
Mă arăt cu degetul
Plâng degetele! Fiecare deget plânge o palmă.
Palma se șterge cu palma de propria ei palmă
Degetele plâng de le ustură falangele.
Plâng la atingerea lor cu alte degete
care plâng o palmă
ce se șterge cu palma de propria ei palmă.
Cinci palme la un deget
care se arată cu degetul
care se arată cu degetul
de cinci ori se arată cu degetul
pălmuit.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cine arată cu 1 deget spre alții arată cu 3 degete spre el. Întinde acum mâna în fața ta și arată cu degetul așa cum ai face-o în mod natural. Observă cum degetul tău mic, inelarul și degetul mijlociu au tendința să se îndrepte spre tine cu cât arăți cu degetul mai ferm în afara ta. Nu deții adevărul suprem, ci doar o firimitură din el. Fiecare om are o piesă din puzzle așa că încearcă să înțelegi fiecare piesă a fiecărui om dacă vrei să ai șansa de a descoperi vreodată adevărul suprem.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trocul
Îngerul mi-a oferit o aripă
în schimbul câmpului ce îmi creștea în palmă..
Am zis!
Ești nebun!!!
Mai dă-mi o aripă!
Și am bătut palma!
Acum eu sunt înger
și el are în palmă un câmp de vândut..
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea gândului
Desenam pe tencuiala gândului
desenam un colț la ochi de casă
și pe tine tristă cu coatele pe masă
liniștită
în bărbia vântului.
Îți coloram cu degetul în palmă
o palmă de pământ lipsită de culoare
și-un lan de foi nescrise printre care
mergeai scriind scrisori
la rând pe fiecare
câte un rând de gânduri negândite
și-atât de-apăsătoare...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantomimă
Din senin a apărut o palmă!
Ghemuită nu a mai vorbit o zi și o noapte.
A stat sub duș o lacrimă.
Și-a desfăcut degetele și a născut o mână.
Mâna a râs de spaimă
și coate.
Mâna și-a dus palma la gură
și a prins în umăr o șuviță de ură.
A plecat spre obraz.
Obrazul era în carantină de terminații nervoase.
Palma s-a îmbrățișat de grumaz
și a strâns în pumni
o mână de oase.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
în palma ta
în palma ta crește copacul
care înflorește și-și desenează cerul
îl face cum vrea să-l facă
îi trage o culoare sângele zvâcnește
îl simți în timpane cum vuiește
copacul din palmă deschide lumea
deschide geamul zgârie să nu zacă
trist și izolat în debutul veacului
palma ta hrănește viața născută
cu multă trudă din veștedul copac
muză în palida chemare
degetele zvâcnesc și strâng copacul
palma ta e o ultimă chemare
cu înțelepciune lipește șoapte
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma mea
Palma mea sânul cuprinde,
Buzele... îl dezgolesc,
Degetul... coarda întinde
"Doamne", cât o mai iubesc.
Palma mea... binecuvântă,
Limba-i necuvântătoare,
Sufletul... în mine cântă,
"Doamne", câtă desfătare.
Palma mea... vise desface,
Ochii verzi... ademenesc,
Vinul în pahare... tace,
Degetele, doar, vorbesc.
Și o fac... fără rușine,
Nu au liniște, nici pace,
Nebunia o-ntreține
Ritmul inimii buimace.
Oare ce gândește fata?
Coapsa cine-i încălzește?
Timpul e aproape, gata,
Palma mea o-nnebunește.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt frunză
o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă doare mă
roade
pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
și mâna-ncleștată
și ochiul și
palma
iar moartea pornește
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic și
gol
sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare și
plâng
și-acum înțeleg ce
anume mă doare
sunt singur și
veșted sunt frunza
ce moare
poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vântul îi trece
degetele prin păr
degetele se desfac evantai
degetele arată ca niște șuvițe mai groase, iar
degetele sunt prescurtate și ele
(?!) miroase
a degete prețioase: clar
a deget, cu repetiție, arătător
spre bulevardul gheorghe
lazăr, a coafor
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Degete cubice
Livada din palmă clipește!
Trenurile
dansează în gări diferite. Rufele
întind garduri electrice să nu poată trece
pâmântul în apă.
În scobitura obrazului hibernează nodul
rușinii. Căutătorii de buzunare
în monedele vremii
sapă...
Se scotocesc
norii după bilete în flăcări într-un fulger reciclabil.
În livada din palmă
cad inevitabil
coapte
degetele cubice din carosabil...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetul meu poate arăta către luna, dar degetul meu nu este luna. Nu trebuie să devii degetul meu, nici nu trebuie să-mi proslăvești degetul. Trebuie să-mi uiți degetul și să privești încotro arată.
citat celebru din Osho
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când un om arată cu degetul către altul, el trebuie să aibă în vedere că patru dintre degetele sale arată către el însuși.
citat din Louis Nizer
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ușa cu strugurii geluiți
Mai am o țigară după ureche
și o valiză ticsită cu trenuri și gări
Pe tavan o muscă se apropie de punctul fix
în care am obosit să privesc vecinătatea.
