
Ninge tandru la Moldova
și cu fulgi se-mbată slova
și-a căzut cerul pe-o rână
scoțând stele din fântână
catren de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Triumful purității
Ninge tandru la Moldova
pe zăpadă eu am scris
însă vântul mi-a șters slova
ochii iernii s-au deschis
Pe zăpadă eu am scris
imn femeii ce-o iubeam
dar a viscolit și-n vis
a înmugurit un ram
Imn femeii ce-o iubeam
însă vântul mi-a șters slova
și precum un tei din ram
ninge tandru la Moldova
Pe zăpadă aș mai scrie
cu miros de iasomie
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatică de sărbătoare sau doina României Mari
Puțin albastru de Moldova
și-un înger doar de Voroneț
și-iarba-n verde zică slova
căci avem nevoie de poeți
Un înger doar de Voroneț
să-ntindă cerul pe pământ
fiți fericiți dacă mai vreți
tăcerea izbucnește-n cânt
Și-ntinde cerul pe pământ
și-iarba-n verde zică slova
la Dumnezeu să stau la rând
pentru albastru de Moldova
Și-un înger doar de Voroneț
românilor o doină să puteți
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2021)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste țara mea de vis
Ninge peste țara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Telenești, Chișinău, Leova.
Ninge peste păduri de brazi
Peste munții Carpați.
Ninge cu fulgi jucăuși
Peste București, Iași, Cluj.
Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ștefan și Mihai dușmanul l-au învins.
Ninge peste țara mea de vis.
Ninge și tot ninge Și așa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschiși,
Din nou, la România mare.
poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere de aducere-aminte
Creangă potrivește vorba
ninge molcom la Moldova
vertical sau dintr-o parte
ninge viața peste moarte
Totu-i alb ca o hârtie
cerul iată parcă scrie
iarna rupe lumea-n două
să facă alta mai nouă
Fir-ar timpului să-ți fie
ninge ca-n copilărie
oamenii-s de multe feluri
hai cu sania în ceruri
Să ne dăm frumos la vale
iubire printre țâțele tale
sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2017)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai presus de cuvinte
mai presus de cuvinte e un sărut de muză
un acoperiș de stele cu lumină argintie
cântecul vieții să răsară pe buză
luna îmi zâmbește freamătul mi-l știe.
ninge cu fală în Ardealul meu drag
ninge și ninge în Muntenia mândră
prin viață iarna mai trece un prag
îmbrăcată cochet în blană de vidră.
ninge cu colinde din Banat în Moldova
neamul se pregătește de sărbători vrăjite
pe aripi de poveste se înalta slova
în case e cald cu iz de nuci prăjite.
mai presus de cuvinte e iubirea divină
când cad mă ridică în tandră lumină.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgi de speranță
Mă ninge... Pe-obrazul cald mă mângâie fulgul căzut,
Din lacrima iernii, din nori mi-așterne rece sărut,
Steluța-înghețată sfârșește în picuri topită,
Doar vântu-i mai știe taina prin ceruri rătăcită.
Mă ninge... Un fulg jucăuș mi se-așează pe creștet,
M-am plâns că-mi este dor, de-ar vrea să-mi spună fără preget
Dacă la vară ne-om întâlni în lanul plin de maci:
-N-ai vrut să-mi dai răspuns îndată, ai preferat să taci!
Mă ninge... Ninsoarea întețită doru-îmi răpune,
Îmi cresc dorințele și stratul mai gros se depune,
Se-arată și gerul, la geam încolțesc flori de gheață,
Mă ninge nostalgic... Mă ninge cu fulgi de speranță.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâlbâitului i-a căzut cerul în gură și fulgeră printre dinți!
Costel Zăgan în Surâsul de duminică (16 august 2012)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și-a anexat lumea, ca pe-o haină de vreme rea: provizoriu!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Inima Moldovei cântă
Iar mi-e dor de Eminescu
și Moldova parcă-i grea
fericit cu tot firescul
scriu ca să răsară-o stea
Inima Moldova mea
poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (14 iunie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, de Sfântul Andrei
Ninge, de Sfântul Andrei!
Încercănați, ochii mei
Primesc fulgii albi de zăpadă,
Ca pe-o ofrandă de zei!
