie.
Să ies din infern, singură nu pot,
Nu am atâta forță, ca Dante,
Dar, pot să te rog, să îmi scrii un poem,
Ca toate, să se împace cu toate.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de viață
Mi-e dor de tine viață,
De primăvara mea,
De câmpul cu verdeață
Când soarele ardea.
Mi-e dor pe arătură
S-alerg din când în când,
S-arunc semănătură
De grâu și de porumb.
Să simt mustul zăpezii
La tălpi cum mă inundă,
Și-n ceasurile-amiezii
Mâncarea aburindă.
Mi-e dor de vântul care
În anotimpuri bate,
Și plimbă pe cărare
Frunzele roșcate.
De flori de primăvară
Îmi este dor mereu.
De viața de la țară...
Mi-e dor de satul meu!
Acolo vreau ca să revin,
Acolo vreau ca să trăiesc.
În fața ta, adânc mă-nchin
Pământul meu cel românesc!
poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Jumătate ești...
Ești așa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate ești femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o șterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi ești, cealaltă o să-ți fiu.
Jumătate ești vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.
Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.
Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate ești vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.
Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar șoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.
poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă să plâng
Iubite
lasă-mă să plâng
la pieptul tău
scânteie să aprind
atinge-mi părul
cu sufletul tău blând
și vindecă-mi durerea
O... lasă-mă să plâng,
Iubite
la pieptul meu
vreau să te strâng
să-ți simt căldura
tristeți să le alung
ascultă tu, al nostru cânt
când două inimi
se ating
și-n șoapte murmurând
se-aprinde-o flacără
dintr-un cuvânt...
mi-e dor de tine
și văzând
ca ești departe,
și nu pot să te-ating
mi-e greu,
și vreau iubite
la pieptul tău să plâng
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif

Comentează! | Votează! | Copiază!