Din sertare plămânii îmi respiră
scrisori, ziare vechi și vederi nesemnate.
Încolonarea!
deget... palmă... braț... colivie!
Următorul!
deget... tarsiene... copac... păpădie!
Acum voi graurilor!
Să trăiți!
La datorie!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O palmă de pământ
O bucată de pământ i-a fost dată,
Un metru și două palme (așa s-au învoit),
Și când a sosit ziua de plată,
I-a plătit vecinului metrul și... l-a pălmuit.
epigramă de Constantin Ionuț Gîrjoabă (3 decembrie 2009)
Adăugat de Constantin Ionuț Gîrjoabă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tai ceapă
iubito, tai ceapă și plâng
îmi spun: tai ceapă, tai ceapă
lacrimile curg pe obraji
sunt zeci de poezii nescrise
și eu repet: tai ceapă, tai ceapă
mai tai și-un deget printre lacrimi
de plictiseală îmi aduc aminte
că m-ai părăsit îmi scurtez
degetul care ține ceapa și nu scrie
repet: tai ceapă, tai ceapă, iubito
și plâng cu poezii peste mâna
care ține volumul recent editat
cuțitul feliază cam gros ceapa
o văd printre lacrimi și sânge
îmi spun: tai ceapă, tai ceapă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unu, doi, trei, patru, cinci
Unu, doi, trei, patru, cinci
Am prins nu demult un pește-aici...
Șase, șapte, opt, nouă, zece,
I-am drumul apoi să plece.
De ce i-ai dat drumul, dacă nu-i secret?
Pentru că m-a mușcat de-un deget.
Ce deget ți-a mușcat fiara neînțeleaptă?
Degetul cel mic de la mâna dreaptă
poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza din palma
Pumnul ce bătuse neîncetat în ușă
se desfăcuse brusc...
Posesorul lui își amintise
că traiectoria destinului său
ar putea să se deformeze
sau chiar să se desprindă de palmă...
Și atunci ce folos că ușa se va deschide?
Privise în palmă și-i păruse
că vede nervurile unei frunze...
Două erau mai pronunțate.
Începeau departe una de alta
Una era aproape dreaptă,
iar cealaltă își înclina curbura spre ea
ca într-un punct să o tangenteze
și să o încolăcească ca o liană infinită.
Pentru o clipă gîndi
că una din aceste două traiectorii
nu-i aparține...
O fi uitat-o cel de după ușă.
În palma sa avea două destine...
Înțelese că trebuie să o facă
din nou pumn și să bată în ușă.
poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Modestie
Că mă vei ține-n palme mi-ai promis,
Iubirea noastră nu cumva să moară,
Dar și-ntr-o palmă cred c-ar fi un vis,
În Palma de Maillorca, bunăoară!
epigramă de Mihaela Kerestely din Armele lui Cupidon, culegere de epigrame (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri, de-o palmă
Am pus mâna streșină la ochi... de-o palmă
să nu mă plouă... prezentul.
Oricum sunt suflet plouat
pe vârful de deal de la Doftana...
În spate am zidurile hâde,
gălbui de humă, strâmbe, de-o-nchisoare
... de strâmbi
ce mi-au dezechilibrat destinul.
... Evadasem din minciuna predată la școală...
și mă urmăream pe străzile orașului;
elev cu uniformă
bleumarin ce mirosea încins, a fier de călcat...
Simt dorul de școală
dar nu de lecții, despre pușcării...
Vreau să scap de himere...
N-am scăpat, eu fugitul
m-am întors și mă privesc
de la înălțimea unei streșini... de-o palmă.
Încă circul prin oraș și sunt
tânăr de tot și devin tot mai mic... tot mai mic
... de-o palmă.
Și dispar în palma de-o streașină
... de timp.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și plâng
Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Și plâng... ce rost oare mai are.
Să plâng... când totul s-ar sfârși?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Și plâng... când alții-mi râd în spate.
Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Și plâng... de zestrea ce mi-au dat.
Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preț.
Eu... caut steaua mea divină,
Și plâng... când totu-i un dispreț.
Să plâng... curat și fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Și plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.
Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Și plâng... că timpul ne desparte.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte vreme, o palmă primită de la o femeie însemna ură; două palme, răzbunare; trei palme, iubire. Astăzi: o palmă înseamnă nimic sau divorț.
aforism de George Geafir din Lux de jeratic (1998)
Adăugat de George Geafir

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!