Ninge și fulgii îmi lasă,
Peste privirea-mi lucioasă,
O pânză albă, subțire
Și moale, nespus de frumoasă...
Ninge cu fulgi mici și deși,
Din nouri de toamnă, aleși,
Să-mi fie covor alb pe drumul
Ce, cu speranță, îl țeși!
Ninge de Sfântul Andrei!
Te fac părtaș, dacă vrei,
La zborul luminii ce-atinge
Un anotimp ce-l închei!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dramele gliei
iarna n-a plecat, ninge cu griji iar
Carpații se acoperă cu nostalgie
muguri de brazi tremură n-au habar
că-n trunchiuri este criză, nevralgie.
rănite florile de măr și de cireș
își aștern podoaba pe înghețat pământ
grindina le lovește dar n-au nici un greș
frigul înăsprește orizontul sfânt.
inundații mari acoperă Moldova
râurile se răscoală pline de durere
în sufletul meu plânge slova
aș vrea să schimb ceva dar n-am putere.
ninge cu drame ninge cu catastrofe
plâng de moarte literele în strofe.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge din Shakespeare
Ninge uitat. Toți fulgii astăzi dați-i
Celor săraci, copii să și-i mintă,
Ninge fără de corp, ca din oglindă,
Cade lumina pe toți condamnații.
Pe toată omenirea suferindă,
Pe toți dușmanii, ca și pe toți frații,
Ninge uitat de-atîtea generații,
Ninge cu fulgi din lanțul de pe grindă.
Ninge din Shakespeare, cu zădărnicie,
Cu amăgiri, cu desprimăvărare,
Numai groparul limita cunoaște
Cînd cu dispreț el tace-n gura mare.
Ninge cu fulgi pentru lipit sicrie
Și lumea moare, naște, moare, naște...
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc zorii
Și ninge...
Printre gânduri și rânduri,
Liniștit, tandru,
Ultimul sărut al iernii,
O iarnă blândă
Prinsă într-o maramă
Cu mărțișor.
În liniștea dimineții
Amintirile curg în fulgi
Ce se topesc pe asfaltul rece...
Privesc zorii, printr-o prismă
A ireversibilității.
Merg mai departe
Și ninge...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele anapoda
Nici
bine
n-am
terminat
poemul
Și
dați
năvală
pe
fereastră
Lăsând
cerul
vraiște
Și
stele
aruncate
peste
tot
poezie de Costel Zăgan din Interludiu (15 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri în Republica Moldova
Constat și de această dată
Că iar se potrivește slova:
Când Moscova strănută-o dată
Începe gripa prin Moldova!
epigramă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu: cerul și-a aruncat sămânța în pământul făgăduinței!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea a deschis gura și cerul s-a umplut de stele... silențioase!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (aprilie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge spre oameni de zăpada
Ninge spre oameni de zăpadă
Ni se oglindește chipul
Să fim iarăși copii, un vis realizat
Se bucură cerul,
Se bucura pământul de atâta zăpadă
Te bucuri și tu copila cu ochi purpurii
Să punem cărbune și morcov și aur
Și în gura omului de zăpadă un spic de grâu,
Încolțit din glastra casei, ținută la geamuri
un pic de visare un pic și mama ta e copilă Și tu ești copilă!
Sania trage timpul spre norii de argint
Se trezește noaptea în icoane și ninge un pic
fulgi colorați înfășurați în basmale în iele în cosânzene de poveste
Și fulgul coboară și urcă la cerul albastru
La cerul stingher, la cerul senin al ochilor tăi, iubito
Ninsoare în ochii omului de zăpadă.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai ninge...
Mai ninge, iubite, pe mine,
mai ninge în sufletul meu,
omătul e pur ca lumina,
iar dorul de tine e greu!
Mai ninge, iubite, cu stele,
cu sănii, cu daruri, cu flori,
în pomul de iarnă, iubite,
mai ninge cu albe chemări!
Aud nesfărșitele-ți șoapte
prin fulgii de nea colindând,
mai ninge, iubite, pe noi,
mai ninge pe gândul flămând!
Pe umerii iernii, cuvântul
mai ninge cu dragostea ta,
mai ninge, iubite: în versuri
te caut în inima mea!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o singură dată mi s-a spart cerul în cap? Priviți câte stele verzi am pe tavan!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (13 octombrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!