Nostalgie...

Peste salcâmii înfloriţi
Seara încet se lasă,
Înotând prin lanuri vii,
Mă întorc încet spre casă.

Concertul păsăresc a tras demult cortina,
Răcoare serii plăcut mă înfioară,
Iar stele ochioase pe umeri mă apasă,
Să-mi înflorească rima.

Cu pieptul plin de verde alpin
Şi pacea adorată,
Din sfera fericirii doar tu îmi lipseşti
Iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (5 mai 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de seară

Peste salcâmii înfloriţi
Seara încet se lasă,
Îmbăiaţi în valuri de parfum,
Păşeam încet spre casă,
Cu pieptul plin de verde alpin
Şi pacea mult visată,
Ascunsă în raftul cu dorinţi,
De noi doi sărutată.
Accent divin, cu sfinţi cuminţi
Sub pleoapa înstelată,
Pe braţul viu să mă alinţi,
Să nu uit niciodată
Răsfăţul raiului sublim,
Iubire parfumată.

poezie de Valeria Mahok (5 mai 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea...

Pacea-i ciripit vesel de păsări,
Când soarele se deşteaptă,
Este muzica iubirii,
Când începe să înflorească.

E liniştea câmpului verde,
Când doar roua o sărută,
Sau a muzică naturii,
Cu orchestra ei tumultă.

Pacea e surâsul vesel,
Din dulceaţa clipele
Şi lacrima fericirii,
Din ochii copiilor.

Pacea este armonia
A tot ce e pământesc,
E iubirea cea divină,
După care au râvnesc.

poezie de Valeria Mahok (16 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri blânde -
La sânul credinţei,
pacea mult visată.

haiku de Valeria Mahok (2 mai 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet

sete-mi este
sus curge surâsul tău
o picătură lasă să cadă, să-mi ardă gura
o umbră mă desenează prin tine
...
pe formele de ieri, pentru astăzi
a trecut timpul, nu am uitat
a închis uşă după uşă
încet, încet

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cerne, Doamne, pe pământ
Ploi de pace şi-armonie,
Să cadă încet şi blând
Colinde de bucurie,
Peste cetini argintii
Şi mulţime de creştini
Şi de copii,
Că în seara de Crăciun
S-a născut Pruncul cel Sfânt,
Ce cu-a lui putere vie
Omenirea a mântuit,
Spre a lumii bucurie
Şi-al Mariei Sfânt alint.

poezie de Valeria Mahok (2 decembrie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare ceva şi nu ştiu ce...

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apăsă cu apăsarea de pământ şi de cer,
cu mâinile mă agăţ de noapte şi ger,
sperând să-mi revin din apăsarea de fier

Mă înconvoaie gândul să pot să înţeleg
mersul de lucruri ce se pierd în eter
Definiţia vieţii rămane mister,
chinuiala zilei, la fel, pe care n-o cer

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apasă pe frunte, mă apasă pe piept,
noaptea şi ea mă apasă încet,
cu tot ce-a trecut şi pe care-l regret

Mă apasă zorii pe pleoape şi ochi,
salt pleoape încet să văd umbre de plopi,
lumina ferestrei pătrunsă în casă,
eu la fereastră apăsat de albeaţă

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
o boală absentă de diagnosticul ei,
nu pot s-o tratez şi nici s-o gonesc,
ştiu doar cum doare încercând s-o găsesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă
Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă
Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viaţa care veşnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina

Fă-mi cu ochiul şi mă-mpinge
Spre culmea fericirii-nalte
Unde amândoi vom fi
Spălaţi de îngeri şi păcate.

Vom fi stăpâni peste pârleazul
Întins de mâini necunoscute,
Cu inima vom privi cerul
Lăsându-l ca să ne sărute.

În culmea fericirii noastre
S-atingem raiul cu lumina
Unde doar Domnul peste clipe
Lasă uşor, uşor cortina!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii în luna lui mai,
Mirosul lor mă bată.
Şi mi-e aduce aminte
Că am fost şi eu copil odată.

Au înflorit salcâmii în luna lui mai,
Şi viaţa este mai frumoasă,
Şi lumea îmi pare un colţ de rai
Când amurgul încet să lasă.

poezie de Vladimir Potlog (20 mai 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu, mult prea târziu

Hai,
numără încet, încet.

Nu te grăbi.
Încet, doar e un joc...

Uite,
am să m-ascund în mine,
ca-ntr-un cavou de sticlă.

Şi-acum,
hai,
caută-mă,
încet, doar e un joc...

Doar să nu vii prea târziu...

poezie de Eugen Matzota din volumul de versuri Durerea de tine (26 iunie 2012)
Adăugat de Anda Schatzi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimă

Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfioreau,
Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.

Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,
Pe frunza galbenă — chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase...

Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceaţa care-l umezise.
Aşa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea...
Îţi mai aduci aminte, doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgită

M-am lăsat amăgită, de-a ta privire care-mi scapă,
Mai tristă şi mai obosită, rămân cu luna, neîmpăcată,
Mereu a fost cu noi şi între noi, tot timpul,
Ne-a despărţit cu ploi, furându-ne tot chipul.

Mi te-a furat în zori, lăsându-mă în soare,
Mai ameţită, mai goală şi fără de răcoare
Şi-acum în mine ard cărbunii de iubire,
Încet, încet se sting, rămâne doar tăciune

Îmi urc privirea-n cer şi caut un nor cu apă,
Să-i sorb încet, încet, răcoarea lăcrimată,
Şi să mă sting de tot, furându-mă pământul,
Căci simt că nu mai pot... să-ţi caut cu gândul, gândul.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocaţie creştină

Cerne Doamne, pe pământ
Ploi de pace şi armonie!
Să cadă încet şi blând
Colindul de bucurie,
Peste cetini argintii
Şi mulţime de copii,
Lângă marea lumii vie,
Creştinească împărăţie.
Că în seara de Crăciun
Când tot omul e mai bun,
S-a născut Pruncul cel Sfânt,
A Domnului mare gând...
Care cu a venire
Omenirea a mântuit,
Spre a lumii fericire
Şi-al Mariei Sfânt alint.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Şi-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Şi din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana Infinitului

Respir încet
şi văd
se unesc în sânge şi trup
la Masa Tăcerii
sub blana mielului

Respir încet
şi văd
căzuţi sunt toţi
în strângerea de şarpe
măslinul singur
stă drept în noapte

Respir încet
şi văd
la ieşirea din grădină
trec prin Poarta Sărutului
plătind vama cu o ureche
şi treizeci de arginţi

Respir încet
îl văd
cară pe umeri lumea
în bici şi în ocară
ei nu mai sunt

Respir încet
şi văd
sunt toţi
suntem toţi
răstignim Coloana Infinitului

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă e pacea!

Ce frumoasă e pacea!
Între noi şi vechi hotare,
Ce frumoasă-i lumea vie,
Răsfăţată de bucurii în floare,
Din vârfuri de munte,
Până jos, în vale.

Ce frumoasă e pacea!
Dacă omul bun îi sfinţeşte culmea, fără încetare,
Ce frumos e gândul omenesc!
Fără de urâciuni,
Fără întinare.

Ce frumos e înaltul, coborât în mare!
Ce frumos e omul bun, cu faţa la altare!
Ce minune mare, când soarele în pacea lui răsare,
Peste raiul verde, plin cu mărgăritare,
Sub concerte vii, de ciripitoare.

Ce frumoasă e pacea!
Cu copii voioşi alergând în soare,
Prin grădini în floare,
Lângă mame înţelepte,
Sfinţite cu răbdare.

Ce frumos e visul omenesc!
Purtător de bine, între munţi şi mare,
Ce frumos e omul, când are bun renume,
Printre ai lui semeni, pace şi încântare,
Sub mănunchi de curcubee şi vise divine.
Ce frumoasă e pacea, în apus de soare!

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În memoriam, Mihai Eminescu

Te bat crengile teiului pe umeri,
Din somnul rece şi adânc să te trezească,
Ajută poezia românească
Din nou să înflorească
Şi iartă contemporanilor micimea.

Valeria Mahok (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

Uşa-o trecere spre viaţă.
Uşa, prima barieră, dis-de-dimineaţă.
Uşa o primeşti, de atâtea ori în faţă.
Uşa, e cea care ne urcă
sau coboară o treaptă în viaţă.
Uşa, vama prin care intră sau iese fericirea din casă;
Sau ni se închide definitiv în spate,
Când părăsim a vieţii poartă,
Regretând această scurtă
Şi zbuciumată soartă, altfel visată.

poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!